În 1973, în inima Transilvaniei, în apropierea orasului Aiud, muncitorii care extrageau nisip dintr-o cariera, nu departe de râul Mures, au gasit trei obiecte, „împachetate” ca într-o coaja, sub un strat gros de 10 metri de nisip pietrificat. Pentru o investigare adecvata, cele trei obiecte au fost trimise la Muzeul de Istorie din Cluj-Napoca. Îndepartând cu grija straturile de nisip pietrificate din jur, specialistii au gasit un fragment din osul unui picior, precum si un dinte, ambele de la un mastodont tânar.
Al treilea element era un obiect metalic, evident tehnic, de aproximativ 20 de centimetri lungime, 12,5 cm latime si vreo 7 centimetri grosime. Avea doua gauri cilindrice, de diametre diferite, astfel încât orificiul îngust patrundea perpendicular spre baza gaurii mai mari. Mai mult decât atât, gaura mai mare avea în partea sa inferioara o camera ca pentru asamblarea într-un cap de ax rotunjit. Pe suprafata sa inferioara si pe laturile sale, obiectul arata urme de utilizare repetata. Toate aceste detalii, combinate, sugerau ca piesa a fost odata parte dintr-un ansamblu mai mare. Mastodontii, rude ale elefantilor, au aparut acum 34 de milioane de ani si au disparut în urma cu 11000 de ani. Unele estimari au apreciat ca vârsta oaselor gasite era de aproximativ un milion de ani.
Un aliaj complex
Analize metalografice repetate, facute pe obiectul ciudat, au ridicat probleme suplimentare. Buletinul emis de Centrul de Cercetare ICPMMN (din Magurele, lânga Bucuresti) a aratat ca piesa metalica era un aliaj complex, format din 12 elemente diferite: aluminiu (88%), cupru (6,2%), siliciu (2,84%), zinc (1,81%), plumb (0,41%) staniu (cositor) (0,33%), zirconiu (0,2%), cadmiu (0,11%) si cantitati mici de nichel, cobalt, bismut si argint.
O caracteristica foarte neobisnuita a fost existenta unui strat anormal de gros de oxid de aluminiu pe întreaga suprafata a obiectului. Este cunoscut faptul ca acest metal oxideaza foarte greu în profunzime; de obicei, primul strat subtire de oxid, de la suprafata, limiteaza patrunderea fenomenelor de oxidare în corpul metalic. Dar aluminiul a fost descoperit, în laborator, în 1825, de catre Hans Christian Ørsted, iar fabricatia industriala a fost începuta aproximativ în 1883. Era practic imposibil sa se fi produs un strat de oxid atât de gros în doar un secol.
De altfel, un specialist din Bucuresti care a participat la repetarea analizei metalografice, scria: „este culmea, dar pare un aluminiu cu structura îmbatrânita, elementele aliate redobândindu-si în parte structurile proprii!”. Niciunul dintre cei care au vazut artefactul (arheologi, profesori universitari, ingineri) nu a fost în masura sa identifice obiectul sau sa gaseasca o asemanare cu vreun produs uman. Exceptia a fost un specialist în domeniul ingineriei aviatiei, care a sugerat ca obiectul ar putea fi o talpa de aterizare a unui avion de mici dimensiuni.
Informatiile de mai sus au fost preluate din cartea lui Florin Gheorghita „Enigme în Galaxie”, publicata în 1983. O echipa, care a inclus membrii ASFAN Gheorghe Cohal (la ora actuala director executiv al asociatiei) si Ion Nutu, a vazut obiectul în depozitele Muzeului National de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca în mai 2007. Directoarea de atunci a muzeului, Viorica Crisan, împreuna cu Zoia Maxim, au oferit toate clarificarile necesare, inclusiv copii din ziare si comentarii de pe Internet.
Florin Gheorghita, vizitat la Iasi în acelasi an 2007, a precizat ca, în anii 1970, un esantion destul de mare din „calcâi” a fost luat si trimis în Elvetia pentru analiza, iar rezultatele ar trebui sa existe în muzeul din Cluj-Napoca. Din pacate, din cauze multiple, între care faptul ca muzeul se afla în renovare, nu s-au putut prezenta nici actele originale, nici buletinele de analiza efectuate in anii 70.
