Cine sunt druzii?
Druzii sunt un popor monoteist etno-religios (apartenenta religioasa este dictata prin nastere), fara posibilitate de convertire in afara comunitatii, prozelitismul nu exista. Religia druza a aparut în secolul al XI-lea, dupa ce o parte din credinciosii ismailiti au parasit secta si islamul shiit. Musulmanii, fie ei Suniti sau Shiiti, vad in Druzi secta musulmana eretica si o considera ca parte din Islamul Ismaili (care este un Islam dezident din Shia). Druzii se considera musulmani “unitari si monoteisti”.
Convingerile religioase ale druzilor include mai multe elemente din religiile avraamice (iudaism, crestinism si bineinteles islam), gnosticism, neoplatonism si filozofiile pitagoriene (de la Pitagora). Asa cum am mentionat mai sus, apartenenta este inchisa ermetic la prozelitism. Daca nu te nasti druz, nu ai cum sa devii druz.
Majoritatea Druzilor traiesc in Orientul Mijlociu. In Siria – aproximativ 800 de mii, in Liban aproximativ 300 de mii, in Israel – 200 de mii, in Iordania -100 de mii si in afara Orientului Mijlociu aproximativ 150 de mii.
Istoria genetica a Druzilor este extrem de interesanta, in primul rand pentru ca este aproape identica cu etnogeneza traditionala, care vorbeste despre imbinarea unor populatii diferite in acest popor. Studiul genetic subliniaza trei linii genetice diferite, prima din sudul preistoric al Asiei, al doua linie genetica este bineinteles de sorginte locala raspandita in Orientul Mijlociu, comuna majoritatilor semite (arabi si evrei). A treia linie genetica este cea interesanta – originara din insula Cipru si comuna cu populatia musulmana (turca) din aceasta insula
Numele de Druz provine de la numele primului sheic Nashtakin ad-Darazi (considerat azi eretic de druzi), probabil primul exponent al principiilor religioase ale Druzilor. De fapt, ad-Drazi, religia si poporul Druz sunt etimologic bazate pe cuvintele arabe darasa (cei ce citesc Cartea), si darisa (cei ce poseda adevarul). Intemeitorul dogmei religioase Druze a fost invatatul Persan Hamza ibn Ali ibn Ahmad, care a trait in Egipt intre anii 1014-1017 si care a fost de fapt un invatat Ismaili (grupa religioasa Islamica de sorginte Shiita, cu puternice influente Gnostice).
Baza teologiei Druze este sincronismul intre Islam/Iudaism/Crestinism si filozofia greaca . Profetul principal este Itro/Raguel, socrul lui Moise (Exodul 2:18-3:1), care este numit de druzi Nabi Shoaib; alti profeti recunoscuti in religia Druza sunt Moise, Sf. Ioan Botezatorul, Iisus, Salman Persanul si Muhammad. Mentori religiosi (Profeti de o mai mica importanta) sunt Akhenaton, faraonul egiptean, filozofii Greci Socrate, Plato, Aristotel, Pitagora si conducatorul militar Alexandru cel Mare. Principiile religiei Druze sunt intr-un fel o metamorfozare a celor 5 principii ale Islamului in principii asemanatoare in context. dar diferite in continut.
Conceptia druza legata de divinitate este unica. Principala doctrina druza afirma ca Dumnezeu este transcendent, dar si imanent, El nu pate fi caracterizat, fiind mai presus de toate atributele pe care omul le poate percepe. Dumnezeul druzilor este unul – în tot, în toate si pretutindeni. Un element puternic al religiei druze este reincarnarea. Druzii cred intr-un numar finit de suflete create de divinitate, care se reincarneaza sau isi asteapta randul la nastere si reincarnare.
O comunitate închisa si ezoterica
Printre prozelitii druzi se remarca, în afara de Darazi, iranianul Hamza, caruia al-Hakim îi acorda întreaga sa încredere. Adevarat tata al doctrinei druzilor, predicator fara odihna, el îi aduna pe toti partizanii din califat, care vedeau în el ultima emanatie a divinitatii, manifestarea Unicului.
