Adevarul despre gigantii mitologici
Gigantii, oamenii cu statura uriasa, sunt prezenti în mitologia fiecarui popor. Acesti humanoizi au aprins imaginatia oamenilor de-a lungul secolelor si continua sa fie prezentati si astazi ca o realitate ascunsa a unei lumi de mult apuse.
Oamenii de stiinta sunt însa sceptici. Cu siguranta, povestile cu giganti încânta. Oameni uriasi, precum Goliath, Ymir sau Polyphemus au trezit mereu imaginatia. Acesti uriasi populeaza povestile fiecarui popor dar si vechile mitologii. Pe toate cele sase continente locuite de om, uriasii au strabatut pamântul si îndeosebi au savârsit fapte reprobabile, incendiind sate, mâncând oameni sau în alte cazuri au adus bunastare si au fost venerati. Toate acestea însa numai în povesti. Existenta lor nu este confirmata de niciun specialist si nu exista nicio dovada incontestabila privind existenta acesto oameni uriasi.
Chiar si asa gigantii îsi au înca sustinatorii lor, fiind elaborata o adevarata teorie a conspiratie, cu descoperiri de schelete gigantice, tinute la secrete, dar si cu imagini publicate în mediul virtual cu asa zice ramasite de uriasi care însa nu sunt recunoscute de comunitatea stiintifica.
În secolul al XXI lea, epopeea gigantilor înca stârneste controverse.
Uriasii populeaza cultura traditionala a lumii
Din cele mai vechi timpuri mitologia diferitelor popoare a lasat marturii privind existenta unor oameni cu o statura impresionata si de 10 ori mai înalti decât un om obisnuit. Erau numiti giganti sau uriasi. Numele lor sunt pastrate, inclusiv în Vechiul Testament. Cei mai cunoscuti sunt Anakim, Gog si Magog, Goliath, Nephilim sau Nimrod.
Totodata uriasi cunoscuti sunt prezenti în cultura veche celtica si sunt cunoscuti drept Cormoran, Corb sau Eriu. Mitologia greaca la rândul sau este plina de giganti. Sute de uriasi sunt consemnati, dintre care poate cei mai cunoscuti sunt ciclopii Polyphem si Epimetheus. Mitologia hindusa dar si cea nordica sau amerindiana îsi are si ea uriasii sai. În majoritatea cazurilor uriasii sunt o pacoste pentru umanitate. Ei ataca satele, terorizeaza comunitatile si sunt în unele cazuri chiar o pedeapsa divina.
Si în România povestile cu uriasi sunt omniprezente. Mai mult decât atât, credintele populare consemneaza numeroase legende privind existenta uriasilor. De exemplu în nordul judetului Botosani, la Ibanesti si Hiliseu Horia este o abundenta de marturii cu privire la existenta uriasilor. Aproape nu exista loc, care sa nu aminteasca de o fapta sau de un mormânt de urias.
Cum au aparut uriasii
Din mitologie aflam ca uriasii au aparut în special prin vointa divina. În cazul povestilor celtice cu uriasi, originea lor este nespecificata.
Doar în cazul lui Eriu se spune ca este de fapt la orgine o zeita.
În rest inclusiv la români, gigantii se pare au existat dintotdeauna.
În Biblie, mai precis în Vechiul Testament, în Geneza se precizeaza ca uriasii ar fi aparut din încrucisarea fiilor lui Dumnezeu cu pamântenii. „În vremea aceea s-au ivit pe pamânt uriasi, mai cu seama de când Fiii lui Dumnezeu începusera a intra la fiicele oamenilor si acestea începusera a le naste fii”.
Legendele grecesti arata deasemenea o orgine divina a uriasilor, Polyphem de exemplu fiind nascut din zeul Poseidon.
Uriasii mâncatori de oameni, patagonezii si gigantii primordiali
Miturile despre uriasi au persistat pâna în lumea contemporana.
Mai mult decât atât, astazi se cauta explicatii stiintifice, iar o întreaga comunitate, mai mult pseudo-stiintifica sustine ca exista si dovezi privind existenta acestor oameni cu staturi impresionante.
Mediul virtual este împânzit cu imagini ale unor schelete uriase descoperite. Mitologia contemporana atesta descoperirea unor uriasi cu parul rosu în pesterile din Lovelock situate în desetul Nevada pe teritoriul Statelor Unite. Se spune ca aceste schelete au fost descoperite în 1911 si ca în special craniile ar fi fost pastrate o vreme în muzeul Humbolt din Winnemucca.
Despre acesti uriasi ”cu parul rosu” din Nevada vorbesc legendele ameridienilor din tribul Paiute care îi numeau Numa Ticutta.
Batrânii tribului Paiute spuneau, dupa cum a cules legendele Ione Allen, ca acesti uriasi, aveau parul rosu si ca mâncau oameni. De altfel Numa Ticutta în graiul Paiute înseamna mâncatori de oameni.
Totodata se presupune ca în toata America au fost descoperite urme ale unor uriasi. Ramasitele lor nu se afla astazi însa la niciun muzeu si nu exista nicio documentare stiintifica oficiala despre aceste schelete sau cranii.
De altfel, un raport al descoperirilor de la pesterile din Lovelock este publicat, dar nici urma de uriasi, doar de comunitati paleolitice si mai târziu neolitice.
