Situata pe versantul stâng al Vaii Izvorul Tausoarelor, la o altitudine de aproape 1.000 m, pestera Tausoare sau, dupa numele ei corect, pestera de la Izvorul Tausoarelor, s-a format pe un sistem complex de diaclize în calcare bituminoase eocene, compacte, fosilifere, uneori grezoase, cu vine de calcite, si fascineaza printr-o multitudine de galerii si patru râuri subterane care apar de mai multe ori si se pierd sub stânci, prin alternanta portiunilor orizontale sau în panta cu saritori si rupturi cu cascade.
Istoria ei începe în anul 1955, când învatatorul Leon Barte, plimbându-se pe valea Izvorul Tausoarelor, a observat cum apa vaii dispare sub pamânt, albia ramânând seaca.
Intrigat, a cercetat mai atent versantul în care disparea apa, coborând pantele înclinate, printr-o gura nu prea larga. Devenit speolog din pasiune si revenind în repetate rânduri în pestera, a patruns tot mai departe, pâna si-a dat seama ca se afla în pragul unor descoperiri impozante, ce-i depasesc puterile, astfel ca a decis sa se adreseze Institutului de Speologie din Cluj.
Cercetatorii M. Serban, I. Viehmann, D. Coman si T. Rusu au initializat o explorare sistematica, începând chiar din iarna aceluiasi an, ce a dus la gasirea de noi galerii, unele impresionante prin largime si înaltime, altele prin îngustime si lungime. A fost descoperita o galerie plina de formatiuni de gips, cele mai interesante concretiuni de acest fel din România.
Pestera s-a dovedit a fi din ce în ce mai adânca, în 1961 atingând 5.050 m dezvoltare si 350 m adâncime si realizând astfel un dublu record, de lungime si de adâncime. Acesta din urma a fost reconfirmat prin cercetari ulterioare, care au determinat o adâncime de 425 m, însa din punct de vedere al dezvoltarii, pestera nu ocupa în prezent decât locul 5.
O alta descoperire bizara o constituie „bilele de Tausoare”, ce se gasesc încastrate în peretele calcaros si în podeaua partii din pestera careia i-au împrumutat numele – Sala Bilelor.
Nu se stie cum s-au format si nici motivul, dar aceste bile au creat diverse întâmplari de-a lungul timpului. O alta ciudatenie a lor este faptul ca în anumite momente emit anumite murmure provenit din neant. Daca stai cu urechea lipita de o bila poti sa auzi oameni vorbind, dar niciodata nu vei întelege limbajul lor.
Un eveniment imposibil de explicat s-a petrecut în vara anului 1987, când un barbat din Timisoara, fiind fascinat de misterul bilelor, s-a furisat în pestera cu un casetofon pentru a înregistra murmurele. Când noaptea s-a lasat, murmurele s-au intensificat în intensitatea si barbatul a lesinat de frica. Când s-a trezit de dimineata se afla în fata pesterii doar ca era de fapt o alta pestera, cea a Ialomitei din Bucegi. Era înfasurat în patura pe care adormise si a fost trezit de un calugar care trecea prin zona. Calugarul nu s-a aratat uimit de povestea barbatului si a încercat sa-i explice ca prin ceea ce a facut a trezit mânia fortelor din lumea de dincolo.
Barbatul s-a întors la Pestera Tausoarelor, dar nu si-a mai gasit casetofonul. Fascinat, speriat, dar si uimit de patania sa, timisoreanul a crezut ca aceste bile misterioase sunt de fapt un sistem de teleportare, pentru ca altfel nu se poate explica patania sa.
În urma întâmplarilor bizare s-a hotarât ca pestera sa fie scoasa din circuitul turistic.
Modalitatea de formare a acestora ramâne înca un mister, dar ciudateniile nu se opresc aici: se spune ca, uneori, se aud murmure ce par a veni din interiorul bilelor. În mod cert, toate acestea reprezinta valori inestimabile, care merita un viitor turistic 
pe masura. (sursa: worldwideromania.com)
Si speologii au gasit uimitoare materiale de studiu, prin descoperirea unor schelete de ursi din doua specii a caror convietuire era cunoscuta drept imposibila pâna atunci: ursus arctos (ursul brun) si ursus spealeus (ursul de caverna).
În plus, oasele erau dispuse într-un mod ciudat, circular, partea de nord spre nord vest si sud fiind ocupata de ursus arctos si cea de nord spre nord est si sud, de ursus spealeus. Cum este putin probabil ca ursii sa fi murit întâmplator în acele pozitii, se presupune ca ei au fost asezati astfel într-un anumit scop, probabil în cadrul unui cult al omului primitiv închinat ursului.