În aceasta perspectiva, Hamza se proclama imam, calauzitor si purtator de cuvânt al califului. Conform ideilor sale, istoria este ciclica, ea practicând manifestari si ocultari ale Unicului care s-a încarnat de mai multe ori de-a lungul timpului.
Profetii Noe, Abraham, Moise, Iisus si bineînteles Mahomed i-au raspândit cuvântul pâna la o noua încarnare, în persoana lui al-Hakim, în anul 408 de la Hegira (1017). Miscarea druzista cunoaste o dezvoltare importanta pâna în 1021; în acest an, cu ocazia unei plimbari prin Cairo, al-Hakim dispare în mod misterios.
Atunci Hamza anunta retragerea califului, dar si faptul ca va reveni: începe o noua faza de ocultatie. Se pare ca din acesta epoca dateaza scaderea influentei druze în Egipt. Totusi, miscarea, prin intermediul misionarilor, se raspândise pâna în Siria.
Atunci când Hamza dispare la rândul sau, druzii intra într-o noua era, cea a asteptarii întoarcerii lui al-Hakim si a imamului sau. Ei alcatuiau acum o comunitate sudata, retrasa în muntii Siriei si Libanului, care va deveni o societate din ce în ce mai închisa.
Secole de disimulare
Timp de mai multe secole, druzii traiesc in pace, confundându-se cu populatiile locale. Toate practicau de altfel „disimularea” sau taqiya, care consta în adoptarea de suprafata a religiei dominante pentru a practica în secret propriile rituri; se stie în mod sigur ca druzismul capata forma sa definitiva în secolul al XV-lea.
Comunitatea s-a împartit atunci în doua grupe principale: „înteleptii” (ukkal), singurii initiati în ezoterismul druz si în secretele sale, si masa „nestiutorilor” (djuhhal).
Cei dintâi erau recunoscuti datorita mantiilor lor albe; doar ei puteau participa la sarbatorile religioase care au loc în fiecare vineri si în cursul carora se pare ca era adorata o statuie reprezentând un vitel.
Membrii clerului sunt alesi dintre înteleptii comunitatii druze. Ei sunt pregatiti în locuri tinute secrete unde pot, la libera alegere, sa consulte si sa copieze manuscrisele care contin majoritatea cunostintelor care constituie religia lor.
Cei care au studiile cele mai înalte se numesc raisi; ei sunt sefii religiosi supremi ai comunitatii. Exista si un statut propriu pentru membrii aristocratiei care nu sunt initiati; ei poarta titlul de amir, care îi deosebeste de ceilalti „ignoranti”.
Druzi si ismailitii
Religia druza s-a nascut în aceeasi dinastie fatimida care pâna atunci era reprezentanta ismailitilor. Curentul s-a nascut din siism si recunoaste, spre deosebire de sunnismul dominant drept singur conducator legitim al comunitatii credinciosilor pe unul dintre descendentii lui Ali, var si ginere al profetului si al Fatimei, fiica lui Mahomed.
Schisma ismailitilor a avut loc în 765 dupa moartea imamului Jafar al-Sadiq, descendentul lui Ali. El îl desemnase initial ca succesor pe fiul sau mai mare, Ismail. Acesta din urma moare însa în 762. Succesor devine atunci fiul mai mic al lui Jafar al-Sadiq.
O parte dintre siiti se declara însa partizani ai fiului lui Ismail care moare la rândul sau. Doua secole mai târziu, în Egipt, dinastia Fatimizilor revendica mostenirea lui Ali. Ismailismul dezvolta o interpretare ezoterica a textului coranic care opune zahir, ceea ce este în afara, lui batim, ceea ce se ascunde, se afla în interior, fiind înteles doar de initiati.
Ismailitii cred, între altele, ca descendenta din Ismail exista în continuare, chiar daca este ascunsa, din rândurile ei urmând sa apara Madhi, care va restaura ordinea si dreptatea când va veni sfârsitul lumii.
Religia druziior s-a hranit cu acest sediment ismailit caruia i-a adaugat elemente externe, în special iraniene, dând nastere unui sincretism original.
