Lacul Titicaca este cel mai înalt din lume si totodata unul dintre cele mai misterioase locuri de pe glob. Conform mitologiei incase, acesta ar fi matricea de unde a aparut lumea, leaganul legendarilor fii ai Soarelui.
Aflat la granita dintre Peru si Bolivia, aceasta mare interioara se întinde pe un platou arid situat la 4000 de metri altitudine, înconjurat de vârfurile muntilor Anzi. Un lac ca oricare altul, ai spune, între numeroasele ochiuri de apa prezente în munti.
Dar nu este asa. O bruma de mister pluteste la suprafata sa, un voal de legende îi acopera insulele si malurile.
Conform traditiilor locale, care se pierd în negura timpului, acest lac ar fi punctul de ancorare al unor zei primordiali, pogorâti din cer în nave astrale, mormântul unor comori fabuloase si al unor orase disparute în adânc. Ba, mai mult, se spune, este ascunzatoarea unor vizitatori veniti din spatiu.
O multime de întrebari
Originile geologice ale acestui lac au facut sa curga valuri de cerneala si au dat nastere la nenumarate ipoteze controversate. „Lacul misterelor”, dupa cum l-a numit comandantul Cousteau, se întinde pe 200 de kilometri lungime si peste 60 latime, având o apa salcie, lucru foarte ciudat la aceasta altitudine.
Geografia sa este complexa: istmuri, peninsule si chiar insule plutitoare, formate din trestie, pe care traiesc peste 2000 de localnici. Mai mult, pe fundul sau au fost descoperite cochilii ale unor animale marine, ceea ce i-a facut pe unii cercetatori sa afirme ca lacul Titicaca a facut la un moment dat parte din Oceanul Pacific si a fost propulsat la aceasta altitudine cu mii de ani în urma, prin înaltarea geologica a Muntilor Anzi.
Sau sa fie cumva rezultatul unei bruste topiri a ghetarilor andini, acum 10.000 de ani? Sau cel al unui diluviu catastrofic despre care vorbesc legendele locale, precum si textele stravechi din întreaga lume?
Este clar ca în trecut lacul a fost mult mai vast, pentru ca fostele sale maluri se întind în straturi geologice la 60 de metri mai sus decât nivelul sau actual. Drept marturie stau, de asemeni, vastele cheiuri portuare descoperite lânga ruinele orasului misterios din Tiahuanaco, situat la 25 de kilometri de malurile lacului Titicaca. Dar care este oare povestea adevarata a ruinelor descoperite de curând pe fundul lacului? Ce semnificatie au legendele asociate cu disparitia dramatica a oraselor antice?
Zeii veniti din negura timpului
Într-o zi, în vremuri nestiute, a aparut de nu se stie unde cel care a creat lumea, soarele, luna si stelele. Si acolo, pe o insula sacra a lacului Titicaca, cunoscuta mai târziu drept „Insula Soarelui”, el a facut din lut primul om, sub forma unui gigant, ale carui efigii teribile bântuie în continuare împrejurimile din Tiahuanaco. Acest zeu creator poarta numele temut si respectat de „Viracocha”, numit astfel de catre incasi, ultimii sositi pe malul lacului.
Se mai spune ca zeul nu a fost multumit de prima sa creatie si ca a maturat, pur si simplu, uriasii greoi pe care i-a facut la început si a modelat mai apoi, din noroiul lacului, primele fiinte adevarate: oamenii.
Dar cine este acest Viracocha pe care misionarii spanioli s-au chinuit asa de mult sa îl scoata din memoria popoarelor andine? Enigmatica sa efigie orneaza celebra „Poarta a Soarelui”. El mai este cunoscut si sub numele de Viracocha Kon Tiki si este însotit de nenumarate alte divinitati, atât masculine cât si feminine. Dupa ce si-a distrus de patru ori creatia, pe care a considerat-o imperfecta, cu inundatii cumplite si incendii, Viracocha a reusit pâna la urma sa creeze cuplul primordial: „Manco Capac si Mamma Oello”, venerat si în prezent de catre locuitorii insulelor lacului.
