Descoperiririle arheologice facute în 1982 pe actualul teritoriu al combinatului siderurgic din Galati conduc spre ipoteza socanta ca dacii aveau schimburi culturale intense cu Egiptul antic. În acelasi timp, însa, totul poate fi doar o coincidenta, iar artefactele sa fi ajuns în sudul Moldovei dupa cucerirea romana, prin intermediul unor soldati de origine africana.
O descoperire arheologica facuta în anul 1982 lânga Galati, la circa 500 de metri spre nord de castrul roman de Barbosi, a produs rumoare printre specialistii în istorie. În prima faza, lucrarile de construire a unor instalatii în cadrul combinatului siderurgic au scos la lumina ceea ce parea sa fie un mormânt roman.
Cum descoperirea se anunta interesanta, cei din conducerea combinatului au oprit imediat excavatiile si au anuntat arheologii de la Muzeul de Istorie din Galati. La fata locului, acestia au gasit un mormânt de incineratie, cu elemente romane clare, însa si cu elemente egiptene care nu au putut fi explicate cu claritate nici pâna în zilele noastre.
Dupa cum vom arata în cele ce urmeaza, istoricii balanseaza între mai multe teorii cu privire la motivul pentru care au fost „transplantate” elementele culturii egiptene, cale de mii de kilometri, tocmai de pe malurile Nilului, din nordul Africii, pe malul Siretului, în sudul Moldovei.
Un artefact cum nu s-a mai gasit pe teritoriul românesc
Din contextul funerar, pe lânga resturile defunctului (cenusa, oase calcinate, urme de arsura, carbuni) care fusese incinerat pe loc pe un rug individual, au mai fost recuperate câteva fragmente ceramice si trei vase întregi. Doua dintre acestea, specific romane, dateaza mormântul în intervalul dintre secolele II–III d.Hr.. Însa cea mai importanta descoperire de mormântul amintit este al treilea obiect: un vas antropomorf din bronz, de origine egipteana, unicat pe teritoriul românesc, cu înaltimea de 17 centimetri si cu un diametru de 8,5 centimetri.
Vasul statueta reprezinta un bust de barbat, redat într-o ipostaza hieratica. Are fata ovala, precis conturata anatomic, ochii mari, sprâncenele proeminente. Gura mica, cu buze subtiri este înconjurata de mustati mari, stufoase, lasate în prelungirea barbii lungi. Capul este încadrat de parul bogat, redat în suvite lungi, împletite, ce pornesc din crestet, prelungindu-se pe umeri si pe spatele figurinei. Umarul stâng este acoperit de un chiton ce cade în falduri, lasând dezvelit umarul drept. Bratul drept este îndoit din cot, cu palma asezata în dreptul inimii. Gura vasului este dispusa firesc în partea superioara, cu gâtul figurat pe capul statuetei.
„Lateral sunt fixate doua mici tortite, puternic uzate, ceea ce a dus la presupunerea ca acest recipient era purtat la gât, fiind prins cu snur ce trecea prin cele doua tortite. Referitor la utilitatea sa, având în vedere si alte analogii, identificate în special în provinciile romane de la sud de Dunare, piesa se încadreaza în repertoriu recipientelor cu caracter ritual, pentru pastrarea uleiurilor, sau a altor substante utilizate în cadrul unor ceremonii religioase”, consemneaza arheologii în revista Muzeului de Istorie Galati – DANUBIUS.
Reprezentare a zeului egiptean Sarapis
Din punct de vedere plastic, executia statuetei este exceptionala, toate detaliile anatomice fiind redate atent, pâna la cel mai mic amanunt. În ceea ce priveste personajul reprezentat, acesta a fost ipotetic identificat de cercetatori cu o divinitate egipteana: zeul Sarapis. Varianta aceasta ar fi sustinuta si de constatarea pe cale arheologica a adorarii în zona castrului de la Barbosi a unor divinitati de aceeasi factura orientala.
Alaturi de divinitatea microasiatica Kybele sunt semnalati în spatiul amintit si zei de origine egipteana, pe o placheta si alte câteva piese ceramice, între care un medalion pe care este redat Nilul personificat. Cu alte cuvinte, relicvele egiptene sunt destul de numeroase în zona Barbosi, chiar daca nu s-au descoperit, cel putin deocamdata, dovezi de vietuire care sa se înscrie în tiparele arhitecturale de tip nord-african.
