De mai multe ori, mai ales în zonele rurale din România, martorii fara prea multa scoala ai unor fenomene de tip OZN, spuneau simplu: „Ce sa fie? O minune dumnezeiasca!”, sau „un semn dumnezeiesc”, considerând astfel problema rezolvata. Ce altceva ar putea fi o lumina inexplicabila, sau un obiect care coboara din înaltimi si se întoarce apoi la ceruri?
Si Ion Hobana evoca un astfel de caz, petrecut în iulie 1927. Inginerul agronom Gheorghe Achimescu afirma ca, pe un timp foarte frumos, cu vânt slab si o vizibilitate excelenta, un obiect cilindric a survolat satul sau, la 200 sau 300 de metri înaltime, mergând de la vest spre est. Aparitia avea mai bine de 15-20 de metri în lungime si un diametru de 3-4 metri. Culoarea sa era de un „gri afumat”, nu emitea niciun fel de lumina si se deplasa fara cel mai mic zgomot. Un grup de copii, care erau cu oile la pascut, nu departe de sat, l-au urmarit atenti, convinsi fiind ca era Dumnezeu!
Jacques Vallée si multi altii dupa el au subliniat atât vechimea unor fenomene de tip OZN în vechile scrieri religioase, cât si o seama de paralele între diverse aparitii recente ale Fecioarei Maria si întâlnirile apropiate OZN. Acea coborâre „ca o frunza care cade”, o brusca scadere a temperaturii, un „dans al Soarelui”, vesminte care ramân uscate în ciuda ploii, o liniste nefireasca etc. sunt raportate atât în observatiile de OZN-uri cât si în teofanii, adica în aparitia de personaje sacre. Asadar trebuie sa cadem de acord, cel putin, ca amândoua folosesc acelasi tip de mecanisme prin care se manifesta.
Un „mos” intr-un „nor patrat”
Un fapt interesant este ca teofaniile, în ambianta predominant ortodoxa a României (spre deosebire de occidentul catolic, de unde si-a luat Vallée exemplele), privesc totdeauna pe Dumnezeu tatal, pe Iisus, sau poate pe un sfânt masculin, si practic niciodata pe Fecioara Maria. Explicatia pare îngropata adânc în mentalul colectiv. Din acelasi motiv, si credinciosii altor religii se întâlnesc, în astfel de situatii, cu propriile personaje sfinte. Reproduc în cele ce urmeaza doua cazuri românesti care pot fi (si au si fost) interpretate atât în cheie religioasa cât si într-una ufologica.
În ziua de vineri 15 iunie 1935, în jurul orelor 16.00-17.00, Petrache Lupu (1907-1994), cioban de 28 de ani, la doi kilometri de satul Maglavit, a vazut dintr-odata, într-un nor alb, plutind la doua palme deasupra pamântului, un „Mos” cu barba alba. „Mosu” i-a transmis povete menite sa-i aduca pe oameni pe „drumul cel bun al credintei” deoarece, în special, avorturile si parasirea copiilor nou-nascuti au luat în zona o amploare fara precedent. În caz de neascultare, asupra lor urmau sa se abata mari necazuri. Interesant este ca acel „Mos” a disparut într-un „nor patrat”. Întrucât, din timiditate, Petrache Lupu nu a transmis mai departe mesajul primit, peste o saptamâna, în acelasi loc, „Mosul” i s-a aratat din nou, mustrându-l aspru. Acum, ciobanul s-a dus la preotul satului marturisindu-i cele întâmplate.
Vestea s-a raspândit ca fulgerul, ajungând si la Bucuresti, unde Pamfil Seicaru, cel mai influent gazetar român dintre cele doua razboaie mondiale, a facut o campanie puternica de presa în jurul cazului. A început un pelerinaj în care, dupa unele aprecieri, în anul care a urmat, s-au perindat circa un milion de oameni, multi dintre ei vindecându-se de diverse betesuguri.
Au urmat si alte miracole. Dupa cum relata presa vremii, în ziua de 15 august 1936, de Sfânta Marie Mare, la ora 09.00 dimineata, deasupra Maglavitului, Soarele luase parca „o forma de armonica”, pe suprafata sa trecând numeroase fulgere. Acest fenomen a durat circa 8-10 minute, în prezenta a doua sute de mii de pelerini care au urmarit în genunchi, înfricosati, straniul fenomen ceresc. Sa fi fost un „dans al Soarelui” ca cel de la Fatima?
Un alt eveniment miraculos s-a petrecut pe 29 august 1935, în satul Parepa-Rusani (50 km nord de Bucuresti). Asa cum scria Maria Petre (1923-1996), în memoriile ei, ea avea atunci doar 12 ani si, alergând spre casa, a vazut pe cer „ca un val de vata alba, care parca alerga odata cu mine, si nu numai atât, ci parca si cobora anume dupa mine si spre mine. Eu m-am oprit din fuga si m-am uitat în jur: tot cerul era albastru si senin, fara de niciun alt nor în afara de acesta alb, care chiar cu adevarat spre mine cobora!”
