Dupa ce apele s-au retras în urma cataclismului provocat de Venus, supravietuitorii au coborât din munti sau au iesit la suprafata din adâncurile pamântului. Ei s-au stabilit în tinuturile de ses si au început sa-si reconstruiasca civilizatia. Aceasta a fost perioada în care au aparut brusc civilizatiile Sumerului, Egiptului si cea de pe Valea Indului, toate cu un nivel tehnologic foarte ridicat, desi existasera si înainte de cataclism.
Societatea sumeriana a aparut în culmea dezvoltarii sale din cauza brustei infuzii de cunoastere primita de la rasa ariana provenita de pe Marte, care a coborât din Muntii Caucaz si s-a extins din Orientul Apropiat catre Sumer, Egipt si Valea Indului. Chiar si istoricii sunt de acord ca aceste societati extrem de avansate au aparut brusc. O alta infuzie primita de rasa alba (si nu numai) a fost cea genetica de sorginte reptilo-ariana sau reptilo-umana.
Este vorba de liniile genealogice încrucisate create prin manipulari genetice de Anunnaki. Principalul centru în care s-au dezvoltat aceste familii de hibrizi în lumea antica, dupa retragerea apelor, a fost Babilonul, situat în sudul Sumerului, de-a lungul fluviului Eufrat. Analiza atenta a dovezilor arata ca Babilonul a fost fondat la o data mult anterioara celei acceptate initial. Aici au aparut primele societati secrete, care s-au raspândit apoi pe întregul glob, de-a lungul miilor de ani care au urmat. Fratia care controleaza la ora actuala lumea este expresia moderna a Fratiei Babiloniene.

Potrivit textelor si legendelor antice, fondatorul Babilonului a fost Nimrod, care a domnit asupra lui împreuna cu sotia sa, Semiramida. Nimrod era descris ca un „tiran atotputernic”, unul dintre „giganti”.
Arabii credeau ca cel care a construit (sau reconstruit) dupa potop uimitoarea structura de la Baalbek, în Liban, cu cei trei stâlpi din piatra cântarind fiecare 800 de tone, a fost Nimrod. Se spune ca a domnit asupra regiunii Libanului de astazi, si potrivit Genezei biblice, primele centre ale regatului lui Nimrod au fost Babilonul, Akkad si altele, în tinutul Shinar (Sumer).
Mai târziu, el s-a extins în Asiria, construind orase precum Ninive, unde au fost gasite numeroase Tablite Sumeriene.
Nimrod si Semiramida apartineau acelei linii genealogice cunoscuta mai târziu sub numele de titani. Se crede ca aceasta rasa de „giganti” sau „titani” erau descendentii lui Noe, copilul descris în Cartea lui Enoh (varianta ulterioara a Cartii lui Noe) ca fiind un hibrid Privitor-uman cu pielea foarte alba. În Geneza, tatal lui Nimrod poarta numele de Cush. El era cunoscut si sub nume precum Bel sau Belus si era nepotul lui Noe si fiul lui Ham. Mai târziu, Cush a devenit cunoscut ca zeul Hermes, care înseamna Fiul lui Ham. Ham sau Khem înseamna „cel ars” si este posibil ca acest nume sa fi avut o legatura cu adorarea soarelui. Multi din zeii antichitatii au aparut mai întâi în Babilon, raspândindu-se apoi în Egipt.
Nimrod si Semiramida au ramas principalele zeitati ale Fratiei pâna în ziua de astazi, sub diferite nume si simboluri. Nimrod era simbolizat ca un peste, iar regina Semiramida ca un peste si un porumbel. Nimrod era considerat un zeu-peste dragon si era ilustrat ca fiind pe jumatate om, pe jumatate peste. Este posibil ca acest simbol sa aminteasca de faptul ca era pe jumatate om, pe jumatate reptila cu solzi. Regina Semiramida era si ea simbolizata ca un peste, caci babilonienii credeau ca pestele este un afrodiziac. În timp, a devenit Zeita Iubirii. De aici se trage simbolistica pestilor în crestinism (reflectata inclusiv în arhitectura crestina).
În ipostaza ei de „Duh Sfânt” Semiramida este prezentata ca un porumbel cu o ramura de maslin în cioc. De altfel, numele ei înseamna „purtatoarea ramurii”, daca tinem seama de radacinile „Ze” (articol), „emir” (ramura) si „amit” (purtator). Putem remarca în treacat si asemanarea dintre aceasta simbolistica si cea din legenda lui Noe si a Marelui Potop, când un porumbel s-a întors pe corabia lui Noe tinând în cioc o ramura de maslin. Numele Semiramida deriva de asemenea din cel al unei divinitati indiene anterioare: Sami-Rama-isi, sau Semi-ramis. Pestele si porumbelul sunt doua simboluri folosite înca pe scara larga în ritualurile religioase si în ceremoniile nationale de astazi, desi marea majoritate a oamenilor nu au nici o idee despre adevarata lor semnificatie. Sinn Fein, ramura politica a gruparii teroriste nord-irlandeze IRA, are drept simbol un porumbel.
Aceeasi imagine poate fi regasita pe multe din sceptrele tinute în mâna de monarhii britanici. Acest lucru nu este întâmplator, caci ambele organizatii reprezinta acoperiri moderne ale Fratiei Babiloniene, iar porumbelul o simbolizeaza pe regina Semiramida. Pentru acesti oameni, porumbelul nu reprezinta un simbol al pacii, ci al mortii si distrugerii (stiut fiind ca Fratia foloseste frecvent simbolismul inversat). El reprezinta un simbol pozitiv pentru masele largi, dar unul negativ pentru Fratie. Aceasta inversare a simbolisticii le permite sa îsi afiseze fara teama simbolurile în locurile publice.
Semiramida mai era cunoscuta ca Regina Cerului (sau Rhea), Mama Fecioara a Zeilor, si uneori ca Marea Mama a Pamântului (Ninkharsag). Era de asemenea adorata sub numele de Astarte, „femeia care a construit turnurile”, cu referire evidenta la Turnul din Babel (Babilon), atribuit lui Nimrod.
Liniile succesorale regale din Europa provin din liniile genealogice reptilo-ariene din Babilon, iar coroanele lor au aparut ca urmare a coafurii încornorate purtate de Nimrod. Coarnele simbolizau autoritatea monarhului si s-au transformat în timp într-o diadema din metal cu trei coarne, care simboliza puterea regala investita cu autoritate divina.
La ora actuala, ea este reprezentata de simbolul crinului, care apare pretutindeni pe însemnele caselor regale europene . Asa cum spuneam mai devreme, ierarhia „regala” draconiana (albinosii înaripati) este înzestrata cu coarne.
Unul din titlurile pe care le-a purtat Nimrod era acela de Baal (Domnul), caruia îi corespundea Baalti (Mylady – Doamna) pentru Semiramida. Expresia latina pentru „Doamna Mea” era Mea Domina, care a devenit mai târziu Madonna în limba italiana. Nimrod era reprezentat în dubla ipostaza: de Dumnezeu Tatal si de Ninus, fiul Semiramidei, iar ramura de maslin a acesteia era un simbol al progeniturii ei venite pe lume printr-o „nastere virgina”.
Ninus mai era cunoscut si sub numele de Tammuz, despre care se spune ca a fost crucificat cu un miel la picioare, apoi îngropat într-o pestera. Trei zile mai târziu, când piatra de la gura pesterii a fost data deoparte, corpul sau disparuse.
Va suna cunoscuta povestea?
Aceasta tema a sotului-sotiei-fiului, respectiv Nimrod-Semiramida-Ninus/Tammuz a devenit mai târziu trilogia Osiris-Isis-Horus din mitologia egipteana, care are echivalente în India, Asia, China, si practic pretutindeni în lume.
Câteva milenii mai târziu, ea avea sa devina trilogia Iosif-Maria-Iisus. În timpul ritualurilor de primavara în care celebrau moartea si învierea dupa trei zile a lui Tammuz-Ninus, babilonienii depuneau ca ofrande niste chifle pe care era imprimata crucea solara. Ei bine, da, chiar si traditia chiflelor calde pe care este imprimata o cruce pe care o aplica englezii cu ocazia Pastelui este tot de sorginte babiloniana. De altfel, cuvântul Easter (n.n. Pasti) provine tot de la unul din numele atribuite reginei Semiramida – Ishtar, si nu este exclus ca expresia „Comanda lui Ashtar” (o convingere manipulata de tip New Age, referitoare la un „erou” extraterestru care va veni sa ne salveze) sa provina de la o alta divinitate babiloniana, Ashtaroth.

Mitologia si simbolistica babiloniana reprezinta fundamentele tuturor religiilor majore ale lumii, în special a crestinismului. Biserica Catolica a fost creatia Fratiei Babiloniene, iar papa poarta si la ora actuala o mitra în forma de peste, care îl simbolizeaza pe Nimrod. Aceasta este si semnificatia Inelului Pescarului pe care îl poarta el.
Papalitatea a pretins multa vreme ca scaunul Sfântului Petru de la Vatican este o relicva sfânta, dar o comisie alcatuita din oameni de stiinta a stabilit în anul 1968 ca el nu este mai vechi de secolul IX. Mai semnificativ este faptul ca scaunul papal este decorat (potrivit Enciclopediei Catolice) cu 12 farfurii care prezinta ilustratii cu cele 12 munci ale lui Hercule.
Din aceeasi lucrare aflam ca Hercule a fost un alt nume al lui Nimrod, înainte de a deveni un semizeu al grecilor. În anul 1825, papa Leon al XII-lea a autorizat producerea unei monede jubiliare pe care era prezentata o femeie într-o pozitie care amintea puternic de simbolismul reginei Semiramida. Aceasta tinea un crucifix în mâna stânga, o cupa în mâna dreapta, iar pe cap avea o coroana cu sapte vârfuri, precum cea de pe capul Statuii Libertatii – un alt simbol al Semiramidei, daruita orasului New York de francmasonii francezi.
