Persii, o populatie cu un trecut glorios

Persii sunt un grup ethnolingvistic definit prin folosirea limbii persane (Parsa sau Farsi).

Termenul Persan are insa si o conotatie referitoare la un grup de triburi supra-etnic, de origine indo-europeana si care se refera la triburile indo-europene de pastori, patrunse la sfârsitul mileniului II î.Hr. în Podisul Iranian si apoi stabilite în Persia, regiune situata la nord-est de Golful Persic.

Probabil locul de origine al Persilor este in sudul culturii neolitice, cunoscute drept cultura Andronovo, locul de bastina probabil al multor popoare indo-europene.

Aceasta regiune este cunoscuta arheologic drept regiunea BMAC (Bactria-Margiana Archaeological Complex) sinonima cu regiunea antropologica cunoscuta sub numele de “civilizatia Oxus.”

Popoarele sau triburile care alcatuiau aceasta structura supra-etnica sunt numite si Iranieni de vest, Persii (Parsu- Parsuaš, Parsumaš) Mezii (Madayu – Medes) si Parti (Partakka-Parthians).

Triburile persilor, stabilite în sud-vestul Iranului (Persia), au fost unificate, potrivit unor traditii, catre 700 î.Hr, de Ahaimene (Haxamaniš), întemeietorul dinastiei Ahemenizilor.

Succesorul sau, Teispe, extinde posesiunile Persiei spre apus. Cyrus I sau Cyrus cel Batran (Karuš) recunoaste suzeranitatea Asiriei, iar Cambyses I (600 î.Hr.-559 î.Hr.) pe a Mediei.

Cyrus al II-lea cel Mare (559 î.Hr.-529 î.Hr.) primul imparat Zoroastrian (Shahanshah), a fost una din cele mai stralucite personalitati ale Antichitatii.

Cyrus al II-lea  transforma Persia, în numai 3 decenii, dintr-o putere locala în cel mai vast si puternic imperiu al Orientului.

Prin înfrângerea lui Astiage (cca. 550 î.Hr.), Media devine provincie a statului persan.

Cucerind apoi Lidia lui Cresus (546 î.Hr.), Persia include în hotarele sale Asia Mica pâna la Marea Egee, cu toate coloniile grecesti ale Ioniei.

În anii 545 î.Hr.-539 î.Hr. sunt ocupate vaste regiuni din Asia Centrala – Dragniana, Arachosia, Gedrosia, Bactriana, Sogdiana, s.a.

Profitând de slabirea Regatului Noului Babilon în urma unor conflicte interne, Cyrus ocupa în 539 î.Hr. Babilonul, anexând apoi toate posesiunile Caldeei din Siria, Fenicia, Palestina, pâna la granitele Egiptului Faraonic.

Cambyses II (529 î.Hr.-522 î.Hr.), fiul lui Cyrus cel Mare, personalitate controversata în istoriografie datorita excentricitatii decizilor sale, transforma în 525 î.Hr. Egiptul într-o satrapie a Imperiului Ahemenid.

Darius I cel Mare (522 î.Hr.-486 î.Hr.), genial om de stat, reorganizeaza, dupa cucerirea Punjabului (519 î.Hr..), vastul imperiu, care acoperea acum cca. 5.000.000 km patrati.

El creeaza un sistem modern de drumuri, care sa asigure transmiterea rapida a informatiilor, a trupelor si marfurilor (“calea regala” Persepolis-Sardes masura 2400 km), împarte imperiul în cca. 20 de unitati administrative (satrapii), creeaza o moneda de aur etalon (dareicul), începe zidirea unei noi resedinte regale la Persepolis. Campania din stepele nord-pontice întreprinsa împotriva scitilor (513 î.Hr.), cu care prilej Darius este înfruntat de getii din Dobrogea, se încheie fara nici un rezultat. Cu un esec se termina si cele 2 expeditii vizând cucerirea Greciei, din 492 î.Hr. si 490 î.Hr.

Xerxes I (486 î.Hr.-465 î.Hr.), fiul si succesorul lui Darius, încearca în 480 î.Hr, cu forte impresionante, sa transforme Elada în provincie persana.

Eroismul oraselor-state grecesti, în fruntea carora se aflau Atena si Sparta, face ca Elenismul si lumea elena sa respinga cu succes aceasta ofensiva.

