„Imaginati-va ca sunteti în masina si conduceti prin oras iar la un moment dat întâlniti o intersectie. Virati la stânga, si faceti acest lucru pentru ca nimeni nu v-a obligat sa-l faceti. Mai mergeti ceva timp si ajungeti la o alta interesectie: acum virati la dreapta, însa nimeni nu v-a determinat sa o luati într-o directie sau alta: nu este un trafic intens, nu este nici un fel de deviere impusa de politie, nimic de acest gen. Putem conchide, pâna în acest loc, ca, în calitate de soferi, sunteti în totalitate liberi sa actionati dupa bunul plac.
Acest tablou al libertatii absolute se poate schimba radical daca admitem ca motivul pentru care ati cotit prima data spre stânga si apoi spre dreapta este faptul ca sunteti dependent de tigari si va aflati în cautarea disperata a unui magazin înainte ca acesta sa închida. În acest caz, trebuie sa admitem ca, mai curând decât conduceti, sunteti de fapt condusi: nevoia de a fuma v-a determinat sa virati mai întâi la stânga si apoi la dreapta. Poate ca va doriti foarte mult sa va eliberati de aceasta dorinta irationala care nu numai ca va ameninta longevitatea, dar de asemenea va împiedica sa faceti ceea ce ar trebui sa faceti.”
Libertatea pozitiva este definita ca fiind folosirea tuturor resurselor si abilitatilor pentru a atinge potentialul maxim (se poate include si libertatea fata de contrangerile interne), spre deosebire de libertatea negativa care reprezinta libertatea fata de constrangerile externe. Inerenta conceptului de libertate pozitiva e ideea ca libertatea e definita de abilitatea cetatenilor de a participa in cadrul guvernarii lor sau la o cooperare voluntara in cazul anarhistilor. Conceptele de structura si agentie sunt esentiale pentru ideea de libertate pozitiva. Pentru ca o persoana sa fie libera, trebuie sa fie libera de inhibitiile structurii sociale atunci cand isi exercita liber arbitrul. Sexismul, rasismul si clasismul pot inhiba din punct de vedere structural libertatea unei persoane.
Notiunea de libertate pozitiva e ideea centrala a liberalismului social (diferit de liberalismul clasic).
Cuvantul “libertate” face referire la multe lucruri, dar Isaiah Berlin recunoaste doar 2 tipuri de libertate. Berlin considera ca afirmatia “Nu sunt sclavul nimanui” ca fiind o afirmatie a libertatii negative, adica libertatea fata de interferentele altor indivizi. La polul opus avem “Sunt propriul meu stapan”, care e o afirmatie a libertatii pozitive, libertatea de alegere a felul in care ne traim viata.
Explicatia lui Charles Taylor poate ca e mai practica.
https://www.youtube.com/watch?v=y97Ywl7RtUw
Taylor spune ca Libertatea Negativa e un “concept al oportunitatii”: o persoana poseda Libertatea Negativa numai daca nu e supusa unor forte externe si are un acces egal la resursele societatii (indiferent de felul in care alege sa isi petreaca timpul). Libertatea Pozitiva, zice Taylor, e un “concept al exercitiului”: posedarea ei poate sa insemne ca persoana nu e constransa intern; persoana trebuie sa se comporte conform Eu-lui ei cel mai inalt – conform ratiunii. Sa presupunem ca un actor bogat si influent este dependent de droguri. Acest actor poate ca poseda multa Libertate Negativa, dar poseda foarte putina Libertate Pozitiva. Conform definitiilor lui Taylor, Libertatea Pozitiva prespune existenta unei stari decizionale mature, libera de constrangeri interne (slabiciune, ignoranta, teama).
Punand problema in termenii cei mai simpli, se poate spune ca o societate democratica e o societate libera deoarece e auto-determinata, iar membrii sai sunt liberi in masura in care participa la procesul democratic. Dar exista si aplicatii individualiste al conceptului de libertate pozitiva. De exemplu, se zice uneori ca guvernul ar trebui sa aiba ca scop crearea conditiilor necesare indivizilor pentru ca acestia sa devina independenti sau sa isi implineasca scopurile.
