Lumea este plina de coincidente si sincronicitati uimitoare care sfideaza explicatiile logice. Sunt aceste povesti incredibile simple coincidete… sau este mâna destinului?
Pentru majoritatea oamenilor de stiinta, „coincidentele”, indiferent cât de ciudate si incredibile, nu sunt altceva decât expresii ale sansei, ale norocului, o creatie – nu ale divinului – ci pur si simplu evenimente care devin posibile „în mod natural”. Însa, multi le vad ca fiind dirijate de o forta mai mare, o forta cosmica ce leaga evenimentele împreuna într-un model plin de sens si coerent. În multe culturi se crede în predestinare si în principiul retributiei pentru faptele bune si rele – principiul cauzei si efectului.
Va prezentam o serie de coincidente care speram sa va puna pe gânduri.
Un copil care cade de la etaj, salvat de doua ori de acelasi om
În Detroit, in anii 1930, o tânara mama a fost cu siguranta extrem de recunoscatoare unui barbat pe nume Joseph Figlock. În timp ce Figlock mergea pe strada, copilul femeii, în vârsta de doi ani, a cazut de la o fereastra aflata la etajul patru. Chiar pe Figlock. Caderea copilului a fost amortizata si atât omul, cât si copilul au scapat nevatamati. Aceasta întamplare reprezinta în sine o ciudatenie, doar ca povestea nu s-a oprit aici.
Un an mai târziu, acelasi copil, pe nume David Thomas a cazut de la aceeasi fereastra, în acelasi mod imprevizibil pe acelasi Joseph Figlock, care trecea din nou sub locuinta femeii. Si din nou, ambii au supravietuit.
(Sursa: Time Magazine)
Doi frati ucisi de acelasi sofer de taxi
În 1975, în timp ce mergea pe o motoreta în Bermuda, un om a fost lovit mortal de un taxi. Un an mai târziu, fratele acestuia a fost omorât în acelasi mod, în timp ce mergea pe aceeasi motoreta. Mai surprinzator este faptul ca a fost lovit de acelasi taxi, condus de acelasi sofer, care avea înauntru chiar acelasi pasager.
(Sursa: Phenomena: A Book of Wonders, John Michell and Robert J. M. Rickard)
Trei tentative de sinucidere, toate oprite de acelasi calugar
Joseph Aignera a trait în secolul XIX si era un pictor destul de cunoscut în Austria, dar care, se pare ca era un tip destul de nefericit. A încercat de mai multe ori sa îsi puna capat zilelor, dar se pare ca ceasul lui nu venise înca.
Prima tentativa de sinucidere a aparut la vârsta de 18 ani când a încercat sa se spânzure, dar a fost intrerupt de aparitia misterioasa a unui calugar capucin.
La 22 de ani a încercat din nou sa se spânzure, dar a fost salvat, din nou de acelasi calugar.
Opt ani mai târziu, a fost condamnat la spânzuratoare pentru activitatile sale politice. Înca o data, viata lui a fost salvata prin interventia aceluiasi calugar.
La 68 de ani, Aigner a reusit în cele din urma sa se sinucida cu ajutorul unui pistol. Slujba sa de înmormântare a fost tinuta de acelasi calugar capucin, al carui nume nu a apucat niciodata sa îl afle.
(Sursa: Ripley’s Giant Book of Believe It or Not!)
Povestea gemenilor din Ohio
De multe ori se vorbeste despre sincronicitati si coincidente când vine vorba despre gemeni, iar probabil una dintre cele mai impresionante povesti este cea a celor doi gemeni identici nascuti în Ohio.
Cei doi baieti au fost despartiti la nastere, fiind adoptati de familii diferite. Nestiindu-se unul pe altul, ambii si-au botezat baietii James. Abia acum încep coincidentele.
Desi nu se cunosteau, ambii au fost atrasi de domeniul fortelor de ordine, ambii aveau talent la desen tehnic si tâmplarie si fiecare s-a casatorit cu cineva pe nume Linda. Amândoi au avut baieti, unul din ei l-a botezat pe copilul sau James Allan si celalalt, idem, James Allan. Amândoi au divortat de sotiile lor si s-au recasatorit cu alte femei, ambele pe nume Betty. Chiar si câinii celor doi se numesc la fel – Toy.
