Cazul Cornel Buta din Brasov
Cornel Buta (C.B.) din Brasov a relatat mai multe contacte stranii cu fiinte extraterestre. S-a nascut în 1937, în localitatea Bogata Olteana (jud. Brasov). Pâna la vârsta de 26 de ani, a locuit într-o zona izolata, la marginea unei paduri. El spunea ca aici, la vârsta de 14 ani si jumatate, a avut o prima întâlnire cu fiinte nepamântene. În zorii zilei de miercuri, 19 martie 1952, s-a trezit pe la ora 02.00 si a iesit în curte pentru câteva minute. A revenit apoi în casa, s-a culcat linistit si a adormit. Imediat dupa aceea s-a vazut într-o alta lume, cu constructii si fiinte total diferite de tot ce cunostea pe Pamânt.
Era o lume stranie, monotona si pustie. Nu exista pic de vegetatie. Solul era plan si negru ca bitumul… Se vedeau doua cladiri. Una era asemanatoare cumva cu cele de pe Pamânt, dar parea turnata dintr-o masa plastica, „cum ar fi bachelita neagra”. Cealalta era de culoare crem, aproape lamâiu, cu acoperisul rosu si construita din materiale cum martorul nu vazuse pe Pamânt.
O fiinta energetica
În fata sa, la circa 25-30 de metri, se afla o „vietate cosmica” luminoasa, „o fiinta energetica informa” „pe care mintea omeneasca, oricât s-ar stradui, nu si-o poate imagina”, de o maretie pe care n-ar putea s-o descrie în cuvinte, care „îsi schimba forma si culoarea dupa voie, de la alb stralucitor, mai puternic decât lumina soarelui, pâna la rosu, culoarea sângelui, fara nicio stralucire”. Era „o fiinta care nu era materie fixa, ci numai energie vie ca flacara de foc, o materie vie total deosebita de noi”.
În dreapta sa, la circa 10 metri, statea un negru atletic, perfect gol, înalt de circa 1,90 metri, cu parul scurt. Avea o privire crunta si miscari feline.
C.B. spunea ca a stat acolo vreo 20 de minute. A avut o conversatie cu ambele aparitii. A întrebat, la un moment dat, faptura luminoasa: „De ce m-ati contactat chiar pe mine?” I s-a raspuns: „Ai fost ales din N oameni… te-am cunoscut înainte de a te naste”…
Fiinta luminoasa i-a propus un „plan”. C.B. spunea ca a cerut un timp de gândire. Aparitia a fost de acord, cu conditia ca el sa respecte trei principii de comportament, pe care le-a acceptat si de care se tine si azi. I-a spus apoi ca urmeaza o perioada de proba, dupa care urma sa revina. Pe atunci nu stia ca nu va fi vorba de câteva zile, sau saptamâni, ci de 14 ani si jumatate, în care va fi supravegheat permanent. I s-au mai comunicat si alte informatii, dar, din pacate, i s-a interzis sa spuna ce anume.
Dupa aceasta întâlnire, s-a trezit în patul sau, foarte de dimineata, înainte de rasaritul soarelui. La o distanta de circa un metru statea un omulet înalt de circa 0,9-1,1 metri. Semana cu un baiat de 10-12 ani, cu ochi albastri si parul blond tuns scurt. I-a spus ca cele întâmplate în noaptea trecuta reprezinta un experiment, dându-i mai multe sfaturi. Omuletul i-a dat apoi ordin sa doarma.
Dupa aceasta, timp de aproape 15 ani, zi si noapte, C.B. spune ca a devenit un adevarat cobai. Fiinta cosmica l-a lasat, aparent, pe mâna „umanoidului” negru, care, în continuare l-a supravegheat si l-a supus incontinuu la presiuni psihice si fizice. La un moment dat, spune C.B., a încercat chiar sa-i ia trupul în stapânire, dar n-a reusit.