Nimrod a fost cunoscut de asemenea sub numele de Eannus, zeul cu doua fete, care a devenit mai târziu Ianus la romani. Unul din fratii Anunnaki, „zeul-sarpe” Enki, a mai fost cunoscut si sub numele de Ea. Vulturul francmason cu doua capete, unul care priveste catre dreapta si celalalt care priveste catre stânga, este un simbol al lui Nimrod în ipostaza sa de Eannus, dar poate si al unui draconian înaripat.
Se spune ca Eannus pastra cheile portii cerului, fiind singurul intermediar între Dumnezeu si umanitate. De aceea, orice credinta care nu era sustinuta de el era considerata falsa si trebuia condamnata. Preotimea babiloniana s-a folosit plenar de acest instrument perfect pentru a-si impune vointa asupra maselor, proces preluat aidoma mai târziu de catre preotii crestini, dar si de rabini si de preotimea musulmana, hindusa si a celorlalte religii. Titlul catolic de cardinal provine de la cuvântul „cardo”, care înseamna balama, amintind de rolul de gardian al portii cerului pe care îl juca Nimrod. Preotii babilonieni au creat chiar un organism pe care l-au numit Marele Conciliu al Pontifilor, nume preluat mai târziu de Biserica Catolica.
Marele Preot babilonian, cel care îi instruia pe initiatii din cercul cel mai restrâns (din interiorul celorlalte cercuri concentrice) era cunoscut sub numele de… Petru, care înseamna „Marele Interpret”. Sarbatoarea crestina a Sfântului Petru era celebrata în mod traditional în ziua în care soarele intra în casa astrologica a Varsatorului. Printr-o uimitoare coincidenta, aceasta era exact ziua în care era sarbatorit zeul Eannus sau Ianus! La fel ca toate imitatiile care i-au urmat, religia babiloniana avea doua nivele. Masele erau manipulate sa creada în tot felul de superstitii si sa preia literal sensul povestilor simbolice, în timp ce initiatii alesi primeau adevarata cunoastere, fiind amenintati cu moartea în caz ca ar fi revelat-o altor persoane. În acest fel, adevarul despre viata, potentialul uman, istorie si Agenda reptiliana era ascuns de ochii marii majoritatii, fiind stiut numai de un numar restrâns de initiati.
Sacrificiile umane erau considerate fundamentale de religia Babilonului, si oriunde s-au raspândit mai târziu Fratia Babiloniana si liniile genealogice reptiliene, ele au dus cu ele aceasta traditie, care le era impusa de reptilieni. Toate speciile crude par sa fie dependente de sânge, iar aceasta dependenta s-a transmis inclusiv hibrizilor care le poarta genele, lucru pe care îl voi demonstra în continuare.
Preotii babilonieni erau nevoiti sa manânce o parte din ofrandele sacrificiale. Nu întâmplator, numele de preot: Cahna-Bal, a devenit în timp sinonim cu expresia „mâncator de carne de om” sau canibal. Moloch, sopârla zburatoare pe care am mentionat-o mai devreme, era un alt nume al lui Nimrod-Tammuz. Tam înseamna „a perfectiona”, iar muz înseamna „a arde”. Regasim acest simbolism al lui Tammuz-Moloch în ritualurile de ardere a unor copii vii în onoarea acestei divinitatii însângerate. N-o sa va vina sa credeti, dar aceste ritualuri continua inclusiv în zilele noastre.
Ritualul Beltane practicat mai târziu de druizii din Britania pe data de 1 mai si cunoscut sub numele de May Day, implica în acele vremuri arderea unor copii vii în pântecul unei uriase efigii umane careia i se dadea foc. Acest obicei a fost mostenit de la babilonieni când Fratia s-a extins în Europa. Se pare ca principala baza pe care si-au stabilit-o reptilienii înainte de a se muta în Orientul Apropiat si Africa a fost teritoriul actual al Regatului Unit al Marii Britanii si al Irlandei. Festivalul lui Tammuz se tinea la data de 23 iunie si sarbatorea ascensiunea acestuia din lumea subterana. Dupa ce a înviat, Tammuz a devenit cunoscut sub numele de Oannes, zeul-peste, din care a derivat mai târziu numele de Ioan. Nu întâmplator, Ioan a fost numele unor personaje care l-au manifestat simbolic pe Tammuz-Nimrod, precum Ioan Botezatorul. Data de 23 iunie, Festivalul lui Tammuz, a devenit mai târziu o sarbatoare crestina numita Ziua Sfântului Ioan! Simbolistica lui Nimrod-Semiramida a fost adoptata ulterior de toate culturile pamântului, sub cele mai variate nume. Desi toate aceste divinitati par extrem de diferite între ele, în spatele lor se ascund de fapt aceleasi doua personaje. O alta divinitate amplu folosita în ritualurile sataniste moderne care presupun sacrificarea copiilor este Cronos, regele ciclopilor din legenda greaca. Acesta era cunoscut drept constructorul turnului si este aproape sigur o alta varianta a lui Nimrod – constructorul biblicului Turn din Babel.
Motivul pentru care liniile genealogice reptiliene sunt implicate si astazi în ritualuri atât de macabre este cât se poate de simplu: pentru ca au facut dintotdeauna acest lucru. Daca veti studia evolutia acestor linii succesorale de-a lungul istoriei, veti constata ca ele au folosit aceleasi ritualuri si sacrificii aduse acelorasi divinitati, din cele mai vechi timpuri si pâna astazi. Un alt fragment din Cartea lui Enoh descrie împerecherea Privitorilor cu femeile umane si comportamentul progeniturilor lor:
„Si ele au ramas însarcinate, si au dat nastere unor uriasi… care au consumat toate bunurile oamenilor. Când oamenii nu i-au mai putut sustine, uriasii s-au întors împotriva lor si i-au mâncat pe ei. Au pacatuit apoi împotriva pasarilor si animalelor, a reptilelor si pestilor, si au sfârsit prin a-si devora carnea si prin a-si bea sângele unii altora. Pamântul poate depune marturie împotriva celor nelegiuiti”.
Acest pasaj descrie exact liniile genealogice de care vorbim si care s-au raspândit mai târziu pe întreaga planeta, odata cu Fratia Babiloniana. În timp ce noi privim direct în realitatea fizica, în care ne simtim perfect integrati, reptilele privesc în realitatea tridimensionala ca si cum s-ar uita printr-o fereastra. În cazul de fata, fereastra o reprezinta ochii trupului uman. Noi suntem constienti în lumea cu trei dimensiuni, ei sunt constienti în cea cu patru dimensiuni. Privirile lor sunt întunecate, patrunzatoare si reci. Reptilienii pur-sânge nu sunt atasati de trupurile lor, ca oamenii. Ei le folosesc doar ca pe niste „costume spatiale”, pentru a opera în aceasta lume, iar când unul se epuizeaza, nu fac decât sa îl schimbe cu altul. Acest proces de „posesiune” a trupurilor fizice de catre reptilieni si alte entitati din regiunea inferioara a celei de-a patra dimensiuni a condus mai târziu la povestile moderne cu demoni, diavoli si alte spirite malefice care poseda mintea si trupul oamenilor.
În realitate, entitatile pe care le invoca ritualurile satanice si de magie neagra apeleaza la reptilienii si la alte forme de constiinta din regiunea inferioara a celei de-a patra dimensiuni, si prin intermediul lor îsi „racoleaza” acestia papusile pe care le vor poseda mai târziu.
Asa se petreceau lucrurile în Babilon, si la fel se petrec si astazi.
Vorbesc acum de nume dintre cele mai cunoscute din rândul regalitatii, oamenilor politici, bancherilor, oamenilor de afaceri si patronilor de mas-media din lume. Altfel spus, oameni ca George Bush, Henry Kissinger, familia regala britanica si multi presedinti de state, prim-ministri si membri ai aristocratiei. Greu de crezut, nu? O fi, dar când nu a sunat fantastic adevarul în aceasta?
Trei din principalele elemente ale religiei babiloniene erau: focul, sarpele si soarele. Voi explica în continuare simbolistica soarelui, caci aceasta reprezinta un aspect esential al istoriei noastre. Cea mai mare parte a populatiei adora soarele pentru darurile evidente pe care le revarsa asupra pamântului, pentru lumina si caldura sa, care aveau un efect atât de vital asupra recoltelor si bunastarii generale a oamenilor.
Ierarhia Fratiei Babilonului si celelalte grupuri ale Elitei care detineau o cunoastere avansata se concentrau însa asupra soarelui din alte motive. Ei întelegeau natura reala a soarelui ca o constiinta multidimensionala care influenteaza întregul sistem solar pe diferite nivele de frecventa. Chiar si în dimensiunea noastra fizica, emisiile solare de energie magnetica ne afecteaza în permanenta.
Soarele are un diametru de aproximativ 1.500.000 de kilometri si contine 99% din materia existenta în sistemul nostru solar. Reprezinta o sfera imensa de energie, care opereaza la fel ca o bomba atomica, iar nivelul temperaturii atinge în interiorul sau nu mai putin de 14 milioane de grade Celsius. Se roteste mai rapid la Ecuator decât la poli, motiv pentru care activitatea câmpului sau magnetic este pur si simplu colosala.
