Continuam evocarea unor cazuri incluse in cartea „UFOs over Romania”, aparuta in septembrie 2016 in Anglia. Una dintre cele mai spectaculoase intalniri militare OZN din Romania a fost cea de la Buzau, din 1992. Intr-o noapte de noiembrie a acelui an, trei elicoptere militare au fost rechemate de la exercitiul militar la care participau, dupa ce au intalnit un fenomen aerian neidentificat, in apropiere de orasul Buzau. Cazul a iesit la iveala abia in 2012.
Aparatele urmau sa efectueze un zbor de noapte in triunghi, de la Buzau pana la Urziceni, de unde sa se indrepte spre Mizil si sa se intoarca apoi la Buzau. Vremea era ideala, cu un cer neobisnuit de senin. La inceput, zborul, la altitudinea de 100 de metri, cu 150 de kilometri pe ora, parea ca decurge fara probleme, iar pilotii celor trei aparate isi mai aruncau din cand in cand privirea catre masinile care circulau la acea ora, paralel cu ruta lor, pe drumul European 85, spre Urziceni.
Colonelul in retragere, Marcel Smoleanu, astazi vice-presedinte al filialei Buzau a asociatiei pilotilor veterani ARPIA, conducea primul elicopter. El comenta ca: „Era o misiune usoara de antrenament. Elicopterele nu aveau armament. In fiecare aparat era un pilot, un secund si un tehnic de bord. Am plecat in jurul orei 22.00 si urma sa ne intoarcem in jurul orei 24.00. Era un zbor atat de placut, incat nici nu vorbeam intre noi, fiecare fiind dus cu gandurile lui. Gasisem prin statie un post de radio si ascultam in surdina o muzica linistita”.
O sfera imensa
„La un moment dat am incremenit insa cu mana pe mansa, cand am vazut brusc ca vine, din stanga noastra, o sfera luminoasa de culoare rosu aprins. Avea un diametru imens, de aproape 20 de metri. S-a apropiat de noi. Nu-si schimba culoarea, nu palpaia, nu facea niciun zgomot si nu lasa nicio dara de fum. Apoi a inceput sa zboare in paralel cu elicopterele”.
„Am incercat sa-mi explic ce ar putea fi si, la un moment dat, m-am gandit ca acest obiect ciudat nu are cum sa fie fabricat pe Pamant. I-am intrebat si pe ceilalti colegi daca vad acelasi lucru si mi-au confirmat sec, fara sa mai scoata un cuvant. Eram atat de socati de ce ni se intampla, incat nu mai puteam vorbi”, spunea Smoleanu. „Eram ca hipnotizat. Mai tarziu m-am gandit ca ar putea fi un OZN, ceva ce ne cata din afara”. Pilotul nu s-a uitat deloc la instrumentele de bord, asa ca nu stie daca aparitia a avut vreo influenta asupra acestora. Oricum turatia motoarelor nu a fost in niciun fel perturbata.
Infricosat de experienta neobisnuita, Smoleanu a intrebat si pe pilotii din celelalte elicoptere: „Vedeti ce vad eu?” Acestia au confirmat. Apoi, cu toate ca, inainte de a pleca, se informasera ca nu exista niciun alt zbor prevazut in acea zona, Smoleanu a mai cerut odata o confirmare de la baza militara de la Urziceni, care avea, de asemenea, elicoptere, intreband: „Aveti ceva in aer?” Acestia i-au raspuns ca nu era nimic in aer, nici de la baza lor, nici de la Otopeni.
Dupa alte zeci de secunde, in care pilotii buzoieni nu mai stiau cum sa reactioneze, obiectul a facut cateva manevre neobisnuite. Asa cum isi amintea Smoleanu, „la un moment dat, urmaritorul nostru a accelerat brusc si a ajuns la o viteza incredibila. A plecat dintr-odata de langa noi, s-a dus in fata si ne-a taiat calea, la un unghi imposibil, de 90 de grade, fara sa micsoreze viteza. A intrat in axul nostru de deplasare si atunci am facut un viraj spre stanga si am redus viteza pana aproape de zbor la punct fix. Dupa aceasta manevra a noastra, obiectul a disparut”, a adaugat Smoleanu. „Asa brusc cum a aparut, asa s-a si stins. Chiar la un bec, cand il stingi, ii mai vezi filamentul. Aici, pur si simplu, brusc nu mai era nimic in fata.”
Exercitiul de zbor a fost oprit imediat, desi elicopterele erau doar la jumatatea drumului spre Urziceni. Reveniti la baza lor, pilotii au raportat incidentul comandantului de zbor, iar acesta comandantului scolii de aviatie de la Boboc, generalul Lucian Alexandru. Smoleanu a comentat: „Nu aveau cum sa creada ca sunt nebun pentru ca erau inca opt martori in afara de mine. Vizita medicala o aveam facuta toti, inclusiv testul psihologic, care nu este o gluma la aviatori. De aceea, povestea noastra n-au pus-o deloc sub semnul indoielii”.
