Druzii, vechii preoti ai popoarelor celtice, si-au pastrat pâna în zilele noastre toate misterele.
Daca celtii nu au lasat decât putine marturii scrise, druizii nu au aproape nici o mostenire de acest gen pentru istorie. Învataturile lor, transmise traditional pe cale orala, sunt cunoscute numai prin intermediul scrierilor adversarilor lor istorici sau datorita cronicilor grecesti si romane. Vagi urme ale traditiei preotilor druizi s-au pastrat, de multe ori deformate, în miturile si basmele folclorului popoarelor celtice.
Druizii celti si brahmanii indieni
Regiunile care au pastrat cel mai bine traditia celtilor sunt: Irlanda, Scotia de Sus, Tara Galilor, Tinutul Cornway din Marea Britanie. Exista pastrate la British Museum numeroase pergamente în care se descrie istoria unui popor misterios, ale carui cunostinte si nivel de civilizatie sunt absolut uimitoare.
Cuvântul „druid” provine de la „dru-wed-es” (cel întelept), care contine aceeasi radacina ca si verbul latin „videre” si care subliniaza în acelasi timp caracterul specific celtic al cuvântului „druid” si legatura cu limbile indoeuropene.
Puteri fantastice prin ritualuri secrete
Secretul absolut în care erau pastrate cunostintele si ritualurile druidice avea drept efect amplificarea puterii initierii. Câteodata anumiti discipoli primeau o învatatura superioara, o initiere speciala, în insule, ca de exemplu, insula Dumet (în fata estuarului Loirei) sau Anglesey.
De-a lungul întregii lor istorii, galezii au pastrat o reputatie de experti, fiind înzestrati în special în materie de divinatie.
Pregatirea pentru a deveni druid dura 20 de ani
Împartirea societatii celtice în trei clase: poporul, nobilii (si razboinicii) si druizii este, probabil, o reminescenta a stravechii influente indo-europene, deoarece se regaseste identica în împartirea societatii indiene în care cele mai însemnate caste sunt cea a preotilor brahmani si cea a razboinicilor Kshatrya.
Poporul era supus orbeste nobililor, având o importanta extrem de redusa, asemanatoare cu cea a sclavilor antici.
Celtii si extraterestri
În lucrarea „Celtii si extraterestri”, cercetatorul modern al vechii civilizatii celtice E. Coarer-Kalondan Gwezenn-Dana, initiat în anumite mistere ale spiritualitatii druidice, realizeaza un studiu foarte interesant al surselor mitologice (cânturi, poeme, basme) referitoare la acest popor misterios. Dupa descoperirile sale sustinute si de citate semnificative din surse folclorice, celtii ar fi avut cunostinte tehnice foarte avansate, dublate si de o anumita pregatire psihica, ce se apropie de antrenamentul pentru dobândirea puterilor paranormale si, în plus, au avut si întâlniri cu civilizatii extraterestre care le-au dezvaluit multe din secretele lor.
Ghicirea viitorului
Înainte de a întreprinde o actiune importanta, druizii observau zborul pasarilor, tipatul lor si tot felul de semne divine pe care apoi le interpretau. Zborul corbului era un mijloc reputat, „sigur” pentru a prezice soarta unei actiuni. Irlandezii au numit aceasta pasare, printr-un joc de cuvinte intraductibil, „druizii-pasarilor”.
Druizii însarcinati cu „ghicitul” cursului evenimentelor aveau darul, în primul rând, de a usura angoasele politice si militare ale elitei cavalerilor. Druidul, prin stiinta sa, nu înceta sa îl asigure pe rege de viitorul lui, protejându-l prin practicile sale. Ei gravau descântece divinatorii pe baghete din lemn de tisa, acest arbore fiind considerat ca favorit divinatiei.
Arma bacteriologica
Se pare ca ei cunosteau arma bacteriologica, deoarece în multe povestiri se mentioneaza faptul ca atacatorii insulelor celtice era decimati de epidemii bruste, chiar în timpul luptelor sau în timp ce se retrageau. Daca aparitia unei epidemi cauzate de greutatile razboiului ar putea fi posibila o data, de trei ori la rând este deja o „coincidenta” stranie.
