In decembrie 2017, Pentagonul a recunoscut ca finantase, pe ascuns, cu 22 milioane de dolari, intre 2008 si 2012, un proiect, numit pe scurt AATIP, pentru studierea fenomenului OZN, in conditiile in care, din 1969 incoace, n-a incetat sa afirme ca nu se ocupa si nu este interesat de acest subiect. Dramatismul dezvaluirii a fost intarit si de difuzarea, cu aceasta ocazie, a doua scurte videoclipuri, cu OZN-uri inregistrate pe radarele unor avioane de vanatoare, laolalta cu comentariile pilotilor.
In mod normal, toate inregistrarile de acest tip intrau sub incidenta secretului militar. Dar specialistul in informatii Luis Elizondo, care a condus proiectul AATIP, ca si continuarea lui nefinantata, a aranjat in liniste, chiar inainte de a parasi slujba sa din Departamentul Apararii, in octombrie 2017, desecretizarea unora dintre cele mai neobisnuite videoclipuri din seifurile secrete ale Pentagonului: imagini brute de la intalniri intre avioane de lupta si „vehicule aeriene anormale”, asa cum sunt numite OZN-urile in jargon militar.
Imagini educative
In memoriul intern in care solicita Pentagonului ca videoclipurile sa fie facute disponibile pentru vizionare publica, Elizondo a sustinut ca imaginile ar putea ajuta la educarea pilotilor si la imbunatatirea sigurantei aviatiei. Dar ulterior, in interviurile pe care le-a dat, el a spus ca intentia sa a fost, de la bun inceput, sa le poata folosi pentru a arunca o lumina asupra unui proiect necunoscut marelui public, o operatie ascunsa a Departamentului Apararii pentru colectarea si analizarea observatiilor OZN, proiect pe care el insusi l-a condus timp de sapte ani.
Videoclipurile, preluate din cockpit, arata ca pilotii se lupta pentru a-si bloca radarele pe obiecte zburatoare uriase de forma ovala. O stranie nava – despre care nimeni nu a emis pretentii ca i-ar sti originea sau modul de fabricatie – se vede plutind, pentru scurt timp, inainte sa sprinteze cu o viteza care provoaca icnete si exclamatii de surpriza din partea pilotilor.
Intamplarea cea mai larg mediatizata s-a petrecut in noiembrie 2004. Comandorul David Fravor, impreuna cu locotenent comandorul Jim Slaight, se aflau intr-o misiune obisnuita de antrenament, la 60-100 de mile in largul coastei dintre San Diego si Ensenada, Mexic, in pregatirea unei misiuni in Golful Persic pentru razboiul din Irak. Fravor era ofiterul comandant al A-41 Black Aces, o escadrila de doua avioane de lupta F/A-18F Super Hornet, care decolasera de pe portavionul Nimitz.
La un moment dat, au primit un apel ciudat de la un operator radio. Un ofiter de operatiuni de la
bordul crucisatorului U.S.S. Princeton, participant la acelasi exercitiu, dorea sa stie daca avioanele lor purtau arme.
„Doua CATM-9”, a raspuns comandorul Fravor, ceea ce insemna rachete false, care nu puteau fi lansate. Nimeni nu se astepta la schimburi ostile in largul coastei din San Diego, in acea dupa-amiaza. „Ei bine, avem o sarcina foarte reala pentru voi”, a spus operatorul radio, potrivit comandantului Fravor. De doua saptamani – a spus operatorul – cei de pe Princeton urmareau niste aeronave misterioase. Obiectele apareau ca din senin, la altitudinea de 24 km, apoi se indreptau catre mare, faceau manevre bruste, oprindu-se eventual, ca sa pluteasca nemiscate, la 6000 de metri. Apoi, fie ieseau din raza de actiune a radarului, fie se retrageau fulgerator. Iar acum erau din nou aici…
Ofiterul de operatii de pe Princeton le-a dat ordin lui Fravor si Slaight sa suspende exercitiul si sa zboare la aproximativ 60 de kilometri vest de locatia lor, catre aparitia neidentificata, si s-o investigheze. Cele doua avioane de lupta s-au indreptat catre locul indicat.