Primul contact l-a transformat mult. Vedea lumea cu totul altfel. A devenit interesat si a citit multa literatura din domeniu, de exemplu yoga, dar si despre OZN-uri si extraterestri. În septembrie 1966, C.B. a fost „readus fulgerator”, pentru vreo zece minute, în aceeasi lume neagra. Dupa aceasta întâlnire, a scapat definitiv si de personajul negru.
La 26 de ani, C.B. se mutase la Brasov, unde a ajuns sa lucreze ca maistru într-o întreprindere de echipamente militare, dupa ce si-a completat studiile la cursurile serale, absolvind inclusiv o scoala postliceala, de doi ani, de maistri în mecanica. Din 1997 a iesit la pensie, dupa care a revenit partial la proprietatea sa agricola.
Cautând explicatii la ce i s-a întâmplat, chiar C.B. a trecut în revista, în cursul corespondentei, a examinat si a respins pe rând explicatiile alternative la cele întâmplate: înscenare, vis, halucinatii, atacuri epileptice, vedenii, posedari, efecte ale unor plante halucinogene din zona ori chiar rapire OZN. A fost mereu (si este si azi) perfect sanatos. Dar el îi scuza pe cei ce vin cu astfel de explicatii: „Cel care a trait pe viu o asemenea experienta întelege perfect incapacitatea semenilor sai pamânteni de a-l întelege”.
Merita sa reproduc si câteva fragmente din viziunea pe care el afirma ca a capatat-o în urma experientei sale, o viziune remarcabila prin prisma pregatirii si ocupatiilor sale, desi vizibil influentata si de lecturile sale bogate în domeniul OZN si în cele conexe.
C.B. spune ca, în contactele sale, „Nu mi-au comunicat nimic mai mult despre lumea lor sau despre ei. De unde vin ei, ramâne un mister”. Totusi el considera ca cei pe care i-a întâlnit sunt reprezentantii „unei civilizatii cosmice stralucite… mai avansati ca noi cu sute de mii sau milioane de ani”. Entitatile cu care s-a întâlnit ar putea veni, crede el, dintr-o realitate paralela cu a noastra si sa detina legi pe care noi nu le cunoastem si care fac ca marile distante sa li se para nule. C.B. crede ca extraterestrii ne studiaza „de zeci de mii de ani”. „Terra e pentru ei un fel de parc biologic”. „Ne cunosc pe fiecare, si de bun si de nebun”. El spune ca miturile populare, inclusiv cele românesti sunt si ele o marturie a acestei monitorizari. Omenirea este – conform lui C.B. – o „precivilizatie extrem de tânara”. Oamenii înca nu s-au desprins de primitivism si salbaticie, sunt stapâniti de instincte animalice, pun pe prim-plan necesitatile vietii si interesele personale (bogatie, functii, putere, sex, sanatate etc.). Oamenii gândesc extrem de rudimentar si nu au pasiune pentru cunoastere.
Ce stiu extraterestrii
Daca ar vrea, extraterestrii ne-ar putea ucide pe toti. Totusi, ei „ne iubesc, ne supravegheaza, ne urmaresc evolutia, si chiar ne cred mai capabili decât suntem. Le place sa ne priveasca de aproape si ar vrea sa ne vada altfel decât suntem, pentru binele nostru.”. Dar „nu-s asa buni cu noi cum cred unii”. „Ei stiu de noi de mii de ani, dar nu se amesteca direct (fatis) în treburile noastre”. Considera ca „oamenii stiu ce au de facut si pot sa-si rezolve singuri treburile” si ca „stiu ce e bine si ce e rau”. „Ne lasa în pace, sa ne omorâm, sa facem ce vrem”… „La ei timpul nu prea conteaza”… „Deocamdata par sa se limiteze la un numar de teste, cu scop experimental”. „Daca vom evolua spre o civilizatie pasnica avansata la un nivel superior, ne vor contacta oficial si ne vor împartasi din experienta si cunostintele lor. Si, daca pamântenii vor voi, ne vor încadra în comunitatea lor” . „Eu am primit o audienta scurta, ca musafir al unei vietati cosmice supercivilizate, la o baza, dupa care am fost urmarit un timp”.
