În folclorul din jurul fenomenului OZN, un loc din ce în ce mai popular îl ocupa „reptilienii”, o presupusa rasa extraterestra, inclusa adesea în ralatarile celor care spun ca au trait întâlniri de gradul III sau IV. De pilda, unii se întreaba daca nu cumva faimoasa rapire, din 1961, a sotilor Betty si Barney Hill a fost efectuata de umanoizi reptilieni… Într-un schimb de scrisori, din noiembrie 2010, între ufologul belgian André Skondras si Dr. David Jacobs, cel mai proeminent teoretician al rapirilor OZN în viata, acesta din urma scria: „sunt raportate de fapt patru tipuri de extraterestri: extraterestri înalti, subtiri, cu siluete de insecte, extraterestri cenusii mai înalti, extraterestri cenusii mai mici, extraterestri reptilieni, la care se adauga hibrizii. În cadrul acestor tipuri exista unele variatii.
Când oamenii descriu «reptilieni» au tendinta sa includa aici o varietate de tipuri. Uneori aceste tipuri sunt de fapt extraterestri cenusii! În gama hibrida, ei descriu ceea ce eu numesc: stadiu incipient (arata de-a binelea a extraterestru), stadiu de mijloc (arata ca o combinatie egala între extraterestru si uman), stadiu târziu (arata în general uman, dar are unele trasaturi extraterestre, de pilda are ochii prea mari), si uman (imposibil de distins de oameni). Linia de baza este faptul ca toti extraterestrii sunt vazuti la bordul acelorasi OZN-uri, toti executa aceleasi proceduri si activitati, toti lucreaza pentru un acelasi scop si toti sunt parte a aceluiasi program”. Desigur, ca în multe cazuri din ufologie, chiar daca avem de-a face cu un punct de vedere avizat, el nu este împartasit neaparat de toata lumea.
Specii reptiliene inteligente
Acelasi Skondras a atras recent atentia asupra unui articol scris în 2012 de cunoscutul chimist Ronald Breslow PhD, profesor la Universitatea Columbia din New York, publicat in Journal of American Chemical Society. Articolul investigheaza orientarea spre stânga sau spre dreapta a aminoacizilor, zaharurilor si nucleotidelor care formeaza ADN-ul si ARN-ul, precizând ca, pentru ca viata sa se dezvolte pe Pamânt (sau oriunde în alta parte), este esential ca aminoacizii si nucleotidele sa fie predominant de un acelasi tip. În mod interesant, în comunicatului de presa al revistei, articolul este prezentat însa cu titlul comercial „S-ar putea oare ca dinozauri «avansati» sa domneasca pe alte planete?”
Articolul explica, într-adevar, între altele, ca speciile reptiliene inteligente ar putea sa fie mai mult decât simple notiuni stiintifico-fantastice si ca, teoretic, existenta unor umanoizi reptilieni nu ar fi imposibila. Studiul spune, astfel: „Noi rezultate ale cercetarii stiintifice avanseaza posibilitatea ca versiuni de Tiranosaurus Rex si alti dinozauri avansati – creaturi monstruoase având inteligenta si viclenia oamenilor (o combinatie înfricosatoare) – ar putea fi prea bine forme reale de viata care au evoluat pe alte planete, acolo, în Univers”.
Aminoacizii (blocurile care alcatuiesc proteinele), zaharurile, si materialele genetice ADN si ARN au doua orientari posibile: stânga si dreapta, în oglinda, cam asa cum sunt cele doua palme. În articolul sau, Ronald Breslow pune în discutie un mister vechi de secole si anume de ce pe Pamânt întâlnim practic doar una dintre aceste orientari? De pilda, cu exceptia câtorva bacterii, aminoacizii din toate formele de viata de pe Pamânt au orientarea spre stânga. Iar cele mai multe zaharuri au o orientare spre dreapta.
Dovezile pe care Breslow le prezinta în continuare în articolul sau sugereaza ca aminoacizii adusi de meteoriti, acum aproximativ 4 miliarde ani, pe un Pamânt lipsit de viata, au fixat modelul pentru aminoacizii normali, cu geometrie L (de stânga), deci tipul propriu proteinelor terestre, ca si modul în care acestea puteau duce la D-zaharuri (de dreapta) de tipul celor din ADN-ul vietuitoarelor pamântene. În consecinta, ar putea fi adevarat ca noi venim din stele!
„Desigur”, spune Breslow, „a arata ca lucrurile se puteau întâmpla în acest fel nu este echivalent cu a dovedi ca asa a si fost”. El adauga: „O consecinta a acestei situatii este faptul ca într-o alta parte în Univers ar putea exista forme de viata bazate pe D-aminoacizi si L-zaharuri. Astfel de forme de viata ar putea produce, foarte bine, si versiuni de dinozauri avansati, pe planete pe care mamiferele nu au avut norocul ca dinozaurii sa fie exterminati de coliziunea cu un asteroid, asa cum s-a întâmplat pe Pamânt… Ar fi mai bine pentru noi sa nu îi întâlnim”.
Ideea aceasta nu este noua. În 1982, Dale Russell, pe atunci custode al fosilelor de vertebrate la Muzeul National al Canadei din Ottawa, a avansat o posibila cale de evolutie pentru „troodoni”, daca acestia nu ar fi pierit cu ocazia extinctiei generale de acum 65 de milioane de ani. Troodonii au fost niste dinozauri theropozi relativ mici, înalti de 0,9 metri si lungi de 2,4 metri, cântarind pâna la 50 de kilograme. Aveau membrele posterioare lungi si subtiri, ceea ce sugereaza ca puteau alerga rapid. Ochii lor erau foarte mari, sugerând un stil de viata partial nocturn. Dar cel mai interesant era ca aveau un creier remarcabil de mare pentru un dinozaur.
