Legendele Dunarii: misterele tunelurilor stravechi care impanzesc Galatiul si traverseaza Dunarea

Cele mai multe legende spun ca boierii moldoveni ar fi sapat un tunel pe sub Dunare pentru a-si feri averile de navalirile turce si tatare. Intrarea în tunel s-ar afla într-un loc sacru, inaccesibil „civililor”: sub altarul bisericii istorice Precista de pe malul Dunarii. Specialistii resping ideea ca ar exista un astfel de tunel, însa lasa si câteva semne de întrebare.

Visul galatenilor de a putea trece lesne Dunarea, printr-un tunel sau pe un pod, este vechi de secole. Poate veni chiar din negura mileniilor, caci e sigur ca aceste locuri erau locuite înca dinainte de Hristos. De-a lungul timpului, în jurul acestei dorinte aprige de a ajunge fara prea multa osteneala pe malul dobrogean (sa mergi 800 de metri cu barca, în conditiile unor curenti foarte puternici ai apei, nu este la îndemâna oricui) s-au tesut numeroase proiecte si legende.

Chiar daca în ultimul sfert de secol au predominat proiectele (niciunul realizat, în ciuda noianului de promisiuni si a milioanelor de euro cheltuite pe tot felul de studii de fezabilitate fantasmagorice), tot legendele aprind mai tare imaginatia oamenilor.

Normal ca daca-i întrebi pe galateni care-i treaba cu tunelul pe sub Dunare, vei afla ca exista deja unul, secret, facut de romani sau de turci, nu-i chiar clar, însa vor înjura pe rupte planurile autoritatilor prezentului (considerate utopice de marea majoritate) de a face un tunel auto catre malul tulcean.

Sa vorbim, insa, de legendele trecutului. 

Este biserica Precista o capela Rosslyn româneasca?

Cele mai multe dintre informatiile vehiculate în plan local despre tunelurile existente sub oras si sub Dunare aseaza în centrul povestii biserica fortificata Precista, care se afla pe Faleza, la doar 100 de metri de malul fluviului. La o prima vedere, Precista pare un fel de capela Rosslyn a României, care ascunde secrete de nepatruns de catre oamenii obisnuiti.

Construita între anii 1643 si 1647, în timpul domniei lui Vasile Lupu, Precista a fost, în acelasi timp, si lacas de cult, dar si cetate de aparare împotriva cotropitorilor. Este cel mai vechi monument istoric din municipiul Galati, iar în jurul ei a plutit mereu un val de mister.

Biserica Precista a suportat toate vitregiile vremurilor, fiind arsa de turci în anul 1711, distrusa în razboaiele ruso-otomano-austriece din anii 1735-1739 si 1769-1774 si suferind avarii în numeroase alte rânduri, consfintindu-se astfel faptul ca navalitorii o aveau ca tinta predilecta.

Arhitectul francez care a condus lucrarile de restaurare a bisericii (imediat dupa Al Doilea Razboi Mondial) a remarcat ca Precista are o multime de detalii constructive surprinzatoare, care o fac sa fie o cladire unica.

Astfel, în zidarie, printre rândurile de caramida, este folosita piatra, tehnica nefolosita la alte biserici moldovenesti ridicate în aceeasi perioada. De asemenea, zidul peretilor de deasupra ferestrelor, pâna la acoperis, este dublu, formând o galerie cât sa poata umbla comod un om.

În plus, deasupra altarului exista o camera mare, unde la navalirile barbare se asigurau diferite odoare si bogatii ale orasului.

Prezenta acestei camere în interiorul bisericii, n-ar fi, se spune, o întâmplare, caci chiar de sub altar (loc unde nu se poate cauta, caci, prin definitie, este un loc sacru, tabu) ar porni un tunel secret pe sub Dunare, pe unde se puteau duce la loc sigur averile si putea fi scapati locuitorii de vaza de furia vrajmasilor. Se mai vehiculeaza ideea ca, în urma cu aproximativ un secol, tunelul ar fi fost astupat cu pamânt la capatul tulcean, iar culoarul de sub Dunare ar fi fost folosit de bogatii vremurilor pentru a-si ascunde comorile de invadatorii germani si sovietici.

Lucrarile la strada Traian au scos la iveala  vestigiile unei retele de tuneluri.

O alta varianta ar fi ca tunelul are înca doua „guri”: una sub casele celebrului avocat H. Stefan (ale carui bunuri – avea o colectie colosala de tablouri si bijuterii, evaluate la câteva zeci de milioane de dolari – au disparut subit în timpul celui de-al doilea razboi mondial), iar cealalta sub biserica Sfântul Gheorghe (o biserica faimoasa – demolata cu mare pompa, în 1963, de catre comunisti – care adapostea ramasitele marelui hatman cazac Ivan Mazepa).