“Nu consider un atac la demnitatea mea, daca incerci sa imi iei cheile de la masina, impotriva vointei mele, atunci cand am baut prea mult. Nu e nimic paradoxal in incheierea, de dinainte, al unui acord paternalist de supraveghere in acele circumstante care ne pun la indoiala competenta.” Ron Replogle, Recovering the Social Contract
Din acest punct de vedere, libertatea pozitiva e aderarea la un set de reguli ce sunt acceptate de toate partile implicate. Daca regulile sunt schimbate, toate partile implicate trebuie sa fie de acord cu schimbarea. De aceea libertatea pozitiva nu e nimic altceva decat o filozofie contractata.
Isaiah Berlin se opune sugestiei ca paternalismul si libertatea pozitiva sunt echivalente. El afirma ca libertatea pozitiva poate fi aplicata atunci cand retragerea libertatii unui individ se face ca urmare a alegerii facute de acel individ, si nu in urma unui principiu general social sau a opiniei altei persoane. In cazul in care o persoana ia cheile unui sofer impotriva vointei sale deoarece acesta a baut, putem vorbi de libertate pozitiva doar daca exista un acord anterior intre cei doi. Prin indepartarea cheilor, cealalta persoana faciliteaza decizia anteriora si se asigura ca va fi respectata chiar si in cazul comportamentului paradoxal (betie) al soferului. Dar daca soferului ii sunt luate cheile in lipsa unui acord anterior situatiei actuale, atunci vorbim de paternism si nu de libertate pozitiva.
Pentru Fromm, eliberarea de instictele animalice sugereaza ca supravietuirea se bazeaza pe deciziile luate:
“Actionarea impotriva vointei lui Dumnezeu inseamna eliberarea de coercitie, iesirea din starea de existenta inconstienta a vietii pre-umane. Actionarea impotriva comenzilor autoritatii, comiterea unui pacat … reprezinta din perspectiva naturii umane pozitive, primul act de libertate … el este liber de constrangerile paradisului, dar nu este liber sa se guverneze singur, sa isi realizeze individualitatea.”
Berlin credea ca libertatea pozitiva da nastere abuzului de putere. Atunci cand un conducator politic considera ca detine cheia filozofica a unui viitor mai bun, acest scop sublim poate fi folosit la justificarea unor mijloace brutale.
Urmarirea fara limite a libertatii pozitive poate duce la o situatie in care statul sa forteze asupra cetatenilor anumite moduri de viata, deoarece statul considera ca e solutia cea mai rationala.
Dintr-un punct de vedere anarhist, libertatea pozitiva inseamna ca fiecare individ are dreptul sa se dezvolte complet, atat pe ei insisi cat si abilitatile lor. Pentru anarhisti libertatea pozitiva nu inseamna dreptul de a crea obligatii impotriva vointei oamenilor si nici necesitatea unui guvern care sa intervina si sa asigure drepturi. Anarhistii spun ca orice libertate ce vine din partea guvernului, nu e o libertate, e doar o permisiune ce poate fi retrasa oricand.
Libertatea negativa e definita ca fiind libertatea de inteferentele altor oameni si contrasteaza cu libertatea pozitiva ce e definita ca fiind libertatea individuala de inhibitiile structurilor sociale ce exista in cadrul societatii (clasism, sexism, rasism, etc.).
Distinctia dintre libertatea pozitiva si cea negativa a fost facuta de Isaiah Berlin in lucrarea sa din 1958 “Doua concepte ale libertatii”. Conform lui Berlin, distinctia aceasta este incorporata de traditia politica. Notiunea de libertate negativa este asociata unor filozofi britanici ca Locke, Hobbes, Adam Smith si Jeremy Bentham, in timp ce notiunea de libertate pozitiva este asociata filozofilor continentali ca Heggel, Rousseau, Herder si Marx.
In cuvintele lui Berlin, “libertatea negativa implica un raspuns la intrebarea: In ce conditii – o persoana sau un grup de persoane – sunt sau ar trebui lasate sa faca ceea ce sunt capabile sa faca sau sa fie, fara a fi deviate de alte persoane”.
Restrictiile libertatii negative sunt impuse de o persoana, nu de cauze naturale sau incapacitate. Helvetius a exprimat acest lucru, clar: “Omul liber este omul ce nu e inlantuit, nu e inchis, nu e terorizat asemenea unui sclav de teama de pedeapsa … nu lipsa de libertate il impiedica pe om sa zboare asemenea unui vultur sau sa inoate asemenea unei balene.”