A doua zi dimineata – spunea colonelul Smoleanu – „am fost chemati la raport in biroul comandantului, unde ne astepta si generalul Alexandru. Nu ne-a spus decat – domnilor, fiti atenti ce vorbiti pentru ca azi noapte nu ati vazut nimic! M-ati inteles? N-ati vazut nimic. Si a facut un gest ca si cum si-ar trage fermoarul peste gura. Din asta am dedus ca trebuie sa ne tinem gura, lucru pe care l-am si facut pana acum”.
Fostul pilot de vanatoare a decis sa rupa tacerea privind acest incident, intr-un interviu acordat in 2012 jurnalistului Florin Mitu, de la publicatia „Stiri de Buzau” si apoi prin declaratiile facute catre investigatorii ASFAN.
Obisnuit cu senzatiile false in zbor si cu tot felul de iluzii optice, colonelul Smoleanu spunea ca nu-si poate explica fenomenul pe care l-a trait. El este convins, dupa mai mult de 20 de ani, ca a luat asupra sa un risc atunci cand a decis sa vorbeasca despre incident. Dupa ce primele sale declaratii au aparut in presa, el a primit „unele apeluri telefonice”. Aceste apeluri nu au fost prea placute, dar el a refuzat sa comenteze mai mult subiectul. A adaugat totusi: „Nu pot sa va dau numele colegilor pentru ca nu-mi pot asuma niciun risc pentru ei. Eu am ales sa vorbesc pentru ca nu inteleg nici acum de ce a fost atata secretomanie vizavi de acest incident”.
Intalnire surprinzatoare
In toamna anului 2013, Florin Mitu a identificat si a intervievat si un al doilea martor cheie al incidentului, locotenent-colonelul, acum pensionat, Doru Dragoi, care a fost sef de tura in acea noapte, la punctul de comanda de la aerodromul militar din Buzau. Isi aducea aminte ca a fost chemat de urgenta de catre capitanul care a fost „la tub” (ecranul radar), atunci cand acesta a vazut o tinta neidentificata foarte aproape de cele trei elicoptere.
„Acest obiect aparea diferit de elicopterele noastre si mult mai mare. Dupa ce am vazut ca OZN-ul era cat pe-aci sa se loveasca de elicopterele noastre, am informat conducatorul de zbor cu propunerea sa aducem aeronavele la sol”. Initial, el a refuzat, spunand: „Vezi-ti de treaba, ca sunt cei de la Alexeni sau cei de la Bucuresti”, desi fusese informat ca nu se efectua niciun zbor de la aceste aeroporturi in noaptea aceea. Apoi insa a contactat un pilot (nu pe Smoleanu) si i-a spus: „Fiti atenti ca aveti in dreapta voastra un obiect foarte mare”. Cel intrebat a raspuns: „Nu e in dreapta noastra; a trecut deja in stanga si e imens”. Dupa ce a vorbit si cu Marcel Smoleanu, conducatorul de zbor a decis sa aduca elicopterele la aterizare.
Doru Dragoi a relatat mai departe: „Dupa ce i-am adus pe ai nostri la aterizare, cei de la radiolocatie ma suna iar si imi spun sa fiu atent din nou la ecran. Cand m-am uitat pe radar am vazut o multime de tinte, peste zece la numar. Acestea aveau evolutii ciudate in zona Maracineni-Sapoca (la circa 10 km nord de Buzau). Mergeau de parca erau elicoptere, in sir pana la Sapoca, apoi, una cate una, faceau un viraj de 180 de grade dupa care dispareau de parca intrau in pamant.” Martorii au si glumit ulterior ca „si-au facut astia baza la Sapoca”.
Pentru ca surpriza sa fie maxima, un alt telefon, venit de la radiolocatie, i-a spus ofiterului Doru Dragoi: „iesi afara sa le vezi pe cer”. Dragoi povesteste: „Cand am iesit afara din punctul de comanda, am vazut aceste obiecte luminoase cum traversau cerul senin, printre stele, de la est la vest, cu o viteza uimitoare. Stiam de la informarea de zbor ca niciun obiect terestru nu se afla in aer la acea ora. Avioane straine nu aveau cum sa fie pentru ca suntem in centrul tarii si ar fi fost detectate la granita. Atunci mi-am dat seama ca ne confruntam cu un fenomen OZN la scara mare”, a mai spus Doru Dragoi. Viteza, acceleratia si virajele l-au determinat sa creada ca obiectele „nu erau de natura terestra”.