Nava Princeton a fost in permanenta legatura cu pilotii. Dar cand acestia au ajuns la „punctul de contopire” – adica atat de aproape incat radarul de pe Princeton nu mai putea sa spuna care erau obiectele si care avioanele de lupta – nici Fravor, nici Slaight n-au vazut, in primul moment, nimic. De asemenea, nu era nimic nici pe radarele lor.
Apoi, comandantul Fravor a privit in jos, spre mare. Era o zi calma, dar, intr-un loc, valurile se agitau puternic peste ceva care parea sa fie chiar sub suprafata. Indiferent ce era, a fost ceva suficient de mare pentru a tulbura marea. Erau niste valuri inalte si spuma, ca si cum apa fierbea. La vreo 15 metri deasupra involburarii, plutea un soi de aeronava alba, ovala, lunga cam de 12 metri si groasa de 3,5. „Era cam de aceeasi marime ca un Hornet, doar ca nu avea aripi”, a spus Fravor intr-un interviu ulterior. Nu crea nici acea agitatie a apei pe care o provoaca paletele unui elicopter. Pilotii au asemanat-o, datorita formei si culorii, cu un urias „tic-tac”, acea bombonica pentru respiratie. Nava sarea incoace si incolo deasupra valurilor, dar fara a se indrepta intr-o anumita directie.
Comandantul Fravor s-a angajat intr-o coborare circulara pentru a vedea mai bine ce este acolo, dar, pe masura ce se apropia, obiectul a pornit si el sa urce, urmarindu-i parca miscarile. Era aproape ca si cand ar fi venit sa-l intalneasca la jumatatea drumului. Atunci pilotul si-a abandonat coborarea circulara lenta si s-a indreptat direct spre obiect. In clipa aceea, acesta s-a indepartat. „A accelerat intr-o maniera pe care n-am mai vazut-o niciodata”, a spus el in interviu. Cateva clipe mai tarziu, obiectul a disparut si de pe radare. „A fost ceva extrem de ciudat”. Martorii erau depasiti de o tehnologie pe care n-o mai vazusera niciodata.
Pilotii au inregistrat, in infrarosu, imagini ale obiectului, cu fotomitraliera. Un fragment din aceasta inregistrare este acum la indemana celor interesati.
Cele doua avioane de lupta s-au adresat apoi ofiterului de operatiuni de la Princeton. Acesta le-a spus sa se indrepte spre un punct de intalnire – numit „punctul cap”, in limbajul aviatorilor – aflat cam la 60 de mile departare. Erau pe drum si se apropiau unul de altul cand postul de radio de pe Princeton a pornit din nou. Radarul reperase din nou ciudata aeronava. „Domnilor, nu veti crede”, a spus operatorul radio, „dar acel lucru este la punctul cap”. „Eram la cel putin 40 de mile distanta de acel loc, dar, in mai putin de un minut acest obiect ajunsese deja la punctul nostru de cap.”
Pana cand cele doua avioane de lupta au ajuns la punctul de intalnire, obiectul a disparut. Pilotii au revenit pe portavionul Nimitz, unde toti cei de pe nava aflasera deja despre ciudata intalnire a comandorului Fravor si se distrau copios pe seama lui. Superiorii sai n-au tinut cont de asta, iar Fravor a ajuns, asa cum fusese prevazut, in Golful Persic, ca sprijin aerian in timpul razboiului din Irak. E drept, nu inainte ca el si ceilalti implicati sa fi fost supusi unor teste, pentru a vedea in ce masura au fost afectati de incident.
Un obiect oval alb-negru
Inregistrarile video colectate cu ocazia intalnirilor dintre obiecte necunoscute si avioanele militare americane au fost atent examinate de specialistii proiectului AATIP. Intre acestea se vede imaginea unui obiect oval alb-negru, de marimea unui avion comercial, care era inconjurat de o aura stralucitoare, se deplasa cu viteza ridicata si se rotea pe masura ce se misca. Un fragment al acestei inregistrari este la dispozitia publicului.
