Cand si cum vom evolua?

Dovezile privind evolutia speciilor sunt incontestabile.

Atât dovezile fosile, cât si ultimele cercetari privind mutatiile genetice ne-au aratat ca, pe masura ce trece timpul, speciile sufera diferite transformari.

Unele dintre specii se adapteaza mult mai usor acestor schimbari si din acest motiv doar cele mai bine adaptate vor supravietui testului timpului. Peste milioane de ani, toate aceste mici transformari care au loc în rândul florei si faunei se vor acumula si vor putea provoca în cele din urma o evolutie de amploare, în care noile organisme nu vor mai semana cu stramosii lor. Credeti sau nu, umanitatea a evoluat pe parcursul a milioane si milioane de ani.

Am ajuns într-un punct foarte interesant al discutiei.

Presupunând ca omenirea nu se va autodistruge si ca vom putea sa parasim planeta înainte ca aceasta sa fie distrusa de expansiunea Soarelui, putem cunoaste cum se va schimba omenirea?

Fuziunea cu tehnologia

Cea mai mare parte a progresului tehnologic a avut loc în ultimii 200 de ani.

De la telefonul inventat de Alexander Graham Bell la telefonul inteligent de azi, de la motorul cu aburi la fuziunea nucleara, de la medicina bazata pe presupuneri pâna la miracolul din zilele noastre al medicinei, toate acestea, împreuna cu nenumarate alte progrese, reprezinta adevarate minuni tehnologice care au schimbat viata pe Pamânt.

Rata exponentiala a progresului tehnologic reprezinta motivul pentru care unii scriitori futuristi se asteapta ca omenirea sa fuzioneze în mod progresiv cu robotii.

Daca calculatoarele si robotii pot executa sarcini de care beneficiaza oamenii în plus fata de hardware-ul propriu unui om (corpul acestuia), atunci de ce sa nu integram aceste noi sisteme îmbunatatite direct în corpurile noastre?

Tehnologia ar putea fi folosita pentru a deveni mai inteligenti, mai puternici si chiar sa traim mai mult.

Lasând la o parte aspectele etice ale acestei transformari, fuziunea om-masina este un candidat potrivit pentru evolutia umana.

Cu toate acestea, exista un aspect important care trebuie analizat în legatura cu aceasta speculatie: În cazul unei fuziuni om-masina, vom mai fi cu adevarat oameni? Va recomand sa urmariti filmele Blade Runner si 2001: A Space Odyssey. Ambele aduc în atentia publicului ideea transumanismului. Cum afecteaza fuziunea om-masina evolutia naturala?

Importanta energiei

Oricât de ciudat ar suna, scopul vietii poate fi redus la o singura afirmatie: acumularea de energie.

Gânditi-va, toate formele de viata de pe Pamânt, inclusiv oamenii, urmaresc sa descopere modalitati mai eficiente de a dobândi energie. De fapt, orice organism încearca sa-si reduca consumul de energie prin inversarea efectului de entropie.

Ca o paranteza, entropia în cazul sistemelor închise creste, numai organismele vii sunt sisteme anti-entropice.

Entropia este responsabila pentru gradul de dezordine dintr-un sistem si, prin urmare, organismele vii urmaresc sa acumuleze energie pentru a-si reduce entropia.

Este imposibil sa ne imaginam cum va arata omenirea în viitor. Prefer sa ma gândesc la acest lucru ca la o lupta între ordine si haos.

Cine va câstiga, noi sau entropia? Este o întrebare capcana, entropia câstiga întotdeauna. Cu toate acestea, îmi imaginez ca omenirea va descoperi noi modalitati de a contracara entropia.

Pentru a concluziona, putem raspunde la întrebarea Când vom evolua?”. Simplu spus, raspunsul este: chiar acum, evolutia noastra are loc cu fiecare mutatie genetica si fiecare progres tehnologic. Adevarata întrebare la care trebuie sa ne gândim este: „Ce vom deveni?”.

Traducere si adaptare dupa When (or More Importantly, How) Will We Evolve?