Banii, debit si sclavie

Banii ca datorie.

Exista un adevar fundamental despre bani si datorii, pe care putini oameni il cunosc.

Cei care au incercat sa schimbe situatia au fost in permanenta redusi la tacere. Adevarul e atat de simplu incat nu poate fi crezut, un adevar la care nu ne gandim, pentru ca avem experti care fac asta pentru noi, asa ca de ce ar incerca unul dintre noi, non-expertii, sa afle adevarul?

Problema .

Suntem constienti de problema, e la vedere, e o solutie care ne tot scapa, deoarece ne gadim ca problema e atat de mare incat nu o putem rezolva.

Problema consta in faptul ca nici guvernele si nici marea majoritate a oamenilor, nu au bani. Poate ca suna a exagerare, dar daca te gandesti un pic, ai sa constati ca asa e. Guvernele, fie ele sociale, liberale, democratice sau de alta natura, NU AU BANI. 

Ne taxeaza pana la moarte, dar cu toate acestea, se indatoreaza. Si marea lor majoritate, sunt atat de indatorate, incat nu mai exista nici o posibilitate reala de achitare datoriei.

Un procent din taxele stranse la nivel national, care difera de la tara la tara, se duce spre plata datoriilor nationale, cu mult inainte sa se discuta „bugetul” de pe acel an.

Din punctul de vedere a oamenilor de rand, nu cred ca trebuie sa te uiti prea departe, ca sa vezi ca marea majoritate a familiilor, o duc de pe o zi pe alta, desi nu le lipseste dorinta de lucra. De obicei, atat sotul cat si sotia, lucreaza, acest lucru afectand institutia familiei si copilul. Desi amandoi parinti lucreaza, acest lucru nu e suficient pentru o viata decenta.Nici nu traiesti, dar nici nu mori.

Ai putea spune ca e normal, ca asa a fost mereu, ca nu poate fi facut nimic in privinta asta, dar gresesti, asta este exact ceea ce altii, vor ca tu sa crezi. Problema exista, dar intrucat e atat de „complicata” si de „mare” si exista in vietile atator oameni, trebuie lasata in grija „expertilor”. Corect? Nu, gresit!

Primul pas spre rezolvarea problemei.

Sa ii recunosti existenta. Observarea realitatii economice din jurul tau. Afla cati bani cheltuie guvernul tau pe datoriile nationale. Afla cat de mult au de plata tarile in curs de dezvoltare. Uita-te la numarul oamenilor, din tarile in curs de dezvoltare, care emigreaza, eventual chiar in tara ta, in cautarea unei „usurari” economice.

Cauza.

Acuma ca am luat la cunostinta, trebuie sa facem urmatorul pas. Sa cautam cauza, nu? Dar nu putem apela la „experti” pentru asta, pentru ca daca ei ar sti, ne-ar fi zis de multa vreme si s-ar fi facut deja ceva pentru remedierea problemei. Corect?

Cauza nu e necunoscuta, dar putini sunt oamenii si organizatiile care incearca sa ne informeze despre ea, problema lor consta in lipsa accesului la canalele mass-media.

Presupun ca deveniti nerabdatori sa aflati cauza mai repede si sa vedeti ce puteti face voi, in calitatea voastra de simpli cetateni ai acestui pamant.

Fara sa mai pierdem timpul, uitati cauza: Banii sunt creati, nu de guvernul nostru, ci de un monopol privat, condus de corporatiile bancare.

Simplu, nu? Asa ca ati putea intreba, de ce e asta o problema? Sa le luam pe rand.

Crearea banilor.

In mod normal, banii sunt creati de stat, iar cele mai multe banci centrale par a fi detinute de stat si controlate de el. Zic „par” pentru ca, e doar o aparenta. Ele constituie „cea de a 4 putere in stat”.

Atunci cand statul are nevoie de bani, nu ordona bancii centrale, sa ia niste bani de la trezorerie. Statul are doar doua modalitati de a face rost de bani, prin taxe sau luand credit de la marile banci.

Atunci cand banca centrala emite bani, o face in forma unui imprumut, statul imprumuta acesti bani, fiind nevoit sa ii dea inapoi cu dobanda.

Acelasi lucru e valabil si pentru o persoana privata, care are nevoie de bani si face un imprumut la o banca comerciala. Banca il imprumuta, atata vreme cat poate sa ofere o garantie pentru acel imprumut si il da inapoi cu dobanda.

Dar cum „fac” bancile banii? Nu este imprimeria nationala cea care tipareste toate bacnotele?

Bacnotele, atunci cand sunt tiparite, sunt considerate proprietatea bancii centrale. Ele nu sunt date statului ca sa fie cheltuite, ci sunt aduse in circulatie ca sa acopere o datorie.