Se cuvine sa facem câteva precizari legate de cultul zeului Sarapis, care era considerat un fel de „patron” al vindecatorilor, al medicilor, dar si un protector al celor care ofereau donatii pentru lacasuri de cult. Instituirea cultului lui Sarapis a constituit un element de propaganda a regilor lagizi în Egipt si în afara lui, cu sau fara intentia acestora de a manipula fidelii din diferite medii culturale. Apoi, însa, Sarapis a parcurs un drum propriu, ca divinitate sincretista, ajugând în zone foarte îndepartate geografic de Egipt.
O parte din forta de atractie a lui Sarapis era data de faptul ca, împreuna cu Isis, raspundea preocuparilor firesti ale oamenilor, promitând bunastarea cu atribute precum cornul abundentei, care îl apropia de caracteristicile mai multor zei din lumea greaca si cea romana. Însa Sarapis era în acelasi timp si vindecator, precum Asklepios.
Asemanarea între cele doua zeitati permite reunirea în aceiasi figura a atributelor lui Sarapis si a sarpelui caracteristic vindecarii, iar pe de alta parte, Sarapis salva nu numai oamenii bolnavi, ci oferea spijin în cazul nenorocirilor sau calamitatilor întâlnite circumstantial.
Ce cauta un zeu egiptean la marginea de nord-est a Imperiului Roman
Faptul ca divinitatea egipteana a fost „împrumutata” de civilizatiile din nordul Africii, de cele din Asia Mica si de cele din sudul Europei pare un fenomen firesc de „contaminare” religioasa. Este foarte greu de explicat, însa, cum a ajuns respectivul cult în sudul Moldovei, la nord de Dunare, câtâ vreme nu au fost descoperite dovezi similare nicaieri pe teritoriul românesc.
Nici macar în Dobrogea, provincia care reuneste cele mai multe „importuri” culturale din tot spatiul locuit de daci si apoi de români. Asta ca sa nu mai spunem ca nici în teritoriile locuite de slavi, la sudul Dunarii, nu exista prea multe astfel de marturii.
Cercetatorii de la Muzeul de Istorie din Galati au considerat ca elementul determinant a fost cel roman, însa au rezerve în a afirma ca ipoteza este incontestabila. „Parerea ca astfel de culturi au patruns în lumea romana din sudul Moldovei prin intermediul elementelor militare recrutate de romani din orient este justa, dar în acest caz nu am exclude nici posibilitatea ca astfel influente sa fi fost aduse si de colonisti. Ulterior, printr-un fenomen de aculturatie – prin care trebuie sa întelegem transferarea unor atribute specifice de la un zeu pagân la o divinitate locala, cultul poate fi preluat si de unele elemente autohtone”-Revista Muzeului de Istorie Galati – DANUBIUS.
Si mai interesant este ca obiectul pare sa fie mult mai vechi decât mormântul. Daca mormântul este plasat ca datând din perioada cuprinsa între secolele II–III d. Hr., artefactul egiptean are cel putin doua secole mai mult, ceea ce ar putea conduce la ipoteza halucinanta ca ar fi putut ajunge în Moldova înainte de cucerirea romana. Adica, mai pe scurt, exista ipoteza unor contacte si schimburi economice si culturale între dacii din estul Carpatilor si faraonii din marea civilizatie de la malul Nilului african. Tortitele puternic uzate ale obiectului atesta o folosire îndelungata a vasului, poate chiar de mai multe generatii de indivizi, apartinând aceleasi credinte, ceea ce ar întari concluzia de mai înainte.
În acelasi timp, însa, este posibil ca el sa fi fost adus la Barbosi de catre ultimul lui proprietar, adica deja uzat, iar toate supozitiile de pâna acum sa fie doar efectul unei întâmplari.
Misterul ramâne mister
În prezent, misteriosul si pretiosul artefact egiptean se afla în colectia Muzeului de Istorie „Paul Paltânea” din Galati, fiind o marturie a multiculturalitatii spatiului din sudul Moldovei, care s-a aflat mai mereu, în ultimele doua milenii, la frontiera dintre marile imperii, dintre marile civilizatii. Cât priveste modul cum acesta a ajuns aici, misterul ramâne pe mai departe, cel putin atâta timp cât arheologii nu vor descoperi noi relicve, care sa infirme sau sa confirme teoriile despre legaturile civilizatiei faraonilor cu popoarele din spatiul carpato-danubiano-pontic.
sursa: adev.ro