Misterele Universului

Misterele Universului sunt numeroase însa exista câteva întrebari fundamentale care i-au obsedat dintotdeauna pe oamenii de stiinta. Suntem singuri in Univers? Oare este posibil ca fiinte asemanatoare omului sa traiasca în alte colturi ale galaxiei? Poate lua nastere viata într-un mediu abiotic? Se pot dezvolta organisme în absenta apei si a oxigenului?

Simplul fapt ca pâna acum nici un muzeu antropologic nu are expus vreun exemplar de homuncul venit de pe alta planeta, nu face decât sa întareasca ideea cum ca “Terra este singura planeta pe care s-au dezvoltat organisme superioare.” O perspectiva terifianta. 

Misterele Universului – Pâna unde se întinde Universul?

Astronomii au estimat ca, într-o noapte senina, se pot distinge cu ochiul liber aproximativ 4.500 de stele. Daca ar fi sa folosim un telescop modest, aceasta cifra creste pâna la aproape 2 milioane, iar cu un telescop ceva mai performant, prevazut cu oglinzi, captam sclipirea mai multor miliarde de stele… puncte luminoase ce alcatuiesc Calea Lactee.

Universul observabil

Dar în infinitatea universului, Calea Lactee nu reprezinta decât o particica derizorie a unui sistem cu mult mai vast: jerbe de cai lactee cuprinzând vreo 20 de galaxii pe o raza de 1,5 milioane de ani-lumina (un an lumina = 9,5 bilioane de kilometri). Dar nici aceasta aglomerare de stele nu reprezinta, la rândul ei, decât o parte infima din Univers în comparatie cu miile de nebuloase pe care ni le dezvaluie telescopul electronic. Iar dincolo de ochiul telescopului electronic se gasesc adevaratele mistere ale Universului.

Cine poate afirma cu certitudine ca spatiul pe care îl observam noi astazi nu este de fapt decât un fragment dintr-o “galaxie” mult mai mare. Ca ceea ce noi numim “Univers” nu este decât o mica parte dintr-o aglomerare mult mai mare de stele si galaxii? Cine poate spune ca universul nostru, asa cum îl concepem noi astazi, nu reprezinta decât o mare nebuloasa, care la rândul ei face parte dintr-un univers mult mai vast?

De aici si teoria conform careia Universul este infinit. Termenul “infinit” este unul destul de greu de înteles, asa ca va propunem urmatoarea ipoteza: celebru numar Pi este o constanta matematica infinita. La începutul anului 2015, mai multi matematicieni ajutati de calculatoare extrem de performante au reusit sa identifice primele 13.3 trilioane de cifre ale lui Pi.

Dar ce înseamna ca Pi este infinit? Înseamna practic ca în “interiorul” numarului Pi se pot regasi toate combinatiile posibile de numere: datele de nastere a fiecarui om care a trait, traieste sau va trai vreodata pe Terra; durata lui de viata în ani, luni, zile, ore, minute si secunde; fiecare data importanta din viata lui (fie ca evenimentul a avut loc sau urmeaza sa se întâmple); rezultatul oricarui calcul matematic universal; fundamentele oricarei legi a stiintei; toate raspunsurile se afla “ascunse” undeva în infinitatea numarului Pi. În mod similar, putem raporta imensitatea universului la Pi.

Dar sa aruncam o scurta privire peste datele pe care le avem astazi, când omul abia a început sa exploreze universul.

Astronomul Harlow Shapley apreciaza undeva la 10 la puterea 20 numarul stelelor ce pot fi observate de telescoapele si observatoarele moderne. Pornind de la acest numar, sa presupunem ca doar o singura stea dintr-o mie are si un sistem planeter care graviteaza în jurul ei. Sa mergem si mai departe si sa apreciem ca dintre stelele cu sisteme planetare, doar una dintr-o mie prezinta conditii favorabile pentru dezvoltarea vietii. Acest calcul simplu si extrem de precaut ne duce la o cifra de ordinul 10 la puterea 14 de posibile sisteme solare care ar putea gazdui viata.

Nu suntem singuri în Univers

Conditii favorabile vietii nu înseamna neaparat ca organisme s-au si dezvoltat pe acele planete. Sa apreciem atunci ca dintre toate sistemele planetare care ar întruni conditii favorabile vietii, doar una dintr-o mie ar contine biosisteme propice pe care s-ar fi dezvoltat viata. Chiar si în aceste conditii mai ramâne numarul greu de imaginat de 10¹¹ de planete pe care viata nu ar fi doar posibila, ci si foarte probabila. Asta înseamna 100.000.000.000 de lumi pe care exista forme de viata, si asta doar în Universul observabil. Iar acest calcul fabulos se bazeaza doar pe posibilitatile actuale ale telescoapelor de care dispunem, dar care sunt supuse unei continue perfectionari.