Scriitorul si cercetatorul Maurice Cotterell a facut un studiu detaliat al petelor si activitatii solare, în urma careia soarele proiecteaza în afara o cantitate imensa de energie magnetica. Aceasta a fost fotografiata si apare ca niste flacari imense, unele cu o înaltime de 186.000 de kilometri. Aceasta energie calatoreste catre pamânt purtata de vântul solar si poate afecta computerele, provocând mari pene de curent electric. Daca nu ar exista Centurile Van Allen, acele zone de radiatii care înconjoara planeta si sunt conexe cu câmpul magnetic al pamântului, energia soarelui ne-ar „praji” pur si simplu.
Maurice Cotterell a studiat ciclurile petelor solare si a stabilit ca exista cicluri pe termen scurt, mediu si lung ale activitatii solare, lucru pe care îl explica în cartea pe care a scris-o împreuna cu Adrian G. Gilbert, Profetiile mayase. Dupa ce a avansat cu cercetarile sale, Cotterell a descoperit un uimitor sistem matematic si de simboluri ramas de la populatia mayasa din America Centrala.
Mayasii pretindeau ca provin din „zei” si sustineau ca adevaratul lor camin este o insula pierduta. Sistemele lor matematice si astronomice erau uimitor de precise, fiind mostenite, la fel ca si sistemul de masurare a timpului, de la o cultura mult mai veche, si în ultima instanta de la extraterestri. Am vorbit mai devreme despre afirmatia presedintelui mexican, potrivit careia mayasii erau o rasa provenita din încrucisarea oamenilor cu reptilienii sau „iguanele”, dupa cum le numea el.
Maurice Cotterell a realizat fascinat ca ciclurile mayase ale evolutiei umane corespund aproape perfect cu ciclurile emisiilor magnetice solare descoperite de el. Desi au trecut mii de ani de atunci, ele erau aproape identice. Acest lucru este usor de explicat. Tot ce exista este o forma de energie. Viata reprezinta o forma de interactiune a câmpurilor magnetice. Daca schimbi magnetismul, modifici practic natura câmpului energetic. Daca modifici natura câmpului energetic se va schimba inclusiv natura vietii mentale, emotionale, spirituale si fizice, care nu înseamna altceva decât energie în diferite forme. De pilda, celelalte planete opereaza asemenea schimbari în timp ce se rotesc în jurul soarelui, influentând câmpul magnetic al pamântului.
Stiinta care studiaza acest fenomen este astrologia. Cotterell crede ca noi suntem influentati mai puternic de aceste câmpuri în momentul conceptiei noastre decât în cel al nasterii propriu-zise.
Cercetarile sale l-au condus pe Cotterell la concluzia ca activitatea petelor solare corespunde ciclurilor de fertilitate umana, dar si cu aparitia si decaderea marilor civilizatii si imperii de pe pamânt. Recent, oamenii de stiinta au descoperit ca omul are în interior un ceas biologic sincronizat cu ritmul solar. Pe scurt, efectul soarelui asupra vietii umane este absolut fundamental si depaseste cu mult beneficiile datorate luminii si caldurii sale.
Acesta reprezinta inima fizica si spirituala a sistemului solar si a ajuns sa simbolizeze în timp creatorul, dar mai ales aspectul masculin al fortei creatoare… „El este Lumina Lumii”.
Expresia „zeul-soare” a fost folosita inclusiv pentru a-i desemna pe extraterestri si pe descendentii hibrizi ai acestora, despre care textele stravechi afirma ca aveau fete care straluceau ca soarele, motiv pentru care îi mai numeau si „Cei stralucitori”.
Fratia Babiloniana si liniile ei genealogice reptiliene s-au raspândit în întregul Orient Apropiat si Mijlociu, îndeosebi în Egipt, iar mai târziu în Europa si în cele doua Americi. Dupa parerea mea, civilizatia egipteana care a aparut dupa cataclismul provocat de Venus a fost opera arienilor de pe Marte, adica a fenicienilor, cu sau fara sprijinul reptilienilor Anunnaki. Cert este ca înainte de anul 2000 î.Hr., reptilienii au preluat puterea în Egipt.
Curtea Regala a Dragonului a fost fondata de preotii din Mendes în jurul anului 2200 î.Hr., continuând sa existe si astazi sub forma Curtii Regale si Imperiale a Suveranitatii Dragonului. Actualul Cancelar al acestei organizatii secrete este autorul Laurence Gardner, iar adresa sa postala este Columba House din Devon, Anglia (Columba = porumbel = Semiramida). Potrivit lui Gardner, numele Dracula înseamna „Fiul lui Dracul”, fiind inspirat de Printul Vlad al III-lea al Transilvaniei-Valahiei, un Cancelar al Curtii Dragonului din secolul XV.
Tatal printului era cunoscut sub numele de „Dracul”, adica Draco. Oriunde au ajuns, membrii Fratiei Babiloniene si-au creat scoli ale misterelor cu ajutorul carora au determinat populatia locala sa creada în tot felul de prostii si sa renunte la puterea sa datorita fricii si superstitiilor. În schimb, nivelele superioare ale acestei structuri piramidale îsi transmiteau cunoasterea avansata celor care deserveau Agenda reptiliana. Daca apareau alte scoli initiatice (ne-reptiliene), acestea erau infiltrate de preotii babilonieni, care preluau mai târziu controlul asupra lor. Scolile misterelor au existat pe pamânt de zeci de mii de ani, poate chiar sute de mii de ani, fiind folosite pentru transmiterea cunoasterii avansate celor pe care preotii si cei din vârful piramidei îi considerau demni sa o primeasca.
În cartea sa, Maestrii întelepciunii, J.G. Bennett afirma ca misticul rus George Gurdjieff i-a povestit ca scolile misterelor au o vechime de cel putin 30-40.000 de ani, lucru pe care l-a aflat studiind desenele murale din pesterile din Caucaz si din Turkestan.
Istoricul francmason Manly P. Hall scrie:
„Desi ceremoniile magice complexe ale antichitatii nu erau neaparat rau intentionate, pervertirea lor a condus la aparitia scolilor false de vrajitorie sau magie neagra [în Egipt]… Magicienii negri din Atlantida au continuat sa îsi exercite puterile supranaturale pâna când au subminat si au corupt complet morala Misterelor primitive… Ei au uzurpat pozitiile ocupate cândva de initiati si au preluat frâiele guvernarii spirituale. În acest fel, magia neagra s-a transformat în religie de stat, paralizând activitatile intelectuale si spirituale ale indivizilor, carora le cereau sa accepte în întregime si fara ezitare dogmele impuse de preotime. Faraonul a devenit o papusa în mâinile Consiliului Stacojiu – un comitet de super-vrajitori ridicati la putere de preotime”.
Cunoasterea nu este buna sau rea; ea este pur si simplu. Felul în care este folosita ea poate fi însa benefic sau malefic. Initiatii aflati pe nivelele superioare ale organizatiei stiu foarte bine în ce consta influenta magnetica a soarelui asupra mintii umane, care sunt efectele planetelor asupra comportamentului oamenilor, cum pot fi manipulate timpul, constiinta, energia, vremea, si multe altele. Daca este folosita în mod rau intentionat, aceasta cunoastere poate deveni incredibil de distructiva si de manipulatoare, lucru care s-a si întâmplat.
Simultan, reptilienii si-au folosit societatile secrete pentru a crea institutii publice precum marile religii organizate si partidele politice, cu ajutorul carora extrag orice asemenea cunostinte avansate din circuitul public. Inchizitia a reprezentat un excelent exemplu în aceasta directie. Sa vorbesti în acele vremuri de probleme ezoterice însemna sa îti semnezi singur condamnarea la moarte. Acest mecanism a functionat atât de perfect încât pâna si la ora actuala mai exista crestini care condamna cunoasterea ezoterica, pe care o considera „demoniaca”, desi însasi religia lor a fost fundamentata pe aceasta cunoastere.
Primul lucru pe care îl faceau institutiile crestine când puneau stapânire pe o tara sau pe o regiune era sa ascunda sau sa distruga textele stravechi. Ele au scos astfel din circuitul public însasi cunoasterea de care s-au folosit (si înca se mai folosesc) reptilienii pentru a manipula populatia ignoranta. Tot în numele crestinismului au fost distruse marea majoritate a relatarilor despre istoria reala a umanitatii, inclusiv despre rolul jucat de extraterestri în influentarea destinului uman (deopotriva a celui pozitiv si a celui negativ). S-a putut inventa astfel o „istorie” alternativa, care a taiat radacinile care legau umanitatea de originile sale. Controlul istoriei este foarte important, caci schimbarea prin manipulare a perceptiei maselor asupra trecutului influenteaza perceptia lor asupra prezentului.
Dupa potop, rasa alba si liniile genealogice reptilo-ariene s-au extins din Muntii Caucaz si din muntii Iranului si ai Kurdistanului catre Egipt, Israel/Palestina si teritoriul ocupat la ora actuala de Iordania, Siria, Irak, Iran si Turcia, pâna la Muntii Caucaz. Deloc întâmplator, aceasta a fost regiunea în care s-au nascut toate marile religii ale lumii. În antichitate, civilizatiile Sumerului, Babilonului si Asiriei au aparut pe teritoriul actual al Irakului, în timp ce Turcia era cunoscuta ca Asia Minor (Mica) sau Persia. Arhiepiscopul de Cashel, Richard Laurence, cel care a tradus prima editie în limba engleza a Cartii lui Enoh din limba etiopiana, a tras concluzia (analizând descrierea celei mai lungi zile a anului) ca autorul textului trebuie sa fi trait în regiunea Caucazului si nu în Palestina, asa cum cred majoritatea oamenilor. Aceasta este zona din care au aparut cele mai multe linii genealogice reptilo-umane, textul original al Cartii lui Enoh fiind mult mai vechi decât cel al Cartii lui Noe (hibridul reptilian). Pe masura ce s-a extins în noile teritorii, rasa ariana a fost cunoscuta sub diferite nume, cele mai semnificative fiind cele de hititi si fenicieni. Cheia adevaratei istorii a umanitatii din ultimii 7000 de ani este însa situata în regiunea muntoasa din jurul Caucazului, coborând catre câmpiile Sumerului si Egiptului.
