In ufologie, apar uneori si istorii vechi, despre ciudate fenomene ceresti, care uneori lasa urme si in existenta martorilor, istorii care devin tot mai bizare si mai greu de deslusit pe masura scurgerii timpului.
Un bun exemplu este in acest sens faimoasa prabusire, din iulie 1947, nu departe de Roswell, a ceva despre care nici azi nu se stie cu absoluta siguranta ce anume a fost.
Pe 26 decembrie 2015, a fost lansata o noua istorie de acest tip, despre o presupusa prabusire care ar fi avut loc in 1938 sau 1939 in Guatemala. Stirea a aparut pe site-ul de limba engleza Inexplicata – Journal of Hispanic Ufology, revista on-line a Institutului Hispanic de Ufologie, care prezinta cazuri OZN si paranormale din Spania, America de Sud si Caraibe, organizatie infiintata in octombrie 1998, avand reprezentanti si contribuabili in peste o duzina de tari de limba spaniola.
Principalul martor al cazului prezentat – doamna Maria Candelaria Hernández – avea aproximativ 74 de ani la momentul respectiv, ceea ce plaseaza incidentul intre 1938 si 1939, langa orasul Mataquescuintla, fiind una dintre cele mai vechi cazuri de prabusire OZN cunoscute.
Martora i-a relatat fiului ei Pablo povestea unor evenimente ciudate care ar fi avut loc intr-o proprietate aproape de casa ei, si anume la ferma „La Concepcion”, detinuta acum de doamna Antonieta de Braun, dar care a era in posesia familiei sale de mai multe generatii. Apoi, un copil al lui Pablo Hernandez a spus povestea, in 1983, cercetatorului Oscar Padilla, doctor in psihiatrie si drept, dar care are si o vechime de peste 35 de ani in cercetarea si documentarea fenomenului OZN in Guatemala.
Acesta a facut verificarile necesare pentru a garanta autenticitatea cazului, gasind ca sunt motive foarte solide pentru a considera ca acesta a fost real.
Un bolid pe cer
Faptele pot fi rezumate dupa cum urmeaza.
Doamna Candelaria spala rufe intr-un bazin cunoscut sub numele de Las Charquitas, cand a auzit un vuiet asurzitor. Privind la cer, ea a fost uimita sa vada un bolid trecand cu viteza. Obiectul arzator a zburat peste chiparosii din zona, dupa care arborii au fost zguduiti de aerul deplasat de trecerea sa.
In ciuda uimirii, datoria terminarii spalarii rufelor care i-au fost incredintate ei de catre politistii stationati in zona a fost mai tare decat curiozitatea. Doamna Candelaria isi amintea doar ca in jurul orei cinci dupa-amiaza, au aparut din padure niste copii, care i-au spus emotionati: „Dona Cande, du-te sa vezi papusile mici care au cazut din cer, in spatele grajdurilor unde sunt plimbati caii! Sunt toate arse si miros a cauciuc incins”.
Seful politiei locale, care era un prieten de familie, i-a aratat o lada de aluminiu, asemenea celei pe care le vazuse in vestiare, purtata de mai multi politisti. Un alt politist, care era de asemenea prieten de familie, i-a spus: „Uite, Dona Cande – micii martieni care au cazut din cer”.
Doamna Candelaria isi mai reamintea ca un membru al familiei sale a spus: „Cum au ars acesti bieti ingerasi”, dupa care au facut imediat semnul crucii, si mai multi din randul celor ce priveau au spus: „Dumnezeu sa-i ierte”. Seful politiei a luat lada de metal si a plecat cu politistii si cu niste americani care i-au insotit. Doamna Candelaria isi mai amintea de spaima de pe fetele rudelor ei, atunci cand s-au uitat in lada de aluminiu.
Cele de mai sus reprezinta povestea rezumata si transcrisa dupa declaratiile facute de Pablo Hernández, fiul doamnei Candelaria, care si-a reamintit perfect povestea spusa de mama lui. Primele investigatii privind acest caz au fost facute in mai 1994, de cercetatorul Oscar Padilla.
Acesta a reusit sa-l localizeze pe Arnaldo Padilla Rojas, care detine o ferma in Mataquescuintla, provincia Jalapa. Padilla Rojas i-a declarat lui Oscar Padilla: acum „peste 40 de ani, cand eram tanar, niste persoane din Colís mi-au spus ca a cazut ceva, un obiect ciudat; unii au spus ca a fost un balon, altii ca a fost un dispozitiv care semana cu un balon”.
