O echipa de la Universitatea din California, Los Angeles (UCLA), a publicat un studiu care atesta faptul ca Luna are o vârsta de minim 4,51 miliarde de ani, asta însemnând ca formarea ei a avut loc cu milioane de ani mai devreme decât au estimat oamenii de stiinta si cu numai 30 milioane de ani dupa formarea Pamântului.
Descoperirile se bazeaza pe analiza mineralelor lunare, aduse de Apollo 14 pe Pamânt în 1971, printre care se afla si zirconiu. Vârsta Lunii a fost greu de determinat deoarece mostrele aduse pe Terra contin o serie de fragmente „contaminate” cu mai multe tipuri de roci. Echipa a reusit, însa, analizarea a opt mostre de zirconiu în conditii imaculate, în laboratorul de la Universitatea Princeton.
Raportul UCLA a fost publicat pe 11 ianuarie, în jurnalul Science Advances.”Zirconiul este cel mai bun ceas al naturii”, afirma co-autorul studiului, Kevin McKeegan, profesor de geochimie si cosmochimie de la Universitatea din California. ”Este cel mai bun mineral pentru conservarea istoriei geologice si pentru dezvaluirea datelor despre locul de origine”, a adaugat el.
Grupul a folosit tehnici de spectrometrie de masa pentru a studia mostrele de zircon si a comparat datele spectrometrice cu cifrele atribuite timpului formarii sistemului solar.
Rezultatele au aratat ca Luna s-a format cu ”numai” 60 milioane ani dupa nasterea sistemului solar. Anterior se crezuse ca evenimentul a avut loc la 100 sau 200 milioane de ani dupa formarea sistemului solar. Cercetarile anterioare au estimat vârsta Lunii pe baza rocilor „contaminate” cu alte minerale dupa multiple coliziuni, însa acestea nu indicau de fapt „vârsta Lunii”, ci momentul la care au avut loc alte evenimente, dupa cum a precizat McKeegan.
Oamenii de stiinta de la UCLA continua sa studieze mostrele de zirconiu aduse de astronautii misiunii Apollo pentru a afla mai multe informatii despre perioada timpurie a Lunii.
În 2016, o echipa de geochimisti de la UCLA a emis ipoteza ca Luna a fost formata în urma unei coliziuni frontale, violente dintre un Pamânt timpuriu si o ”planeta embrion”, numita Theia. Coliziunea Pamântului cu Theia ar fi creat o luna lichefiata, care ulterior s-a solidificat. Oameni de stiinta cred ca, imediat dupa formare, cea mai mare parte a suprafetei Lunii era acoperita cu magma.
Teoria coliziunii frontale este, însa, invalidata de unele descoperiri, inclusiv mai vechi. Experimente NASA au aratat anomalii socante ale compozitiei Lunii. Testele agentiei americane au aratat ca satelitul vibreaza zeci de minute, la impactul cu corpuri – inclusiv cele de impulsuri relativ mici. Rezultatele testelor au condus la ipoteza – uimitoare de altfel – ca Luna ar fi, de fapt, goala în interior, si având o structura elastica – cel mai probabil metalica.
Aceasta ipoteza care a stârnit tulburare în lumea stiintifica este singura capabila sa explice fenomenul vibratiei Lunii.