Cu cât m-am adâncit mai tare în studierea acestor probleme, cu atât mai mult am avut de-a face cu muntii Caucaz. Nu cred ca este deloc întâmplator faptul ca americanii numesc rasa alba: „rasa caucaziana”. Chiar si istoricii oficiali recunosc faptul ca civilizatia si religia hindusa a aparut printr-o migratie masiva a rasei „ariene” din muntii Caucaz catre valea Indului, în jurul anului 1550 î.Hr.
Aceeasi rasa ariana (arienii îsi spuneau ei însisi „arya”) a introdus limba sanscrita în India, precum si legendele si miturile din cartile sfinte hinduse cunoscute sub numele de Vede. În urma unor cercetari exhaustive asupra rasei ariene, L.A. Waddell a ajuns la concluzia ca parintele primului rege arian al Indiei consemnat de istorie (mentionat în epopeea Mahabharata si în istoria budista a Indiei) a fost ultimul rege istoric al hititilor din Asia Mica.
Arienii indieni adorau soarele sub forma lui Indra, Parintele Zeilor, în timp ce hititii-fenicienii numeau acelasi Parinte al Zeilor Indara. Acelasi popor arian s-a stabilit sub diferite nume în Sumer, Babilon, Egipt si Asia Mica, actualmente Turcia, precum si în alte tari din jur, ducând cu ei aceleasi legende, mituri si religii.
Toate provin din aceeasi sursa: aceasta rasa ariana despre care se spune ca a venit de pe Marte, si liniile genealogice reptilo-umane care operau sub acoperire în interiorul ei. Rasa ebraica provine si ea tot din regiunea Caucazului, si nicidecum din Israel, asa cum se pretinde. Surse istorice si antropologice evreiesti arata ca numai un numar mic de evrei au o legatura genetica cu israelitii. În secolul VIII, un popor care traia în regiunea Caucazului si în sudul Rusiei (numit poporul khazar) s-a convertit în masa la religia evreiasca.
Mai târziu, când imperiul a înflorit, aceasta populatie a emigrat catre nord, stabilindu-se în alte parti ale Rusiei, în Lituania si Estonia. De aici, ei au patruns în Europa Occidentala, de unde au ajuns în Statele Unite. De pilda, familia Rothschild este de origine khazara. Acestia sunt oamenii care au impus cucerirea Palestinei arabe dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, pretinzând ca „Dumnezeu” le-a dat dreptul divin de a se instala în tara destinata de el „poporului ales”. În realitate, tara din care au provenit este regiunea Caucazului si sudul Rusiei, nu Israelul.
Rasa alba a migrat astfel catre nordul Europei. Primii oameni care au ajuns aici pe mare au fost fenicienii, în timp ce alte popoare de aceeasi sorginte au migrat lent pe uscat. Din ultima categorie faceau parte inclusiv cimerienii si scitii. Sub diferite nume, aceste populatii si liniile genealogice hibride din rândul lor au populat întreaga Europa si s-au reunit cu arienii deja instalati în Britania si în nordul Europei, ajunsi acolo pe mare. Fenicienii joaca un rol crucial în povestea noastra si voi insista imediat asupra lor.
Cimerienii au migrat din Caucaz si Asia Mica (Turcia) catre nord-vest, ajungând în regiunile pe care exista astazi Belgia, Olanda, Germania si Danemarca. Istoricii romani Pliniu si Tacit afirma ca toate popoarele de pe coasta de nord a Europei, de la Olanda si pâna la Danemarca, au aceeasi origine etnica, afirmatie sustinuta si de dovezile arheologice care indica faptul ca acest popor cimerian a ajuns în respectiva regiune în perioada 300-250 î.Hr. Un alt grup de cimerieni a calatorit de-a lungul Dunarii catre Ungaria si Austria de astazi, pâna în sudul Germaniei si al Frantei. Romanii i-au numit gali, în timp ce grecii le-au spus celti. Anumite grupuri din aceste triburi celtice s-au instalat în Boemia si Bavaria, în timp ce altele au invadat nordul Italiei. Istoricul roman Sallust descrie înfrângerea romanilor de catre „cimbri”, despre care afirma ca erau gali. Alti istorici romani afirma ca cimbrii erau celti. Ei erau împartiti în trei triburi: belgii (la nord-est de Franta), galii (centrul Frantei) si achitanii (sudul Frantei, pâna în muntii Pirinei). Pâna în secolul al II-lea înainte de Hristos, celtii/galii (cimerienii albi veniti din muntii Caucaz si din Orientul Mijlociu) au ocupat întregul centru al Europei si nordul Italiei, dupa care au cucerit integral aceasta tara. În jurul anului 280 î.Hr., ei s-au întors în Asia Mica si au reocupat pamânturile stramosilor lor. Dupa cum afirma istoricul Henry Rawlinson: „Aceste doua invazii majore în Asia Mica au fost facute de aceeasi rasa, numita în primul caz cimerieni, iar în cel de-al doilea gali”. În cele din urma, galii invadatori s-au stabilit într-un loc numit Phrygia, cunoscut ulterior ca Galatia (Gal-atia). Se presupune ca acestui popor le-a adresat Sfântul Petru scrisoarea sa despre care Noul Testament afirma ca le-a fost trimisa galatenilor. Cimerienii sau cimbrii s-au stabilit de asemenea în Tara Galilor; pâna astazi, numele limbii acestui popor galez este Cymru.
Scitii au fost un alt grup arian, care a migrat de asemenea la nord de Caucaz, catre Europa. Cei care le-au schimbat numele, pentru a-i distinge de alte popoare, au fost romanii. Printre simbolurile sacre ale scitilor se numarau sarpele, boul (Nimrod/Taurul), focul (soarele/cunoasterea), si Tho sau Theo, echivalentul zeului egiptean Pan.
Romanii i-au numit pe sciti sarmati si germani (de la cuvântul latin germanus, care însemna „autentic”). De atunci, scitii au ramas cunoscuti ca „poporul celor autentici”, iar numele de germani le-a ramas pâna astazi. Aceeasi schimbare este confirmata si de scrierile istoricului roman Pliniu si ale grecului Strabo. Un alt popor caruia romanii îi spuneau german au fost anglo-saxonii. La ora actuala, Saxonia este un teritoriu situat la nord de Germania si de Olanda. Atât anglii cât si saxonii au venit din aceeasi sursa genetica: cimerienii si scitii albi din Caucaz si din Orientul Mijlociu.
Acelasi lucru este valabil si în privinta lui William Cuceritorul si a normanzilor sai, ultimul popor care a invadat Britania în anul 1066, în urma celebrei batalii de la Hastings. Termenii de normand si Normandia provin de la oamenii nordului (norse), caci atunci când au ocupat regiunea cu acelasi nume din Franta, ei au venit din Scandinavia. Povestea eroului scandinav Odin afirma ca acesta a venit din Asaland sau Asaheim, un teritoriu identic cu tara scitilor, care poate fi identificat în India ariana. Se spune ca de acolo a plecat Odin, între anii 200-300, pentru a cuceri Suedia, în fruntea unei armate uriase, numite Svear. Pâna astazi, numele Suediei în propria limba este Sverige, tara lui Svear.
Un alt grup de sciti, cunoscuti sub numele de sakkas, s-a îndreptat catre est, pornind din aceiasi munti Caucaz si calcând pe urmele vechilor arieni. Prin anul 175 î.Hr., sakkas au ajuns la granita cu China. Textele chineze din aceasta perioada vorbesc de un popor numit Sai-wang sau Sok-wang, fortat sa fuga în India. Sok-wang înseamna „printii sakka”. Textele arata faptul ca acesti sakka s-au retras catre sud, înspre India, trecând prin trecatorile muntoase din Afganistan. Monedele descoperite din perioada anului 100 î.Hr. confirma crearea unei regat sakka în regiunea superioara a vaii Indului, între Kashmir si Afganistan. Nu este deloc o coincidenta faptul ca budismul a aparut în tinuturile ocupate de sakka (scitii arieni).
În jurul anului 500 î.Hr., în regiunea în care se presupune ca s-a nascut Buddha cu 63 de ani în urma traia un trib numit sakyas. Gautama (Domnul Buddha) a primit titlul de Sakyashina sau Sakyamuni – înteleptul sakya, maestrul sakya sau leul tribului din Sakya. Toate aceste amanunte vor deveni extrem de semnificative daca vom constata ca toate religiile majore (ba chiar si cele minore), precum si eroii lor, provin din aceeasi sursa. De fapt, scitii/sakka si cimerienii/cimbri erau unul si acelasi popor, lucru confirmat de inscriptiile de pe Stânca Behistun din muntii Zargos, situata la marginea unui vechi drum al caravanelor ce pleca din Babilon. Inscriptiile s-au facut din porunca regelui Darius cel Mare în jurul anului 515 î.Hr. si au fost scrise în trei limbi: babiloniana, elamita si persana. Ori de câte ori versiunile elamita si persana folosesc termenul de sakka, cea babiloniana foloseste termenul de cimbri.
Sintetizând, aceasta populatie ariana s-a extins sub diferite nume, dar ducând cu sine aceeasi religie si aceiasi eroi, dinspre tara ei de origine din muntii Caucaz si din Orientul Mijlociu si Apropiat catre Europa, India si China.