Oricine vrea niste bacnote pe care sa le cheltuiasca, trebuie sa le „cumpere”, renuntand la o parte din creditul lor. In orice caz, majoritatea banilor aflati in circulatie, nu sunt bacnote, ci „credit”.

Atunci cand te duci la banca si ceri un imprumut, acel imprumut e creat pe loc, in aceea banca. „Banii” sunt simple cifre introduse in contul tau din banca, pot fi cheltuiti prin scrierea unui cec, prin transfer sau retragere. Bancile au doar un mic procent din banii imprumutati. Restul poate fi platit prin simpla mutare a cifrelor dintr-un cont in altul. Ideea de baza e: banii sunt creati prin simpla adaugare a unor cifre intr-un calculator.

Practic, situatia este asa :
– pentru fiecare 10,000 pe care o banca ii imprumuta, doar 1.000 sau 2.000, trebuie sa existe realmente in seiful bancii centrale.
– asta inseamna ca daca o banca are 100.000 din depuneri, pastreaza 10.000 ca lichiditati, 90.000 ii depoziteaza la banca centrala, iar dupa asta i se permite sa creeze 900.000 prin simpla scriere a cifrelor in contul cuiva.

Practica aceasta se numeste rezerva fractionara bancara. In cazul in care guvernul are nevoie de lichiditati, procedura e un pic diferita, dar rezultatul e acelasi. Guvernul trebuie sa acorde hartii care sa promita dobanda si plata. Aceste hartii sunt „cumparate” de banci, care la randul lor, le „vand” clientilor bogati, iar guvernul este creditat cu o suma echivalenta de bani.

Ironia sta in faptul ca guvernul, care e autoritatea care ar trebui sa emita si sa puna in circulatie banii, este nevoit sa imprumute banii de la persoane private, prin intermediul bancii, ca mai apoi sa plateasca dobanda.

Acuma incepem sa intelegem de ce guvernul nu are niciodata bani si de ce atat de multi bani publici se duc spre plata datoriilor nationale.

Mecanismul diabolic.

Ce se intampla atunci cand o datorie e platita? Asta e un lucru interesant. Dobanda acelei datorii e, bineinteles, proprietatea bancii. Suma imprumutata si care acuma a fost achitata in intregime, e distrusa. Asa cum a fost „creata”, acuma a fost „necreata”, in momentul in care imprumutul nu mai exista.

Deci banca poate crea bani din nimic, poate incasa dobanda, apoi poate anula acei bani, avand posibilitatea de a repeta acest ciclu la infinit, cu un alt client .

Daca v-ati intrebat vreodata cum se face ca bancile au drept sediu cele mai impozante cladiri din oras, acuma stiti.

Daca asta pare nedrept, stati sa auziti partea cu adevarat diabolica.
O economie are nevoie de bani, ca sa poate schimba produsele si serviciile. Daca sunt prea putini bani, produsele raman nevandute, preturile cad, numim asta deflatie. Daca banii devin si mai putini, economia va intra in recesiune. Adica productia inceteaza, oamenii raman fara locuri de munca, etc. Acesta este un lucru foarte important, cantitatea de bani aflata in circulatie trebuie sa fie suficienta, pentru plata serviciilor si a produselor.

Pe de alta parte, atunci cand prea multi bani sunt disponibili, apare inflatia, care e o crestere generala a preturilor si o micsorare a puterii de cumparare a banilor.

In acest moment, guvernul are doar mijloace indirecte, ca sa asigure stabilitatea economica, pentru ca bancile sunt cele care hotarasc volumul creditului creat.

De asemenea, guvernul nefiind capabil sa isi creeze proprii bani, singura cale de a putea cumpara servicii si produse, e sa continue sa faca imprumuturi. Adica sa plateasca dobanda in continuare!

Acesta e motivul pentru care guvernele nu au niciodata bani suficienti, iar taxele cresc si se inmultesc.

E vorba de monopol privat ce emite bani prin corporatiile bancare, intai bancile centrale, iar mai apoi, celelalte. Legile noastre bancare sunt cele care permit bancilor, sa creeze creditul, in locul banilor emisi de guvern, pentru oameni.

Solutia.

Odata identificata cauza, solutia devine vizibila.

Legile bancare ar trebui schimbate, ca sa excluda posibilitatea producerii autonome de credit de catre banci, cu exceptia monetarului bancii centrale, care ar trebui creat ca credit, nu ca datorie. Creerea banilor trebuie sa fie controlata de oameni, nu de banci.

Cum putem exclude creatia banilor de catre banci? Simplu.

In loc de cei 10-20% depozitati la banca centrala, pentru realizarea fiecarui imprumut oferit de banci, un depozit de 100% sa fie necesar. Asta inseamna, ca o banca poate strange economiile clientilor sai, le depoziteaza la banca centrala, si atunci si numai atunci, poate oferi imprumuturi care sa fie egale cu suma reala depozitata.