La patruzeci de ani de când au fost separati în copilarie, cei doi s-au reunit pentru a-si împartasi viatile lor uimitor de similare.
(Sursa: Reader Digest, ianuarie 1980)
Doua femei americane au multe în comun
Din cauza unei erori de calculator doua femei din America, ambele numite Patricia, au primit acelasi numar de securitate sociala. Când cele doua femei s-au reunit într-un birou pentru a rectifica greseala au descoperit ca:
https://www.youtube.com/watch?v=S6OTTiEVnx4
– Ambele au fost botezate Patricia Ann Campbell
– Tatii ambelor femei se numeau Robert Campbell
– Ziua lor de nastere era pe 13 martie 1941
– Ambele s-au maritat cu militari în anul 1959
– Ambele aveau doi copii de aceleasi vârste
– Ambele erau interesate de pictura în ulei
– Ambele au studiat domeniul cosmeticelor
– Ambele au lucrat pe post de contabili
Sursa: world-mysteries.com
Dublura Regelui Umberto I
Una dintre cele mai faimoase povesti despre coincidente uimitoare îl are ca protagonist pe regele Umberto I.
În Monza, Italia, regele Umberto I, a mers la un mic restaurant pentru cina. Când proprietarul restaurantului a venit sa îi ia comanda, regele Umberto a observat ca el si omul aflat în fata sa aratau practic la fel, atât la fata cât si în ceea ce priveste constitutia corporala. Ambii au început sa discute asemanarile izbitoare dintre ei si au gasit mult mai multe asemanari decât cele de suprafata.

– Ambii barbati s-au nascut în aceeasi zi, a aceluiasi an – 14 martie 1844.
– Ambii barbati au fost nascuti în acelasi oras.
– Ambii erau casatoriti cu o femeie cu acelasi nume, Margherita.
– Barbatul îsi deschisese restaurantul în aceeasi zi în care regele Umberto a fost încoronat rege al Italiei.
– La 29 iulie 1900, regele Umberto a fost informat ca patronul restaurantului a murit în acea zi împuscat într-un accident misterios, iar în timp ce acesta îsi exprima regretul, a fost asasinat de un anarhist din multime.
(Sursa: Ripley’s Believe it or Not!, Mysteries of the Unexplained)
Mark Twain si cometa Halley
Renumitul scriitor, umorist si satirist american, Mark Twain s-a nascut în ziua aparitiei cometei Halley, în 1835, si a murit în ziua urmatoarei aparitii a acesteia în 1910.
El însusi a prezis acest lucru în 1909, când a spus: „Am venit cu cometa Halley, în 1835. Aceasta vine din nou anul viitor si ma astept sa plec odata cu ea”.
(Sursa: Providence Journal)
Regele Ludovic al XVI-lea si astrologia
Astrologii sunt de parere ca miscarile si pozitiile corpurilor ceresti influenteaza direct viata de pe Pamânt sau corespund unor evenimente din viata umana. Desi este un domeniu în care exista o varietate de opinii diferite, majoritatea astrologilor sunt de acord ca pozitionarile corpurilor ceresti folosesc la interpretarea evenimentelor trecute, prezente, precum si la prezicerea viitorului.

În ciuda unor evenimente prezise cu exactitate, comunitatile stiintifice privesc astrologia drept o pseudostiinta, sau mai bine zis o superstitie.
Când regele Ludovic al XVI-lea al Frantei era copil, el a fost avertizat de un astrolog sa fie mereu atent pe data de 21 a fiecarei luni. Louis a fost atât de speriat, încât nu a lucrat niciodata în aceasta zi.
Din pacate, Louis nu a fost mereu atent. La 21 iunie 1791, în urma Revolutiei franceze, Ludovic si regina au fost arestati în Varennes, în timp ce încercau sa fuga din Franta. La 21 septembrie 1791 Franta a abolit monarhia si s-a proclamat republica. În cele din urma, la 21 ianuarie 1793 regele Ludovic al XVI-lea a fost executat prin ghilotina.
(Sursa: top-10-list.org)
Hugh Williams supravietuieste mereu
În 1660, o corabie s-a scufundat în strâmtoarea Menai. Toti cei 81 de pasageri au murit, cu exceptia unui om numit Hugh Williams.
În 1767, un al doilea vas s-a scufundat în strâmtoarea Menai si din nou singurul supravietuitor era un barbat pe nume Hugh Williams.
