Razboiul civil din Siria, un conflict local cu implicatii internationale
Razboiul civil sirian este un conflict în desfasurare între sustinatorii regimului lui Bashar al-Assad Baath si contestatarii sai, însa sunt implicate si interesele altor state, atât în regiune cât si pe plan international.
Siria se afla sub regimul autoritar al familiei Assad de 43 de ani. Mai întâi Hafez al-Assad este cel care reuseste sa acapareze puterea printr-o lovitura de stat în 1971, iar din 2000 conduce fiul sau, Bashar. Partidul Baath se defineste ca socialist si se centreaza pe ideea unificarii întregii lumi arabe într-o entitate politica. Siria este practic un stat cu partid unic, iar înainte de razboi regimul nu a cunoscut vreo rezistenta serioasa vreme de decenii întregi.
Miscarea Fratia Musulmana a pus probleme statului prin 1982, dar pentru scurt timp. De atunci regimului nu i s-au mai adus critici din partea altor grupuri interne. Opozitia a fost puternic asuprita si de aceea guvernarea s-a mentinut pe o pozitie foarte stabila în regiune. Multi se asteptau la reforme democratice odata cu preluarea puterii de catre Bashar, dar tentativele spre deschidere au fost foarte temporare. În schimb, puterea s-a concentrat în mâinile unei categorii restrânse din care fac parte în principiu membrii familiei prezidentiale. Guvernul a început simultan un proces de privatizare care îi aduce în continuare beneficii.
Familia Assad apartine uneia din multele minoritati religioase din Siria, si anume alawitilor, un subgrup din traditia siita. Regimul sirian are prin urmare strânse legaturi cu Iranul, alta tara cu guvernare siita, dar si cu miscarea Hezbollah din Liban. În Siria întâlnim însa si comunitati de crestini sau kurzi. Majoritatea populatiei este totusi de confesiune sunnita si manifesta de mult nemultumire fata de alawitii care desi nu numara mai mult de 10 procente, ocupa pozitii de putere si prin urmare se bucura si de privilegii economice.
Primavara araba atinge si Siria în 2011, exprimându-se prin mai multe manifestatii pe cuprinsul tarii. Protestatarii se aleg cu pedepse grele din partea regimului, dar riposta dura fata de ceea ce la început era o miscare pasnica nu a facut decât sa accentueze si sa raspândeasca protestul. Este momentul în care regimul Assad decide eliberarea extremistilor djihadisti din închisori. Potrivit unor surse diverse ca de pilda serviciile de informatii occcidentale, rebelii sirieni si membrii din reteaua Al-Quaeda au fost cei responsabili de acest act care a degenerat într-un conflict violent. Violentele ar fi ajutat astfel regimul sa redobândeasca legitimitate prin stoparea brutalitatilor. Assad i-a învinovatit pe demonstranti ca ar fi teroristi sunniti si avea de altfel interes în a “dovedi” acest lucru. Conflictul evolueaza spre razboi civil în 2012.
În acelasi an parti din opozitie stabilesc un consiliu national cu sediul în Turcia. Consiliul National Sirian emite pretentia ca Assad sa paraseasca functia, urmând ca Siria sa mearga pe calea democratica. Consiliul primeste sprijin din partea armatei libere siriene care a fost organizata tocmai pentru a lupta împotriva conducerii statale si este alcatuita atât din simpli civili cât si din militari profesionisti care au luat calea rebeliunii. Dupa intensificarea luptelor situatia a devenit treptat mai complexa. S-au format noi grupari opozitionale si exista informatii chiar privind sosirea unor profesionisti afiliati Al-Quaeda în vederea combaterii regimului Assad.
Conflictul se desfasoara sub forma unor razboaie locale între armata si opozitie pentru ocuparea unor anumite orase si cartiere. Lipsa jurnalistilor si prezentei internationale îngreuneaza evaluarea precisa a circumstantelor din Siria, tara cu importanta strategica pentru mai multe state, atât în Orientul Mijlociu cât si dincolo de el. De aceea si regimul oficial si rebelii primesc sustinere activa din partea altor puteri. Diferentele religioase între tarile sunnite si cele siite joaca si ele un rol în acordarea acestui ajutor.