Pe o inregistrare a unei alte intalniri, devenita si ea publica, se aude un comentariu ingrozit al unuia dintre piloti: „Exista o intreaga flota a acestora… Doamne, si toate se indreapta impotriva vantului. Iar vantul este de 120 de noduri spre vest”.
Dupa 13 ani de la strania intalnire, jurnalistii l-au gasit pe Flavor in casa lui din Windham, New Hampshire. El le-a povestit ca in cea mai mare parte a carierei sale de 18 ani ca pilot militar, soacra lui il tot intreba daca n-a vazut cumva un OZN. Timp de 15 ani raspunsul fusese „Nu”… Dar in dupa-amiaza aceea clara, in largul coastei Californiei, in 2004, toate acestea s-au schimbat. „Pot sa va spun, cred ca nu a fost ceva din aceasta lume”, a declarat el intr-un interviu pentru ABC News. „Nu sunt nebun, nu beau. Dupa 18 de ani de zbor, am vazut cam tot ce se poate vedea in acest domeniu dar ceea ce am vazut atunci nu a fost nici macar pe aproape de ele”. Intr-un alt interviu a adaugat ca este sigur de un lucru: „A fost un obiect real, exista si l-am vazut”.
De ce a negat Pentagonul studiul fenomenelor de tip OZN?
Subiectul fenomenelor aerospatiale neidentificate este extrem de delicat pentru militari. Daca recunosc existenta lui, trebuie sa admita ca ceva zboara deasupra teritoriului national, iar aviatia militara nu poate face nimic în acest sens. În plus, la întrebarile contribuabililor vor trebui sa recunoasca faptul cu nu au nici cea mai vaga idee ce anume ar putea fi, întrucat nu sunt arme ale partii adverse (prea zboara de cel putin 70 de ani, or nicio arma revolutionara nu ramane ascunsa atat timp) si nici fenomene naturale, data fiind înfatisarea si comportamentul inteligent. În plus, ipoteza extraterestra este extrem de putin probabila în forma ei populara, folosita de literatura si filmele SF („de ce ne tot dau tarcoale si nimic mai mult de atata vreme?”), dar si „toxica” si înfricosatoare sub orice forma.
Amenintari aerospatiale
În acelasi timp însa, militarii au fost în permanenta, extrem de interesati ce anume ar putea fi aceste aparitii, daca ele reprezinta o amenintare pentru securitatea nationala si daca din cunoasterea lor ar putea fi obtinute tehnologii pe care sa le foloseasca aviatia proprie. În consecinta, proiectul AATIP a fost acceptat doar cu conditia sa fie secret si sa nu se spuna nimic despre el marelui public. Putem întelege, prin urmare, situatia jenanta produsa de desecretizarea din decembrie 2017.
Un purtator de cuvant a spus: „Exista o anumita confuzie în raportul de presa cu privire la acest proiect si la pretinsul sau scop… Agentia de Informatii a Apararii nu a facut publice nicio informatie, fisiere sau videoclipuri”. Oficialii Departamentului Apararii au contestat acest lucru, spunand ca nu stiu la ce „confuzie” se refereau cei de la Agentia de Informatii a Apararii, declarand ca au fost „clari” în privinta obiectivelor proiectului. „Mandatul AATIP, cand a existat, a fost acela de a evalua amenintarile aerospatiale avansate pe termen lung pentru Statele Unite”.
