Luna februarie era considerata luna de primavara, iar ziua de 24 reprezenta începutul anului agricol; este momentul în care natura se trezeste, pasarile îsi cauta cuiburi, iar oamenii, în special tinerii, intra si ei în rezonanta cu ea. Sarbatoarea este celebrata si în prezent, mai ales în judetele Gorj, Vâlcea si Olt, în alte zone ale României fiind marcata la alte date – 28 februarie, 1, 9, 25 martie.
Sarbatorile calendarului popular nu au fost asezate la întâmplare. Sarbatorile ce se petrec de la mijlocul lui februarie pâna la sfârsitul lunii martie au menirea de a prilejui obiceiurile primaverii, de a urni omul din lenevirea din timpul iernii. O astfel de sarbatoare este si Dragobetele.
Cine este Dragobetele?
Etimologia cuvantului a fost dezbatuta de numerosi etnologi si filologi, propunându-se variate explicatii pentru originea sa.
Cum sarbatorile crestine au fost suprapuse, în general, peste traditii mai vechi, sarbatoarea crestina „Aflarea Capului Sfântului Ioan Botezatorul” care este pe 23 februarie si care în limba slava se numeste Glavo-Obretenia, se pare ca i-a împrumutat numele (conform etnografului Marcel Lutic). Românii au adaptat-o, astfel aparând sub diverse nume („Vobritenia”, „Rogobete”, „Bragobete”, „Bragovete”) în perioada Evului Mediu, pâna când s-a impus în unele zone (sudul si sud-estul României) ca Dragobete.
Aceasta explicatie este data si de „Micul dictionar academic”, care atesta folosirea cuvântului din anul 1774. „E foarte posibil ca la forma actuala sa se fi ajuns prin confuzii paronimice, etimologie populara, prin apropierea compusului slav de cuvinte cunoscute din familia lui drag si prin reinterpretarea lui ca nume propriu de persoana; în acest caz, «zeul» s-a nascut pornind de la un nume”, a afirmat Rodica Zafiu de la România literara.
N.A. Constantinescu, în „Dictionar onomastic românesc”, 1963, trateaza cuvântul „Dragobete” la articolul despre „drag” (cu tema slava) si ca substantiv comun, însemnând „gândacel de culoare aramie, verde-deschis pe spate, cu puncte albe pe fiecare elitra”, cunoscuta si sub numele de „târtarita” sau „repede” (Cicindela campestris).
Nicolae Constantinescu, etnolog al Universitatii din Bucuresti, a afirmat ca nu exista atestari documentare ale acestei sarbatori decât în secolul al XIX-lea, „ceea ce nu înseamna mare lucru pe scara timpului”. Profesorul a propus ca, etimologic, el provine din derivarea cuvântului „drag-dragul”(cu tema slava), adaugând ca „nu putem sti sigur, pentru ca în domeniul etimologiei esti tot timpul pe nisipuri miscatoare”. Lingvistul Lazar Saineanu a propus analogia cu „dragu-bete”, sufixul „-bete” fiind folosit în zonele din Oltenia, semnificând „adunare, multime”.
În „Dictionarul etimologic al limbii române”, Al. Cioranescu propune ca etimon, cu rezerve, cuvântul sârb „drugobrat” ce se traduce prin „cumnat”.
Alte teorii expuse de Lutic considera provenienta numelui de la cuvintele din slava veche „dragu” si „biti”, care s-ar traduce prin „a fi drag” sau de la cuvintele dacice „trago” – tap si „pede” – picioare, acestea transformându-se, în timp, în drago, respectiv bete: „În paranteza fie spus, credem ca dacii au avut o divinitate celebrata în aceasta perioada a anului, divinitate al carei nume nu ni s-a pastrat, dupa cum multe alte nume ale divinitatilor dacice nu ne mai sunt cunoscute”.
