Familiile mafiote new-york-eze

Timp de o jumatate de secol, Mafia americana a intrecut in istetime, in manipulare si in arsenale armate atat FBI-ul cat si restul agentiilor politienesti din SUA, producand daune fara precedent fabricii sociale americane si investitiilor afaceresti, in timp ce se dezvolta in ceea ce avea sa fie cel mai formidabil imperiu criminal al continentului.

Avangarda acestui tavalug nelegiuit al crimei organizate a fost constituita din cele mai mari, mai bogate si mai puternice „caracatite” mafiote, Cele Cinci Familii din New York: Lucchese, Genovese, Gambino, Bonano si Colombo.

Este vorba despre povestea ridicarii si a prabusirii primilor doni americani, de la Charles Lucky Luciano la Paul Castellano, la John Gotti si mai departe de ei.

De-a lungul celei mai mari parti a secolului al XX-lea si pana in noul mileniu, Mafia, cunoscuta si sub denumirea de Cosa Nostra, a generat un efect toxic asupra vietii tuturor cetatenilor americani, mai ales newyorkezi, extorcandu-i de bani si alterandu-le calitatea existentei.

De la cartierele lor generale din metropola americana, cele cinci familii au pus bazele comune ale unui domeniu vast, stabilindu-si avanposturi pe intreaga Coasta de Est, in Florida, in California si in multe alte zone importante din Statele Unite. Iar unul dintre cele mai dulci mecanisme financiare ale lor a fost pionieratul achizionarii in secret a marilor cazinouri din Las Vegas, transformand un desert arid intr-o Mecca de talie internationala a jocurilor de noroc.

Taxe fantoma

Fara discutie, bandele cunoscute ca familiile criminale Bonnano, Colombo, Gambino, Genovese si Lucchese au evoluat in lideri giganti ai lumii „subterane”.

Timp de zeci de ani, numai aceste cinci familii au posedat autoritatea necesara pentru a domina multe alte organizatii mafiote din SUA, reducadu-le pe cateva la dimensiunea de sateliti.

New York-ul, propria mina de aur a Cosa Nostra, i-a suportat prin taxe mafiote indirecte furnizate prin intermediul cumparaturilor de haine si alimente de baza. Incasau, de asemenea, sume uriase, atunci cand soferii faceau plinul rezervoarelor autoturismelor. Controlau comertul maritim in cel mai mare port al tarii. Vanau chiar si gunoiul cetatenilor americani, avand o cota parte din ridicarea deseurilor domestice sau ale institutiilor.

Au inceput sa incaseze bani si din industria de miliarde de dolari a constructiilor, extragand beneficii din marile proiecte guvernamentale si private, de la tribunale pana la proiecte suburbane, complexe de apartamente, spitale, muzee si zgarie-nori.

Au profitat indirect chiar si de pe urma inamicilor lor legiuitori prin adunarea de fonduri de la constructorii noilor birouri ale FBI-ului si ale politiei precum si ai puscariilor.

Costurile omenesti ale jafurilor si praduirilor mafiote este incalculabil. Capeteniile celor cinci familii au fost direct raspunzatoare de introducerea si imprastierea heroinei in orasele din Est si Vestul Mijlociu la sfarsitul anilor ’50 si inceputul anilor ’60.

Alte grupari criminale, mai slab organizate, martore ale profiturilor enorme produse de traficul de droguri, le-au calcat pe urme. Dar lacomia de bani din droguri pe care o avea Cosa Nostra a accelerat ratele crimelor, coruptia autoritatilor si eroziunea interna a cartierelor New York-ului si ale Statelor Unite ale Americii.

Droguri si „lovituri”

Au circulat povesti despre introducerea si promovarea de catre mafioti a heroinei in Harlem. In absenta interventiei politienesti, cartierele muncitoresti au fost destabilizate si s-au tranformat in piete de droguri.

A mai fost apoi intamplarea lui George Whitmore, un adolescent de culoare caruia i s-a inscenat o tripla omucidere si care a fost intemnitat pe nedrept timp de mai multi ani, cu ajutorul unui judecator aflat in „buzunarul” sefilor mafioti.