Zeii celti calatoreau în care zburatoare
Întâlnirile dintre celti si cei care ulterior aveau sa faca parte integrata din mitologia lor, sunt extrem de interesante. Mijloacele de locomotie ale zeilor erau cel putin foarte ciudate pentru omul de rând care consemna în povestile sale întâlnirea dintre oastea condusa de capetenia celtilor, Cuchulan si zeita Badb: „Ei vazura în fata lor un car la care era înhamat un singur cal rosu. Calul nu avea decât un picior. Oistea carului îi strapungea corpul, iar capatul oistei îi iesea prin frunte. În car era o femeie rosie, cu sprâncene, mantie si tunica toate rosii. Mantia era atât de lunga, încât atârna între rotile din spate ale carului, maturând pamântul.”
Descrierea este uimitoare si arata clar efortul unui profan de a traduce în limbajul epocii sale ceea ce vedea si îi era de neînteles. Evident, „cal cu un picior alerga strapuns de oiste” este o imagine ce nu are nici o legatura cu carele si caii obisnuiti, cunoscuti povestitorului. Dar cum ar fi putut acesta sa numeasca un mijloc de locomotie când cel mai eficient pe care îl cunostea era carul?! Mai mult decât atât, la apropierea ostenilor, din motive necunoscute, „femeia, carul si calul s-au transformat într-o pasare mare si neagra care a disparut în zbor”. Nu trebuie sa ne mire aceasta descriere, deoarece în mintea unui povestitor al acelor vremuri, ceea ce zboara nu poate fi decât „pasare”; astazi noi numim aparatele de zbor necunoscute – „farfurii”.
Tancuri-amfibii acum 4000 de ani!
„Într-o zi, locuitorii din Connaught s-au adunat pe malurile Shannonului. Ei vazusera în Shannon doua animale ciudate a caror spinare era înalta cât muntii. Aceste animale se bateau. Din boturile lor tâsneau jerbe de flacari care atingeau norii. Lumea dadea navala din toate partile la auzul vuietului. Iesind din apa, cele doua animale ajunsera pe mal. Sub ochii multimii adunate, din ele iesira doi porcheri. Ochal, regele genistilor din Connaught, le ura bun venit.
– Ce aventuri ati mai avut? întreba el.
– Aventuri destul de obositoare, raspunsera ei. Ati vazut doar singuri ce am facut. Timp de doi ani am fost transformati în animale preistorice si am trait pe fundul apei. O sa fie nevoie sa ne transformam din nou, pentru ca fiecare sa-si poata dovedi forta.”

Efectele muzicii celtice
„Lug, Dagda si Ogme (trei zei protectori care au luat efectiv parte la luptele dintre celti si invadatori) pornira în urmarirea dusmanilor. Sefii acestora, crezând ca sunt suficient de departe pentru a nu mai fi ajunsi, au intrat într-o casa, pentru a mânca. Au asezat harpa lui Dagda agatata de zid. Dar Lug, Dagda si Ogme au patruns cu îndrazneala peste ei, surprinzându-i. Dagda se adresa harpei : <<Vino!>>. Recunoscând vocea stapânului, harpa se desprinse de pe perete si se întrepta atât de repede spre Dagda, încât în drum ucise noua oameni. Se aseza în mâinile zeului care începu sa cânte. Acesta a cântat trei piese muzicale care au demonstrat virtuozitatea marelui artist. Prima piesa produse somnul profund al asistentei, a doua – râs, si a treia – gemete si lacrimi. Atunci Dagda interpreta din nou prima piesa si profitând de somnul tuturor, cei trei plecara teferi din tabara dusmanilor.”
Aceste trei bucati muzicale au ramas celebre în arta celtilor. Chiar în zilele noastre, urmasii acestora urmaresc sa ajunga din nou la aceasta performanta.
În loc de concluzie
Misterele fascinantei civilizatii a celtilor, pastratoare a unei traditii de mult apuse si impregnata de initierea spirituala a druizilor, nu pot fi epuizate în câteva articole. S-ar putea vorbi foarte mult despre magia lor ritualica, metodele lor de antrenament pentru dezvoltarea puterilor paranormale, despre locul si rolul femeilor în societatea celtica, despre regele Arthur si cavalerii Mesei Rotunde si, mai ales, despre initiatul druid cunoscut lumii întregi sub numele de Merlin (în galeza Myrddin). Legatura sacerdotilor druizi cu fiintele subtile ale naturii, suprematia pe care acestia o exercitau asupra elementelor fizice, mistificarilor ulterioare referitoare la ritualuri si sacrificii, toate acestea sunt provocarii pe care le lanseaza istoria înca nedescoperita a vechilor populatii, din a caror amintire au mai ramas numai legendele…