Faptul ca babilonienii faceau parte din rasa ariana este confirmat de inscriptiile si titlurile stravechi. Astfel, titlul de Kassi sau Cassi a fost folosit mai întâi de fenicieni, în jurul anului 3000 î.Hr., iar apoi adoptat de babilonienii care au domnit asupra imperiului mesopotamian. Kassi era folosit si ca nume de persoana de catre fenicienii din Egipt, iar titlul de Cassi a stat la baza numelui regilor care au domnit mai târziu în Britania pre-romana. Unul dintre acestia a batut monede pe care scrie „Cas” si pe care apar simboluri solare, precum calul solar.
Aceasta expansiune ariana a început mai devreme de 3000 î.Hr., prin ramura calatorilor pe mare – fenicienii. Acestia erau un popor avansat din punct de vedere tehnologic, dar marginalizat de istoria oficiala, care le-a ascuns astfel adevarata identitate.
Fenicienii au fost cei care si-au adus liniile genealogice si cunoasterea în Europa, Scandinavia si cele doua Americi, cu mii de ani înainte de Christos. Povestea lor este relatata de L.A. Waddell în cartea sa, Originea feniciana a bretonilor, scotienilor si anglo-saxonilor.
Waddell a fost membru al Institutului Antropologic Regal si a petrecut o viata întreaga cercetând dovezile existente. El arata faptul ca fenicienii nu erau o rasa semita, asa cum s-a crezut pâna atunci, ci o rasa ariana alba.
Studiul mormintelor feniciene arata ca membrii acestui popor erau de rasa ariana, aveau capul alungit si aratau complet altfel decât semitii. Fenicienii din lumea antica obisnuiau sa calatoreasca pe mare, pornind din bazele lor din Asia Mica, Siria si Egipt.
S-au instalat astfel în insulele din Marea Mediterana, precum Creta si Cipru, dar si în Grecia si Italia. Fenicienii au fost cei care au dus mai departe cunoasterea care a permis aparitia ulterioara a civilizatiilor din Creta Minoica, din Grecia clasica si din Italia romana. Tot ei au fost „creierele” care s-au ascuns în spatele culturii egiptene din perioada respectiva.
Egiptenii îi numeau pe fenicieni Panag, Panasa sau Fenkha. Grecii le spuneau Phoinik-as, iar romanii Phoenic-es. Exista un motiv cât se poate de simplu pentru care egiptenii îsi pictau zeii cu pielea alba si ochii albastri, la fel ca si numeroase alte culturi din lumea acelei epoci. Aceasta rasa avansata (numita fenicieni) avea pielea alba si ochii albastri.
În urma lor au ramas rasele scandinave, dar si alte popoare care provin din aceeasi linie genetica. Tot ei au stat la originea obsesiei idioate a nazistilor (si, respectiv, a societatilor secrete care i-au creat) pentru „rasa ariana a stapânilor”.
Pâna în ziua de astazi, cel mai mare erou al societatii secrete a francmasonilor este Hiram Abif, asa-zisul constructor al Templului regelui Solomon. Sorgintea lui Abif trebuie sa fi fost feniciana. Bunicul celebrului faraon egiptean Akhenaten, tatal lui Tutankhamon, a fost un înalt preot fenician. Pasarea mitica a Egiptului, Phoenix, nu era alta decât pasarea-soarelui, emblema zeului-soare caruia i se închinau fenicienii, Bil sau Bel. Mai târziu, pasarea a fost simbolizata printr-un paun sau un vultur.
Fenicienii nu s-au limitat numai la Bazinul Mediteranean si la Orientul Mijlociu. Ei au debarcat în Britania, în jurul anului 3000 î.Hr. Artefacte feniciene incontestabile au fost descoperite în Brazilia, iar în Marele Canion din SUA exista anumite ramasite care ar putea fi de sorginte egipteana. Fenicienii au debarcat în America cu mii de ani înaintea calatoriei lui Cristofor Columb, mult mediatizata de anumite grupuri de interese.
Motivul pentru care legendele indienilor americani vorbesc de debarcarea unor zei înalti, de culoare alba, care au adus cu ei o cunoastere avansata, este ca exact asa s-au petrecut lucrurile. Acestia au apartinut rasei ariene, care au debarcat pe coasta estica a celor doua Americi cu mii de ani în urma, aceeasi rasa de „zei” despre care sumerienii spuneau ca le-au daruit o civilizatie dupa potop. Asa se explica – între altele – de ce misionarii albi care au venit împreuna cu Cristofor Columb au ramas uimiti sa constate ca nativii indieni aveau aceleasi legende si mituri ca si ei.
Ele au provenit din aceeasi sursa: rasa ariana cunoscuta sub numele de fenicieni, printre multe alte nume, precum sumerieni si hititi. Desigur, împreuna cu arienii au venit si liniile genealogice hibride pe care îi însoteau pretutindeni.
Dovada ca a existat o rasa avansata care stia de existenta Americilor provine de la niste harti stravechi, precum harta lui Jadji Ahmed Portolan, desenata în anul 1519, care prezinta continentul nord-american, inclusiv o trecatoare care facea legatura între Alaska si Siberia, precum si o anexa destul de precisa a unei Antarctici lipsita de gheata.
Sosirea fenicienilor arieni în Britania corespunde de asemenea cu perioada constructiei marilor cercuri din pietre si a observatoarelor precum Stonehenge si Avebury, din Wiltshire, desi exista cercetatori care afirma ca au fost construite mult mai devreme.
Fenicienii-sumerienii care detineau cunostinte extrem de avansate de matematica, geometrie sacra, astronomie, astrologie si cu privire la reteaua de linii magnetice de forta ale pamântului cunoscuta sub numele de reteaua energetica globala, aveau cu siguranta cunoasterea necesara pentru a construi astfel de structuri masive.
L.A. Waddell afirma ca a descoperit un însemn sumerian pe una din stâncile de la Stonehenge.
Alexander Thom, profesor emerit de Inginerie la Universitatea din Oxford între 1945-1961, a descoperit ca poporul antic care a construit Sonehenge cunostea geometria si principiile matematice „pitagoreice” cu mii de ani înainte de nasterea lui Pitagora. În cartea sa publicata în anul 1967, Situri megalitice în Marea Britanie, Thom explica faptul ca pietrele acestei structuri nu numai ca formeaza structuri geometrice în interiorul si în afara cercului, dar se aliniaza si cu trasaturile peisajului din jur si cu pozitiile soarelui, lunii si celor mai importante stele de pe cer în anumite momente particulare, îndeosebi atunci când soarele aparea si disparea în momentul echinoctiului si al solstitiului, sau când luna se afla pe pozitiile extreme ale ciclului ei.
Profesorul Thom sustine ca observatorul era un ceas astronomic gigantic. Dar lucrurile nu se opresc aici. Structura este un transmitator si receptor de energie. Reteaua magnetica a pamântului este alcatuita dintr-o serie de linii magnetice care se intersecteaza, cunoscute si ca meridiane si linii ale dragonului la chinezi. În punctele în care aceste linii se intersecteaza, energia începe sa se învârta într-un vortex sau într-o spirala, iar în locurile în care exista numeroase linii care se intersecteaza, acest vortex devine urias. Aceste locatii sunt considerate locuri de putere si erau locurile sacre ale anticilor care le cunosteau.
Vortexul sau spirala este o constanta în univers. Galaxia noastra are o forma de spirala, apa curge de sus în jos în forma de spirala, parul din crestetul capului creste în forma de spirala, molecula de ADN care contine tiparul nostru genetic are forma unei duble spirale. Savantul Brian Desborough a explicat ca exista un punct pe una din retelele magnetice ale pamântului numita Reteaua Hartmann în care 12 asemenea linii se întâlnesc si intra în pamânt.
Toate aceste constructii alcatuiesc un fel de circuit în centrul retelei energetice care influenteaza atât de decisiv natura câmpului magnetic al pamântului. Langa Avebury pot sa confirm ca este un loc incredibil de puternic, daca esti sensibil la energia subtila. Între altele, acesta este locul în care au aparut cele mai multe cercuri si desene geometrice în lanurile de grâu, în special cele mai complexe dintre acestea.
Mai interesanta este aparenta conexiune dintre Avebury si Marte. Cercetatorul cel mai cunoscut al structurii numite „Fata de pe Marte”, construita dupa toate aparentele de fiinte umane, inclusiv al zonei martiene în care exista aceasta, Cydonia, este americanul Richard C. Hoagland, un jurnalist specializat în domeniul stiintific, director al planetariilor din West Hartford si New York, si consultant al Centrului pentru Zboruri Spatiale Goddard de la NASA.
În cartea sa, Monumentele de pe Marte, Hoagland aduce dovezi ca „fata” si piramidele de pe Marte fac parte dintr-o vasta retea construita astfel încât sa se alinieze cu rasaritul soarelui în momentul solstitiului martian de vara, acum 500.000 de ani, deci cu 50.000 de ani înainte de venirea pe pamânt a extraterestrilor Anunnaki.
Aceeasi matematica, aceleasi alinieri si aceeasi geometrie sacra pot fi gasite în Cydonia de pe Marte si în marile structuri din antichitate, precum Stonehenge, piramidele de pe platoul Gizeh, din Egipt, Teotihuacan din Mexic sau structurile din Zimbabwe. Aceste legi matematice corespund Masurii de Aur pe care a folosit-o artistul Leonardo da Vinci (1452-1519) în pictura sa care reprezinta un barbat în mijlocul unui cerc.
Da Vinci a fost un initiat de rang înalt al retelei de societati secrete. Asa se explica inventiile sale care au luat-o cu mult înaintea epocii în care a trait (predictia aparitiei telefonului, schitele masinilor zburatoare si tancurilor, si conceperea unor biciclete care arata exact ca cele de astazi, totul într-o perioada cuprinsa între secolele XV-XVI).
