Aurul nazistilor un mister al istoriei

Regimul condus de Adolf Hitler s-ar remarcat prin nenumarate crime împotriva umanitatii, plus discriminari si masuri politice extreme care au dus în cele din urma la declansarea celei mai cumplite conflagratii militare din istorie. Printre cele mai interesante si putin cunoscute episoade ale regimului nazist, se remarca acela care priveste soarta aurului furat si transferat cu precadere în banci elvetiene. Detaliile aparute dupa sfârsitul conflagratiei mondiale nu au facut decât sa sporeasca scandalurile internationale care au urmat si au alimentat numeroase teorii ale conspiratiei. Cât despre aur, cautarile continua febril si în prezent.

Aurul se confisca

În perioada când Europa tremura de frica regimului nazist, conducerea acestuia nu a ezitat sa duca o politica de jaf la adresa victimelor sale. Episodul intitulat „Aurul Nazistilor” a suscitat dintotdeauna interes, atât din partea guvernelor multor state, cât si din partea victimelor agresiunilor naziste, a istoricilor si specialistilor, precum si a oamenilor obisnuiti.

Toti au vrut sa afle ce s-a întâmplat cu depozitele si valorile detinute de etnicii evrei în bancile elvetiene, precum si ce s-a întâmplat cu aurul furat de nazisti din bancile tarilor invadate. Cautarile au început în urma cu peste 60 de ani si continua si în zilele noastre. Pentru majoritatea cercetatorilor si investigatorilor, evenimentele au început sa se precipite înca din primele saptamâni ale lui aprilie 1945.

La acea data, câteva brigazi din cadrul U.S. Third Army, care marsaluiau prin Germania, s-au oprit în dreptul minei Kaiseroda din cadrul comunei Merkers. Primisera informatii de la localnici cu privire la faptul ca angajatii din cadrul German Reichsbank îngropasera multe lingouri de aur prin împrejurimi. Informatiile s-au dovedit a fi corecte.

La intrarea în mina, soldatii americani au descoperit lazi cu lingouri de aur, saci cu monezi din acelasi metal pretios, obiecte valoroase de arta si alte bunuri. Comoara a fost luata de catre fortele americane, ajutate de reprezentanti ai U.S. Treasury. S-a stabilit atunci ca aurul singur valora circa 238,4 milioane dolari americani (adica aproximativ 2,5 miliarde dolari la ora actuala). În timpul saptamânilor urmatoare, armata americana a mai gasit lingouri de aur în valoare de 18,7 milioane dolari.

Pe lânga lingouri, oficialii americani au mai facut o descoperire sumbra: nenumarate verighete de aur care apartinusera victimelor cumplitelor lagare de exterminare.

Operatiunea identificarii si recuperarii aurului nazist fusese demarata înca dinainte de încetarea razboiului. În anul 1944 guvernul american era deja informat de faptul ca liderii nazisti care nu mai credeau în ipotetica „victorie finala”, trâmbitata paranoic de Adolf  Hitler, erau ocupati deja cu transferul aurului jefuit.

 Liderii cu zvastica sperau astfel sa-si asigure bani pentru propriile persoane, alaturi de sumele necesare reconstruirii unei Germanii puternice dupa razboi. 

 Oficialii americani erau deosebit de îngrijorati cu privire la tarile neutre care au servit drept locuri de depozitare pentru valorile scoase din Germania. 

Programul Safeheaven

Drept consecinta, Departamentul de Stat si Trezoreria S.U.A. a lansat, în colaborare cu Foreign Economic Administration, un proiect ambitios intitulat Programul Safeheaven.

Acest proiect avea ca obiective stoparea încercarilor nazistilor de a face pierdute urmele aurului si valorilor furate, precum si localizarea, recuperarea si restituirea acestora catre proprietarii de drept. Cele doua mari agentii au colaborat si cu alte agentii federale, precum si cu Ministerul Economiei si cel de Razboi al Marii Britanii. Informatiile astfel obtinute au fost folosite ulterior în negocierile cu statele neutre care au colaborat cu regimul nazist în cazul tranzitarii si depozitarii aurului.

Când razboiul s-a sfârsit, Aliatii au descoperit ca rezerva de aur a Germaniei de dinainte de conflagratie valora circa 160 milioane dolari la acea data. S-a dovedit ca nazistii aveau sa fure aur în valoare de peste 600 milioane dolari din tarile ocupate, printre cele mai jefuite fiind Olanda si Belgia. Departamentul de Stat al S.U.A. avea sa descopere ca regimul nazist a vândut aur în valoare de 300 milioane $ catre bancile elvetiene.

