În majoritatea traditiilor, mai ales în insulele Britanice si Scandinavia, zânele erau entitati supranaturale care populau un regat magic de sub pamânt. Întotdeauna ele au fost considerate foarte asemanatoare cu oamenii, desi superioare muritorilor. Asa cum precizeaza multe texte stravechi, zânele sunt “fiinte intermediare, între om si înger”.
În folclorul referitor la zâne se spune ca acest “popor intermediar” s-a amestecat permanent în treburile pamântenilor, uneori cu scopuri benefice, alteori pentru a face rau.
Povestile despre zane cunosc, de la caz la caz, modificari si variatii, dar în esenta ele vizeaza contrastul dintre întelepciunea zânelor si lacomia oamenilor.
Mai putin cunoscute sunt povestile în care omul care asista, întâmplator, la activitatile zânelor, este rapit de acestea si dus în regatul subpamântean, de unde se întoarce dupa multa vreme, batrân, crezând ca de fapt a trecut doar o zi.
În The Science of Fairy Tales, de Edwin Sidney Hartland, lucrare publicata în anul 1891 la Londra, se vorbeste despre un pastor care a plecat sa-si caute vitele si oile pe un munte si a disparut ca din senin.
Dupa circa trei saptamâni, cautatorii au abandonat orice speranta de a-l mai vedea vreodata viu pe pastor. Sotia lui l-a crezut de asemenea, mort, când deodata barbatul s-a întors. Uluita femeia l-a întrebat unde fusese în acele zile, dar omul, furios, i-a replicat ca nu lipsise decât trei ore. Întrebat unde anume fusese, a spus ca a fost înconjurat, la un moment dat, de niste omuleti ciudati, care au dansat si au cântat în jurul lui pâna l-au ametit si a lesinat.
Lânga Bridgend exista un loc unde se spune ca o femeie ar fi trait zece ani alaturi de zâne, iar la întoarcere în lumea oamenilor, femeia a sustinut ca nu a iesit din casa mai mult de zece minute.
În Germania, Irlanda, Scotia, Anglia si Scandinavia exista numeroase povesti de acest gen. Exista variante ale povestilor si în Tara Galilor, tarile slave, în Japonia si China.
Se vorbeste despre barbati si femei care s-au întors dupa ani de zile, alteori dupa generatii întregi, dupa ce au calcat într-un cerc al zânelor si au fost fermecati de cântecele si dansurile poporului spiridusilor.
Anecdote similare sunt istorisite si despre cei care s-au împreunat cu zânele, dând nastere unor fiinte hibride.
În Scotia este celebra legenda unui barbat care a mers, alaturi de un prieten, sa-si declare la primarie primul copil, abia nascut, dupa care a cumparat o sticla de whisky pentru botez. Pe când cei doi oameni se odihneau, au auzit sunete muzicale. Proaspatul tata a vazut atunci spiridusi si zâne, dansând si, curios, li s-a alaturat.
Prietenul lui a fugit însa, iar când tatal nu s-a mai întors, nici dupa câteva luni, a fost acuzat ca l-ar fi ucis. Barbatul a reusit sa convinga tribunalul sa-i acorde un an si o zi spre a se dezvinovati. În fiecare seara la asfintit, mergea în locul unde prietenul sau disparuse si striga si se ruga. Într-o zi, chiar înainte ca pasuirea sa expire, si-a vazut prietenul dansând bucuros, alaturi de zane.
Acuzatul a reusit sa-l smulga din dans, iar tatal, nervos, l-a întrebat de ce nu l-a lasat macar sa termine dansul. Nefericitul, care ar fi urcat în streang daca nu-si ducea prietenul acasa, i-a povestit ca dansase îndeajuns un an întreg. Scos din cercul zânelor, omului nu i-a venit sa creada ca a lipsit atât de mult, pâna nu si-a vazut nevasta stând în pragul usii si tanandu-l în brate pe fiul lor, care avea un an.
Mai multe triburi de nativi americani au povesti similare despre interactiunea cu entitati pe care le numesc “pukwudjini”, micutii oameni care dispar. Nativii se refera si la cercurile magice în care daca un om calca, poate sa dispara timp de câteva luni, ani sau chiar definitiv.