C.B. a interpretat, fireste, experienta sa în cheia traditiei crestine ortodoxe, în care a fost crescut. El afirma astfel: „Din tot ce mi s-a întâmplat în anii 1952-1966 am ajuns la concluzia ferma ca atât Dumnezeu, cât si diavolul exista, ca fiinte fizice reale, dar sunt foarte departe de ceea ce gândesc si cum vorbesc oamenii despre ei”. El a adaugat ca daca fiinta luminoasa sau omuletul blond l-ar mai contacta, „ar fi cel mai frumos eveniment din viata mea”.
C.B. considera ca fiinta luminoasa cu care s-a întâlnit „nu era Creatorul ci o creatura a Creatorului”. Poate era un reprezentant care avea ca misiune sa urmareasca viata pe Pamânt. Dar „chiar daca fiinta respectiva n-a fost cea atotputernica… cea mai înalta, din vârful piramidei la nivel cosmic… m-a convins ca într-adevar exista o superinteligenta atotputernica, inimaginabila pentru mintea omeneasca”. C.B. mai credea ca extraterestrii sunt cei „fara de trupuri, stapâni ai puterii” amintiti de textele biblice.
El mai credea ca cei doi umanoizi, negrul si blondul, erau trimisii cuiva „foarte inteligent si puternic”, pe care C.B. era tentat sa-l numeasca atât „Stapânul Galaxiei sau chiar al Universului”, cât si „Creatorul”. El credea ca cei din vechime, oamenii în general, nu au luat legatura niciodata nemijlocit cu acesta, ci doar cu reprezentantii lui, care, la rândul lor, comunica direct cu Creatorul.
Cazul M.G. inginerul din Bucuresti
M.G., un inginer din Bucuresti, avand casa, familie si o mica afacere, a relatat, incepand din 2014, peste 80 de situatii inexplicabile, pe care le poarta in minte, imbinand multe caracteristici ale paranormalului. Aceste istorii seamana cu altele, cunoscute din literatura mondiala, chiar daca au si valente de unicat.
Unele dintre intamplari sunt observatii OZN obisnuite. O intamplare mai stranie a fost cea traita de M.G. pe cand avea 11 ani. Primise cadou o trusa de pictura in ulei si intr-o dimineata, stand pe balconul deschis al apartamentului in care locuia cu parintii, incerca sa reproduca pe sevalet o ilustrata colorata. La un moment dat, dupa vreo ora sau doua, a avut un moment de „vid”, dupa care s-a vazut plecand din trup, „prin varful capului”. Si-a vazut, pe balcon, corpul inghetat si mana blocata in mijlocul miscarii pe care o efectua. A vazut cartierul Balta Alba, lacul IOR, blocurile, Bucurestiul. In 30 de secunde a ajuns „la un val care zumzaia, ca atunci cand stai pe langa stalpii de inalta tensiune”. Era ca o ceata alba si spune ca a simtit o zgaltaitura, dupa care „trecerea” a durat 5-7 secunde. El interpreta ca acest val era ca un „strat de ganduri, care desparte cele doua lumi, lumea noastra si lumea de dincolo”. Apoi s-a trezit scufundat „intr-un spatiu de picatele aurii de fericire… confetti stralucitoare de bucurie”.