O alta constanta este latitudinea de 19,5 grade. Aceasta este latitudinea la care sunt construite piramidele, numeroase complexe de temple antice si alte structuri sacre. Tot la aceasta latitudine gasim vulcanii din Hawaii, vulcanii Schild de pe Venus, masivul vulcan Mons Olimpus de pe Marte, pata neagra de pe Neptun, pata rosie de pe Jupiter si principalele zone de activitate solara (la nord si la sud). Toate aceste date se potrivesc perfect, caci petele solare corespund unor emisii incredibil de puternice de energie magnetica ale soarelui, în timp ce vulcanii reprezinta incontestabil emisii de energie telurica ale planetelor. Nu este deci de mirare ca latitudinea de 19,5 grade reprezinta punctul în care se realizeaza schimbul de energie între sferele aflate în rotatie, iar stramosii nostri stiau acest lucru.
Sumerienii cunosteau acel ciclu pe care noi îl numim precesiune. Acest ciclu reprezinta efectul miscarii lente de înclinatie a pamântului în raport cu propria axa, care îl face sa priveasca direct diferite sisteme stelare sau „case” astrologice la intervale de câteva mii de ani.
Asa cum atesta textele lor, sumerienii stiau ca pamântul are nevoie de 2160 de ani pentru a trece prin fiecare „casa” si de 25.920 de ani pentru a încheia un ciclu complet (care corespunde inclusiv unei rotatii complete a soarelui în jurul centrului galaxiei). La ora actuala suntem pe punctul de a încheia un asemenea ciclu, lucru care explica enormele schimbari care au început sa se petreaca. Templele antice din toata lumea reflecta acest ciclu al precesiunii prin geometria si matematica lor. Nu-i asa ca este uimitor ce stiau sa faca oamenii „primitivi”?
Elita fenicienilor-arienilor detinea cunostinte detaliate despre structura retelei magnetice a pamântului si despre potentialul acesteia de a influenta constiinta umana. La urma urmei, noi traim scaldati în acest câmp magnetic. Atunci când el se schimba, ne schimbam si noi. Daca am trai în apa si aceasta s-ar schimba, viata noastra s-ar modifica dramatic. Acelasi lucru este valabil si în privinta „oceanului” de energie în care ne scaldam. De pilda, miscarile planetelor influenteaza câmpul magnetic al pamântului, si implicit pe noi.
Arienii din Orientul Mijlociu si Apropiat erau cunoscuti sub multe nume: hititi, fenicieni, goti etc…. Este suficient sa studiezi sursele diferitelor cuvinte si nume pentru a observa ca acestea au provenit din aceeasi sursa. Cercurile din pietre sunt numite uneori Hare Stones (pietre Hare), nume care provine, conform cercetarilor facute de L.A. Waddell, de la Harri sau Heria, titlul gotilor care guvernau tara la acea vreme, dar si de la titlul hitit de Harri, Arri sau Arian.
Pietrele Hare sunt de fapt pietre ariene, la fel cum Han Krishna înseamna de fapt Arianul Krishna, nume foarte potrivit daca tinem cont de faptul ca religia hindusa a fost creatia arienilor. Exista de asemenea cercul din pietre de la Castlerigg, de lânga Keswick, în Cumberland. Cuvântul „rig” era un titlu acordat regilor si printilor goti, iar gotii erau de sorginte ariana.
Picturile antice ale regilor arieni din Cilicia îi prezinta pe acestia îmbracati în stilul vestimentar gotic. Numele de Keswick înseamna „Salasul lui Kes”, Kes fiind clanul Cassi sau Khatti al hititilor. Numele comitatului Cumberland provine de la Cymry si Cumbers, a caror origine este sumeriana.
Însusi termenul de „arian” provine dintr-un cuvânt fenician, „Arri”, care înseamna „cel nobil”. Din el deriva cuvinte precum sum-ARIAN sau ARIAN-stock-racy (adica aristocratie).
Leul a fost dintotdeauna un simbol arian major al soarelui, fiind adeseori plasat la intrarea în temple si în locurile sacre. Din el s-a nascut simbolul Sfinxului cu trup de leu, asociat si cu semnul astrologic al Leului, guvernat, dupa cum se stie, de soare. Întregul fundament al culturii britanice provine de la fenicieni. Faimoasa legenda a Sfântului Gheorghe si a balaurului este legata de un centru fenician din Asia Mica: Sfântul Gheorghe din Cappadochia.
Crucea rosie a Sfântului Gheorghe (Anglia) si crucile Sfântului Andrei (Scotia) si Sfântului Patrick (Irlanda), la fel ca si însemnele din Scandinavia, erau purtate de fenicieni ca simboluri sacre ale victoriei. Crucea rosie era crucea de foc, unul din simbolurile feniciene-ariene ale soarelui, la fel ca si svastica, folosita mai târziu de nazisti.
O svastica poate fi vazuta pe o piatra dedicata zeului fenician al soarelui Bel, gasita la Craig-Narget în Scotia. Acelasi simbol împodobea robele marilor preotese ale fenicienilor.
Am citit ca numele de svastica provine din cuvântul sanscrit svasti, care înseamna bunastare. Simbolul a fost considerat cât se poate de pozitiv pâna când nazistii l-au inversat si au facut din el un simbol al distrugerii. L.A. Waddell a interpretat semnele de pe o alta piatra gasita în Scotia (piatra Newton din regiunea Dumfries-Galloway) ca fiind feniciene-hitite, fiind dedicate zeului-soare Bel sau Bil.
Simbolul clasic al Britaniei (si actualmente al Marii Britanii) provine de la zeita feniciana Barati.
Unul din principalele centre ale arienilor-hititilor-fenicienilor era Cilicia din Asia Mica, unde Barati era adorata sub numele de Perathea, iar mai târziu Diana. Altfel spus, Diana si Britania provin din aceeasi sursa. Barati era zeita/regina fenicienilor, iar Barat era zeul/regele lor. Nu este exclus ca aceste nume sa corespunda zeitatilor babiloniene Nimrod si Semiramida. Clanul regal al elitei arienilor era numit Barat, de unde si termenul indian de Barat sau Brihat, respectiv termenii britanic si Britania (Barat-anic si Barat-ania). Vedele indienilor afirma ca: „Regele Barat a dat numele sau rasei dinastice pe care a fondat-o. de la el a pornit raspândirea faimei poporului dinastic, care a ajuns atât de departe”. Alte cuvinte derivate din Barat sunt Parat, Prat sau Prydi. Forma originala a cuvântului era Barat-ana sau Brithad-ana. În hitita/sumeriana, sufixul ana înseamna „unu”. Din el au aparut mai târziu cuvântul englez one si cel scotian ane (n.n. unu). Barat-ana sau Briton înseamna „unul dintre Barati”. La fel s-au petrecut lucrurile si cu alte tari ocupate de aceasta rasa alba. De pilda, numele de Iran provine de la Airy-Ana sau Air-an, care înseamna tinutul Arrays-ilor sau al Arienilor.
Vedele indiene vorbesc de asemenea de zeita Barati (Cea care apartine Barat-tilor), cunoscuta si sub numele de Brihad cea Divina. Ele afirma ca locul ei special se afla pe malul fluviului Sarasvati, identic cu fluviul Sarus din tinutul hitit-fenician Cilicia. Fluviul se varsa în mare la Tarsus, locul în care s-a nascut Sfântul Pavel, conform Noului Testament (lucrare scrisa în acord cu miturile solare ariene).
Acesti fenicieni si arieni adorau sarpele si pe reptilienii care îsi schimbau forma, pe care hindusii îi numeau Nagas.
Vedele sunt inspirate de arieni si povestesc cum oamenii-serpi Nagas puteau provoca daune imense si chiar moartea instantanee. Se spune despre Nagas ca au aparut la nasterea celui care avea sa fie cunoscut sub numele de Buddha. În legenda lui Krishna, sarpele joaca de asemenea un rol important. Numele pe care l-au dat romanii lui Barati a fost Fortuna, conform unei legende care afirma ca ea este zeita norocului. Ilustratiile romane ale Fortunei sunt identice cu simbolurile feniciene ale zeitei Barati si cu simbolul britanic al Britaniei.
Toate erau asociate cu apa, lucru normal la o rasa ca fenicienii, care calatoreau foarte mult pe mare. Egiptenii aveau si ei o zeita pe nume Birth, zeita apelor, o alta reflexie a lui Barati, caci arienii-fenicienii erau forta care s-a ascuns în spatele civilizatiei Egiptului. În jurul anului 680 î.Hr., Birth a fost descrisa de un împarat babilonian ca „o zeita feniciana dincolo de mari”.
În Creta, un alt centru fenician, zeita corespondenta este Brito-Martis. Potrivit legendelor grecesti si romane, era o zeita feniciana (altfel spus, Barati), fiica divina a lui Phoenix, regele Phoeniciei. Brito-Martis a devenit la romani Diana, o zeitate majora în lumea antica. Ambele zeite erau ilustrate cu o arma în mâna, gata pentru vânatoare. Asa cum a subliniat Earl Spencer la înmormântarea sorii sale, Diana, Printesa de Wales, aceasta a fost numita astfel dupa zeita vânatorii.
Primii regi britanici îsi numeau rasa si pe ei însisi „Catti”, lucru care poate fi vazut pe monedele batute de ei. Hititii arieni din Asia Mica si din Siria-Phoenicia se numeau de asemenea Catti sau Khatti. Rasa arienilor care a parasit Caucazul îndreptându-se catre India era cunoscuta sub numele de Khattiyo.