Culegatorii de folclor de la sfârsitul veacului al XIX-lea si din prima parte a secolului al XX-lea au mai înregistrat si alte denumiri pentru aceasta sarbatoare, precum „Ioan Dragobete”, „Dragostitele”, „Sântion de primavara”, „Cap de primavara” sau „Cap de vara întâi”, dar si „Dragomiru-Florea” sau „Granguru”. În unele traditii este numit fiu al Babei Dochia si cumnat cu eroul vegetational Lazarica.
Ion Ghinoiu, în „Obiceiuri populare de peste an – Dictionar” (1997), asociaza numele de Dragobete cu un personaj din mitologia populara româneasca: „zeu tânar al Panteonului autohton cu data fixa de celebrare în acelasi sat, dar variabila de la zona la zona (…), patron al dragostei si bunei dispozitii pe plaiurile românesti”, fiind identificat cu „Cupidon, zeul dragostei în mitologia romana, si cu Eros, zeul iubirii în mitologia greaca”.
Obiceiuri si traditii de Dragobete
De Dragobete oamenii încearca sa refaca ritualurile naturii. De exemplu, se spune ca în aceaste zile pasarile se logodesc. Dragobetele este o sarbatoare a fertilitatii, a fecunditatii, de aceea în aceasta zi au loc logodirile simbolice. Tinerii necasatoriti, îmbracati de sarbatoare, se strângeau în împrejurimile satului unde culegeau flori de primavara si alte plante pe care le foloseau în descântecele lor.
Fetele adunau zapada înca netopita si apa de pe frunzele de fragi spunând ca este apa zânelor. Aceasta apa, odata sarutata, avea sa le faca dragi oricui.
Obiceiul Zburatoritului era o fuga rituala între tineri ce se sfârsea cu sarutari si îmbratisari în vazul lumii, tocmai pentru a marca logodna pentru un an a celor îndragostiti. De aici a ramas zicala „Dragobetele saruta fetele!”
Multe dintre logodirile din cadrul jocului se împlineau si în realitate, de aceea se spune ca de Dragobete trebuie sa ne bucuram împreuna cu persoana iubita pentru ca dragostea sa nu ne ocoleasca.
Feciorii strângeau lemne la sfârsitul zilei pentru a aprinde un foc mare. În jurul lui se spuneau povesti si se încingeau hore. Toata ziua era sortita bucuriei, râsului, daruirii de flori, statului în natura.
Tot în aceasta zi, cei cununati pâna într-un an ieseau pe ulita satului si serveau cu vin sau tuica barbatii straini ce treceau prin sat tocmai pentru ca acest contact sa aduca noroc si fertilitate cuplului de tineri.
Dragobetele marcheaza, practic, începutul noului an agrar. În aceasta zi se facea curat în casa si în ograda, dar nu se începeau treburile grele sau cele de la câmp. Hranitul pasarilor aducea noroc si belsug viitoarei recolte.
În ultimii ani, Ioan Dragobete, frumosul flacau iesit din Panteonul mitologic al poporului nostru, este înlocuit pe 14 februarie de Sfântul Valentin, sfântul martirizat de pagâni pentru ca a crezut în frumusetea si sfintenia iubirii curate. Valentine’s Day, cea venita din lumea anglo-saxona, si devenita ultra-comerciala nu ne poate reprezenta.
Dragobete identificat cu Navalnicul
Dragostea curata a tinerilor, asociata de români cu ciripitul pasarilor de padure, este pusa sub protectia acestei îndragite reprezentari mitice, Dragobetele. El este identificat si cu o alta reprezentare mitica a Panteonului românesc, Navalnicul, fecior frumos care ia mintile fetelor, motiv pentru care se spune ca a fost metamorfozat de Maica Domnului în planta de dragoste care îi poarta numele (navalnicul este o specie de feriga numita si Limba Cerbului, fiind totodata una dintre cele mai versatile si bine cunoscute plante medicinale românesti).