Informatiile furnizate de Arnaldo Padilla Rojas sunt confuze, deoarece el nu vazuse nimic. Cu toate acestea, pe baza rapoartelor provenind de la localnici care au discutat problema, s-a conturat o concluzie conform careia „intre localnici a existat un fel de pact sau acord, prin care au jurat sa ascunda acest eveniment”. Rojas a confirmat, de asemenea, faptul ca in tinerete a auzit, de la mai multi oameni, ca, de la locul cu pricina, au fost adunati „niste oameni mici si ciudati”.
Cautarile au identificat noi martori. De data aceasta a fost doamna Tomasa Toledo de la Cruz, de aproape 90 de ani, cu o memorie foarte lucida si clara. Aceasta femeie a negat la inceput ca zvonurile ar fi fost adevarate, dar fiica ei, Fluvia Cruz de González, si-a adus aminte ca in jurul anilor 1979-1980, patru oameni, care pretindeau ca sunt mineri, au sosit in zona in cautarea unui „clopotel de aur” care, dupa cum spuneau, ar fi fost ingropat pe proprietatea familiei lor.
Exista, intr-adevar, o legenda locala ca odinioara bantuia prin zona o banda de talhari numita „Los Lucio”, care ar fi ingropat obiecte de valoare. Cautarea asa-zisilor „mineri” nu a fost insa foarte convingatoare, deoarece sapaturile lor erau dezorganizate si pareau sa caute la intamplare.
Domnul Pablo Hernández a sugerat un nume nou pentru procesul de investigare. Aceasta a fost María Hernández, care a trait pe atunci intr-o casa aflata aproape de locul evenimentelor, avand 18 ani (si 74 la momentul interviului).
Ea spunea ca evenimentul ar fi fost in 1938, in satul Morales, langa Mataquescuintla. Au fost multi martori la caderea obiectului, pe care ea l-a numit in mod deschis o „farfurie zburatoare”…
Ea a adaugat ca localnicii ar fi vorbit despre modul in care niste „pitici blonzi” ar umbla prin zona. In oras se vorbea chiar despre disparitia unei femei care taia lemne, un eveniment la care ar fi fost martor fiul femeii, care s-ar fi ascuns in tufisuri.
Pitici sau extraterestri?
In timpul interviului, doamna Hernández si-a exprimat deschis teama ei produsa de similitudinea dintre acesti pitici si extraterestrii pe care i-a vazut recent la televiziune.
Prin urmare, adauga ea, incearca sa nu se gandeasca prea mult la aceasta tema. Ancheta a trecut prin mai multe localitati din departamentele Jalapa si Santa Rosa. S-a ajuns si la Jose I. Hernandez si sotia sa, care au confirmat toate cele spuse de vecinii lor mai batrani.
Victor Manuel Hernandez, fiul familiei, cunoscut si sub numele de „Tito”, desi alcoolic, intr-un moment de luciditate, a oferit detalii care s-au dovedit a fi pe deplin coerente, demonstrand ca scena evenimentelor a fost foarte aproape de casa martorei Tomasa Toledo de la Cruz.
Tito a ajutat si la identificarea locului. El l-a condus pe Oscar Padilla pe o poteca ingusta si plina de maracini intr-o zona cunoscuta ca „La Minita”. Domeniul era plin de gauri, fiind excavat de mult timp de diverse persoane. Locul se incadra in limitele fermei „La Concepcion”, iar alaturi erau bazine vechi de apa, care puteau fi cele folosite de María Candelaria Hernández si de unde ea a vazut caderea unui obiect incandescent in padure.
Este clar ca ceva a avut intr-adevar loc, dar povestea nu a ajuns la mass-media, in special din cauza ca zona este departata; aici izolarea favorizeaza jafuri si tot felul de nelegiuiri; investigatiile au confirmat inca o data existenta si a unui soi de pact al tacerii intre rezidenti si autoritatile din acele vremuri, ceea ce a si facut ca acest posibil accident OZN sa treaca neobservat.
Autorul articolului mai spune ca legendele din zona vorbesc despre un „clopot local” ingropat undeva. Sa fie oare ceva real? Sa aiba vreo legatura cu activitatile de excavare desfasurate? Concluziile au fost impartasite recent si de Oscar Padilla, sugerand ca evenimentele au fost reale. S-a facut si recomandarea ca anchetele ulterioare sa fie efectuate cu mare prudenta, posedand mijloace de auto-aparare si un vehicul de teren, adecvat pentru drumurile accidentate din regiune.