Termenul de Khatti a devenit în traducerile ebraice si engleze „hititi”, acesta fiind numele sub care apar acestia în Vechiul Testament. Kassi sau Cassi a fost titlul folosit de prima dinastie feniciana în jurul anului 3000 î.Hr. si a fost adoptat mai târziu de dinastia babiloniana, fapt deloc surprinzator, caci era vorba de doua ramuri ale aceluiasi popor. Lista vechilor regi din epopeile indiene contine nume identice cu cele din lista regilor mesopotamieni, si exista dovezi ca civilizatorii pre-dinastici din Egipt au fost ei însisi de rasa ariana.
Dupa cum arata L.A. Waddell, limbile si scrierile engleza, scotiana, irlandeza, galeza, galica, gotica si anglo-saxona deriva din aceeasi limba arian-feniciana, devenita apoi hitita si sumeriana. Jumatate din cele mai comune cuvinte folosite astazi în limba engleza sunt de origine sumeriana, cipriota sau hitita, având aceeasi expresie sonora si aceeasi semnificatie. Sumeriana, limba „zeilor”, este limba-mama din care s-au nascut marea majoritate a limbilor vorbite la ora actuala pe pamânt.
Am descoperit ca vechile manuscrise gasite în asezarile feniciene, inclusiv ale celor numiti ciprioti, karieni, aramaici, sirieni, likieni, lidieni, corintieni, ionieni, cretani sau „minoici”, pelasgi, frigieni, cappadochieni, cilicieni, tebani, libieni, celto-iberici, goti, etc., erau toate variante ale aceleiasi scrieri clasice ariene hitito-sumeriene pe care o vorbeau navigatorii fenicieni, acei pionieri antici care au raspândit civilizatia hitita în întregul bazin mediteranean si în afara lui, dincolo de Coloanele lui Hercule, pâna în Insulele Britanice.
Istoria oficiala insista sa ne faca sa credem ca populatia care traia în Britania erau niste salbatici „civilizati” abia dupa venirea romanilor. Acest lucru nu este adevarat, lucru confirmat chiar de romani. Textele romane afirma ca britonii erau un popor civilizat, ale carui obiceiuri semanau foarte mult cu ale galilor. Mi se pare normal, doar erau acelasi popor. Britonii foloseau bani din aur si desfasurau un comert cu continentul european, lucru confirmat de monedele din aur gasite aici. Singura populatie pe care romanii au considerat-o necivilizata atunci când au intrat în Britania a fost cea din interiorul insulelor, neinfluentata de fenicieni, care s-au stabilit mai mult de-a lungul coastelor.
Multe drumuri considerate astazi „romane” nu au fost construite deloc de romani. Erau drumuri pre-romane, pe care acestia doar le-au reparat. Romanii admirau eficienta armatelor britone, în special felul în care îsi conduceau britonii carele de razboi. Nu cred ca va mai fi o surpriza sa aflati ca aceste care erau identice cu cele folosite de hititii sau de Catti descrisi de faraonul Ramses II în jurul anului 1295 î.Hr., în timpul bataliei de la Kadesh, un port hitito-fenician.
În preajma anului 350 î.Hr., cu trei secole înainte de sosirea romanilor, exploratorul si omul de stiinta Pyteas a navigat în jurul Insulelor Britanice si a facut o harta a acestora, marcata stiintific cu latitudini. Pytheas era originar din Phocca, un oras din Asia Mica, al carui nume deriva din Phoenicia, la fel ca si portul alaturat numit Phoenice.
La vremea respectiva fenicienii aveau deja un comert înfloritor cu minereu de fier, pe care îl extrageau din minele lor din Cornwall, în vestul Angliei, si îl exportau în Franta, la Marsilia, de unde era dus mai departe pe mare în întregul bazin mediteranean si egeic. Primul port fenician din Cornwall a fost Ictis sau St Michael’s Mount, în Golful Penzance. În realitate, Sfântul Mihai, unul din marii eroi ai crestinatatii, a fost o divinitate feniciana.
Exista nenumarate dovezi care atesta conexiunea dintre Insulele Britanice si Irlanda, pe de o parte, si cultura din nordul Africii si din Orientul Apropiat, pe de alta parte.
Exista o vorba care spune ca daca vrei sa descoperi coruptia, urmeaza calea banilor. În mod similar, daca vrei sa descoperi felul cum au evoluat popoarele si culturile, urmeaza calea limbii. Limba vorbita astazi în Irlanda este engleza, care a înlocuit limba galica, ce a evoluat ea însasi dintr-o limba mai veche, pierduta astazi. Misionarii de limba galica din Evul Mediu trebuiau sa foloseasca interpreti pentru a vorbi cu pictii, stramosii scotienilor de astazi.
Cormac, un rege irlandez vorbitor de limba galica din secolul IX, s-a referit la limba populatiei din Munster, în sud-vestul Irlandei, numind-o „limba de fier”. Chiar si limba galica se trage însa din Orientul Mijlociu. În Conamara, o localitate din vestul Irlandei, exista o comunitate care mai vorbeste înca limba galica. Cântecele lor sean-nos (pe stil vechi), care stau de altfel la baza întregii muzici irlandeze, sunt uimitor de asemanatoare cu cântecele nativilor din Orientul Mijlociu. Chiar si celor cu urechi antrenate le este greu sa faca distinctia între cântaretii galici si cei libieni. Un critic muzical care scrie în revista Irish Times, noteaza:
„Daca asculti ore întregi epopeile cântate de arabii din Bedoum… si revii apoi în Irlanda, pentru a asculta un cântaret sean-nos, asemanarea dintre ritmuri si melodii pare uimitoare. Aceeasi impresie ti-o lasa si cântecele spaniole canto-jondo”.
În antichitate, Irlanda, Spania si Africa de Nord au fost legate printr-un trafic comercial intens, de-a lungul caruia s-a produs inclusiv un transfer de cultura, cunoastere si linii genealogice. Arca Spaniola din Galway, în vestul Irlandei, comemoreaza aceste legaturi, la fel ca si dansul Conamara cunoscut sub numele de „dansul berbecilor”, practic identic cu dansul flamenco al spaniolilor.
Dansul cu bâte pe care îl practica Wexford Mummers în Irlanda este de origine nord-africana. Cuvântul „mummer” provine de la „musulman”. Simbolul irlandez, harpa, a venit din Africa de Nord, la fel ca si celalalt simbol clasic al Irlandei, trifoiul (n.n. shamrock în limba engleza).
În Egipt, orice planta cu trei frunze este numita shamrukh. Rozariile de matanii, principalul simbol al credinciosilor catolici, provin din Orientul Mijlociu; ele sunt folosite inclusiv la ora actuala de catre egipteni. Cuvântul nun (n.n. calugarita) este egiptean, iar hainele calugaresti provin din Orientul Mijlociu. Potrivit lui Arbois de Juvainville, autorul unei carti numite Cours de literature celtigue, irlandezilor li se spunea în Evul Mediu „egipteni”.
Exista într-adevar conexiuni evidente între cartile irlandeze si cele egiptene. Ambele popoare folosesc acelasi stil de ilustratii, iar culorile folosite în Cartea Irlandeza a lui Kells si în Cartea lui Durrow sunt de origine mediteraneana.
Culoarea rosie folosita în aceste carti provine de la o insecta mediteraneana, Kermococcus vermiho, în timp ce altele provin de la o planta mediteraneana, Crozophora tinctoria. Imaginea zeului egiptean Osiris, cu bratele încrucisate pe piept, poate fi vazuta si în manuscrisele irlandeze. Pulovarele irlandeze crosetate pe Insula Arran au si la ora actuala un design pe care l-au primit de la calugarii egipteni copti (potrivit mai multor experti).
Grupa de sânge majoritara în Arran (ariana) este diferita de cea a restului populatiei irlandeze. Vechiul model de barca irlandeza numit pucan a fost inventat de nord-africani, care îl foloseau pentru navigatia pe Nil. Sapaturile de la Navan Port, de lânga Armagh City, au condus la descoperirea unor ramasite ale maimutei berbere, despre care se estimeaza ca a trait în jurul anului 500 î.Hr. La ora actuala, ea este asociata cu Gibraltarul, dar în secolul V înaintea erei noastre arealul ei era Africa de Nord. Acum 2000 de ani, mercenarii libieni se considerau acasa în Irlanda. În secolul II, geograful Ptolemeu, care locuia în Alexandria, cunostea numele a 16 triburi care traiau în Irlanda. Sportul irlandez numit hurling este identic cu sportul marocan numit takourt. La fel ca în toate culturile inspirate de fenicieni-arieni, ritualul irlandez se concentra asupra soarelui. Tumulul de la Newgrange, în Irlanda, are un pasaj de intrare cu o latime de circa 20 de metri, perfect aliniat cu rasaritul soarelui pe data de 21/22 decembrie (solstitiul de iarna). Lumina soarelui care rasare ilumineaza perfect pasajul si camera din centru.
Intrarea în structurile din bazinul mediteranean, de pilda în Palatul lui Minos din Creta, este identica. Faimoasele Turnuri Rotunde din Irlanda sunt, potrivit anumitor orientalisti, de origine feniciana. Toate aceste date se integreaza perfect în povestea noastra. Fenicienii au venit din Orientul Mijlociu si Apropiat, unul din centrele globale ale reptilienilor Anunnaki. Potrivit cercetarilor profesorului Phillip Calahan I, despre care am mai vorbit, turnurile rotunde sunt aliniate cu constelatiile vizibile pe cerul de nord – în special Draco.