Exista foarte multe ipoteze în legatura cu originea lui Viracocha. Dar toate sunt de acord ca este vorba despre un zeu venit din alte parti. Viracocha este de multe ori descris având barba si pielea alba.
Se spune chiar ca a lasat în urma sa o descendenta aparte si unii andini ce locuiesc pe insule sunt mai înalti ca vecinii lor si au pielea mai deschisa la culoare. În plus, conform cronicilor incase, urmasii lui Viracocha, numitii „aymaras”, care s-au stabilit pe Insula Soarelui, erau numiti si „oamenii-condor”, pentru ca puteau zbura.
Palatul de pe fundul lacului
Daca dam crezare legendelor locale culese de catre cronicarii spanioli înca din secolul al XVI-lea, orasul „oamenilor-condor” s-ar afla, astazi, pe fundul lacului. Indienii care locuiesc pe insulele din Titicaca stiu ca drumul care porneste de pe mal si se scufunda în lac, ajungând pâna pe fundul sau, duce la un urias palat scufundat si el, si la multe alte ruine. Multi dintre batrânii ce locuiesc în satele de pe malul lacului, în majoritatea lor centenari, marturisesc ca, în timpul unor secete cumplite, au vazut apele lacului secând asa de tare, încât a iesit la suprafata un întreg oras. Pentru ei, orasul înghitit este al unuia dintre „Zapanas”, regii oamenilor-zburatori.
Legendele orasului înghitit, dar si ale comorilor fabuloase despre care se spune ca sunt ascunse undeva pe fundul lacului Titicaca, au atras multi aventurieri dornici sa se îmbogateasca, dar si câtiva cercetatori foarte importanti. Astfel, comandantul Cousteau a întreprins o expeditie submarina, pentru a studia fundul lacului, dar se pare ca nu a cautat în locul în care trebuia, pentru ca nu a gasit nimic. Totusi, el a declarat ca: „Este posibil ca astfel de ruine sa existe, îngropate sub stratul de noroi de pe fundul lacului, ce are o grosime de 30-40 de metri si care creste continuu datorita aluviunilor din munti”.
În cautarea comorilor pierdute
În cea de-a doua jumatate a secolului XX, au avut loc mai multe tentative de explorare a fundului lacului Titicaca. În 1956, Mardoff, un scufundator finantat de un bolivian bogat, a încercat sa descopere aurul incasilor din strafundul apelor.
Tinta cautarilor o reprezenta mai ales imensul lant de aur al regelui Huascar, masurând peste 200 de metri lungime, care a fost scufundat în lac pentru a scapa de lacomia spaniolilor.
Dar scafandrul l-a cautat degeaba, desi povestile locale îi certifica existenta, furnizând amanunte concrete: ele spun cum a fost construita special o barca imensa, cu care lantul urias a fost transportat pâna în mijlocul lacului.
Mardoff s-a scufundat de sute de ori, dar nu a descoperit absolut nimic. Un fapt normal dupa opinia specialistilor, pentru ca, daca exista cu adevarat, aurul incasilor ar trebui sa fie îngropat sub straturile uriase de mâl depuse pe fundul lacului în prezent. Dar Mardoff a descoperit ceva ce nu cauta: un oras urias, odihnindu-se la 30 de metri adâncime sub ape, chiar la gura râului Escona, mascat de niste alge uriase.
Ruinele imense sub apele lacului fusesera semnalate înca din 1937, de catre arheologii peruvieni si de marinarii ce navigau pe lac. Alte observatii ale unor calatori straini si ale unor scafandri amatori s-au adaugat numeroaselor povesti ale indienilor obisnuiti sa navigheze pe apele lacului. Acestia au vazut de mai multe ori, în perioadele de mare seceta, pereti si drumuri pavate desenându-se printre algele verzi. Fundul lacului pare sa fie presarat de vestigii ale unei arhitecturi foarte vechi. Legendele pescarilor spun ca aceste ruine sunt bântuite de fantomele unor fiinte ciudate, care îi trag la fundul apei pe navigatorii rataciti.