Începând cu domnia lui Artaxerxes I (465 î.Hr.-425 î.Hr.), Imperiul Ahemenid aluneca pe panta declinului.

În anul 334 î.Hr. tânarul rege al Macedoniei, Alexandru cel Mare, traverseaza, în fruntea unei modeste armate, Hellespontul.

În pofida uriaselor resurse ale imperiului, Darius III (336 î.Hr.-330 î.Hr.), ultimul suveran ahemenid, se dovedeste incapabil sa faca fata impetuozitatii lui Alexandru, pierzând bataliile decisive de la Issos (333 î.Hr.) si Gaugamela (331 î.Hr.).

Întregul Imperiu Persan este cucerit de Alexandru cel Mare, devenind o parte a lumii elenistice.

Cucerit de arabi (635-651), Iranul adopta islamul, dar se desprinde treptat în secolele IX-X din Califatul Arab.

Ismail I (1499-1524), întemeitorul dinastiei Sefavizilor, pune bazele unui nou stat Iranian centralizat, care ajunge la o remarcabila stralucire sub Abbas I cel Mare(1588-1629).

În timpul dinastiei Kajarilor (1779-1925) Persia cunoaste o perioada de declin, pierzând, în razboaiele cu Rusia (1804-1813 si 1826-1828), Georgia, Daghestanul, Azerbaidjanul de Nord si Armenia de Nord cu Erevanul.

În a II-a jumatate a secolului XIX, influenta britanica si rusa devin predominante, cele 2 state împartind Persia, prin tratatul din 1907, în 2 zone de influenta.

Sub dinastia Pahlavi (1925-1979), îndeosebi dupa Al II-lea Razboi Mondial, este urmarita modernizarea structurilor economice, sociale si politice, precum si europenizarea institutiilor, apelându-se la resursele oferite de exploatarea zacamintelor de titei, care transformasera Iranul într-unul din marii producatori mondiali.

Miscarile antiguvernamentale laice, dar îndeosebi religioase, generalizate în 1978 în majoritatea provinciilor, au ca urmare parasirea la 16 ianuarie 1979 a tarii de catre sahul Mohammad Reza Pahlavi Aryamehr (1941-1971), aliat fidel al S.U.A. si preluarea puterii de catre Consiliul Revolutionar Islamic, în frunte cu ayatollahul Ruhollah Khomeiny, care proclama la 1 aprilie 1979 Iranul republica islamica.

Noua Constitutie, aprobata de un referendum la 2-3 decembrie 1979, transforma Iranul într-un stat confesional Islamic.

Populatia persana neislamizata ramane fidela vechii religii Zoroastriene si se refugiaza majoritar in India, unde-si pastreaza datinile stravechi cu sfintenie, aceasta populatie pastreaza si numele poporului Persan, numiti fiind Parsi-Persi si nu Iranieni.

Astazi, aceasta populatie numara numai 100.000 de persoane, majoritatea lor traind in India. Desi stramosii acestei populatii au emigrat in India acum 1000 de ani, refugindu-se de tavalugul Islamic triumfant, ei se considera adevaratii urmasi ai Persilor antici.

Prima referinta asupra existentei acestei populatii ajunge in Europa in anul 1322, facuta de calugarul francez Jordanus.

Incepand din secolul XVI-lea, aceasta populatie devine cunoscuta in Occident prin lucrarile multor calatori occidentali care au vizitat India.

Termenul ‘Parseism‘ (sau ‘Parsiism’) este atribuit lui Anquetil-Duperron, cel care in anii 1750, a botezat religia lor “Zoroastrianism“, identificandu-i total cu aceasta populatie, desi o parte minoritara din ei nu se mai identificau religios cu aceasta religie.

Testele ADN moderne arata o descendenta Persana-Iranian si in special Partiana clara.

Persii care traiesc in India au tendinta de a se casatori intre ei, pastrand fondul genetic original pe cat se poate (lucrurile s-au schimbat in ultimii ani).

Printre Persii celebri contemporani nu putem sa nu amintim pe marele dirijor Zubin Mehta, fost elev al lui George Enescu, astazi fiind cunoscut in toata lumea dupa celebrele concerte cu cei “4 Tenori” si activitatea lui muzicala ca director muzical al filarmonicelor din New York si Israel si pe neuitatul solist al formatiei Queen, Freddie Mercury (Farrokh Bulsara, 1946-1991).

Surse: Politeia si Wikipedia