Un fenomen neelucidat s-a petrecut in 2001 la Nanesti, judetul Vrancea

În anul 2001, o pana de curent a aruncat un sat din Vrancea în bezna. Oamenii au iesit afara din case si au vazut pe cer un obiect luminos, care se rotea si raspândea lumina asupra localitatii. 

În vara anului 2001, pe 30 iunie, seara, dupa ora 22.00, în comuna vrânceana Nanesti s-a produs un fenomen ciudat, pe care oamenii, dar si specialistii l-au interpretat ca fiind o aparitie extraterestra.

În sat era în desfasurare o nunta mare, la caminul cultural, iar la un moment dat s-a întrerupt curentul electric. Afectati de acest lucru, nuntasii au iesit afara, în strada,  si au vazut ca în celalalt capat al satului se manifesta o stranie prezenta luminoasa.

reporterul Discovery

Cazul a fost analizat de specialisti, Asociatia pentru Studiu Fenomenelor Aerospatiale Neidentificate (ASFAN)  însotind la Nanesti reprezentanti ai Discovery si National Geographic, care au realizat emisiuni difuzate de mai multe ori.

„În 2001, o pana de curent arunca satul Nanesti din judetul Vrancea, România, în bezna. Când satenii ies afara sa cerceteze, un OZN rosu apare pe cer si emite perdele rotative de lumina care se rasfrâng asupra localitatii. Oamenii merg mai departe încercând sa afle despre ce este vorba, dar sunt întâmpinati de o aparitie suprareala, care lumineaza cerul noptii. Martorii sunt captivati de evenimentele bizare. Timp de aproape doua ore, aparitia trimite raze ciudate de lumina peste sat pentru ca apoi sa dispara. Pe parcursul urmatoarelor zile, povestea este analizata în presa. Anchetatorii de fenomene OZN români viziteaza zona cautând martori”, au descris reporterii de la Discovery ce s-a întâmplat în seara de 30 iunie la Nanesti.

La câteva luni de la aparitia OZN-ului,  la Conferinta Asociatiei pentru Studiu Fenomenelor Aerospatiale Neidentificate (ASFAN) fenomenul de la Nanesti a fost descris astfel de catre ufologul Gheorghe Cohal, directorul executiv al ASFAN.

„Era un fenomen luminos ce consta în prezenta unei pete rosii de forma rotunda, neconturata precis, usor difuza care se deplasa lent, se oprea, începea sa se învârteasca în jurul unei axe proprii si se transforma într-un inel segmentat de lumina de culoare galben pal, inel care în timp ce se rotea si cobora spre sol, se marea în diametru. Dupa ce ajungea aproape de nivelul solului, având o raza de 200-300 de metri, dupa unii chiar mai mult, inelul începea sa urce din nou, mentinându-si miscarea de rotatie, se micsora pâna ajungea în punctul din care a pornit, transformându-se din nou în pata sau obiectul de culoare rosie. Acesta se deplasa putin spre dreapta, stationa un timp, începea din nou miscarea de rotatie, se transforma în inel segmentat care cobora, se marea, se apropia de sol si iar urca”, potrivit lui Gheorghe Cohal.

Ce au vazut martorii fenomenului de la Nanesti

Cotidianului local Milcovul a scris la doua zile dupa eveniment un amplu reportaj de la Nanesti. Reporterii au vorbit cu sotii Elena si Tanasache Agafitei, profesori pensionari din comuna Nanesti, care urmareau la televizor emisiunea „Surprize, surprize”, dar la un moment dat s-a întrerupt curentul electric.

Capul familiei a iesit imediat afara sa vada daca este aceeasi situatie si la vecinii sai. În acel moment, profesorului i s-a înfatisat în toata splendoarea sa ceea ce el a considerat ca este un OZN.

Tanasache Agafitei a avut impresia initial ca este o masinarie care emite raze de lumina, adusa din strainatate, cu care se juca cineva. „Am crezut ca este o masinarie scornita de mâna omului care emite lumina. M-a contrariat faptul ca nu reuseam sa vad sursa care emitea si astfel am gândit ca este ceva paranormal”, a povestit barbatul presei locale la doua zile dupa eveniment.

Acesta si-a chemat sotia sa vada si ea minunea de pe cer.

Desenul Elenei Agafita
Desenul Elenei Agafitei

„Daca nu ma chema si doar mi-ar fi povestit nu l-as fi crezut. Asa, însa, am vazut cu ochii mei si am trait pe viu. Era un disc de lumina care se ridica si cobora, rotindu-se tot timpul, cu o viteza ametitoare. Fascinata de acest lucru, am desenat pe o foaie de hârtie, cu aproximatie, tot ce am vazut”, a povestit Elena Agafitei.

Conform descrierilor martorilor, discul respectiv se ridica si se strângea, facându-se mai mic, dupa care cobora pe pamânt, desfacându-se în mai multe parti.

„Era o lumina alba ca de bec, nu era puternica si nici nu emana caldura sau curent, asa cum spun altii ca au vazut. Când se apropia, cerul crestea si aveam impresia ca este gata sa absoarba întreaga comuna. Ma asteptam, în orice clipa, sa ma ridice de la pamânt. La un moment dat sotia, înfricosata, chiar m-a prins de brat”, a precizat Tanasache Agafitei.

Profesorii ar fi tinut secreta toata întâmplarea, fiindu-le teama sa nu fie luati în râs. Însa, a doua zi, duminica, vorbind cu mai multi vecini, au constatat ca ciudatul fenomen a fost vazut si de altii. „Sâmbata seara, pe la ora 23.00, am observat pe cer un cerc luminos care se desfacea în mai multe bucati, în miscare de rotatie. Dupa jumatate de ora a disparut”, a precizat Florenta Stefan, vecina familiei Agafitei.

Femeia a mai spus ca sotul ei a vrut sa fotografieze fenomenul, însa l-a oprit de teama sa nu se întâmple ceva rau, asa cum a vazut prin filme.

Cred ca a fost un OZN. Altfel, nu-mi explic de unde s-ar fi propagat întreaga lumina”.

Concluzia specialistilor care se ocupa cu fenomenele misterioase a fost ca zona Nanesti a intrat pe harta planetara a fenomenelor neelucidate, ramânând sub observatia specialistilor.

 

sursa: adev.ro