Conform lui Emma Parry, de la ziarul The Sun, dupa ce oficialii guvernamentali au afirmat ca exista o confuzie cu privire la scopul proiectului ultra-secret privind OZN-urile, misterul legat de acesta s-a adancit. Ufologul Alejandro Rojas de la Open Minds TV, care este dedicat vietii extraterestre, a declarat: „Am impresia ca s-ar putea sa dea îndarat”. Un alt ufolog a declarat ca „nu s-a clarificat exact care este confuzia, dar nu sunt surprins de faptul ca se lupta acum în acest sens”. Alti experti OZN cred ca acest dezacord ar putea fi cauzat de faptul ca guvernul „nu este gata sau dispus” sa dezvaluie informatiile pe care le mai are…
Potrivit The Washington Post, Luis Elizondo, prin videoclipurile, obtinute sub o pretentie oarecum falsa, dar distribuite public, a pus oficialitatile într-o situatie delicata, deoarece acestea nu erau pregatite, si nici macar dispuse, ca sa apara si sa vorbeasca despre asta.
Contactata de Sun Online, Agentia de Informatii a Apararii, în esenta o organizatie de spionaj, a recunoscut ca au existat unele neîntelegeri. Înca de la începerea proiectului, au fost unii care nu s-au simtit confortabil cu obiectivele proiectului, speriati de faptul ca incidentele implicau aeronave care nu pareau sa fie facute de oameni.
Luis Elizondo a declarat lui Steve Inskeep de la National Public Radio, Morning Edition ca personalul Pentagonului nu întelegea ce anume fusese vazut. Se poate auzi, în înregistrarile din carlinga avionului, ca pilotii erau uluiti de performantele obiectului întalnit, de viteza sa, de modul inexplicabil în care se rotea prin aer s.a.m.d.
Un fost ofiter superior de informatii, care a cerut sa nu fie identificat îsi amintea ca, la începutul proiectului, „am considerat ca era ceva putin bizar”. El stia despre rolul lui Reid din prima mana, dar i-a întrebat pe cei care erau în tema: „Spune-mi ce înseamna asta? Ce facem noi de fapt? Ce se întampla? Sigur nu facem aici ceva care este un nonsens?”. El a mai adaugat ca „am fost îngrijorat ca banii au fost transferati catre altcineva, care era un asociat al lui Harry Reid”. „Întregul cerc era o piesa bizara”. Dar pana la urma s-a convins ca studiile efectuate au fost valabile. „Nu a fost un individ necinstit scapat de sub control.”
Totusi, finantarea proiectului a încetat. De ce? Un purtator de cuvant al Pentagonului a precizat: „Proiectul de identificare a amenintarilor aviatice avansate s-a încheiat în 2012… S-a constatat ca au existat si alte probleme, de prioritate mai mare, care cereau finantare si a fost în interesul Departamentului sa faca o schimbare”.
Persoane care nu si-au dezvaluit identitatea au spus ca si Reid ar fi încetat sa sustina studiul, deoarece acesta nu a produs informatii solide. În schimb, senatorul si alte persoane implicate spun acum ca un factor important a fost ca oficialii serviciilor de informatii erau îngroziti de ideea ca cineva ar putea afla despre proiect si ca totul va ajunge pe prima pagina a unui ziar.
Reid a adaugat ca a existat si o temere bazata pe credintele religioase, de pilda a unora care au considerat ca OZN-urile ar putea fi satanice. Cand reporterul George Knapp l-a întrebat uimit daca chiar a auzit asa ceva, ca fenomenul OZN ar fi „o manifestare a Raului?”, Reid i-a raspuns: „Da, cred ca exista o multime de oameni carora nu le place, din mai multe motive si puncte de vedere religioase. Si nu doreau sa se cheltuiasca bani pe asa ceva.”. În ciuda încetarii finantarii, rapoartele OZN continuau sa vina la Elizondo, iar cei ce fusesera implicati au continuat sa investigheze rapoartele OZN primite, în timp ce si-au îndeplinit si alte atributii în cadrul Departamentului Apararii. Luis Elizondo a declarat ca a lucrat în acest sens si cu oficiali de la marina militara si de la C.I.A. Efortul de colectare continua si în octombrie 2017, data demisiei lui Elizondo din functia sa din Pentagon.