O alta ”rasa” celebra de uriasi este considerata cea a patagonezilor, despre care se spune ca au fost vazuti de Magellan în calatoria sa în Patagonia.
Unul dintre marinarii care l-au însotit a descris o întâlnire cu un urias din Patagonia, care dansa pe o insula. ”Era atât de înalt încât abia îi ajungeam pâna la mijloc”, scria uluit Antonio Pigafetta, geograful din cadrul expeditiei lui Magellan.
Aceeasi patagonezi vor fi mentionati si în jurnalul de calatorie al celebrului calator si corsar britanic Francisc Drake, dar si de James Cook, care ar fi încercat sa prinda un urias, sau de John Byron.
Totodata în lumea virtuala au aparut sute de informatii referitoare la asa zise schelete de uriasi descoperite în SUA, Muntii Caucaz, Muntii Altai, Desertul Sahara sau chiar la Rosia Montana.
Lumea stiintifica tace în privinta uriasilor
Toate aceste descoperiri epocale, sunt însa doar pe internet. Nicio lucrare stiintifica sau rapoarte de descoperiri nu confirma existenta unor oase de giganti.
Existenta gigantilor în forma spectaculoasa în care este prezentata în mediul virtual nu este confirmata de oamenii de stiinta.
Rapoartele privind descoperirile de la Lovelock în Nevada arata o comunitate, dar nu de uriasi ci de nativi aflati pe diferite trepte ale civilizatie, iar muzeul Humboldt nu are cranii uriase. Toate aceste „descoperiri” în special de morminte ale gigantilor nu apar în lucrarile stiintifice de specialitate si nici nu sunt confirmate de oamenii de stiinta. Cât despre patagonezi, acestia se vor dovedi de fapt niste giganti ceva mai scunzi decât un baschetbalist din NBA.
Cine sunt adevaratii ”giganti”
Prezenta asa-zisilor giganti este documentata în lumea stiintifica dar într-un mod mai putin bombastic si diferit.
Gigantii nu sunt neaparat oameni foarte înalti ci mai mult specii de hominizi înrudite cu omul actual. Astfel se vorbeste de Gigantopithecus descoperit în 1935 de antropologul Ralph von Koenigswald.
Mai precis acesta a descoperit ramasitele sale într-o farmacie din China. Gigantopithecus era mai mult o primata, o specie uriasa de maimuta care a trait în zona Asiei. De aceasta specie s-a ocupat si Grover Krantz, un antropolog american de renume mondial, cunoscut pentru încercarea sa de a dovedi existenta primatelor uriase de genul Yeti sau Sassquatch.
De altfel existenta acestui Gigantopithecus a fost confirmata de studii scrise si de numeroase descoperiri arheologice în pesterile din Liucheng sau site-urile de la Hubei si Guangxi, toate din China. Au fost descoperite în special, cranii, mandibule sau oase ale bratelor. Resturi osteologice ale acestei specii au fost descoperite si în Vietnam dar si în alte zone ale Asiei de sud-est.
Grover Krantz în special preciza ca Gigantopithecus masura aproximativ 3 metri înaltime si semana cu un urangutan.
O alta specie de ”urias” documentata stiintific, este Meganthropus.
Nu se stiu foarte multe despre el, dar se crede ca a fost un tip hominid urias, asa cum arata Franz Weidenreich un renumit antropolog si anatomist german.
Ramasitele acestei specii au fost descoperite si cercetate în zona Sangiran din Indonezia. Mai precis este vorba de un fragment de craniu si o mandibula.
Descoperirea a fost realizata de antropologul von Koenigswal în 1941, iar cercetarile au fost continuate de Franz Weidenreich, care s-a aratat impresionat de dimensiunile mandibulei. ”Uriasul din Java era mult mai mare decât orice gorila”, preciza Weidenreich.
Mai mult decât atât acesta preciza ca are de doua ori dimensiunea gorilei. Se presupune ca avea în jur de 2,5 metri si aproape 400 de kilograme.
Modul în care au disparut acesti uriasi, ierbivori în mare parte, este legat, arata specialistii mentionati de schimbarile climatice care au survenit de-a lungul timpului.
Totodata referitor la patagonezi si înaltimea lor, s-au pronuntat specialistii care au efectuat sapaturi arheologice în zona, dar si antropologii. Bastinasii din tribul Aonikenk din cadrul populatiilor Tehuelche, corespund cel mai bine descrierii calatorilor straini.
Mai precis prin sapaturi arheologice s-a descoperit ca înaintasii acestora din secolele al XVI-XVII lea aveau statura fata de europeni.
Mai precis erau ”giganti” de aproximativ 1,85 metri cu exemplare care ajungeau pâna la 1,90-1,95, in timp ce media de înaltime la europenii din aceea perioada era de 1,65 metri. Poate de aceea si adânca impresie pe care le-au creat-o.
Totodata de-a lungul istoriei au existat indivizi cu mult mai înalti decât media populatiei, ceea ce i-a propulsat imediat în rândul uriasilor. Un bun exemplu este Goliath-ul biblic dar mai ales Bartlmä Bon, un individ misterios care a fost prezent în turnirul de la Viena din 1560, ca însotitor al nepotului arhiducelui Ferdinand al II lea. Se spune ca masura 2,6 metri. Ceea ce s-a întâmplat cu acesta dupa turnir ramâne un mister.