Acum cand crearea banilor a revenit sub controlul guvernului, sau mai bine zis al oamenilor, apare o alta o problema.

Trebuie realizat un mecanism, care sa permita tinerea evidentei preturilor intr-un mod continuu. Odata ce avem acest mecanism, este posibil ca institutia centrala ce emite banii (banca centrala), sa controleze puterea de cumparare a banilor, intr-un mod foarte exact si strict, asezand inflatia si deflatia sub controlul sau direct.

Tinand cont de principiul ca valoarea banilor aflati in circulatie, trebuie sa fie egala cu cea a valorii produselor si serviciilor oferite, putem elimina inflatia si putem pastra puterea de cumparare stabila.

Institutia emitenta este instruita sa stabilizeze indexul preturilor.

Acest lucru se realizeaza prin retragerea lichiditatilor, la primul semn de crestere a preturilor sau marirea lichiditatilor, prin emiterea de noi bacnote, atunci cand preturile incep sa scada.
Instabilitatea preturilor nu este necesara sub nici o forma!

Bani creditati versus bani imprumutati.

In zilele noastre, cand banii sunt creati, ei sunt creati in forma unor credite pentru banci si sunt gestionati ca debit pentru cel care ia imprumut, indiferent daca e persoana fizica sau guvernamant.

Evident, datoria trebuie achitata, banii sunt considerati a fi „banii bancii” si de aceea trebuie sa platim dobanda. Eu numesc acei bani, bani imprumutati si am subliniat deja faptul ca acesti bani sunt cauza multor, daca nu tuturor, suferintelor economice.

Banii creditati, pe de alta parte, nu au aceste dezavantaje. Banii trebuiesc produsi si oferiti – da, oferiti, nu in forma unui imprumut, ci ca o impartire dreapta a dezvoltarii economice pentru fiecare cetatean. Cand banii sunt creati, nu banca a fost cea care muncit pentru ei, ci oamenii si de aceea oamenii ar trebui sa devina proprietarii banilor odata ce sunt creati.

Creditul social.

Unii i-ar spune unui asemenea sistem, un sistem de credit social. Termenul de credit social, a fost enuntat de Clifford Hugs Douglas si a fost promovat de un canadian numit Lois Even, care a gasit o publicatie regulata, prin care sa aduca la cunostinta publicului conceptul. Creditul social este mai mult decat ceea ce descriu eu aici, dar creditele bancare sunt partea cea mai importanta a sa.

Deci, cand banii sunt emisi de o instutitie centrala de emisie, nu apartine de drept tuturor celor care au contribuit intr-un fel sau altul la cresterea economica? Noi producem, noi consumam, noi traim, avem idei, avem copii, invatam, si predam altora ce am invatat.

Toate aceste activitati constituie viata economica a tarii, si astfel pare complet logic ca beneficiul din emisia de bani sa nu apartina citorva bancheri privati, ci celor care genereaza cresterea economica in primul rand!

Calea de urmat.

In afara de necesitatea incheierii monopolului bancar, prin cererea de detinere a unei rezerve de 100% pentru imprumuturile acordate, trebuie decisa organizarea procesului de creare a banilor pe viitor si a felului in care fiecare cetatean isi primeste partea sa din cresterea economica.

Unii ar zice ca statul este cel care ar trebui sa aiba puterea de a crea banii si ca banii creati ar trebui sa fie ai statului. Este o oarecare atractie fata de aceasta logica, dar cu toate acestea nu respecta principiul corectitudinii financiare fata de cetatean.

Din moment ce toti contribuim la activitatea economica a tarii, o sa va prezint o idee elaborata de Prof. Giacinto Auriti de la Universitatea din Teramo. Propunerea sa a fost prezentata sub forma unei legi, in fata senatului italian.

Este extrem de simpla :
–articolul 1.
In clipa emiterii, banii devin proprietatea cetatenilor si vor fi emisi de banca centrala a statului.
–articolul 2.
Un cod de venit social este acordat fiecarui cetatean. Prin intermediul lui, cetatenii isi vor primi partea lor, din emiterea monetara si din alte surse sociale de venit.

Giacinto Auriti, ca profesor de drept, este destul de clar in descrierea actualei situatii. El explica ca sistemul monetar actual, e cea mai mare frauda din istorie. Oamenii sunt obiectul unei fraude, care are ca valoare dublul valorii monetare aflate in circulatie, si nu numai ca nu li s-a acordat partea lor financiara de drept, dar atunci cand noi bani sunt creati, sunt creati sub forma de debit, adica o pierdere dubla pentru populatie.

Sursa: http://www.hasslberger.com/economy/money.html

Tradus si adaptat de: G.F., www.descopera.org