Inteligenta artificiala si viitorul omenirii
Teoretic este posibil ca oamenii sa fie invinsi de masinarii inteligente in viitor. Practic va fi, insa, imposibil, dar nici macar de dorit. Cu toate acestea, sunt unele domenii in care azi robotii sunt mai buni decat oamenii. S-o luam cu inceputul: febra robotilor dateaza cam de prin anii 70 ai secolului trecut, cand era la moda si asa-zisa criza a petrolului (care s-a dovedit o uriasa manipulare globala). Tot atunci se avansau ipoteze halucinante conform carora robotii vor prelua controlul pe Terra pana in anul 2000 (!). Ca orice elucubratie „stiintifica”, bine orchestrata de mass-media, in timp, si aceasta s-a acoperit de ridicol. Redenumiti „inteligenta artificiala”, robotii de altadata nu doar ca nu au pus stapanire pe Planeta, dar si-au aratat limitele, nu atat ale lor, cat ale programatorilor lor.
In afara de industria automobilelor care a folosit din anii 70 tot mai multi roboti, mai ales in Japonia, robotii stau cuminti in banca lor, indeplinindu-si cu succes misiunea lor de unelte in diferite activitati umane. Uneori uneltele isi depasesc creatorii in rapiditate si eficienta, dar doar atat.
Masina care bate omul
Go este un joc traditional asiatic, un fel de sah inventat in urma cu 3.000 de ani in China, considerat cel mai vechi joc pe tabla din lume. Jocul cum este el cunoscut azi a fost formalizat in Japonia in secolul al XV-lea si se traduce prin „jocul incercuirii”, un joc de strategie abstract pentru doi jucatori, in care fiecare are ca tel obtinerea unor teritorii mai mari decat ale oponentului. Cel mai cunoscut roman despre acest joc este „Maestrul de Go” (scris de scriitorul japonez Yasunari Kawabata in 1954, tradus si in limba romana la Humanitas Fiction), o poveste despre jocul pentru titlul de „Meijin” (maestru de go) din 1938 la care Kawabata a participat ca reporter.
Povestea revine in actualitate cu performanta unui robot care a invins recent campionul mondial de Go. Dar incercarile de a invinge cu un robot un campion intr-unul dintre cele mai complexe jocuri pe tabla, cum este sahul, dateaza din ultimul deceniu al mileniului al II-lea, atunci cand robotul Deep Blue, construit de compania IBM, a reusit pe 10 februarie 1996 sa-l invinga in primul joc pe campionul mondial de sah Garry Kasparov. Intalnirea prevazuta pentru sase jocuri s-a terminat in final cu victoria omului impotriva masinii, cu scorul general de 4-2, dupa ce Kasparov a reusit trei victorii si doua remize. Totusi, in mai 1997, dupa o reproiectare, Deep Blue a reusit sa-l invinga pe Kasparov cu 3,5 la 2,5 devenind primul sistem computerizat care a invins un campion mondial de sah. Ulterior IBM a retras din activitate robotul, azi performanta lui fiind doar istorie.
Acum, dupa 20 de ani, lucrurile au evoluat in materie de roboti? Realitatea ne arata ca nu, desi intre timp am mai inregistrat o performanta. Astfel, anul acesta, in martie, supercalculatorul proiectat de Google si denumit AlphaGo a reusit sa-l invinga la Seul, cu scorul general de 4-1, pe Lee Se-dol, campion mondial al jocului de „sah oriental” Go. Google a intrat in posesia premiului de un milion de dolari, iar AlphaGo a primit „al noualea dan”, cel mai inalt grad onorific de mare maestru in go, atribuit doar celor cu capacitati exceptionale in acest joc. Aceeasi distinctie este atribuita si lui Lee Se-dol, detinator a 18 titluri internationale, considerat de departe unul dintre cei mai buni jucatori de go ai timpurilor moderne.
Un razboi care, deocamdata, se amana
Am putea spune ca razboiul om-masina, adica om-„inteligenta artificiala” nu doar ca nu rezolva nimic, dar, atrag atentia oamenii de stiinta, poate naste controverse. Despre controverse in materie de inteligenta artificiala se vorbea si acum patru decenii si acum doua decenii. Acum, ele revin in actualitate, reiterandu-se aceleasi „temeri”. „Dezvoltarea inteligentei artificiale este un potential pericol pentru omenire”! titreaza ziarele dupa victoria lui AlphaGo. Ce pericol a fost pentru omenire Deep Blue? Nici unul, spune orice om normal.
Dupa cum spune si Michael Thielscher, profesor de cibernetica la University of New South Wales (UNSW), din Australia, „sistemul de inteligenta artificiala (IA) realizat de Google nu poate face altceva decat sa joace Go”. Aceasta, spune cercetatorul, „este probabil cel mai important punct slab al tuturor sistemelor de inteligenta artificiala existente. Ele sunt concepute special pentru anumite functii si le lipseste ceea ce se cheama o inteligenta artificiala generala”.
Cu alte cuvinte, ele sunt masinarii care executa comenzile imaginate de programatori, dar si acelea secvential, si nu complex precum creierul uman, chiar daca uneori cu o viteza mai mare de calcul. Aceeasi situatie ca si in cazul masinilor fara sofer, sistem conceput tot de Google. Ele exista, dar pana sa devina eficiente pe sosele, nu doar masina ar trebui echipata cu IA, ci si toata infrastructura soselelor lumii!
Si apoi, „masinile inteligente” Google, fara sofer, nu vor putea suplini niciodata viteza de reactie a creierului uman care coordoneaza miscarile atunci cand un sofer este la volan. Cel putin deocamdata. De ce? Pentru ca, spune Michael Thielscher, „le lipseste inca acel simt al realitatii care ii face pe soferii umani mai buni in anumite situatii decat inteligenta artificiala”. Optimismul de PR al celor de la Google nu este impartasit de toata lumea. Futurologul australian Ross Dawson, presedintele fondator al Advanced Human Technologies Group, de pilda, este de parere ca „dezvoltarea sistemelor de inteligenta artificiala poate sa constituie un pericol pentru viitor”, dupa cum preia Agerpres, in sensul in care, specifica el, „este aproape sigur ca vor aparea si oameni care vor incerca sa foloseasca puterea noilor tehnologii pentru scopuri cu efect destructiv asupra altor oameni sau a societatii in ansamblu”.
Si adauga: „cred ca orice tip de tehnologie poate fi folosit in scopuri bune sau rele si la fel este si cazul inteligentei artificiale. Asa cum construim avioane care ne permit sa calatorim rapid dintr-o parte in alta a globului, la fel pot fi folosite aceste avioane si pentru a arunca bombe oriunde in lume”, ceea ce este, sa recunoastem, de decenii bune, un simplu truism.