Psihanalistul si filozoful umanist Erich Fromme a ajuns la o distinctie similara intre cele doua tipuri de libertate, in lucrarea sa din 1941 “Teama de libertate”. Lucrare ce preceda eseul lui Berlin cu mai bine de o decada. Fromm ne indica felul in care distinctia dintre cele doua libertati se face de-a lungul evolutiei umane, lasand in urma activitatile instictuale. Acest aspect al libertatii, “este folosit nu in sensul pozitiv al “libertatii”, ci in sensul negativ al “libertatii fata de”, mai exact libertatea fata de determinatiile instinctuale ale actiunilor sale”. Pentru Fromm, libertatea negativa marcheaza inceputul umanitatii ca specie constienta de propria sa existenta si eliberarea de instinctele de baza.
Distinctia dintre cele doua libertati e considerata doar aparent corecta de catre filozofii politici marxisti si socialisti, care sustin ca cele doua nu pot fi separate in practica si ca una nu poate exista fara cealalta. Desi nu este nici socialist si nici marxist, Berlin argumenteaza:
“Se pare ca o frontiera trebuie trasata intre zona privata a vietii si cea a autoritatii publice. Locul in care trebuie trasata e o problema de argumentare. Oamenii sunt in general independenti si nici una dintre activitatile lor nu este atat de privata incat sa nu afecteze vietile celor din jurul lor. Libertatea unora depinde de restrictiile altora. Libertatea leului e moartea gazelei.”
Enciclopedia Standford a Filozofiei descrie libertatea negativa ca fiind:
“Ideea de libertate negativa … este folosita in apararea liberala a libertatilor constitutionale tipice societatilor liberal-democratice (libertatea religioasa, de miscare, de exprimare libera) si in argumentele contra interventiei statului paternalist sau moralist. Mai este invocata si apararea dreptului de proprietate privata, desi unii afirma ca insasi ideea de proprietate privata amplifica ideea de libertatea negativa.”
Libertatea negativa si autoritatea
Ce raspuns am putea da la intrebarea: “In ce fel poate fi reconciliata dorinta de libertatea a omului cu presupusa nevoie de autoritate?” Raspunsul la aceasta intrebare a fost dat de mai multi ganditori, dar aceste raspunsuri se conformeaza ideilor lor de libertate si a amestecului unor concepte ca autoritatea, egalitatea si justitia.
Hobbes si Locke ofera doua solutii la aceasta problema. Pentru inceput, ambii sunt de acord in privinta necesitatii unei delimitari stricte si clare zonei in care fiecare individ sa poata actiona conform dorintelor si inclinatiilor sale. Aceasta zona e definita ca fiind spatiul libertatii personale. Dar ambii cred ca o societate nu poate exista decat daca exista si o oarecare autoritate al carei scop e de a preveni ciocnirile unor scopuri diferite si marcarea granitelor intre care incepe si se termina libertatea personala individuala. 
Diferenta dintre raspunsul celor doi filozofi e data de delimitarea zonei respective. Hobbes, afiseaza negativitate in privinta fiintei umane, spunand ca e necesara o autoritate puternica pentru a supune impulsurile salbatice si corupte ale omului. Doar o autoritate puternica poate indeparta si tine la distanta amenintarea permanenta a anarhiei. Locke credea, la randul lui, ca in general oamenii sunt mai mult buni decat rai, prin urmare spatiul libertatii personale nu are nevoie de restrictionarile unei autoritati.
Desi Locke avea o conceptie relativ negativa a libertatii (in termeni de non-interferenta) , diferenta era data de preferinta sa fata de conceptul clasic de libertate, adica respingerea ideii de libertate individuale daca aceasta era subordonata puterii arbitrare a altuia.
John Jay afirma ca: “Nu este nimic mai cert decat necesitatea indispensabila a Guvernului si nu se poate nega ca oriunde si oricum este instituit, oamenii sunt nevoiti sa ii cedeze o parte din drepturile lor naturale pentru a-l putea investi cu puterea necesara.” Ceea ce vrea Jay sa exprime ar fi mai usor de inteles daca inlocuim “drepturile naturale” cu “libertatea negativa”, ideea e ca puterea sau autoritatea unui guvern legitim deriva partial din acceptarea restrictiilor libertatii negative.
Tibor Machan apara libertatea negativa deoarece e “necesara pentru alegerile morale, deci pentru dezvoltarea umana” si sustine ca “e asigurata atunci cand drepturile membrilor individuali, dintr-o comunitate umana, la viata, la actiune voluntara si la proprietate sunt respectate, observate si aparate in mod universal.”
