Vechea Civilizatie Europeana

„Civilizatia si istoria au început acolo unde locuieste azi neamul românesc.”– W. Schiller, arheolog american

Marija Gimbutas (1921-1994), profesor de arheologie europeana la Universitatea californiana din Los Angeles (UCLA), a fost prima care a enuntat ideea de Vechea Civilizatie Europeana sau „Vechea Europa”. Gimbutas desemna prin aceasta complexul cultural european din neolitic si epoca cuprului înainte de infiltrarea vorbitorilor de idiomuri indo-europene dinspre stepa eurasiatica, începând cu cca. 4.200 si pâna la 2.800 î.Hr. Alaturi de Romulus Vulcanescu, a fost unul dintre cei mai perseverenti cercetatori ai civilizatiei europene de dinaintea venirii indo-europenilor. Scrierile doamnei Marija Gimbutas sunt lucrari de referinta în acest domeniu.

Cultul „mirabilei seminte”

România actuala îsi are originile în perioada Vechii Civilizatii Europene. Aceasta entitate culturala, cuprinsa între anii 6.500 si 3.500 î.Hr., a avut o structura sociala bine consolidata, chiar „civilizata”, în care rolul predominant în societate îl avea femeia. „Absenta reprezentarilor privind o societate razboinica sau condusa de barbati reflecta o structura sociala în care femeile aveau rolul principal si în care atât barbatii, cât si femeile activau în mod egal întru binele comun. A fost o perioada de reala armonie, în deplin acord cu energiile creatoare ale naturii.” sustine Marija Gimbutas.

Unele dintre caracteristicile esentiale ale acestei civilizatii stravechi sunt: egalitatea membrilor sai, spiritul pasnic, organizarea societatii în comunitati, dezvoltarea tehnologiei pentru producerea ceramicii si a prelucrarii metalului, credinte religioase ce se bazau pe adorarea divinitatilor feminine cosmice, dezvoltarea scrierii.

Toate acestea au pus bazele unui centru european dezvoltat si complex. „A devenit evident ca aceasta straveche civilizatie europeana precede cu câteva milenii pe cea sumeriana”, afirma Marija Gimbutas. Tot ea scoate în evidenta rolul predominant al femeii, ce era de tip religios, sacru, principiul feminin fiind considerat creator si etern în civilizatia pelasga.

În acea perioada au fost ridicate temple pe peretii carora erau pictate forme spiralate si simboluri sacre stravechi, asa cum se poate vedea la templul de la Cascioarele, jud. Calarasi, o asezare insulara pe un lac din apropierea Dunarii. Pe insula din mijlocul lacului, numita Ostrovelul, au fost descoperite vestigii foarte vechi: un medalion de lut ars pe care era gravata o spirala rosie; o coloana cu înaltimea de doi metri pe care erau gravate 22 de linii verticale paralele, de-a lungul carora erau sapte rânduri orizontale a câte sapte perechi de triunghiuri.

Templele din aceasta perioada erau închinate unor divinitati feminine, centrate în jurul Zeitei Mama. Divinitatile erau venerate ca fiind creatoare ale vietii, si nu în ipostaza de contraparti ale zeitatilor masculine. Din aceasta cauza, întreaga organizare a vietii era directionata spre bunastare, atât materiala, cât si spirituala, spre dezvoltarea agriculturii, a olaritului si a prelucrarii metalelor în comuniune cu natura. Civilizatia era pasnica, taraneasca, democratica. Pelasgii dispuneau de bogate zacaminte minerale, paduri, pesteri si câmpuri agricole.

În spatiul carpato-danubiano-pontic s-a dezvoltat de timpuriu o civilizatie autohtona, care a iradiat, influentând populatiile din jur.

Invaziile si migratiile

Începând cu anul 4400 î.Hr., Vechea Europa a început sa fie invadata de populatia kurgan (cunoscuta si sub denumirea de populatia indo-europeana), în trei valuri succesive. Poporul kurgan era un popor de razboinici violenti, ce venerau zei ai cerului si ai razboiului.

Prima invazie indo-europeana a avut un impact foarte puternic asupra locuitorilor asezarilor civilizate pelasge. O parte din populatie a migrat în Peninsula Italica si dincolo de Alpi, în Europa Occidentala.

Populatia kurganiana avea o ideologie de casta, unde rolul predominant în societate îl avea barbatul.

Aceasta influenta s-a rasfrânt si asupra populatiei autohtone din zona tarii noastre, producându-se o amalgamare treptata a celor doua componente ideologice, cea autohtona si cea indo-europeana, ducând progresiv la cristalizarea civilizatiei europene. Aceasta noua civilizatie a dat nastere unei noi populatii.