Legaturile dintre Irlanda si berberii din Maroc merita o mentiune speciala. Ambele popoare sunt formate din munteni cu pielea deschisa la culoare, multi dintre ei având ochii albastri si parul blond. Berberii sunt asociati cu muntii Atlas, si implicit cu Atlantida, fiind numiti astfel dupa Atlas, fiul legendarului conducator al Atlantidei, Poseidon.

Arta berbera are numeroase similitudini cu cea irlandeza si orice om care cunoaste limba galica poate întelege fara probleme limba berbera. Principalele clanuri berbere, precum M’Tir, M’Tuga si M’Ghill reprezinta cu siguranta originile sau derivate ale numelor irlandez-scotiene Mac Tier, MacDougal si MacGhill.
Prefixul Mac înseamna „copilul sau copiii lui”. Arabii folosesc termenul de Bini, de pilda Bini M’Tir, care înseamna acelasi lucru. Misionarii care au explorat primii tinutul berber au descoperit ca acestia foloseau cimpoaie, la fel ca irlandezii. Primii invadatori ai Irlandei erau cunoscuti sub numele de oamenii cu cimpoaie din piele.
O toba din piele de capra gasita în Kerry, Irlanda, este copia identica a tobei marocane numita bindir. Vioara si chitara îsi au de asemenea originea în Africa de Nord. Atunci când aripa vikinga a arienilor a invadat Irlanda, ea a gasit aici numeroase orase, inclusiv actuala capitala, Dublin. Deloc surprinzator, în lumina dovezilor pe care vi le-am oferit pâna acum, faimoasa corabie vikinga, cu partea din fata mult înaltata, era de sorginte feniciana, fiind folosita inclusiv de egipteni. Sculpturile în piatra descoperite la Newgrange prezinta acest design, desi au o vechime cu câteva mii de ani mai mare. Numele Idris este binecunoscut în Tara Galilor; de secole, sfintii si regii musulmani erau numiti Idris.
La British Museum este expusa o moneda musulmana, un dinar din aur, care are imprimat pe ea cuvântul „Offa”. Offa a fost regele Merciei, în Anglia secolului VIII. Se crede ca el a dispus construirea „zidului” de pamânt cu o lungime de 200 de kilometri care desparte Anglia de Tara Galilor, cunoscut sub numele de Offa’s Dyke. Numele de Wales (n.n. Tara Galilor) provine de la „Weallas”, care înseamna tinutul Strainilor. La fel ca si irlandezii, galezii au explorat apele din nord din jurul Islandei, înaintea vikingilor, si se spune ca printul galez Medoc a ajuns în America cu trei secole înainte de Columb. Acest lucru este posibil, caci daca avea acces la cunoasterea fenicienilor, ar fi trebuit sa stie de existenta Americilor. Venerabilul Bede din Cymbri (Tara Galilor) afirma despre poporul sau ca acesta a emigrat dupa potop din insulele biblice în cele britanice.
Când irlandezii s-au instalat în anumite regiuni din Tara Galilor si Cornwall, o parte din populatia dislocata s-a mutat în Amorica, Brittany de astazi, pe coasta franceza, unde se afla fantastica padure de stalactite numita Carnac, nume care provine de la egipteanul Karnac. Limba bretona este un amestec de galeza veche si dialect cornish-arian. Brittany înseamna Mica Britanie si are legatura cu Barat si Barati.
Amorica înseamna „tinutul cu fata catre mare”, o descriere perfecta a Americii privita dinspre Atlantic. Cu siguranta, aceasta este adevarata origine a numelui Americii, care nu are nimic de-a face cu Amerigo Vespucci, exploratorul florentin care l-a angajat pe Cristofor Columb în Spania. Isle of Man a fost populata de asemenea de arienii irlandezi, devenind un pamânt sacru pentru acestia. A fost unul din cele doua locuri din insulele britanice (celalalt fiind Anglesea, din nordul Tarii Galilor) în care si-au avut sediul arhii-druizii. Acestia erau membri de rangul cel mai înalt al stravechii clase preotesti britanice, care a mostenit cunoasterea sa de la fenicieni, si mai târziu de la Fratia Babiloniana.
Simbolul cu trei picioare al Isle of Man seamana izbitor cu simbolul fenician al soarelui: svastica. S-a stabilit de asemenea existenta unor legaturi între Irlanda si Etiopia. O cercetatoare americana, Winthrop Palmer Boswell, a scris o carte numita Vrajitori irlandezi în padurile Etiopiei, în care prezinta similitudinile dintre basmele irlandeze si cele etiopiene. Unul din copacii sacri ai etiopienilor si ai berberilor este baobabul, în timp ce numele initial al Irlandei a fost „banba”.
Aceasta adorare a copacilor în Africa de Nord a fost exprimata în Insulele Britanice si în Europa de catre druizi. În Orientul Apropiat, uriasii sau titanii erau simbolizati de multe ori sub forma de copaci, din cauza înaltimii lor.
În cartea sa, Irlanda feniciana, scrisa în anul 1833, Joachim de Villeneuve sustine ca druizii irlandezi erau „preotii-serpi” ai navigatorilor fenicieni. Acest lucru ar explica cu siguranta originea lui Balor cel cu Ochiul Malefic, varianta irlandeza a zeului nord-african Baal, si celebrarea în luna mai a ritualului lui Baal numit Beltane (MayDay).

Ochiul malefic aminteste de starea hipnotica. Zeul-soare la fenicieni era Bel sau Bil. Mai târziu, el a devenit cunoscut la Canaaniti si la babilonieni ca Baal-Nimrod. Druizii au devenit exponentii traditiei scolilor misterelor în Marea Britanie, Irlanda si Franta, adica în Britannia, Eire si Gaul, dupa cum erau numite în acele vremuri. O parte dintre ei au fost profund corupti de influenta Fratiei Babiloniene, care a preluat din ce în ce mai mult controlul asupra preotimii ariene, pe masura ce trecea timpul.
Originea cuvântului druid este incerta. Exista un cuvânt galic, druidh, care înseamna „întelept” sau „vrajitor”. Dar nu este exclus ca originea sa sa provina de la cuvântul irlandez drui, care înseamna „oamenii stejarilor”. Misterele Druide erau predate în întunericul pesterilor si padurilor, stejarul simbolizând zeitatea lor suprema (aliniata cu simbolismul copacului la Privitori). Druizii nu se închinau stejarului, care era doar un simbol, dar tot ce crestea pe el a devenit sacru pentru ei (cum ar fi vâscul). Un alt simbol sacru al druizilor era tufisul sfânt (n.n. holly bush), de la care provine numele de Hollywood din Los Angeles, centrul industriei globale a filmului creat de initiatii moderni ai Fratiei Babiloniene. Hollywood-ul se afla aproape în totalitate sub controlul lor, fiind unul din principalele instrumente de conditionare a mintii colective. El a ajuns într-adevar sa fie un loc magic, care îi vrajeste pe oameni, facându-i sa uite de sine si de realitatea lumii în care traiesc. Druizii cunosteau astronomia si astrologia si celebrau nasterea soarelui la data de 25 decembrie. Luna era si ea foarte importanta pentru ei. Momentele sacre erau noaptea cu luna plina, cea de-a sasea zi dupa aceasta si noaptea cu luna noua.
La fel ca în cazul Gradelor Albastre ale francmasoneriei moderne, initiatii druizi erau împartiti în trei grupuri. Învataturile oferite discipolilor în padurile din antichitate si cele din templele francmasone moderne erau practic aceleasi. Primul nivel al scolii druide se numea Ovate. Discipolii de pe acest nivel erau îmbracati în verde, culoarea care desemna procesul de învatare. Al doilea nivel se numea Bard. Discipolii de pe acest nivel erau îmbracati în albastru, culoare care reprezenta armonia si adevarul. Ei primeau sarcina sa memoreze o parte din cele 20.000 de versete druide în care erau revelate misterele. Al treilea nivel era chiar cel druidic.
Discipolii de pe acest nivel erau îmbracati în alb, culoare care simboliza puritatea si soarele. Pentru a deveni un arhi-druid, adica un lider spiritual, trebuia sa treci prin sase nivele de initiere. Druizii au exercitat mult timp o putere absoluta asupra populatiei. Dupa ce scoala lor de mistere a fost preluata de Fratia Babiloniana, ritualurile lor au fost pervertite într-un sens cât se poate de malefic. La fel ca în cazul tuturor scolilor de acest fel, codul moral al druizilor era predat întregii populatii, dar cunoasterea secreta era pastrata exclusiv pentru initiati, care trebuiau sa respecte un secret absolut. Iata ce spune faimosul ezoterist Eliphas Levi despre metodele de vindecare ale druizilor:
„Druizii erau preoti si medici, vindecând cu ajutorul magnetismului… Remediile lor universale erau vâscul si ouale de sarpe, caci aceste substante atrag lumina astrala într-o maniera speciala. Solemnitatea ceremoniilor de culegere a vâscului a atras atentia si încrederea populatiei în virtutile vindecatoare ale acestei plante, încarcând-o astfel cu o mare putere magnetica”.
La fel ca alte religii ale misterelor, druizii detineau o cunoastere avansata pe care o tineau ascunsa de ochii profanilor, iar unii dintre ei o foloseau cu intentii mai putin curate.
Cunoasterea este neutra si poate fi folosita atât cu intentii benefice, cât si cu intentii malefice. Nu exista însa nici o îndoiala ca religia druida a fost infiltrata, ajungând sa manifeste în timp ritualurile si comportamentul clasic al oamenilor, inclusiv sacrificiile umane. La ora actuala, Fratia foloseste înca ritualuri druide în ceremoniile sale de magie neagra. (David Icke)
elefant.ro/the-biggest-secret-the-book-that-will-change-the-world