Calatorii in afara trupului
In aceasta „supa de fericire”, intre globulete multicolore si sfere albe luminoase, s-a vazut, de altfel, si cu alte ocazii, uneori fiind el insusi un astfel de glob. M.G. comenta ca, era o lume in care spiritele unor persoane care traisera pe Pamant se metamorfozasera in globuri luminoase. „Uneori… se intampla ca suprafata sferei sa vireze in forma unui cap de om, si apoi, inapoi, in cea de sfera colorata… In fata mea a aparut brusc, nu se stie de unde, un glob alb stralucitor, mai mare decat vazusem pana atunci, putin mai mic decat o minge de plaja. Si acel glob, nu mi-a spus nimic, doar statea in fata mea si ma privea cu o infinita dragoste… simteam ca trebuie sa ma supun lui. Si raspandea o Iubire atat de mare, incat nu am putut sa ma opun in niciun fel… mi-a proiectat, in spatiul sferei lui, imagini, care aratau ce a fost el pe Pamant, odata”.
Multe dintre aceste spirite doreau sa se reintrupeze, „pentru ca numai pe Pamant, pot sa castige Iubirea sfanta. Acesta este scopul venirii noastre in viata. Numai aici ai bogatie de sentimente si le poti trai, le poti simti cu toata fiinta ta – te poti manifesta liber. Numai aici ai contradictii si te poti depasi pe tine. Dincolo… nu sunt tentatii, nu ai nimic de invins la tine – acolo, este un Bine etern”.
Dupa momente de beatitudine si de revelatie – spune el – dintr-odata „mi-am amintit ca eram un corp care picta pe balcon. In clipa in care mi-a aparut aceasta imagine, am pornit inapoi”. A trecut din nou prin „cordonul acela de ganduri care zumzaiau infiorator”, dupa care a revazut Bucurestiul (dar nu toata planeta, de unde el deduce ca a calatorit probabil intr-o dimensiune diferita), si-a revazut blocul sau apropiindu-se, apoi corpul sau, care ramasese inghetat pe loc. Acum a observat ca si masinile erau blocate, oamenii de pe strada erau impietriti in miscarea lor. Dupa ce spiritul sau a intrat in corp, toate si-au reluat miscarea in jurul sau.
Anomalii temporale de tipul acesta, in care, pe perioada unei rapiri, timpul lumii materiale pare sa se opreasca, sunt mentionate in mai multe cazuri din literatura ufologica (de pilda in cartea Witnessed de Budd Hopkins), dar si in alte situatii.
„Calatoriile in afara trupului” efectuate de M.G. au imprumutat si elemente caracteristice rapirilor OZN. Intr-o zi, pe cand avea 16 ani, in timp ce mergea de la liceu catre casa, cu troleibuzul, a avut o experienta extracorporala. S-a vazut trecand prin acoperisul vehiculului, apoi, asa cum spunea: „am vazut ca ramane mic Bucurestiul, iar dupa aceea Pamantul. Am intrat in spatiul cosmic, negru, in vidul de nepatruns. In fata mea am vazut o planeta la distanta, ca era luminata”. A vazut un peisaj desertic, cu dealuri, vai, mult praf rosiatic, apoi o lespede de piatra „corect fasonata, cu muchii drepte”. S-a oprit in fata ei, apoi „deodata m-am recompus pe ea, dar in forma in care eram, cu fata in sus,… in costumul acela de licean, camasa albastra, cravata si pantaloni negri si haina pe mine”. S-a ciupit si s-a tras de cravata pentru a se convinge ca era „real” si material. In jur, il priveau opt fiinte, inalte de 1,50 metri. „Semanau cu noi, insa erau mai subtiri, mai slabi”. Erau imbracati in combinezoane verzi care se prelungeau si peste capul tesit, lunguiet, asa cum e infatisat faraonul Akhenaton, pe niste statui pe care el le-a vazut mai tarziu. Nu aveau nicio masca. N-a putut vedea mai mult, deoarece o putere il presa pe piatra, permitandu-i sa priveasca doar in sus.
