Marele lingvist Bogdan Petriceicu Hasdeu afirma ca dacii aveau propriul alfabet, însa teoria academicianului a fost contestata de-alungul timpului, la fel cum au fost respinse si ipotezele ca stramosii nostri foloseau scrierea.
Istoricul grec Claudius Aelianus sustinea ca „se spune ca dintre vechii traci nimeni nu cunostea scrierea. Ba înca toti barbarii ce locuiau în Europa socoteau a fi o mare rusine sa foloseasca scrisul” (Felurite istorioare, VIII, 6), lasând o urma de îndoiala asupra afirmatiilor sale. „Aceste informatii le spune Androtion, daca el poate fi pentru cineva un martor vrednic de încredere cu privire la cunoasterea scrisului si lipsa de învatatura a tracilor”, completa autorul antic.
Marturiile despre folosirea scrierii de catre daci sunt aproape inexistente, iar ipotezele ca poporul antic ar fi lasat o astfel de mostenire stârnesc controverse. Cei mai multi dintre istoricii si lingvistii români au fost de acord ca dacii nu foloseau scrierea. „Stim sigur ca tracii si ilirii din perioada istorica nu au avut o scriere proprie sau un alfabet. Traco-dacii, la fel ca majoritatea populatiilor antice, n-au cunoscut si n-au întrebuintat scrierea înainte de începutul influentei grecesti (Russu 1967). Semnificativ este în aceasta privinta pasajul istoricului Aelianus: la vechii traci nimeni nu cunostea slovele, iar toate neamurile barbare din Europa socoteau ca este un lucru foarte rusinos sa folosesti scrierea. Limba ilirillor o cunoastem tot indirect, din fragmentele ce au ramas întâmplator în scriere greaca sau latina. Desigur, de aici nu trebuie trasa concluzia ca, într-o perioada mai veche, în aceste zone n-ar li putut exista, teoretic vorbind, sisteme de scriere — autohtone ori importate —, care ulterior au disparut sau nu au putut fi înca descifrate. Nu este exclus ca asa sa stea lucrurile în cazul tabletelor de la Tartaria, datând cu aproximatie din anul 3000 î.e.n”, concluziona lingvistul Ariton Vraciu în volumul „Limba daco-getilor” (Timisoara, Editura Facla, 1980).
Tema unui alfabet al dacilor i-a fascinat de-alungul timpului pe cercetatori, iar unul dintre cei care i-au acordat o atentie deosebita a fost Bogdan Petriceicu Hasdeu (1838 – 1907), una dintre cele mai mari personalitati ale culturii române, din toate timpurile. În „Istoria critica a românilor” (1873 – 1874), Hasdeu vorbeste despre un alfabet dacic al lui Deceneu, pe care îl prezinta cu entuziasm. „Fara a trece peste teritoriul român, noi o vom demonstra printr-un abecedar dacic, întrebuintat de catre strabunii nostri pâna pe la 1500 si absolutamente nestiut pâna acum în paleografie. Acest pretios alfabet ne arata pe latini, mostenind în Carpati o civilizatiune pe care dacii o capatasera împrumut de la semiti, astfel ca Roma si Sidonul, Adriatica si Marea Rosie, fruntea lui Iafet si fruntea lui Sem, se ciocnesc prin doua curente opuse pe tarmii Danubiului”, anunta Bogdan Petriceicu Hasdeu, în prefata studiului sau.
Potrivit lingvistului, alfabetul a fost amintit într-o cronica maghiara din secolul al XIII-lea, de Simon Kézai, pastrata în secolul al XIX-lea în Biblioteca Imperiala din Viena, despre care afirma ca este autentica. „Într-un loc Kézai zice: „sacuii sunt resturile hunilor. Aflând despre reîntoarcerea ungurilor în Panonia, ei le-au iesit înainte la hotarele Galitiei si dimpreuna cu dînsii au cucerit Panonia, din care au si capatat o parte, nu însa pe ses, ci la munte învecinati si amestecati cu vlahii, de unde se vede ca au si adoptat literele vlahice”, scria Hasdeu în capitolul dedicat alfabetului dacic, citat în volumul „B. P. Hasdeu, Etymologicum Magnum Romaniae, vol. I-III” (1972-1976).