Cei care tin legenda vie

Evident, daca vrei sa afli lucruri interesante despre trecutului Galatiului, e musai sa mergi la un muzeu. Muzeul Judetean de Istorie „Paul Paltânea” detine, în cele trei locatii ale sale (sediul de pe Domneasca, Casa Cuza si Casa Colectiilor), marturii extraordinare ale trecutului acestor locuri.  

Dovezi impresionate exista si la Muzeul Istoriei, Culturii si Spiritualitatii Crestine la Dunarea de Jos, Muzeul Satului Moldovenesc sau Complexul Muzeal de Stiintele Naturii. Însa daca vrei sa evadezi din lumea extraordinarului în cea a incredibilului este neaparata nevoie sa mergi în parcul sahistilor din Tiglina. Acolo istoria capata o cu totul alta fata, aproape mistica, aproape „science fiction”, caci venerabilii domni de acolo stiu lucruri pe care cartile de istorie si rapoartele oficiale nu le încap.

Ei tin legenda vie. Nu pentru ca legenda nu s-ar conserva si propaga si altfel, ci pentru ca acolo, în parcul sahistilor, oamenii au un har cu totul aparte în a povesti, a se contrazice si a se completa unii pe altii. În parcul sahistilor, tunelul pe sub Dunare  este cam ca produsul intern brut: toata lumea stie ca exista, dar nimeni nu l-a vazut vreodata. Putinii care se lauda ca au fost acolo sunt ironizati fara mila de ceilalti purtatori ai legendei, care sunt convinsi ca tunelul nu se va lasa gasit prea curând.

Nea’ Costica are 78 de ani si a iesit la pensie de la Combinat. „Eu am iesit pe bune, la limita de vârsta, cu ca astia de acuma, la 50 de ani”, se lauda cel pe care prietenii îl striga Karpov (ca pe fostul mare campion mondial), din doua motive: e bun la sah si-l cheama, în buletin, Carp.

„Vezi, dom’le cum  e lumea? Astia de acuma se lauda ca fac tunel de 25 de ani încoace, dar nu-s în stare sa astupe groapa aia de pe Faleza. Ne râd si cu fundul stramosii nostri, care au sapat tunelul pe sub Dunare acum doua mii de ani”, este de parerea nea’ Costica. Nu stie pe unde trece tunelul, însa este ferm convins ca începe de sub biserica Precista si ca intrarea este tinuta secreta de  mai-marii Bisericii ortodoxe. „Au pus mâna pe aurul dacilor ascuns acolo, deci nu vor sa stim ca au gasit tunelul”, este convins galateanul, care este contrazis de nea’ Petru: „Baliverne! E facut de boieri acum 300 de ani, ca sa-si ascunda comorile de turci!”

Sa lasam specialistii sa vorbeasca

Dincolo de vorbele spuse de purtatorii de legende se cuvine, fara îndoiala, ca ultimul cuvânt sa-l aiba, totusi, specialistii.

Cristian Caldararu, directorul Muzeului de Istorie din Galati, se declara pesimist în ceea ce priveste posibilitatea ca înaintasii nostri, care avea resurse tehnice limitate, sa fi construit un tunel pe sub Dunare.  Totusi, un sâmbure de adevar exista, dupa cum recunoaste repuatul istoric galatean. „Totul a pornit de la faptul ca a fost descoperita o galerie, cu o lungime de 300 de metri, între Biserica Precista si Biserica Sfântul Gheorghe. De aici a aparut legenda conform careia ar exista un asemenea tunel si pe sub albia Dunarii, tunel prin care se putea ajunge pe malul tulcean al fluviului. Nu exista nicio dovada în acest sens, este doar o poveste”, afirma Caldararu.  

Interesant este ca declaratia acestuia este nuantata usor de consilierul Marius Mitrof, de la Directia pentru Cultura, Culte si Patrimoniu a judetului Galati, care acrediteaza ideea ca legenda ramâne legenda pentru ca s-au pierdut probele. „Totul este o legenda si asa va ramâne. La cum a fost rascolita Faleza Dunarii în acea zona este greu de crezut ca vom mai gasi vreodata vreun tunel. N-am stiut sa ne conservam istoria, iar acum trebuie ne multumim cu legende”, a spus Mitrof.

Faptul ca în spatele exagerarilor oamenilor ar putea exista o cantitate apreciabila de adevar este confirmat pe undeva si de aceea ca pe sub Galati trec zeci de kilometri de tuneluri misterioase. Cele mai multe dintre acestea au fost sapate si zidite în urma cu cel putin 200 de ani, însa, din pacate, reconstruirea orasului din perioada 1950-1970 le-a distrus si le-a astupat în mare parte.

Cu toate acestea, pe strazile Domneasca, Nicolae Balcescu, Alexandru Cuza, Mihai Bravu si Dogariei (cea mai veche strada a orasului) mai pot fi gasite numeroase ramasite ale aceste retele vaste de tuneluri, care nu a fost niciodata explorata si cartata de specialisti.

sursa: adev.ro