Dovezi „coplesitoare”
Explicand motivele demisiei sale, Elizondo a spus ca relatarile si datele colectate de biroul sau, timp de un deceniu, inclusiv videoclipurile si alte dovezi, nu au reusit sa genereze atentia la nivel înalt care ar fi fost fireasca. În plus, proiectul a avut mai multi dusmani la nivelurile superioare ale departamentului, începand cu oficiali care erau sceptici, pana la unii „opusi ideologic misiunii AATIP”.
Ca parte a deciziei sale de a parasi Pentagonul, Elizondo a trimis o scrisoare Secretarului Apararii, Jim Mattis. În aceasta scrisoare, a carei copie a fost transmisa redactiei ziarului The Washington Post, el spunea ca încheierea finantarii, în 2012, stigmatul atasat cercetarii OZN si obstacolele ridicate de securitatea excesiva împiedicau proiectul sa deserveasca în mod eficient Departamentul Apararii, „sarcina caruia este sa identifice si, daca este necesar, sa neutralizeze orice amenintare la adresa securitatii nationale a Statelor Unite”. El a simtit ca Proiectul de identificare a amenintarilor aerospatiale AATIP nu a primit sprijinul pe care l-ar fi meritat si astfel a decis sa vorbeasca despre el în public.
Elizondo mai scria ca: „În ciuda dovezilor coplesitoare, atat la nivelurile clasificate, cat si la cele neclasificate, anumiti indivizi din Departamentul Apararii se opun cu fermitate cercetarii în continuare a ceea ce ar putea fi o amenintare tactica pentru pilotii, marinarii si soldatii nostri si poate chiar o amenintare existentiala la adresa securitatii noastre nationale.” Functionarul din Pentagon nu a putut confirma ca Mattis a vazut aceasta scrisoare.
Elizondo nu întelegea de ce conducerea militara nu a fost alarmata de amenintarea potentiala. „Daca un bombardier rusesc vine în apropierea Californiei, stirile sunt peste tot”, a spus el. „Acestea (OZN-urile) vin pe cerurile de deasupra facilitatilor noastre militare. Reactia noastra? Tarait de greieri”.
El a mai spus: „Am fost onorat sa slujesc la Departamentul Apararii si am luat misiunea de a explora fenomenele aeriene inexplicabile într-un mod cat se poate de serios… În cele din urma, însa, nu am putut sa îndeplinesc aceasta misiune, deoarece Departamentul – care a fost în mod evident depasit – nu a putut asigura acele resurse pe care dovezile, tot mai multe, le-ar fi necesitat… Am plecat sa gasesc un mediu în care investigarea acestor fenomene este prioritatea numarul unu”, facand trimitere la afilierea sa la „Academia de Arte si Stiinte To The Stars”.
Articolul din New York Times da in vileag proiectul Pentagnului
In 16 decembrie 2017, un articol din The New York Times, scris de Helene Cooper, Ralph Blumenthal si Leslie Kean, dadea in vileag faptul ca Pentagonul a finantat, intre 2008 si 2012, cu 22 milioane de dolari, un proiect „ultra-secret” privind fenomenul OZN. Asa cum remarca un jurnalist american, faptul „este socant si reprezinta, fara indoiala, un punct de inflexiune istoric in atitudinea noastra privind OZN-urile”.
Pentru a intelege mai bine proportiile surprizei produse de acest articol, trebuie reamintite doua lucruri. Pe de o parte, Pentagonul afirmase constant, din 1969 incoace, deci timp de aproape cincizeci de ani, ca nu este interesat de fenomenul OZN si nu are nicio preocupare in aceasta directie. Pe de alta parte, The New York Times nu publica, in mod consecvent, articole despre fenomene de tipul OZN, lasand acest subiect „neserios” pe seama tabloidelor sau a presei locale.
Cum s-a ajuns deci la articolul din 16 decembrie? Cum de un ziar atat de sobru si de prudent cu sursele sale a facut un pas atat de indraznet? Insusi unul dintre autorii articolului, Ralph Blumenthal, a publicat, dupa doua zile, un material in care a povestit pasii care au dus de la un zvon la un „hit” publicistic. Am luat din acest material o parte din informatiile care urmeaza.