Academicianul concluziona ca „un cronicar maghiar ne spune, sunt acum sase secoli, ca românii posedau atunci un alfabet propriu al lor, „litterae Blackorum”, care nu era nici latinesc, caci latineste scria însusi Kézai, nici slavon, grec sau german, de vreme ce pe „sclavi, greci, teutonici” Kézai nu-i confunda niciodata cu românii. Hasdeu afirma ca alfabetul dacic de care amintea putea fi gasit în unele manuscrise vechi de la 1700, depuse la Biblioteca Evangelica din Brasov, de catre preotul Stefan Lakatos. „Lakatos ne spune ca pe la 1700 sacuii mai întrebuintau înca un alfabet propriu al lor”, scria Hasdeu. Acest alfabet ar fi fost cel de origine dacica. „Iaca dara „litterae Blackorum”, pe cari cu mult înainte de anul 1250, dupa cum ne-o spune Kézai, sacuii le-au fost împrumutat de la strabunii nostri în cursul unei îndelungate vecinatati în creierii Carpatilor. Pe la 1700, uzul lor se mai conserva în Sacuime întocmai ca în secolul XV, adeca tot prin încrestature pe bete. Ce-i drept, nu s-a descoperit pîna acum nici un act românesc cu „litterae Blackorum”; dar tot astfeli nu s-a gasit nici un zapis sacuiesc, desi e cert ca sacuii s-au servit cu ele pîna pe la 1700”, scria Hadeu, citat în volumul „B. P. Hasdeu, Etymologicum Magnum Romaniae, vol. I-III” (1972-1976).
Deceneu si scrierea la daci
Lingvistul lega originea alfabetului dacic de povestea marelui preot Deceneu. ”Odatã demonstrat dacismul caracterelor, sa urmarim pe însusi parintele acestui alfabet, luând drept calauze doua fântâne istorice dintre cele mai ponderoase: pe Strabone si pe Dione Crisostom. Cel întâi sub August, celalalt sub Traian, ambii ne spun ca civilizatiunea dacilor se datorea unui Dekeneu cu vreo suta de ani înainte de Crist. „Acest farmecator – zice Strabone – învatase în Egipt neste semne, prin cari pretindea a cunoaste vointa divin.
Aducîndu-ne aminte ca semnele sacre la egipteni erau ieroglifele, ca pâna astazi în India alfabetul sanscrit se cheama dêvanâgari, adeca dumnezeiesc, si ca la vechii germani termenul rûna se aplica dopotriva la scriere si la farmec, cuvintele lui Strabone devin foarte clare. Ele indica introducerea în Dacia de catra Dekeneu a unor caractere grafice din Egipt”, informa Bogdan Petriceicu Hasdeu, citat în volumul „B. P. Hasdeu, Etymologicum Magnum Romaniae, vol. I-III” (1972-1976).
Literele dacice au putut sa supravietuiasca cu atâta puritate la români si apoi la secui, pentru ca se scria foarte putin, iar caracterele trebuiau încrestate, informa academicianul. Ipoteza acestuia a fost contestata de alti lingvisti. „Alfabetul dacilor, de a carui „descoperire” se entuziasmase Hasdeu, nu era decât o mare eroare, pe care el însusi a evitat-o mai târziu”, afirma Grigore Brâncus, în chiar studiul introductiv al volumului „B. P. Hasdeu, Etymologicum Magnum Romaniae, vol. I-III” (1972-1976), care prefateaza lucrarile lui Hasdeu.
Sursa: adev.ro