Entitatile tineau mainile in dreptul fetei, „asa cum le tin doctorii inainte de a incepe o operatie”, dar nu aveau in maini niciun instrument. Apoi „au inceput sa lucreze asupra campurilor mele… deasupra mea, la o distanta de vreo 70 de centimetri; ei lucrau, scoteau si puneau, nu stiu ce, mai si dadeau celuilalt din fata ceva… eu nu vedeam nimic si nici nu simteam ceva in corp”. In cele din urma a simtit „de parca am fost reprogramat”. A mai mentionat ca „aveau iubire si de aceea te supuneai lor fara sa te opui”. La un moment dat, acele fiinte „au inchis cu mana ce au lucrat asupra mea, au netezit campul, apoi au facut un pas inapoi, au stat doua secunde, dupa care au impins cu mainile in sus. Atunci am simtit venind de la ei o forta imensa care m-a transformat”. Apoi, M.G. s-a vazut facand calea inversa. A trecut „prin inelul care inconjura acea planeta”, iar dupa un timp a reintrat in atmosfera Pamantului, vazand Europa, Bucurestiul etc. A trecut din nou prin acoperisul troleibuzului si si-a regasit corpul fizic, care ramasese inert. A avut probleme sa-si reia controlul si sa coboare la urmatoarea statie.
Rapire in spirit
Aparent, M.G. a fost rapit „in spirit”; desi, intins pe lespedea dreptunghiulara de piatra, el s-a vazut „in trup”. Existenta celor doua posibilitati, ca si dificultatea de a distinge intre ele, au fost cunoscute inca din antichitate. Putem cita, in acest sens, din epistola a doua a apostolului Pavel catre corinteni (2 Cor. 12, 2-4): „Cunosc un om in Hristos, care, acum patrusprezece ani, a fost rapit pana in al treilea cer (daca a fost in trup nu stiu; daca a fost fara trup, nu stiu; Dumnezeu stie). Si stiu ca omul acesta (daca a fost in trup sau fara trup, nu stiu,: Dumnezeu stie), a fost rapit in rai si a auzit cuvinte care nu se pot spune si pe care nu-i este ingaduit unui om sa le rosteasca”.
In privinta cuvintelor „care nu pot fi spuse” aceasta interdictie apare in multe presupuse intalniri cu entitati nepamantene. Si pentru ca am amintit de apostolul Pavel, putem evoca si o alta paralela. Cuvantul cheie in relatarile multor rapiti sau contactati, inclusiv a lui M.G., este „o imensa iubire”. Merita, in acest sens sa meditam la ierarhia comandamentelor mentionata in epistola intaia catre Corinteni: „raman acestea trei: credinta, nadejdea si dragostea; iar mai mare dintre acestea este dragostea” (Cor 1, 13, 13). Sunt convins ca nu e o simpla coincidenta.
M.G. are in minte si amintirea mai multor intalniri cu persoane sfinte ale crestinismului ortodox. De pilda, intr-o noapte s-a trezit cu sentimentul unei prezente; simtea ca e privit „cu uimire, blandete si intelegere”. Camera era luminata slab. S-a intors si a vazut „o Fiinta facuta din lumina, care raspandea in casa raze stralucitoare alb laptoase”. Dar cand a vrut sa se uite mai bine, vizitatorul a trecut rapid in incaperea vecina. A fugit dupa el, dar acesta „s-a ridicat in sus, in fata usii si a trecut prin grinda”. M.G. adauga: „Eu am avut sentimentul puternic ca era Domnul Iisus”.
M.G. relata ca isi aduce aminte ca, intr-o alta imprejurare, l-a intalnit pe insusi ”Creatorul Universului, sub chipul unui batran minunat, cu parul alb, in plete, si cu o barba lunga, alba, iar vesmintele Lui erau alb argintii stralucitoare”. I-a zambit „si in timp ce imi zambea, s-a transformat in Soarele acela de Iubire”.
M.G. mai pretinde ca isi aminteste, ca si cand ar fi fost de fata, istoria Universului, a Pamantului, momentele care au marcat civilizatiile umane, inclusiv actele Divinitatii in acest proces. L-am intrebat cand a devenit constient de aceste revelatii; raspunsul sau a fost ca, pe cat isi aduce aminte, sunt lucruri pe care le-a purtat in minte dintotdeauna…