La cererea echipei de cercetare, „calcâiul de aluminiu” a fost adus la Bucuresti pentru noi analize la Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica si Inginerie Nucleara, Departamentul arheometalurgie, în Magurele, în apropiere de Bucuresti. Rezultatele au fost urmatoarele: aluminiu – 80,5%, staniu – 6,5%, cupru – 6%, siliciu – 4%, zinc – 2%, plumb – 0,5%, stibiu – 0,5%. În plus, au fost evidentiate urme de argint, nichel, mangan si fier. O a doua analiza non-distructiva a obiectului de la Aiud a fost realizata în Laboratorul de Metalografie al Facultatii de Fizica. Acesta a aratat 97,6% aluminiu, 2,4% staniu si mai putin de 1% alte elemente. Ambele analize au uimit expertii, în primul rând din cauza diferentelor inexplicabile, iar apoi pentru ca erau convinsi ca aceasta este o imposibilitate metalurgica! Aluminiul nu se aliaza cu staniul!
Inginerii de la „Alro” Slatina, una dintre cele mai mari companii de aluminiu din România si din Europa, examinând aceste rapoarte de analiza, nu au putut identifica vreun aliaj de aluminiu similar, produs oriunde în lume. Unii experti au estimat, prin evaluarea stratului de oxid de aluminiu de peste un milimetru grosime, ca obiectul descoperit în apropiere de Aiud ar putea avea fantastica vârsta de 250.000 de ani!
George Cohal a investigat si un alt obiect ciudat. Pe parcursul anilor 1970, într-un sat din muntii judetului Buzau, un om pe nume A.V. cauta, în apele limpezi ale unui pârâu, niste pietre speciale pentru acvariul unui prieten. El a vazut ceva care, desi avea forma rotunda a unei pietricele de râu, s-a dovedit a fi un fel de fagure umplut cu lut. Toate aces-tea sugerau ca obiectul statuse în albia pârâului o lunga perioada de timp.
Dupa spalarea lui, A.V. a vazut ca era format din tevisoare patrate, alaturate, cu latimea de 1 mm, formând o structura nenaturala stranie. În 1999, A.V. dat acest obiect lui Gheorghe Cohal, la care se gaseste si azi. La prima vedere, obiectul este ceramic, foarte friabil si fragil. De asemenea, arata ca un silicat (peretii conductelor par sa fie alcatuiti din particule fine de nisip, presate împreuna într-o matrita).
Cercetari amanuntite
Sub un microscop, în structura de „fagure”, pot fi vazute microsfere albe, negre, aurii, rosii, verzi, albastre si galbene. În anul 1999, împreuna cu Harald Alexandrescu, coordonatorul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” si pe atunci director executiv al ASFAN, Cohal a vizitat birourile Facultatii de Geologie, Muzeul Grigore Antipa si Institutul pentru Metale Rare; dar nimeni nu a putut sa le spuna ce ar putea fi acel obiect si la ce putea servi înainte de 1970. Unii au sugerat ulterior ca ar putea fi un convertor catalitic, dar era improbabil, întrucât primul convertor catalitic a fost fabricat în 1973 si nu avea cum sa ajunga într-un pârâu retras din Muntii Buzaului. În plus, microsferele obiectului nu semanau cu cele ale unui convertor catalitic.
Dar, în legatura cu acest obiect, expus si pe site-ul ASFAN, exista si o alta poveste, putin zis stranie. În august 2004, astronautul român Dumitru Prunariu era ambasador extraordinar si plenipotentiar al României în Federatia Rusa. În aceasta calitate, el a avut ocazia sa o cunoasca la Moscova pe celebrul medium Djuna Davitasvili (1949-2015). Aceasta i-a povestit astronautului ca, în urma cu câtiva ani, într-o noapte, a primit „informatia energetica asupra prabusirii unui OZN în Peru” si „si-a trimis «corpul astral» sa studieze locul impactului”.
A doua zi, când s-a trezit, în patul ei de acasa, ea tinea în mâna un fragment al navei prabusite. Djuna chiar a aratat acest fragment lui Prunariu, care l-a luat în mâna. „Era de dimensiunea unui ou alungit, o structura usoara, aparent un fagure ceramic cu o retea de canale paralele de sectiune perfect patrata, erodat la capete si pe muchii”. Ulterior la o întâlnire cu Ion Hobana, Prunariu a avut în mâna si obiectul descoperit în Muntii Buzaului. El a subliniat ca obiectul era aproape identic cu cel pe care i-l aratase Djuna în Rusia, în 2004.