Russell a remarcat ca printre dinozauri, de-a lungul erelor geologice, a existat o crestere constanta a coeficientului de encefalizare (o versiune actualizata a raportului dintre greutatea creierului si a corpului), iar coeficientul troodontilor era de sase ori mai mare decât cel al altor dinozauri. Aceasta sugereaza ca, daca n-ar fi existat cataclismul care le-a adus sfârsitul, ei puteau sa evolueze în urmatoarele milioane de ani, devenind fiinte inteligente si capatând si un corp care sa fie similar ca înfatisare cu cel al oamenilor. Russell, care descoperise primul craniu de troodont, a sugerat ca în cazul în care tendinta de evolutie a acestei specii ar fi continuat pâna în prezent, creierul sau putea masura la ora actuala 1100 cm cubi, fiind deci comparabil cu cel al unui om.
Russell a speculat ca acest „dinosauroid inteligent”, la fel ca troodontii din care se tragea, ar fi avut ochi mari si trei degete la fiecare „mâna”, dintre care un deget ar fi fost partial opus celorlalte doua, aceasta întrucât troodontii aveau doua brate, cu degete capabile sa apuce si sa tina obiecte într-o anumita masura, si aveau vederea binoculara. Russell a mai speculat ca „dinosauroidul” ar fi avut un soi de cioc fara dinti.
Organele sale genitale ar fi fost interne, ca la cele mai multe reptile moderne si la pasari. Russell a mai speculat ca acea creatura ar fi avut nevoie de un cordon ombilical, întrucât placenta ajuta la dezvoltarea unui creier de mari dimensiuni. Cu toate acestea, probabil ea nu ar fi posedat glande mamare, hranindu-si puii, la fel ca unele pasari, cu produse alimentare regurgitate. În sfârsit, el a mai sugerat ca limba de comunicare a acestor fiinte ar fi semanat cu cântecul pasarilor.
Umanoizi mai speciali
Dar au existat si precursori ai teoriei „dinozaurilor inteligenti”. Aritsune Toyota, un scriitor SF japonez, a fost unul dintre cei mai timpurii initiatori ai acestei idei. Toyota a fost intrigat de teoria lui John Ostrom privind dinozaurul deinonychus, care ar fi avut sânge cald (1964) si a dezvoltat ideea ca unele tipuri de dinozauri ar fi evoluat catre abilitati de a dobândi informatii. Toyota si-a publicat la început ideile într-un roman science-fiction, în 1977.
În aceasta lucrare el vorbeste despre umanoizi reptilieni care folosesc unelte de os pentru vânatoare, vorbesc o limba primitiva si construiesc o societate rudimentara. Creatura sa se presupunea ca ar fi evoluat dintr-un dinozaur similar cu dromaeosaurus. Un an mai târziu, Toyota a primit sfaturi de la zoologul japonez Tatsuo Saneyoshi si, în lucrarile aparute în 1978 si 1979, a început sa dea mai multa importanta autenticitatii unor detalii anatomice specifice.
Si psihologul american Harry Jerison a sugerat posibilitatea existentei unor „dinozauri inteligenti”. În 1978, la o reuniune a Asociatiei Americane de Psihologie, el a facut o prezentare intitulata „dinozauri inteligenti si psihologia comparativa”. Potrivit discursul sau, dinozaurii dromiceiomimus ar fi putut deveni, dupa zeci de milioane de ani de evolutie, la fel de inteligenti ca fiintele umane.
Carl Sagan, în cartea sa „Dragonii din Eden” (1977), face speculatii cu privire la evolutia inteligentei umane. El presupunea ca dinozaurii de tipul saurornitoizilor puteau evolua spre forme tot mai inteligente, daca nu ar fi existat evenimentul extinctiei de acum 65 milioane de ani. Sagan cugeta între altele ca, într-o lume dominata de saurornitoizi, aritmetica ar fi fost în baza 8, si nu în baza 10”.
Asociatia UFO International Project (U.I.P.), „dedicata descoperirii adevarului despre OZN-uri si despre contactul cu extraterestrii”, a afirmat ca problematica reptilienilor si posibilitatea existentei unor hibrizi extraterestri acum, pe Pamânt, sunt subiecte extrem de incitante. Ele permit sa se avanseze doua ipoteze.
Prima este ca, daca reptilienii sunt dinozauri inteligenti, ei au evoluat din dinozauri aici, pe planeta Pamânt, într-un mod separat de rasa umana. Nu cumva – spun cei din U.I.P. – extraterestrii au ajuns pe Pamânt la un moment dat si au permis stramosilor nostri sa evolueze catre specia umana, iar reptilienilor sa îsi dezvolte abilitatea de a-si schimba înfatisarea, undeva, în alta parte?
Cea de-a doua ipoteza, mai probabila – crede U.I.P. – este faptul ca undeva, în infinitatea Universului, ar putea exista o planeta sau mai multe planete, pe care aceste specii reptiliene s-au dezvoltat, din creaturile de tipul dinozaurilor de pe planeta lor, într-o specie foarte sofisticata. Între altele, ei ar fi capabili sa-si schimbe forma, pentru a evita diverse pericole, cam asa cum fac cameleonii...
Sursa: Dan D. Farcas, Revista Magazin
