Efectul de sera reprezinta un proces natural prin care atmosfera terestra retine o parte a energiei trimisa de Soare spre Terra, încalzind Pamântul suficient pentru a crea un mediu propice vietii.
Încalzirea globala
Încalzirea globala este o realitate. Temperaturile au crescut deja cu 0.76 grade Celsius fata de valorile înregistrate la începutul revolutiei industriale, iar proiectiile oamenilor de stiinta indica faptul ca ne vom confrunta cu cresteri suplimentare între 1.8 si 4 grade Celsius pâna la sfârsitul secolului XXI. Ultima oara când variatiile climatice au înregistrat asemenea niveluri a fost în urma cu 125000 de ani, iar principala consecinta a fost cresterea cu 4 pâna la 6 metri a nivelului oceanului planetar.
O încalzire globala cu valorile maxime estimate de Intergovernmental Panel on Climate Change (organizatie stiintifica interguvernamentala înfiintata în 1988 sub egida Natiunilor Unite cu scopul de a evalua riscurile schimbarilor climatice generate de activitatile umane) ar avea rezultate catastrofale pentru Europa. Pâna la 30% din speciile vegetale si animale ar disparea, iar dezastre naturale precum alunecarile de teren si inundatiile ar deveni fenomene aproape obisnuite, frecventa lor crescând semnificativ.
Idei precum cele de mai sus se fac din ce în ce mai des auzite. De la politicienii deveniti militanti împotriva încalzirii globale, unii de mare succes si rasplatiti chiar cu premiul Oscar pentru initiativele lor (Al Gore), pâna la organisme interguvernamentale care mobilizeaza adevarate armate de oameni de stiinta în scopul studierii fenomenului încalzirii globale, toti ne vorbesc despre urmarile arderii combustibililor fosili si despre gazele cu efect de sera.
În cele ce urmeaza nu ne propunem sa demontam câteva conceptii gresite care exista despre efectul de sera, explicând în ce consta acest fenomen.
Pe fondul discursurilor lor despre încalzirea globala, unele din ce în ce mai radicale, s-au împamântenit câteva opinii eronate despre efectul de sera. Iata ce e gresit si ce e corect atunci când vorbim despre efectul de sera:
- Efectul de sera este un lucru rau – GRESIT.
- Efectul de sera este un lucru bun – CORECT.
- Pe cale de consecinta, un efect de sera mai pronuntat este un lucru si mai bun – GRESIT.
- Un efect de sera mai mare este un lucru rau – CORECT.
Cum apare si ce reprezinta efectul de sera?
Efectul de sera poate fi descris ca fiind rezultatul interactiunii dintre lumina solara si straturile de gaze cu efect de sera din atmosfera terestra, care se întind pâna la înaltimi de 100 Km deasupra suprafetei planetei.
Spectrul luminii solare (un termen – lumina – folosit oarecum impropriu în acest caz si care desemneaza aici toate formele de energie care ajung pe Pamânt de la Soare) este compus din lumina vizibila, radiatiile infrarosii (percepute de noi, oamenii drept caldura), razele gama, razele X si radiatiile ultraviolete.
Când radiatiile solare (ca sa folosim o exprimare mai aproape de realitatea de fapt) ating atmosfera terestra, în jur de 25 de procente din energia lor este reflectata înapoi în spatiul cosmic de catre nori si alte particule atmosferice. În jur de 20 de procente sunt absorbite în atmosfera. De exemplu, moleculele de gaz din straturile superioare ale atmosferei absorb radiatiile gama si X. Radiatia ultravioleta este absorbita de catre stratul de ozon, localizat între 19 si 48 de km peste nivelul marii, în stratosfera.
Restul, în jur de 50 de procente din totalul radiatiei generate de Soare care ajunge la Terra, în majoritate lumina vizibila, trece prin atmosfera si ajunge la suprafata planetei. Solul, plantele si oceanele absorb în jur de 85% din energia acestei lumini vizibile, restul fiind reflectat în atmosfera, în special de suprafete reflectorizante precum straturile de zapada, gheata sau nisipurile deserturilor. Mai mult, o parte a radiatiei solare absorbite de suprafata terestra încalzeste acele zone, care degaja la rândul lor energie sub forma de radiatie infrarosie (caldura), deci cu o lungime de unda mai mare decât cea a luminii vizibile, energie care ajunge si ea în atmosfera.
Revenind la conceptul de „gaz cu efect de sera”, trebuie mentionat ca anumite gaze care intra în compozitia atmosferei terestre, si aici este vorba despre vaporii de apa, dioxidul de carbon, metanul si oxizii de azot, dispun de o structura chimica propice absorbtiei radiatiei infrarosii, prevenind, cel putin temporar, dispersarea acesteia în spatiu.
Pe masura ce acesti compusi chimici mentionati anterior absorb caldura degajata de aceasta radiatie infrarosie, ei se încalzesc si încep sa emita la rândul lor radiatie infrarosie în toate directiile. O parte se întoarce astfel la suprafata Pamântului, încalzind-o suplimentar si generând ceea ce noi numim, folosind o inspirata analogie, efect de sera, iar o alta parte este în cele din urma eliberata în spatiul cosmic. Acest transfer de caldura creeaza un echilibru, o veritabila balanta energetica între cantitatea totala de energie care ajunge la Pamânt dinspre Soare si cantitatea eliberata de planeta înapoi în spatiu, o balanta extrem de importanta, vitala chiar pentru supravietuirea formelor de viata de pe Terra.
Gazele cu efect de sera au un rol identic cu cel al sticlei folosite la constructia serelor. Fara ele, energia absorbita si reflectata de suprafata Pamântului si-ar gasi foarte usor drumul înapoi în spatiul interplanetar, lasând în urma o planeta neospitaliera si un mediu deloc propice vietii asa cum o cunoastem noi astazi. S-a calculat ca prezenta si influenta gazelor cu efect de sera ridica temperatura medie pe Terra de la -19°C, valoare care s-ar înregistra în absenta acestor gaze, la ceea ce în prezent este o medie de 15°C la nivel global.
Cum actioneaza gazele cu efect de sera pe planete ca Marte si Venus?
Pentru a întelege importanta actiunii gazelor cu efect de sera si contributia lor la crearea si mentinerea unui climat propice vietii pe Terra, putem face o comparatie cu Marte sau Venus. Marte are o atmosfera foarte subtire, care contine gaze cu efect de sera în concentratii foarte reduse. Prin urmare, Marte dispune de un efect de sera extrem de redus, cu o suprafata în mare parte înghetata, ce nu prezinta urme de viata (totusi descoperirile oamenilor de stiinta, contin indicii ca este posibil ca la un moment dat Planeta Rosie sa fi fost un mediu mult mai prietenos si propice aparitiei vietii).
La cealalta extrema, Venus are o atmosfera care contine dioxid de carbon în concentratii mari, lucru care duce la retinerea în atmosfera a unui procent foarte mare din energia radiata de suprafata planetei si, prin urmare, o temperatura medie la suprafata planetei de 462°C — prea mare pentru a putea permite supravietuirea oricarei forme de viata, cel putin asa cum noi o cunoastem si întelegem în prezent.
sursa: scientia.ro