Apoi, chiar si mafiotii perfect sanatosi au primit permise de „soferi cu dizabilitati” care le-au permis sa parcheze aproape oriunde in orasul congestionat. „Prietenii” lor din politie au autorizat permisele valabile. A urmat intimidarea comerciantilor din Piata de Pesti Fulton care au fost fortati sa le achite taxe de protectie mafiotilor pentru a evita hartuirile zilnice ale lor si ale operatiunilor lor comerciale. Atunci cand pictorii, tamplarii si soferii de tiruri au vorbit la intrunirile sindicale despre mafiotii care le-au preluat localurile si le-au devalizat bunastarea si fondurile de pensionare, au fost asaltati cu brutalitate.

Inainte de anii ’70, Mafia a operat ca un stat surogat in zona metropolitana a New York-ului, dominand afaceri vitale si impunandu-si suprataxele invizibile asupra tuturor.

De fapt, galopul economic al Mafiei din a doua jumatate a secolului a fost uluitor. O analiza guvernamentala a estimat ca, in anii ’60, profitul ilicit al celor douazeci de familii principale mafiote a depasit sapte miliarde de dolari anual, aproximativ castigurile combinate ale celor mai mari corporatii industriale ale tarii. Partea leului din toate aceste venituri era culeasa de cel mai puternic segment al conglomeratului Cosa Nostra – cele cinci familii din New York.

„Laissez – faire”

Pentru o buna perioada a secolului XX, municipalitatea si autoritatile newyorkeze au parut indiferente la aceste tesaturi criminale.

Interogati in anii ’70 despre conducatorii Mafiei, oficialii au declarat in particular ca incercarile anterioare de a-i da in vileag au fost complet inutile si nu a existat niciun scandal public.

Autoritatile, au simtit ca publicul tolera la scara larga Mafia ca neamenintatoare la adresa populatiei generale, privind-o mai mult ca pe un grup organizat, angajat mai ales in crime non-violente precum coordonarea unor barloguri populare de jocuri de noroc.

Apologetii au cazut de acord ca o reglementare stricta si in forta a vanzarilor din industra mancarii, a constructiilor si a salubritatii ar putea produce mari dureri de cap. De aceea, primaria New York-ului si multe agentii guvernamentale au adoptat in mod tacit o politica de acomodare de tipul „laissez-faire” fata de Mafie.

Aproape toti cei de la putere erau multumiti atat timp cat rezervele de mancare ajungeau in restaurante si in magazine, proiectele de constructii erau terminate iar gunoiul era ridicat conform programului.

A fost stabilit un decret consensual potrivit caruia, atat timp cat nu existau plangeri insistente, nu exista niciun motiv sa apara probleme privitoare la implicarea mafiotilor in productia de bunuri necesare nevoilor fundamentale.

Pentru foarte mult timp, majoritatea editorilor media au gandit la fel ca oficialitatile. Au preferat sa raporteze omucideri senzationale sau razboaie mafiote in locul longevivelor si extrem de costisitoarelor implicari ale Cosa Nostra in economie si in manipularea agentiilor municipale.

O buna parte din presa a preferat sa le dea chiar un „lustru” mafiotilor, de segment integru si colorat al texturii haotice newyorkeze. In ciuda activitatilor frivole si a participarii lor intr-o multitudine de crime, capi mafioti ai celor cinci familii, precum John Gotti, Joey Gallo si Joe Colombo au fost acreditati cu statut de celebritati si adesea portretizati nu ca asasini nemilosi, ci ca eroi.

Frank Costello

Datele coerente, exacte si documentate despre activitatile clandestine ale Mafiei sunt in general greu de obtinut si de verificat.

Cele cinci familii nu au emis niciodata rapoarte financiare anuale, iar capii lor nu au consimtit niciodata cu bucurie ideea de a avea o imagine publica.

Totusi, brese au mai existat, o introspectie asupra „stiintei” si traditiilor mafiei putand fi posibila in anii ’80.