Speriata, a început sa fuga si mai tare catre casa, dar „norul” s-a apropiat de ea si a cuprins-o… „Am cazut în genunchi, moarta de frica, tremurând si scâncind; cred ca am plâns de-a binelea!” În fata copilei statea un barbat luminos, cu ochi albastri si barba alba. „Avea o fata de-o blândete nemaivazuta. Era cu totul si cu totul îmbracat în albul acelui nor, înconjurat de îngeri si de porumbei care zburau”. Apoi, un glas blând i-a vorbit fetei: „Nu te teme, fiica , Eu sunt si te-am ales sa spui oamenilor Cuvântul Meu”.
Cu o alta ocazie, ea a spus ca fusese „un stâlp de nori albi-argintii… un tunel de nori albi stralucitori si mii de îngeri se vedeau pâna în strafundul cerului… Acolo, în înaltime, lumina ceva ca Soarele, dar Soarele era în alta parte… Acel soare nou cobora încet, încet prin tunel spre mine si ce vad? Era ceva care se apropia de mine si avea chipul unui om de lumina, care mi-a vorbit cu glas blând… Tatal Ceresc mi-a spus ca mari necazuri se vor abate peste România, daca poporul nostru nu se va pocai: un razboi mare, cutremure, inundatii, seceta, foamete, boli si stapânirea ruseasca…”.
În exemplele de mai sus, am interpretat presupuse miracole religioase în termeni ufologici. Dar în România exista si cazuri în care, aparente întâlniri OZN contin elemente religioase. Voi evoca mai jos doua dintre acestea.
Intâlniri stranii
În revista RUFOR, Peter Leb relata cazul doamnei S. din Brasov, vânzatoare, având 27 ani în 1994. Neinteresata de fenomenul OZN si nereligioasa, ea a avut mai multe întâlniri stranii, prima la 12 ani. În 1983 (deci la 16 ani), s-a trezit într-o noapte cu senzatia ca e cineva în camera. S-a ridicat în capul oaselor si a vazut prin geam o lumina rosie intensa. Asa cum a declarat: „eram parca hipnotizata de lumina aceea”. Când si-a întors privirea de la geam spre camera, a vazut un umanoid scund, cu capul foarte mare în comparatie cu corpul, ochi imensi, negri, care nu clipeau. N-a vazut gura sau nas. Corpul era „malformat”, cu mâini subtiri. Bustul era gri închis. Nu a vazut mai jos de brâu. A vrut sa tipe dar a constatat ca nu se putea misca. Ceva, ca un curent electric, îi furnica tot corpul. Vizitatorul a aruncat asupra ei o „privire patrunzatoare pâna în strafundul creierului”; de parca i-ar fi transmis „nu-ti fie frica, nu-ti facem niciun rau; nu stii cât de bine este în lumea noastra”. Dupa aceasta, ea s-a linistit complet. Nu stia cât a durat dar, asa cum declara, în câteva secunde sau minute s-au perindat în mintea ei lucruri si simtaminte din diferite momente ale vietii sale. „Apoi lumina rosie a început sa paleasca, s-a ridicat si a disparut cu tot cu vizitatorul meu”. Verisoara ei, care dormea într-o alta camera i-a spus ca a visat ca parca cineva a intrat în casa. Se pare ca acest straniu personaj a fost zarit odata si de sotul doamnei S.
La un moment dat, a întâlnit un personaj înalt, într-un costum negru, mulat pe corp, care purta o casca pe cap. I s-a spus ca daca si-ar scoate casca, sa-i vada fata, n-o sa mai poata pleca si ai ei o sa-i gaseasca trupul mort. Deoarece ea era gata sa accepte si aceasta varianta, i s-a spus ca nu are voie sa ramâna, deoarece „nu e suficient de pregatita”.
Un al doilea astfel de caz este cel prezentat pe un canal de televiziune. Martorul era Maria Ghiorghiu, prezentata ca absolventa a doua facultati: drept si teologie, secretara în cabinetul de avocatura al sotului ei. Ea povestea ca, într-o zi din 1997, în bucataria apartamentului ei din Bucuresti, a avut vizunea unui obiect hexagonal, „nu mai mare decât o roata de tractor”, în care s-a deschis o trapa, care a absorbit-o si a transportat-o, de-a lungul unui soi de tub, pâna într-o încapere dreptunghiulara, cam de 5 pe 8 metri. În mijlocul încaperii era o „masa de otel inoxidabil” pe care s-a vazut întinsa, complet goala. În jurul ei erau cinci extraterestri, îmbracati în salopete cenusii.