În afara legaturii traditionale cu Iranul si o parte din Liban, regimul Assad se mai bucura de sprijinul Rusiei, pentru ca este singurul aliat al acesteia în Orientul Mijlociu si tot aici se afla singura baza militara ruseasca din Mediterana. Rusia nu a fost de acord cu interventiile internationale în conflict, China si-a exprimat si ea veto-ul împotriva rezolutiilor Natiunilor Unite, dar are oricum un rol minor. Opozitia la rândul sau primeste ajutor de la o mare parte a comunitatii internationale în frunte cu SUA. Alianta Siriei cu Iranul ameninta interesele americane ceea ce tensioneaza relatiile. Tari cu majoritate sunnita precum Turcia, Arabia Saudita sau Qatar ofera sprijin politic, dar ultimele doua intervin si cu arme.
Tarile vecine, Libanul si Turcia, au fost puternic afectate de criza siriana. Relatia cu Siria este de mult o chestiune importanta în politica libaneza, multe dintre bombardamentele si luptele armate care au avut loc si aici fiind o consecinta a conflictului din Siria. Sunt raportate si schimburi de foc constante la granita. Conjunctura tensionata provoaca temeri ca s-ar putea ajunge din nou la razboi civil si în Liban. Una dintre cele mai mari provocari pentru opozitia siriana o reprezinta organizarea unei alternative suficient de puternice si coerente pentru regimul pe care îl combate. Minoritatile religioase si etnice au avut parte totusi de toleranta si se tem de ce s-ar petrece daca regimul s-ar prabusi. Alawitii se tem de razbunari daca pierd sustinerea regimului, iar crestinii de alunecarea Siriei într-o directie islamista.
În orice caz, din punct de vedere umanitar situatia este critica. Fortele de ordine siriene comit crime împotriva umanitatii, de la rapirea si uciderea civililor pâna la masacre la scara larga. Nici opozantii nu se lasa mai prejos. Razboiul a împins un numar de circa 2,8 milioane de persoane sa se refugieze în Iordania, Turcia sau Irak, un numar triplu de refugiati cauta sa supravietuiasca in interiorul granitelor. Dintr-o populatie de 21 de milioane de locuitori, jumatate a fost dislocata si are nevoie de ajutoare umanitare. În 2013 numarul mortilor se ridica la 100.000, iar odata ce situatia s-a complicat, Natiunile Unite nu au mai publicat rapoarte. Syrian Observatory for Human Rights a pulbicat pentru 2014 un numar estimativ de 160.000 de morti. În afara de asta, zeci de mii de oameni sunt captivi în închisori unde se supun torturilor.
Consiliul de securitate al Natiunilor Unite este paralizat în problema conflictului. Rusia si China si-au exprimat de trei ori veto-ul împotriva unei rezolutii de interventie. În mai 2014 s-au opus unei propuneri de a solicita Curtii Penale Internationale o evaluare a crizei. Având proaspata în minte interventia în Liban, Rusia a respins interventia în conflictul sirian si astfel Natiunile Unite nu au putut influenta foarte mult cursul evenimentelor. Singura chestiune asupra careia s-a cazut de acord este ca toate statele care sunt implicate în conflict sa ofere ajutor populatiei civile.
Când Kofi Annan a fost desemnat trimis special al UN si Ligii Arabe, au crescut sperantele unei rezolvari. În primavara lui 2012 s-a ajuns la un acord în sase puncte dintre care primul era încetarea focului, însa armistitiul nu a durat decât foarte putin. Kofi Annan a demisionat din pozitia de reprezentant si l-a înlocuit Lakhmi Brahimi, care la rândul sau s-a retras în 2014 ca urmare a esecului negocierilor. În aprilie 2012 au fost trimise forte speciale care sa supravegheze respectarea planului si sa evalueze pagubele, dar erau alcatuite doar din 300 de soldati care nu au mai revenit la expirarea contractului, în august 2012, din cauza reluarii agresiunilor. Un an mai târziu a sosit un grup de inspectori care sa investigheze daca se folosesc arme chimice, însa acestia nu au primit autorizatie decât pentru zone foarte restrânse. Atacurile rachetelor continuau…
Sursa: Historia.ro