Un mafiot pe nume Pellegrino Masselli, figura centrala intr-un caz de crima misterioasa savarsita la metroul din New York, s-a oferit sa dea presei un interviu, in celula sa, referitor la acel incident. Pentru ca relatia cu jurnalistul care l-a intervievat s-a intensificat, infractorul i-a facut acestuia dezvaluiri intime din sanul Mafiei.

Timp de mai bine de cinci ani, sub protectia anonimatului, Masselli a oferit indicii despre dezvoltarea Mafiei si a aruncat lumina asupra obiceiurilor Cosa Nostra. A vorbit in special despre patologia camarazilor sai mafioti si felul in care acestia isi judecau reciproc actiunile. Comiterea unei crime poate fi un act infiorator pentru o persoana normala, dar Masselli a explicat ca un „mafioso” convins nu este perturbat vreodata de violenta. Mai mult decat atat, este aplaudat de sefii si de colegii sai, atat timp cat „opera de arta este executata profesionist si competent, chiar daca lovitura a implicat uciderea unui bun prieten”.

Cele Cinci Familii au fost si sunt in continuare cele mai mari grupari criminale mafiote de origine italo-americana care domina lumea crimei organizate a New York-ului inca din anii ’30. Sub sugestia lui Salvatore Maranzano si a lui Charles Lucky Luciano, cele cinci familii sunt responsabile de stabilirea Comisiei, un consiliu care a demarcat teritoriul intre fostele factiuni rivale si care guverneaza activitatile Mafiei din Statele Unite. Cele Cinci Familii din New York raman centrul de putere al Mafiei Siciliene in SUA.

Familia Bonanno

Joseph „Joe Bananas” Bonanno

Familia criminala Bonano a razbatut din istoricul razboi mafiot cunoscut sub denumirea de „Razboiul Castellamarese”, devenind una dintre cele cinci familii, asa cum isi imaginase mafiotul Lucky Luciano.

Mare parte din aceasta familie ii apartinuse in trecut capului Salvatore Maranzano, care a fost doborat de Luciano din cauza setei sale neostoite pentru putere. Primul sef al familiei Bonano a fost Joseph „Joe Bananas” Bonanno, in varsta de 26 de ani, de origine siciliana si unul dintre cei mai tineri capi mafioti ai tuturor timpurilor.

Familia a avut relatii stranse cu familia Profaci prin intermediul lui Joseph Profaci, familie care mai tarziu a devenit Colombo.

Razboiul Bonano sau „Banana Split” a inceput atunci cand Comisia l-a retrogradat pe Bonano la statutul de „sub-sef”, aprinzand un conflict familiar fervent intre sustinatorii lui Bonano si aceia care ii luau partea noului cap desemnat, Paul Sciacca.

Lupta a continuat pana in 1968, atunci cand Bonanno a suferit un infarct si s-a retras de bunavoie. Problemele cu legea au caracterizat masiv aceasta familie, ziarele raportand ca 75 din cei 150 membri au diferite capete de acuzare. Desi gruparea s-a tarat inapoi in top sub conducerea fostului boss Joseph Massino, problemele legale si informatorii din familie au amenintat adesea stabilitatea organizatiei precum si reputatia sa in comunitatea mafiota.

Familia Colombo

Carmine Persico

In urma Razboiului Casellamarese din perioada 1929 – 1931, aceasta familie s-a lansat sub denumirea Profaci.

A fost condusa de Joseph Profaci, a carui pozitie nu a avut parte de mari amenintari inainte de ani ’50. Dupa moartea acestuia, Joseph Magliocco a preluat fraiele familiei pentru o scurta perioada, inainte ca ea sa ii fie inmanata lui Joe Colombo si ca familia sa ii poarte numele pana in zilele noastre.

Primul lider, Joseph Profaci, a condus familia cu o „mana de fier” si era dispretuit de multi membri ai acesteia. Colombo a avut relatii stranse cu familia Bonanno, prin intermediul lui Joe Bonanno.

