Incidentul OZN din insula Maury

Poate ca multe dintre misterele observatiilor sau prabusirilor OZN nu vor fi deslusite curând sau chiar niciodata. Ceea ce s-a petrecut pe 21 iunie, 1947 în localitatea Puget Sound (SUA) reprezinta un subiect foarte disputat în acest domeniu, care se pare ca va fi adaptat într-un film pentru marile ecrane.

Incidentul respectiv este foarte complex, prezinta multe fatete, însa el poate fi sintetizat în câteva idei principale: în acea zi de vara, pe la orele doua dupa-amiaza, Harold Dahl se afla la pescuit împreuna cu fiul sau; el afirma ca a vazut pe cer sase discuri zburatoare ce au trecut pe deasupra capului sau, la distanta relativ mica de suprafata apei lacului. La acea data, el a descris discurile ca fiind asemanatoare cu niste gogosi. Se pare ca unul dintre discuri avea probleme si Harold Dahl a vazut cum din el a început sa curga o cantitate enorma de substanta topita si fierbinte. Din relatarile de atunci rezulta ca deseurile si caldura emanata de acestea au omorât câinele familiei si au provocat arsuri pe corpul baiatului.

Câteva zile mai târziu, Harold Dahl a fost vizitat de catre un misterios „om în negru”, care i-a spus sa nu vorbeasca cu nimeni despre ceea ce el tocmai vazuse. Mai apoi, el a fost vizitat de doi oficiali ai Fortelor Aeriene Americane (US Air Force), care se aflau acolo într-o misiune secreta pentru a-l vizita si pentru a strânge informatii si dovezi cu privire la incident. Dupa câteva zile (mai precis, pe data de 1 august, 1947), în timp ce acestia se întorceau la baza militara din California, avionul B-25 pe care ei îl pilotau s-a prabusit, distrugând toate dovezile care fusesera adunate. Aceasta data are de asemenea o semnificatie aparte, deoarece aceea a fost ziua în care Fortele Aeriene ale SUA s-au separat de Armata terestra, devenind o ramura de sine statatoare a apararii tarii. Prabusirea avionului cu cei doi oficiali a reprezentat de asemenea primul accident aviatic din istoria Fortelor Aeriene nou înfiintate la acea vreme. FBI a închis cazul fara sa aiba nicio rezolvare a lui. Cazul a fost numit: Incidentul din Insula Maury.

Ceea ce face ca acest incident OZN sa fie în mod particular interesant si misterios, este momentul de timp în care el s-a petrecut; incidentul a avut loc cu 3 zile înainte ca pilotul Kenneth Arnold sa declare observarea unor „farfurii zburatoare” (aceea a fost prima data când OZN-urile au fost denumite în acest mod comparativ) deasupra Muntelui Rainier. Mai apoi, la doua saptamâni de la incidentul de la Puget Sound (al carui protagonist a fost Harold Dahl) a avut loc prabusirea unor OZN-uri în apropiere de Roswell, care în literatura de specialitate reprezinta, probabil, cel mai mediatizat caz OZN.