În 1820 un al treilea vas, cu 25 de pasageri, s-a scufundat în strâmtoarea Menai. Singurul supravietuitor se numea Hugh Williams.
În 1940, un vas a fost distrus de o mina germana. Singurii doi supravietuitori, un om si nepotul sau, se numeau amândoi Hugh Williams.
(Sursa: Guide to North Wales, de Francis Coghlan)
Glontul care si-a împlinit destinul 20 de ani mai târziu
În 1893, Henry Ziegland s-a despartit de prietena sa. Tragic, aceasta nu a luat vestea foarte usor, a fost coplesita de tristete si si-a pus capat zilelor.
Fratele ei, devastat de durere, l-a învinovatit pe Henry pentru moartea surorii sale, s-a dus acasa la acesta, l-a vazut în gradina si a încercat sa-l împuste. Din fericire, glontul doar i-a zgâriat fata lui Henry si s-a înfipt într-un copac mare din apropiere.
În 1913, la douazeci de ani dupa acest incident, Henry a decis sa taie copacul cel mare, dar sarcina parea atât de dificila, încât a decis sa-l arunce în aer cu cateva batoane de dinamita. Explozia a propulsat glontul aflat în copac direct în capul lui Henry Ziegland si l-a omorât pe loc.
(Sursa : Ripley’s Believe It or Not!)
Povestea corului bisericesc
Matematicianul Warren Weaver scria în cartea sa „Lady Luck”: Teoria Probabilitatii relateaza o poveste fascinanta despre coincidenta care întinde notiunile noastre traditionale de sansa/noroc pâna la punctul de a le rupe. Povestea a aparut initial în revista Life. Weaver scrie:
Toti cei 15 membri ai unui cor bisericesc din Beatrice, Nebraska, trebuiau sa ajunga la biserica, în seara zilei de 1 martie 1950, la ora 7:20, dar toti au întârziat.
Preotul, sotia si fiica sa au avut un motiv – sotia lui a întârziat pentru ca a trebuit sa calce rochia fiicei lor. Alta fata a stat sa termine o problema de geometrie; o alta nu a putut porni masina; alte doua au zabovit sa auda sfârsitul unui program de radio deosebit de interesant; o mama si fiica sa au întârziat pentru ca mama a trebuit sa o strige de doua ori pe fata pentru ca aceasta sa se trezeasca si asa mai departe.
Motivele pareau destul de obisnuite. Dar au existat zece motive diferite pentru întârziere, care nu au avut nicio legatura unul cu altul. A fost un lucru extrem de norocos faptul ca nici unul din cei 15 nu au ajuns la timp, la 07:20, pentru ca la 07:25 biserica a fost distrusa de o explozie. Membrii corului s-au întrebat daca întârzierea lor nu a fost „un act al lui Dumnezeu”, raporteaza Life.
Weaver a calculat matematic probabilitatea ca un astfel de eveniment sa aiba loc – este de 1 la 1 milion.
Este mâna destinului sau pura coincidenta?
Potrivit unora, astfel de coincidente au o motivatie prea importanta, sunt prea ordonate, pentru a fi un produs al întâmplarii. Dar atunci cum le putem explica?
Problema pe care si-au pus-o multi oameni a fost – exista oare o astfel de lege care guverneaza totul? Sau au scepticii dreptate în ceea ce priveste coincidenta, pe care o privesc ca pe un capriciu al norocului, o pura întâmplare?
Daca ne uitam în natura vedem ca în spatele evenimentelor exista legi care le guverneaza. Miscarea materiei – de la celulele, molecule, atomi etc, pâna la plante si Univers – este guvernata de legi bine stabilite, doar ca multe nu au fost înca descoperite.
De foarte multe ori Universul ne-a aratat ca exista o ordine în modul cum se desfasoara lucrurile. Iar daca toata materia este guvernata de anumite legi, nu este oare rezonabil sa credem ca si omul, care este format tot din materie, precum si destinul acestuia, este guvernat de astfel de legi care sunt pentru moment invizibile? Sau este aceasta afirmatie o speculatie nerezonabila?
Din Antichitate se crede ca ceea ce oamenii numesc noroc sau ghinion de fapt nu exista, ci sunt evenimente guvernate de astfel de legi si principii ale Universului – Calea Universului, dupa cum o numeau anticii.