Coordonat de catre savantul rus Igor Malinowski, un scufundator argentinian pe nume Ramon Avellaneda a explorat la rândul sau apele lacului.
Expeditia a fost un succes, pentru ca el a descoperit un drum pietruit, ce se întinde pe câteva sute de metri, paralel cu coasta, cât si un ansamblu complex de ziduri megalitice, pe care cercetatorii au reusit sa le filmeze.
O explorare mai recenta, întreprinsa de catre un cercetator bolivian, Eduardo Pareja, în octombrie 2010, a detectat o vasta structura arhitecturala, lunga de 200 de metri si lata de 40, ce ar putea fi vestigiile unui templu sau ale unui palat.
În prezent, se pregatesc investitii importante pentru a studia mai îndeaproape aceste ruine care sunt o proba indubitabila despre existenta unui mare oras scufundat în urma cu milenii.
Discurile zburatoare
Când comandantul Cousteau a aparut pe apele lacului Titicaca cu celebrele sale batiscafuri, locuitorii insulelor au început, dintr-o data, sa-si aminteasca despre alte obiecte asemanatoare pe care le-au vazut deasupra lacului si a Anzilor Cordilieri. Într-adevar, în perioada respectiva, fusesera observate foarte multe obiecte zburatoare deasupra regiunii. Indienii spun ca au vazut „discos voladores” pe cerul Anzilor…
Fiind analfabeti, nu se presupune ca au fost influentati de ceea ce s-a scris în ziare. Aceste aparitii repetate au fost, într-adevar, subiect de prima pagina pentru toate cotidienele epocii.
Unii dintre ufologi cred chiar ca Anzii sunt una dintre bazele favorite ale vizitatorilor veniti din spatiu. O expeditie chiliana a descoperit la sfârsitul anilor 60 doua mari platforme circulare, pavate fiecare cu 263 de blocuri de piatra imense, cântarind 10 tone, taiate în lava si ajustate cu o precizie incredibila.
Expeditia a trebuit sa se lupte patru zile cu o furtuna de zapada pentru a ajunge în aceasta zona, aflata la 3200 de metri altitudine, fata în fata cu vulcanul Descabezado Grande. Dar ceea ce i-a intrigat cel mai tare pe membrii expeditiei au fost urmele negre, radioactive, descoperite la suprafata acestor arii.
Localnicii indieni spun ca aceste platforme ar ascunde baze subterane, de unde, uneori, se aud zgomote ciudate si se vad lumini stranii. Ei fac o legatura directa între aceste platforme si „discos voladores”, discurile zburatoare care aterizeaza si se ridica de pe acele platforme stralucind precum soarele. Ei mai spun ca stramosii lor povesteau frecvent despre aceste obiecte zburatoare, care aterizau chiar si pe vulcani. În orice caz, aceste baze nu par sa fie recente. În departare, pe coasta muntelui, se deschide o grota vasta, chiar la 1500 de metri altitudine. Indienii spun ca ea comunica direct cu o alta platforma situata în apropiere de Titicaca.
Poarta Soarelui
„Poarta Soarelui” este un imens monolit de andezit vulcanic, cântarind peste 12 tone, masurând 4 metri pe 3. El se înalta izolat si solitar, nefiind inclus în nici o structura arhitecturala, neconducând la nici un alt palat sau sanctuar, deschizându-se, pur si simplu, spre infinitul regiunii Altiplano.
