Frumusetea naturii din Martinica l-a subjugat chiar si pe descoperitorul acesteia, Cristofor Columb.
In anul 1502, el scria despre „cel mai placut si mai minunat colt de lume”: „Ochii mei nu se mai satura de privelistea acestui covor de verdeata”.
In ciuda entuziasmului lui Columb, spaniolii nu s-au interesat prea mult de insula, care a devenit prin urmare un cuib al piratilor.
Perioada colonizarii a inceput abia in secolul al XVII-lea.
In 1635, a fost intemeiat, in partea nordica, orasul Saint Pierre, care a fost centrul economic al Martinicai pana la distrugerea sa, in anul 1902, ca urmare a eruptiei vulcanului Mont Pele. Au pierit cu aceasta ocazie 30.000 de oameni.
„Pompeii Marii Caraibilor” nu si-a mai recapatat niciodata importanta din trecut. Rolul de principal centru economic al insulei a fost preluat de capitala Fort-de-France.
Francezii si englezii si-au disputat insula timp de cateva decenii, pana cand, in anul 1814, aceasta a revenit definitiv Frantei.
O perioada indelungata comertul cu sclavi a detinut o importanta economica covarsitoare in Martinica. Dupa ce sclavia a fost definitiv abolita in anul 1848, proprietarii plantatiilor au inceput sa aduca muncitori straini: indienii reprezinta si astazi cea mai numeroasa minoritate etnica locala.
Din 1946, Martinica detine statutul de departament de peste mari al Frantei, datorita caruia locuitorii insulei se bucura de toate privilegiile pe care le ofera cetatenia franceza. Parisul cheltuieste anual miliarde pentru mentinerea standardului de viata in „perla caraibiana”. Asa se explica probabil de ce in Martinica miscarile de independenta nu joaca un rol semnificativ.
Martinica, Franta in versiune caraibiana
In Martinica traiesc cu precadere mulatri: ei reprezinta 93% din populatia insulei (din cei peste 400.000 de locuitori ai insulei). Ponderile etnice sunt deformate de cei peste 500.000 de turisti, in principal albi, care viziteaza zona anual.
Unii vilegiaturisti sunt atat de fermecati de insula, incat se hotarasc sa isi prelungeasca sederea: Martinica se bucura de faima bine-meritata de a fi o oaza de liniste, in care pensionarii bogati aleg sa isi petreaca ultimii ani din viata.
Martinica este situata in centrul arcului descris de Antilele Mici, in partea estica a Marii Caraibilor.
Insula se deosebeste de vecinele sale caraibiene din multe puncte de vedere. Datorita stranselor legaturi politico-administrative si economice cu Franta, Martinica fiind un departament de peste mari al acestei tari, nivelul de viata este mult mai ridicat decat pe insulele independente din Antile. Influenta culturii europene este si ea mult mai puternica. Aproape toti creolii stapanesc bine limba franceza, iar cafenelele si magazinele in stil parizian pot fi intalnite si in afara capitalei, Fort-de-France.
Deosebit de fascinant este relieful bogat din Martinica. Spre deosebire de alte insule din Marea Caraibilor, aceasta are si altceva de oferit in afara de plajele inconjurate de palmieri, carora li se face reclama prin intermediul cartilor postale si care sunt situate in partea vestica a insulei, intens exploatata din punct de vedere turistic.
Tarmurile atlantice estice ale Martinicai sunt acoperite de o vegetatie tropicala deasa, iar de-a lungul intregii insule se intinde un lant muntos dominat in nord de vulcanul Pele.
Pe terenurile fertile din preajma vulcanilor din nordul „Insulei Florilor”, dupa cum este supranumita Martinica, infloresc nenumarate specii de plante, iar bogatia de culori da ameteli privitorului.
Partea sudica, colinara, a insulei este inconjurata de recife de corali. In interiorul uscatului se cultiva trestie de zahar, din care se ditileaza rom, cel mai cunoscut produs de export din Martinica.