„Cum intra o poveste despre OZN-uri in The New York Times?” incepe el. „Nu foarte usor, si numai dupa o scrupuloasa verificare, va asigur”. Jurnalismul de varf din toate mediile este supus la o presiune extrema. Cred ca cititorul va fi interesat sa citeasca cele ce urmeaza, pentru a intelege aceste exigente.
Amenintari avansate
Istoria a inceput cu doua luni si jumatate inainte. Leslie Kean, jurnalista de succes si autoarea unei carti excelente, tradusa si in romaneste, cu titlul „OZN un mister neelucidat. Generali, piloti si oficialitati guvernamentale depun marturie”, care a ajuns „New York Times bestseller” in 2010, s-a intalnit pe 4 octombrie 2017, intr-un hotel din Pentagon City, cu mai multi oficiali din domeniul informa-tiilor militare si cu Luis Elizondo, directorul unui proiect al Pentagonului despre care ea nu auzise niciodata: „Proiectul de identificare a amenintarilor aerospatiale avansate” (AATIP).
Ea a aflat cu aceasta ocazie ca proiectul a fost un efort secret, finantat din initiativa, din 2007, a liderului de atunci al majoritatii din Senat, Harry Reid. Obiectivul era investigarea amenintarilor aeriene, inclusiv a celor pe care armata le numea „fenomene aeriene neidentificate” sau doar „obiecte”. „Era o stire mare, deoarece armata Statelor Unite anuntase, inca din 1969, ca OZN-urile nu merita sa fie studiate”, a mentionat Blumenthal. Ziarista a aflat, de asemenea, ca Elizondo tocmai a demisionat pentru a protesta fata de ceea ce el a caracterizat drept secret excesiv si opozitie interna.
Leslie Kean a petrecut apoi ore intregi trecand in revista o seama de documente neclasificate, pentru ca proiectul, de 22 de milioane de dolari, a functionat in mare parte „in alb” (adica nu sub un nivel special de acces), fiind ascuns in bugetul enorm de aparare, cu doar o parte din el clasificata. Cateva zile mai tarziu, Luis Elizondo, impreuna cu alte cateva personalitati, intre care Harold E. Puthoff, inginer care a realizat cercetari privind perceptia extrasenzoriala pentru C.I.A. si mai tarziu a lucrat in calitate de antreprenor la proiect, sau Christopher K. Mellon, asistent adjunct, pentru informatii, al Secretarului Apararii, au anuntat ca se alatura unei noi societati comerciale, numita Academia de Arte si Stiinte „To the Stars” (AAS/TTS), care avea ca unul dintre obiective strangerea de bani pentru investigarea fenomenului OZN.
Leslie Kean i-a povestit despre toate acestea lui Ralph Blumenthal, reporter la The New York Times inca din 1964, pe care-l cunostea de ani de zile, si i-a spus ca subiectul putea fi potrivit pentru ziar. Fiind de acord, amandoi l-au intalnit pe Luis Elizondo in Philadelphia, pe 31 octombrie. Trei zile mai tarziu, Blumenthal i-a trimis un e-mail editorului executiv, Dean Baquet, despre „o poveste senzationala si foarte confidentiala, timp-senzitiva” despre care a spus ca „include un oficial senior din informatiile SUA, care a renuntat brusc luna trecuta la postul sau”, dand in vileag „un proiect profund secret, mult mitologizat, dar acum confirmat”.
Baquet l-a alertat pe Mark Mazzetti, editorul de anchete din biroul de la Washington al ziarului, iar Leslie Kean si cu Blumenthal s-au intalnit cu acesta, in New York, pe 7 noiembrie, pentru a-l informa. L-au asigurat ca nu exista surse anonime si ca toata lumea a fost inregistrata. Dupa aceste discutii, echipa s-a completat cu Helene Cooper, corespondenta la Pentagon a ziarului. La data de 17 noiembrie, aceasta l-a intalnit pe Elizondo, pentru a-i auzi povestea, in holul unui hotel nedezvaluit, langa Union Station din Washington D.C., unde „el a stat cu spatele la perete, cu ochii pe usa”. Afirmatiile lui Elizondo erau atat de surprinzatoare incat ziarista a fost la inceput sceptica, dar a ramas interesata sa obtina si alte dovezi.