A doua invazie a aparut la aproape o mie de ani dupa prima, aproximativ în anul 3.400 î.Hr., tot din stepele nord-pontice.

Al doilea val al populatiei kurgan a fost urmat la scurta vreme de un al treilea val de invazie, de data aceasta al populatiei Iamna, în jurului anului 3000 î.Hr.

În urma impactului cu aceste doua invazii ale popoarelor migratoare, o parte a populatiei pelasge a cunoscut exodul, ajungând în zona Peninsulei Italice dincolo de Alpi si dincolo de Pirinei. Spatiul civilizatiei pelasge se dezintegreaza treptat, iar „asezarile urbane ale Vechii Europe, cu templele lor, cu altare rafinate, vase rituale, trepiede si sculpturi (figurine) au disparut”, afirma Marija Gimbutas. Odata cu aparitia acestor popoare razboinice pe teritoriile dacogetice are loc si raspândirea metalurgiei bronzului, în special a armelor de lupta (pumnale, halebarde, securi, buzdugane etc.)

Sfârsitul civilizatiei Vechii Europe

Dezintegrarea Vechii Europe a început dupa anul 3.500 î.Hr, exceptând zona de munte si de coasta, a insulelor din Marea Egee si Marea Adriatica. Apogeul acestei dezagregari a avut loc în jurul anului 2.200 î.Hr.

În toata aceasta perioada au aparut foarte multe modificari în structura religioasa, sociala si culturala a civilizatiei nou create.

Daca Vechea Civilizatie Europeana era mai degraba sedentara, bazata pe agricultura si horticultura, fiind egalitari si pasnici, având o ideologie axata pe aspectele creatiei, ale mortii si regenerarii, centrate în jurul Zeitei Mama (Mater Creatrix), simbolizând principiul feminin, civilizatia kurganiana era mobila, având o structura razboinica, cuceritoare.

Ei erau patriarhali, iar ideologia culturala era axata pe forta virila, pe zei razboinici, eroi ai cerului senin si ai tunetului. Daca populatia pelasga folosea calul si caruta pentru îndeplinirea îndeletnicirilor lor, odata cu venirea kurganienilor, calul si carul devin elemente esentiale în organizarea militara si, de asemenea, se initiaza ritualurile de sacrificiu animal si uman. „Calul, carul, jugul, pumnalul si lancea, patriarhatul, precum si noi zei si imagini mitice – tipice mitologiilor indo-europene – au fost introduse ori s-au impus. Vechea Europa a fost transformata, dar nu exterminata.” (Marija Gimbutas)

În cartea Dacia preistorica, Nicolae Densusianu vorbeste despre stravechea civilizatie pelasga care, în viziunea sa, a dat nastere întregii civilizatii europene.

„Înainte de civilizatiunea graca si egipteana, o civilizatiune mult mai veche se revarsa asupra Europei. Aceasta a fost civilizatiunea morala si materiala a rasei pelasge si care a deschis un vast câmp de activitate a genului omenesc. (…) Influentele acestor trei culturi pelasge au fost decisive, pentru soarta muritorilor de pe acest pamânt. (…) Pelasgii au fost adevaratii fondatori ai starii noastre actuale (…) Pelasgii ne apar dupa vechile traditiuni istorice ca una si aceeasi populatie cu neoliticii, cari introduc în Europa cele dintâi elemente ale civilizatiunii, animale domestice, cultura cerealelor si o arta industriala mai progresata.”

„Pelasgii ne apar în fruntea tuturor traditiunilor istorice, nu numai în Elada si în Italia, dar si în regiunile din nordul Dunarii si ale Marii Negre, în Asia Mica, în Asyria si în Egipet. Ei reprezinta tipul originar al popoarelor asa numite arice, care a introdus în Europa cele dintâi beneficii ale civilizatiunii.

Pentru poporul grecesc, pelasgii erau cei mai vechi oameni de pe Pamânt. Rasa lor li se parea atât de arhaica, atât de superioara în conceptiuni, puternica în vointa si în fapte, atât de nobila în moravuri încât traditiunile si poemele grecesti atribuiau tuturor pelasgilor epitetul de «divini», dioi, adeca oameni cu calitati supranaturale, asemenea zeilor, un nume, ce ei întru adevar l-au meritat prin darurile lor fizice si morale. Grecii îsi perduse de mult traditiunea, când, cum, si de unde au venit ei în tinuturile Eladei; însa, ei aveau o traditiune ca înainte de dânsii, a domnit peste pamântul ocupat de ei un alt popor, care a desecat mlastinile, a scurs lacurile, a dat cursuri noi râurilor, a taiat muntii, a împreunat marile, a arat sesurile, a întemeiat orase, sate si cetati, a avut o religiune înaltatoare, a ridicat altare si temple zeilor si ca acestia au fost pelasgii.