Dupa moartea lui Profaci, seful Joseph Magliocco a ticluit impreuna cu Bonanno un plan de eliminare a sefilor celorlalte trei familii, o intentie care a dat gres atunci cand Comisia a aflat despre ea, avand ca urmare demiterea din functie a lui Magliocco.

Declinul lui Colombo a inceput atunci cand o incercare de asasinat l-a introdus intr-o coma de sape ani, interval in care familia a depus eforturi importante de inlocuire a sa, promovandu-l pentru o scurta perioada pe Thomas DiBella, inaintea lui Carmine Persico, cel care a preluat controlul apoi. Acesta a primit o condamnare la inchisoare pe viata la scurt timp dupa numire.

Familia Colombo este astazi, in mare parte, o umbra a ce a fost, continuand sa fie condusa de Carmine Persico, in varsta de 73 de ani acum, din inchisoare, cu ajutorul acelor membri ai familiei care au mai ramas in viata. Unii cred ca aceasta familie se recladeste treptat si in liniste pentru a redobandi puterea pe care a avut-o candva

Familia Gambino

Familia criminala Gambino isi are originea intr-o banda napoletana nelegiuita din 1916, dar sub forma in care este ea cunoscuta astazi a crescut din Razboiul Castellamarese din 1929.

Vincenzo „Vincent” Mangano a devenit primul sef al familiei, dar Carlo Gambino va fi cel care ii va imprima definitiv familiei numele sau si o va duce pe culmile puterii.

Vincenzo „Vincent” Mangano este considerat parte a „vechii scoli” mafiote. Fratele sau, Phil, a fost ucis la scurt timp dupa venirea sa la putere, Vincent insusi disparand fara sa mai fie gasit vreodata, nu mult dupa aceea.

Un membru al familiei, Albert Anastasia, este considerat regizor al ambelor actiuni, desi nicio dovada nu a fost vreodata descoperita. In timpul „mandatului” sau, Carlo Gambino a fost cel mai puternic dintre capii celor Cinci Familii. Se crede chiar ca Gambino ar fi avut o influenta importanta din spatele scenei asupra controlarii familiei Lucchese.

Atunci cand locotenentul lui Gambino, Paul Castellano a preluat fraiele familiei ca urmare a decesului lui Carlo, FBI-ul a inceput sa o „stranga cu usa”, considerand ca se poate infiltra cel mai usor in aceasta familie.

In 1983, 13 membri ai familiei au fost acuzati de trafic de droguri. Familia a fost preluata mai tarziu de John Gotti, unul dintre cei mai prolifici lidei mafioti ai tuturor timpurilor, pana ce acesta a primit pedeapsa cu inchisoarea pe viata.

De la moartea lui John Gotti in 2002 in detentie, puterea familiei Gambino a schimbat mainile de multe ori. Pentru scurt timp, familia a fost condusa de John Gotti Jr., fiul fostului lider.

In timp ce organizatia se pastreaza puternica, avand intre 200 si 250 membri, a decazut de la gloria pe care a avut in zilele in care Carlo Gambino se afla la carma sa, fapt datorat in principal uciderii lui Paul Castellano si intemnitarii lui John Gotti.

Familia Genovese

Originile familiei criminale Genovese se gasesc undeva la inceputul anilor 1900, atunci cand cateva gasti de cartier s-au unit in cadrul familiei Morello.

Pana la inceputul anilor ’20, Giuseppe „Joe the Boss” Masseria a preluat controlul familiei, atragand nume ulterior celebre ale Mafiei precum Carlo Gambino, Lucky Luciano, Frank Costello si Vito Genovese.

Masseria si-a pierdut viata in timpul Razboiului Casellamarese si se crede ca ar fi fost ucis de gasca lui Luciano, care isi dorea puterea.

Luciano a preluat conducerea familiei, alaturi de Vito Genovese ca locotenent al sau si Frank Costello in calitate de consigliere. Totusi, in urma unei sentinte care l-a condamnat la inchisoare pe Luciano si a unei dezertari a lui Genovese, familia a cazut in mainile lui Frank Costello, revenindu-i ulterior lui Vito Genovese, care a redenumit-o dupa sine.

