Mai rar se întâmpla, în calendarul arhaic românesc, ca sarbatoarea Rusaliilor sa cada în aceeasi zi cu a Sânzienelor, întrucât prima este mobila iar ultima, fixa. Cercetarile asupra datinilor tracice sugereaza ca, la stramosii nostri, Rusaliile si Sânzienele erau aceleasi, si cândva fusesera pe pamânt preotese ale Soarelui.
Astfel, UR-SOLIA, de unde avem în româna Rusalii, se talmaceste prin „Ale Soarelui” sau prin „Ca Soarele (de Stralucitoare)”, de unde mai avem a rasari, rasura si razor.
La rândul ei, denumirea de Sânziene are mai multe origini, printre care SAN-TIANA „Comunitatea Soarelui”. Pentru ca aceste preotese îl torturasera pe Orfeu, ce avea si supranumele de SENT-ION „Prea Minunatul”, au mai fost numite si AB SENT ION RUSTICON „Cele care l-au rastignit pe Sent Ion”, sarbatoarea lor ramânând legata pâna astazi de cea a Nasterii Sfântului Ion Botezatorul.
Dupa mitofolclorul românesc, Rusaliile au fost niste femei, care, cu ajutorul multor buruieni, tamaduiau bolile. În unele variante, Rusaliile sunt niste babe hidoase, care zboara prin vazduh în zilele de Rusalii. Ele sunt înarmate cu tot felul de unelte taioase si frigari ascutite, cu care-i pedepsesc pe toti cei care muncesc în zilele lor. Ele îi schilodesc, le scot ochii si-i asurzesc pe cei care nu le respecta.
Altii sustin ca Rusaliile sunt trei fete mari, de pe vremea lui Alexandru-Împarat. Având Alexandru o sticluta cu apa vie, din care i-a dat calului sau sa bea, spre a nu mai muri niciodata, cele trei fete care se aflau la curtea lui au baut si ele din acea apa, devenind astfel nemuritoare. Astazi sunt gârbovite de batrânete, dar sunt tot fecioare.
Ele cânta si joaca în anumite zile ale anului, pe la raspântii. În aceste zile oamenii se feresc a lucra, caci zânele cele rele îi vor schilodi. Rusaliile îi pocesc pe oameni si prin intermediul lucrurilor lasate noaptea afara, pe care a doua zi oamenii le ating. Rusaliile se serbeaza ca sa nu-i plesneasca cuiva ceva, caci satenii cred ca acel lovit de Rusalii de vreo boala nu se mai scoala.
Se spune ca un om s-a apucat sa lucreze în lunea Rusaliilor. Culcându-se la amiaza, l-au apucat în vis Rusaliile. I se parea ca sunt trei femei, îmbracate în alb, care-l luara la joc, apoi se apucara sa-l întinda si sa-l trânteasca. Apoi l-au muncit pâna l-au trezit.
Este obiceiul ca, a doua zi de Rusalii, fiecare gospodar sa se duca la holdele lui si sa le stropeasca cu apa, rostind: „Doamne, norocul nost sa vie tat la noi!” De Rusalii, pornesc Calusarii prin sate, dansând pentru belsug si pentru vindecarea suferinzilor. Fetele, îndeosebi cele mature, dau bete si basmale calusarilor, ca sa se marite mai degraba.
Oamenii nu lucreaza câte unul, ci mai multi la un loc, crezând ca Rusaliile nu îndraznesc a le face nimic la mai multi. Luni si marti dupa Duminica Rusaliilor nu se lucreaza la câmp de niciunul dintre cei ce n-au vazut jucând Calusul. Se crede ca acei ce ar lucra si n-au vazut Calusul devin pociti, adica mutesc, se prostesc etc., si numai jucându-li-se împrejur Calusul se mai pot vindeca.