Acelasi regim de trista amintire nu s-a sfiit sa spele circa 140 milioane $ în cadrul acelorasi banci elvetiene, banii fiind  folositi ulterior la cumpararea de bunuri din Spania si Portugalia. Cu acelasi aur furat, nazistii au cumparat diverse bunuri si din Suedia si regatul României, cheltuind în aceste tari circa 61 milioane $.

În cele din urma, autoritatile americane au reusit sa identifice si sa recupereze aur în valoare totala de 293 milioane $.

 

Procedurile au fost duse la îndeplinire de un for nou stabilit, denumit Comisia Tripartita, care avea sa lanseze celebra Comisie Tripartita a Aurului, compusa din reprezentanti ai S.U.A., Marii Britanii si Frantei. Aceasta avea sa decida cât anume trebuia sa primeasca fiecare tara jefuita. Comisia exista si în prezent si are sediul central la Bruxelles.

 

În cadrul acelei Conferinte din Paris, s-a decis ca Statele Unite si Marea Britanie sa conduca negocierile cu statele neutre. Negocierile demarate cu Elvetia în primavara anului 1946 s-au soldat cu semnarea Acordului de la Washington, conform caruia Elvetia se angaja la restituirea unei cantitati de aur în valoare de „doar” 58 milioane $, la valoarea de atunci a monedei americane. Timp de peste 40 de ani, cu exceptia reprezentantilor Consilului Evreiesc Mondial, nimeni nu a mai insistat pentru restituirea sau descoperirea completa a aurului nazistilor.

 

Cu toate acestea, în anul 1996, senatorul american Alfonse D’Amato a avut o întrevedere cu liderii Congresului Evreiesc Mondial în privinta aurului jefuit de nazisti si depozitat în banci elvetiene, care nu fusese restituit etnicilor evrei sau urmasilor acestora. Cu aceasta ocazie, lumea întreaga si-a reluat interesul în privinta unui episod considerat uitat si încheiat.

 

Au fost redeschise sute de dosare, s-au studiat documente uitate si s-au început anchete fara precedent în domeniul bancar. Reprezentantii Congresului Evreiesc Mondial, alaturi de specialisti din cadrul Asociatiei Bancherilor Elvetieni, au descoperit cu surprindere ca ceea ce la prima vedere parea un izvor s-a dovedit a fi de fapt un fluviu.

 

Au iesit astfel la suprafata, sume uriase niciodata declarate, spalari de bani si anchete cu privire la aurul transportat si pierdut de nazisti în Elvetia, Suedia, Spania, Portugalia, Argentina si Turcia.

 

Întrebari clasificate?

 

Multi jurnalisti si istorici sustin ca interesul din prezent fata de chestiunile care vizeaza aurul nazistilor si valorile etnicilor evrei din bancile elvetiene are la baza faptul ca foarte multe documente au ramas clasificate timp de 50 ani. Cu toate acestea, o mare parte din documente au fost declasificate în intervalul de timp dintre anii 1982-1997.

 

Agentii foarte puternice si influente precum Departamentul de Stat al S.U.A., C.I.A., Muzeul Holocaustului din Washington, Departamentul Trezoreriei, Departamentul de Justitie, Armata Americana, au lucrat intens pentru identificarea si recuperarea cantitatii totale de aur furat. Totusi, nu au descoperit prea multe.

 

Nici macar tangentele avute de Vatican cu banii spalati în Elvetia nu au dus la rezultatele îndelung asteptate.

 

Investigatiile lui Yaron Svoray

 

Yaron Svoray este un investigator israelian care a început o adevarata vânatoare pe cont propriu în vederea gasirii aurului nazist, estimat în prezent la o valoare de 1, 16 miliarde euro. Conform unei stiri relatate recent de cotidianul britanic The Telegraph, se crede ca aurul de negasit ar fi fost aruncat într-un lac de lânga Berlin. Aproape 18 lazi cu aur si platina ar putea zacea îngropate pe fundul lacului Stolpsee, o întindere de apa de aproximativ patru kilometri patrati, situata în nordul Germaniei.

 

Yaron Svoray, în colaborare cu autoritatile germane, va folosi radare si sonare de ultima ora pentru a încerca sa localizeze lazile cu aur  despre care se spune ca a fost ascuns în lac la ordinele lui Herman Goering, presat de asaltul final al Armatei Rosii asupra Berlinului.