Paul Castelano
Paul Castellano

Familia Genovese a avut o aliana de scurta durata cu Gambino in anii ’70, acest aranjament dizolvandu-se pe masura ce familia Genovese a inceput sa-l antipatizeze pe John Gotti, liderul familiei Gambino pentru multiplele aparitii publice.

Ruptura a fost definitiva atunci cand seful Vincent Gigante din familia Genovese a incercat sa il ucida pe John Gotti.

In 1959, Vito Genovese a fost condamnat la 15 ani de inchisoare. Timpul cat a fost plecat i-a permis lui Carlo Gambino sa isi dezvolte puterea in randul familiilor Mafiei, in timp ce galceava din puscarie a lui Vito cu fostul sau sofer Joseph Valachi, a condus la o scurgere de informatii catre FBI si catre public.

Genoveze a decedat in inchisoare dupa zece ani de sentina, lasandu-si familia slabita pentru o vreme. La fel ca toate cele Cinci Familii, si Genovese a fost in mod sistematic destramata de autoritati, pe masura ce numerosi membri ai acestei familii au fost adusi in fata justitiei, acuzati si condamnati la lungi perioade de inchisoare.

Totusi, se crede in acest moment ca familia Genovese este cea mai puternica familie mafiota din SUA, controland diverse activitati economice in New York, New Jersey, Atlantic City si Florida.

Familia Lucchese

Gaetano „Tommy” Lucchese

Familia criminala Lucchese, asa cum este ea cunoscuta astazi, s-a ridicat tot in urma vestitului razboi mafiot Castellamarese, cu Gaetano „Tommy” Gagliano in pozitia de sef numit si cu Gaetano „Tommy” Lucchese numit „subsef”.

Familia era cunoscuta pentru abilitatea sa de praduire a industriilor de tiruri si vestimentatie. Dupa moartea din 1953 a lui Gagliano, Lucchese preia familia si conduce cu succes organizatia timp de multi ani, cu o reputatie excelenta.

Nu a primit niciodata o condamnare pentru crima in toti cei 44 ani ai sai petrecuti in Mafie.

In anii ’80, capul Vittorio „Vic” Amuso si sub-seful Anthony „Gaspipe” Casso au fost aliati ai sefului familiei criminale Genovese, Vincent „Chin” Gigante.

Impreuna, cele doua familii au pus la cale asasinarea liderului familiei Gambino, John Gotti, plan care a dat gres. „Domnia” lui Amuso si a lui Casso din anii ’80 pana la inceputul anilor ’90 marcheaza, poate, cel mai turbulent punct din istoria familiei.

Asasinatul esuat asupra lui John Gotti a aprins tensiuni intre cele trei familii implicate si a fost urmat de o serie de atentate nereusite care au atras multa atentie. Amuso si Casso au fost prinsi de FBI la inceputul anilor ’90 si condamnati la inchisoare pe viata.

Oficial, capul Vittorio Amuso continua sa conduca familia, desi operatiunile cotidiene sunt coordonate de un grup de trei indivizi, intre care se numara si Aniello „Neil” Miglore.

Vito Genovese
Vito Genovese

Acesta, despre care se crede ca are ultimul cuvant de spus, a adus familia Lucchese intr-o pozitie stabila si de succes.

Cu certitudine ca in zilele noastre, Cosa Nostra, Mafia, „Baietii Isteti” nu mai reprezinta pe teritoriul orasului New York forta economica, sociala si chiar martiala din urma cu zeci de ani.

Sau cel putin ea a incetat sa mai fie in mintile oamenilor o sursa de teama, implicata adanc in mecanismele societatii.

Cu toate acestea, unele indicii dau de gol, pe alocuri, faptul ca cele Cinci Familii inca activeaza in straturile de dedesubt ale infrastructurii americane, departe de ochii curiosilor si ai presei, membrii lor nemaifacand o bravada din statutul lor. Si daca o revenire mafiota la imperiul de alta data este posibila, o prabusire spre desfiintarea totala a acestei organizatii este un scenariu putin probabil.