Poarta de piatra este brazdata de niste litere foarte ciudate. Unii cercetatori, precum rusii Jikov si Kazantev, vad în ele un calendar venusian vechi de peste 15.000 de ani. În centrul frontispiciului se afla un personaj ciudat, care este identificat de multi drept Viracocha, zeul civilizator, care a creat primii oameni pe o insula a lacului Titicaca. Acele litere stranii ar putea fi astfel un calendar secret, ce previne umanitatea despre cataclismele ce vor urma, la fel ca si celebrul calendar mayas.
Toate presupunerile ramân posibile atâta timp cât scrierea nu a fost dezlegata.
Arheologul Kaufmann Doig crede ca sub Poarta Soarelui se ascunde o uriasa sala subterana. Sa fie vorba despre un mormânt? Un sanctuar? Jefuitorii de morminte care au devastat situl timp de mai multe secole poate ca l-au descoperit deja si l-au golit de bogatii.
Ceea ce se stie cu siguranta este ca existau retele complexe de canalizare si subterane ce mergeau spre insulele sacre, spre lac. Multi cautatori de aur s-au pierdut acolo, unii dintrei ei au murit, iar altii au iesit din labirint dupa zile si zile de ratacire, pe jumatate nebuni.
Se spune chiar ca unele dintre aceste nenumarate subterane duc la niste sali imense si ca întreaga retea s-ar întinde pâna la Cuzco, aflat la 400 de kilometri distanta. Spaniolii au blocat cele mai multe din intrarile în acest labirint, cele foarte putine care au ramas fiind cunoscute doar de catre indieni.
Legendele transcrise si comentate de catre cronicarii spanioli vorbesc despre cranii imense, exhumate, dotate cu dinti mari. Alte traditii descriu uriasi cu pielea alba si cu barba mare si rosie. Sa fie vorba despre vikingi?
Jacques de la Maya, scriitor si radiestezist, pretinde ca vikingii s-au infiltrat pâna în America de Sud si au dat nastere la casta regala a primilor incasi. Alti arheologi si cercetatori afirma ca ar fi vorba despre opera atlantilor, pentru ca principiile arhitectonice sunt identice: utilizarea unor blocuri enorme de piatra pentru ridicarea sanctuarelor, despre care nici astazi nu se stie exact cum au fost duse la fata locului.
La fel s-a întâmplat si la Stonehenge, în cazul templelor din Malta, al teraselor de la Baalbek, al sanctuarului din Turcia, de la Kobekli Tape, cu o vechime de peste 12.000 de ani. La fel sunt si unele temple din Egipt, din apropierea Sfinxului, ce par mult mai vechi decât piramidele construite de catre faraoni. Oare Tiahuanaco face parte din aceeasi civilizatie antediluviana, uitata si înghitita de potopul teribil de care vorbesc textele sacre?
O baza pentru „fratii din spatiu”?
Cea mai noua legenda legata de Titicaca vorbeste despre existenta sub apele lacului a unei baze terestre venusiene, care a atras pe malurile lui asa numita „fraternitate-alba”, formata din mari initiati, care au parasit Tibetul, dupa venirea chinezilor, alegând Titicaca drept nou refugiu, pentru a colabora cu extraterestrii în scopul perfectionarii constiintei umane.
Peruanul Luis Fernando Mostajo se prezinta ca purtator de cuvânt al extraterestrilor. El afirma ca a fost contactat pentru prima oara în 1972, de catre un mentor al Marii Fraternitati, aflata sub apele lacului Titicaca. Acolo s-ar afla o baza a „fratilor din spatiu”, veniti pe pamânt ca în urma cu zeci de mii de ani, pentru a ajuta omenirea sa acceada la o noua constiinta.
Mostajo spune ca a fost mandatat de extraterestrii ca intermediar între ei si oameni. Conform proorocirilor lui, 2013 este anul în care umanitatea va avea o noua constiinta de sine (oare?), mai apropiata de mediu si de credinta. Ca un argument al teoriilor sale, peruvianul recomanda vizionarea pe internet a unei înregistrari video (pe web-ul Daily Motion), care înfatiseaza trei farfurii zburatoare circulând deasupra lacului Titicaca.