 

Cautarile se bazeaza pe declaratia data de Eckhart Litz unei comisii dupa razboi. Acesta a sustinut ca a vazut un numar de 30 prizonieri dintr-un lagar de concentrare, care au descarcat lazi foarte grele din mai multe camioane parcate lânga lacul Stolpsee. „Lazile au fost duse cu feribotul în mijlocul lacului si aruncate în apele acestuia. Când ultima lada a fost aruncata peste bord, prizonierii au fost adusi pe mal, unde au fost aliniati si executati cu automatele Schmeisser de catre gardieni”, si-a reamintit Litz.

 

Yaron Svoray este un cunoscut investigator si jurnalist israelian, care si-a dedicat o mare parte din viata urmaririi persoanelor antisemite si descoperirii comorii nazistilor. El este de parere ca liderii germani care au ordonat operatiunea au fugit ulterior în America de Sud.

 

Încercarea lui Yaron Svoray de a descoperi aurul nazist în apele lacului Stolpsee nu este deloc una singulara. În anii ’80, atunci când lacul apartinea Republicii Democrate Germane, celebra politie secreta STASI a utilizat fara succes scafandri în încercarea de a localiza aurul. La fel, în 2011, un grup de oameni de afaceri a apelat de asemenea la serviciile unei echipe de scafandri. Tot fara succes.

 

Cu toate acestea, anchetatorul israelian nu se da deloc batut.

„Pentru mine este o chestiune deosebit de importanta. Nu are legatura cu valoarea financiara, cât cu memoria oamenilor de la care aurul a fost jefuit. Scopul meu final este de a li se face putina dreptate”, încheie Svoray.

 

Anul 2017 este unul bogat in noutati privind comori naziste carora li s-a dat de urma. Un prim exemplu este cel al cautatorului Hans Glueck, care a anuntat ca a gasit urmele unei comori naziste situate in padurile Bavariei.

Vesti proaspete

 Glueck dispune si de o harta a regiunii preluata de la un prizonier de razboi care a lucrat in acea zona. In ultimele zile ale celui de-al Treilea Reich, seful SS Heinrich Himmler i-a ordonat generalului SS Ernst Karltenbrunner (care, condamnat la Procesul de la Nürenberg, a fost executat prin spânzurare in 1946) sa goleasca Berlin ReichBank de toate bunurile furate si sa fie adapostite in seifuri. Ordinul a fost executat si comorile (in special lingouri de aur provenite din topirea aurului furat de la evreii deportati si exterminati) au fost transportate cu trenul spre sud, spre zonele impadurite ale Bavariei de sud. S-a estimat ca s-a ascuns in paduri aur in valoare de peste 500 milioane lire sterline. Dupa razboi, un grup de rezistenta nazist din Alpi a incercat zadarnic sa gaseasca depozitele.

 Istoricii afirma ca este sigur ca trenul cu aurul nazistilor nu a trecut in Austria, caci atacurile aeriene ale aliatilor a oprit transportul. De altfel, trupele sovietice au interceptat o telegrama prin care oficialul SS confirma ascunderea comorii. Locatia era padurea Arrach. O alta dovada ca a existat un transport masiv cu acel tren nazist este faptul ca in vila lui Karltenbrunner aliatii au gasit 75 kilograme de aur in sase lingouri – generalul SS se „premiase” singur… Cazul a revenit in actualitate in 2017 pentru ca actualmente proprietarul zonei cu pricina nu permite sapaturile pentru scoaterea la lumina a comorii.

Nava scufundata

 Vasul comercial nazist SS „Minden” a fost scufundat intentionat de echipaj la data de 24 septembrie 1939 si se estimeaza ca avea la bord aur in valoare de peste 130 de milioane dolari (aproximativ patru tone aur). Vasul german era urmarit de o nava de razboi britanica. Epava a fost localizata la 120 de mile nautice de Islanda. Sunt in curs de desfasurare tratativele de scoatere la suprafata a comorii. Pe de alta parte, sunt in curs de desfasurare cautarile unui tren nazist cu valori in aur si obiecte de arta, despre care se stie ca, observat de aviatia aliata, ar fi fost ingropat in zona unui tunel din Polonia.

Aurul nazist continua sa aprinda imaginatia istoricilor, aventurierilor si a cautatorilor de comori. Pare a fi un blestem al milioanelor de victime ale nazistilor faptul ca nu este inca descoperit, in totalitate.