Initiere si cod de conduita
Orice druz poate fi initiat daca o doreste. Probele sunt dificile: adeptul trebuie sa demonstreze ca are o mare vointa de perfectionare si sa duca o viata sobra si cucernica daca vrea sa poata studia cartile secrete si sa fie admis în comunitatea celor „întelepti”.
Adeptii trebuie, printre altele, sa respecte cele sapte porunci care înlocuiesc vechea lege islamica: ei trebuie sa dovedeasca unii fata de altii cea mai mare sinceritate, sa promita ca se apara si ca se ajuta unii pe altii.
De asemenea, trebuie sa renunte la orice credinta religioasa anterioara, sa-l recunoasca pe al-Hakim drept Unicul, sa-i accepte deciziile si sa-i asculte ordinele, indiferent daca sunt date de el însusi sau prin intermediul trimisilor sai.
Aceste porunci trebuie respectate în linii mari de toti druzii.
Religie sincretica, druzismul este caracterizat prin credinta in metempsihoza; în afara de cazul în care au atins perfectiunea, sufletele se reîncarneaza într-un ciclu fara sfârsit. Acela care esueaza în initiere poate spera sa reuseasca într-o viata viitoare sa acceada la faza de întelepciune, garantia mântuirii.
Druzii considera ca la sfârsitul vremii, al-Hakim si Hamza vor reveni, iar aceia dintre ei care au dus o viata demna si cucernica vor stapâni lumea alaturi de Dumnezeu.
Druzismul de-a lungul secolelor
De-a lungul secolelor al XVI-lea si al XVII-lea, druzii au aparut din ce în ce mai mult la lumina zilei fara a dezvalui însa vreunul din secretele lor.
În timpul dominatiei turcilor, au obtinut o larga autonomie. În aceasta perioada o parte dintre ei au migrat spre un munte din Siria, redenumit de ei Djebel Druz, coabitând cu sunnitii si crestinii din regiune.
Cu toate acestea, raporturile dintre druzi si crestinii maroniti s-au înrautatit atunci când teritoriul a intrat sub dominatia printilor egipteni care au tratat diferit cele doua comunitati.
În secolul al XIX-lea, tensiunile au degenerat în conflicte, amenintari si jefuirea satelor maronite. Razboiul civil care a însângerat Libanul din anul 1983 a reprezentat, din multe puncte de vedere, o ramasita a acestor confruntari între crestinii maroniti si druzi.
Astazi, druzii nu se mai ascund, asa cum au facut-o în trecut, si o parte din textele lor sacre sunt cunoscute de occidentali.
Cu toate acestea, ei refuza în continuare sa dezvaluie continutul învataturii lor. Kemal Jumblat, liderul druz al libanezilor din anii 1970, a declarat odata unui jurnalist ca niciodata textele sacre ale comunitatii sale nu vor fi publicate, deoarece „nu trebuie sa strici orzul pe gâste”.
Cele sapte precepte ale religiei druzilor
Druzii urmeaza sapte precepte, care sunt considerate baza credintei lor si sunt percepute de ei ca esenta celor 7 stâlpi ai credintei Ismaili (NU cei 5 stâlpi ai islamului), fara alterarea lor de musulmanii urmasi ai lui Muhamad. Cele sapte precepte druze, sunt:
1. “Adevarul din glas” – în vorbirea limbii clare, intr-un cuvant, interzicerea minciunii sau ascunderea adevarului in comunitate in particular si in lume in general.
2. Protectia, protejarea si ajutor reciproc al fratilor în credinta.
3. Renuntarea la toate formele de cult existente in afara comunitatii. Toate credintele, altele decat cea druza, fiind considerate false.
4. Lepadarea de diavol (Iblis), precum si toate formele raului (in araba, toghyan “despotism”).
5. Marturisirea unitatii lui Dumnezeu. Unul si numai Unul (in araba, tawhid)
6. Acceptarea actelor divine indiferent de consecinte.
7. Supunere absoluta si resemnare totala fata de vointa divina, atât cele relevate in secret, cat si cele publice, adica ceea ce se intampla la nivel personal, nestiute de nimeni sau cele cunoscute de toti, adica cele cunoscute de comunitate.