În trei zile la început nu se suie nici în pomi, zicând ca-i iau Rusaliile si, daca se suie, trebuie sa-si lege pelin, caci de pelin fug Rusaliile. Se adevereste astfel ca Rusaliile au fost, la origine, aceleasi cu Sânzienele, pe care stramosii nostri le numeau si AB SENT ION RUSTICON, aceasta fiind si denumirea dacica a pelinului. Se poarta pelin la brâu, se pune la usi, ferestre, icoane, sub pat, sub perna, ca nu cumva Rusaliile sa descopere casele prin furtuni si sa-i ia pe cei dinauntru.
Calusarii trebuie primiti în fiecare casa, deoarece se crede ca Ielele sau Rusaliile fug din calea lor. Ei joaca în toata saptamâna Rusaliilor. Toate jocurile lor se sfârsesc cu o hora în care se prinde oricine, caci, daca joaca de mâna cu Calusarii, oamenii nu se vor îmbolnavi de friguri în timpul verii. De la Rusalii înainte, pot fi culese buruienile de leac, inclusiv Sânzienele sau Dragaica.
În calendarul popular românesc, ziua de 24 Iunie are mai multe denumiri, printre care: Sfântul Ion de Vara, Sânziene, Sânzenii, Dragaica, Ziua Soarelui, Ursina, Amutitul Cucului, Nasterea Sfântului Ion Botezatorul si Cap de Vara. E ziua când se întoarce crângul spre iarna. În aceasta zi, dis-de-dimineata, Soarele se spala pe fata în timpul rasaritului; cine se uita la el cu atentie vede curgând apa jos, pe poala rasaritului, sub înfatisarea unor lungi raze luminoase.
La Sânziene, arde piatra-n apa. Sânzienele dau ziua înapoi. Sânzienele sunt fete sfinte; ele iau în ziua lor din toate roadele pamântului. Sânzienele se tin pentru ca atunci ia Cel-din-Balta, adica diavolul, sporul. Dragaica face a se coace fructele si semanaturile mai repede, ferindu-le de stricaciuni si putrezire.
Dragaica este Doamna Florilor, si se tine de toti pentru dragoste si placerea florilor. Dragaica, sau Sânziana mai este numita si Împarateasa, Stapâna Surorilor, Craiasa Holdelor ori Mireasa. Ea umbla pe pamânt sau pluteste prin vazduh în ziua Solstitiului de Vara si se desfata, cântând si dansând, împreuna cu alaiul sau nuptial, format din zâne fecioare si fete frumoase, peste câmpuri si paduri.
În cetele de Dragaica, fata care joaca rolul zânei este îmbracata ca o mireasa, cu rochie alba si cununa împletita din flori de sânziene pe cap, însemn al cununiei. În timpul ceremoniei nuptiale, zâna baga bob spicelor de grâu si miros plantelor de leac, vindeca bolile si suferintele oamenilor, îndeosebi bolile copiilor, apara holdele de grindina, de furtuni si vijelii, urseste fetele de maritat etc. Când i se nesocoteste ziua, ea stârneste vârtejuri si vijelii, aduce grindina, ia oamenii pe sus si-i îmbolnaveste, lasa florile fara leac si fara miros.
Numele Dragaicei vine din epitetul tracic THRAEKI-DIKE „Bine-Cuvântata” (cf. rom. drag; a zice), trecut printr-o forma intermediara, probabil Draigadca. Tot THRAEKIDIKE se numeau si armele gladiatorilor traci. Ea era mai-marea preoteselor Soarelui, perechea marelui preot al Lunii, la Hierogamie „Nunta Sacra”, în ziua Solstitiului de Vara. Încalcând acest stravechi obicei, dupa pierderea Eurydikei, Orfeu a fost rastignit de preotesele Soarelui, apoi decapitat.
Despre Sânziene, românii spun ca sunt niste zâne cu a caror putere pot îmbolnavi pe oricine nu le va serba ziua lor si ca ele au anumite locuri pe pamânt, unde joaca; si cine trece pe acolo se bolnaveste si nu se vindeca pâna la anul, când trebuie sa mearga în acelasi loc.
De marea sarbatoare a Sânzienelor sau a Dragaicei, odinioara aveau loc târguri, în aproape toata România. Singurul târg de Dragaica pastrat pâna astazi este cel de la Buzau.