Apoi, Carl Hulse, corespondent sef din Washington pentru New York Times, care il cunostea mai demult pe Harry Reid, a ajutat la organizarea pentru Helene Cooper a unui interviu cu acesta. Ea a zburat la Las Vegas pe 5 decembrie si s-a intalnit cu fostul senator. Acesta i-a confirmat ca a cerut, cu adevarat, in 2007, finantarea proiectului „super secret” din bugetul Departamentului Apararii. El a fost sustinut, la acea vreme de alti doi senatori, membri ai subcomisiei pentru bugetul apararii, Ted Stevens si Daniel K. Inouye. „Au fost asa-numiti bani negri”, spunea Reid. „Stevens stia despre asta, Inouye stia si el. Asta a fost si asa am dorit-o”. Vorbind despre actiu-nile sale de atunci, Reid spunea: „Nu mi-e jena, sau rusine si n-am nicio parere de rau pentru ca am facut asta. Cred ca este unul dintre lucrurile bune pe care le-am facut in serviciul meu din Congres. A fost ceva pe care nimeni nu-l mai facuse inainte”.
Leslie Kean l-a intervievat pe magnatul aerospatial, Robert Bigelow, care a confirmat si el participarea sa, fiind nemultumit de faptul ca americanii s-au abtinut de la cercetari serioase privind fenomenul OZN, din cauza unui „tabu copilaresc”. La randul sau, Ralph Blumenthal a intervievat un proeminent sceptic in privinta OZN-urilor, pentru a realiza „o vedere de perspectiva”.
Blumenthal a subliniat cat a fost de important ca sa nu se accepte nicio informatie fara dovezi. „Acest domeniu atrage atat fanatici cat si demistificatori; iar multi americani raman extrem de sceptici privind existenta fenomenului, asa cum este el prezentat in mod obisnuit”. Au urmat deci „schite dupa schite ale viitorului articol”, telul principal fiind „sa lase ancheta sa vorbeasca de la sine, fara partinire”.
Informatii credibile
Apoi, pe 8 decembrie, Helene Cooper s-a intalnit cu un purtator de cuvant al Pentagonului, pentru a-i cere sa raspunda la informatiile adunate. Raspunsul a venit repede. Purtatorul de cuvant al Pentagonului a confirmat ca proiectul a existat si a fost condus de Elizondo. Dar nu a putut spune cat timp a fost el responsabil de proiect si a refuzat sa raspunda la intrebari detaliate despre alte activitati ale acestuia sau ale biroului sau. A mai adaugat ca Departamentul Apararii „ia in serios toate amenintarile si potentialele amenintari la adresa poporului nostru, a averilor noastre si a misiunii noastre si ia masuri atunci cand se dezvolta informatii credibile”.
Pe 16 decembrie, New York Times si Politico au raportat, aproape simultan, despre existenta proiectului. Washington Post realizase si el, in paralel, mai multe interviuri confidentiale timp de doua luni cu Elizondo si Christopher Mellon, fost subsecretar adjunct al apararii pentru informatii, care, si-a dat si el demisia pentru a se alatura companiei „Academia de Arte si Stiinte To The Stars”. Documentele furnizate de fostii oficiali au inclus si scrisorile de sustinere a proiectului din partea fostului lider al Senatului, Harry M. Reid.
Pe 19 decembrie 2017, un reporter a cerut secretarul de presa al Casei Albe, Sarah Huckabee Sanders, sa spuna daca Trump crede in OZN-uri si daca seful ei intentioneaza sa restabileasca finantarea cercetarii acestui domeniu, finantare care se spune ca a fost sistata in 2012. Ea a declarat reporterilor ca nu a discutat despre OZN-uri cu presedintele Donald Trump, „dar voi verifica si voi fi fericita sa va tin la curent”...