Dar nu toate galaxiile si sistemele planetare s-au format în acelasi timp. Unele sunt mult mai vechi decât altele. De exemplu, sistemul nostru solar este unul relativ “tânar” comparat cu vârsta Universului. În plus, unele medii permit dezvoltarea mult mai rapida a formelor de viata. Consecventi cu aceste ipoteze îndraznete, putem ajunge rapid la concluzia ca civilizatii superioare celei pamântene s-ar fi putut dezvolta pe cel putin 100.000 de alte planete. Profesorul D. Willy Ley, cunoscut autor al unor lucrari stiintifice, declara într-o zi, la New York:

“Se apreciaza ca doar Calea noastra Lactee cuprinde 30 de miliarde de stele, iar astronomii admit în prezent ca printre ele s-ar afla cel putin 18 miliarde de sisteme planetare. Sa facem acum urmatoarea speculatie: sa reducem la minimum cifrele în fata carora suntem pusi si sa presupunem ca numai într-un singur caz dintr-o suta aceste planete graviteaza în jurul unui Soare propriu; viata ar ramâne posibila totusi pe 180 de milioane de planete. Mai departe, sa presupunem ca doar pe una dintr-o suta din aceste planete exista viata; si în acest caz tot mai ramân 1,8 milioane de planete populate. În fine, mergând pe firul rationamentului, sa presupunem ca numai pe o singura planeta dintr-o suta pot exista fiinte cu gradul de inteligenta al lui homo sapiens. Chiar în aceste ultime conditii ar mai ramâne, numai în cadrul Caii noastre Lactee, o armata de 18.000 de planete locuite”.

Deoarece estimarile cele mai recente apreciaza pâna la 100 de miliarde numarul stelelor fixe care populeaza Calea Lactee, cifrele prezentate de profesorul Ley în calculele sale precaute par cu mult depasite.

Tot aici se mai poate ridica înca o problema. Pâna de curând, toate calculele au fost facute în baza a ceea ce noi stiam în legatura cu cerintele minime pentru ca formele de viata sa se poata dezvolta. Dar existenta vietii implica oare în mod obligatoriu conditii fizice asemanatoare celor de pe Terra? Cercetarile stiintifice au dovedit ca parerea conform careia viata ar fi posibila numai în conditii similare celor de pe Pamânt este depasita.

Viata poate exista în lipsa apei si a oxigenului

Este gresit sa plecam de la premisa ca viata nu poate exista în absenta apei si a oxigenului. În realitate exista chiar pe Pamânt organisme care n-au nevoie de oxigen. Un bun exemplu ar fi bacteriile anaerobe care se lipsesc de oxigen, iar excesul acestuia are asupra lor efectul unei otravi. De ce nu ar exista si organisme superioare care ar putea sa se lipseasca de oxigen? Sub presiunea si actiunea cunostintelor noi pe care le obtinem în fiecare zi, suntem obligati sa ne revizuim reprezentarile si conceptiile despre univers.

De pilda, se credea ca viata nu ar fi posibila într-o apa puternic contaminata de radioactivitate. Exista, totusi, unele specii de bacterii care se împaca cu apa toxica din reactoarele nucleare.

Un experiment initiat de un savant, dr. Siegel, este cât se poate de clarificator în aceasta privinta. Dr. Siegel a recreeat în laborator conditiile de viata proprii atmosferei de pe Jupiter, conditii care, dupa conceptiile noastre traditionale, nu au nimic comun cu „viata”. În aceste conditii, dr. Siegel a crescut bacterii si acarieni, care nu numai ca au supravietuit amestecului de hidrogen, amoniac si metan, dar s-au si înmultit si prosperat!

Experientele entomologilor Hinton si Blum de la Universitatea Bristol (Marea Britanie) au oferit rezultate cel putin la fel de uimitoare. Cei doi cercetatori au supus o specie de muste la o serie de experimente. Prima data, au deshidratat larvele timp de mai multe ore, la o temperatura de 1000 grade C, apoi le-au cufundat într-o baie de heliu lichid, care, dupa cum se stie, are temperatura spatiului cosmic. Dupa ce le-au supus unor radiatii foarte puternice, le-au creat larvelor conditiile lor normale de viata. Si imposibilul s-a produs! Larvele s-au trezit la viata, reluându-si activitatea biologica normala, iar din ele au iesit muste absolut “sanatoase”. Avem cunostinta în prezent despre existenta unor bacterii care traiesc în vulcani, despre altele care se hranesc cu roci si, nu în ultimul rând, despre altele care produc fier!

Sumedenia semnelor de întrebare este în continua crestere. În laboratoarele din întreaga lume se efectueaza diverse experimente care aduc zilnic numeroase dovezi ca viata nu este în mod obligatoriu tributara conditiilor fizice existente pe planeta noastra. Terra, cu propriile ei conditii de viata si cu legile care o guverneaza, a parut timp de secole buricul Universului. Aceasta convingere a deformat si a estompat perspectivele; a pus ochelari de cal cercetatorului, determinându-l sa vada universul prin prisma dimensiunilor noastre si a sistemelor noastre de gândire. Dar, dupa cum spunea Teilhard de Chardin, acest mare gânditor, “în cosmos doar fantasticul are sanse de a fi real”.

Pilonii creatiei

Astronomii apreciaza vârsta universului la 13,7 miliarde de ani. Asta doar în baza dovezilor strânse si a observatiilor care se pot face astazi. Universul poate fi, în realitate, mult mai “batrân”.

Cu fiecare zi care trece, observatoarele noastre identifica tot mai multe urme de substante organice pe meteoriti. Bacterii cu o vechime de mai multe milioane de ani sunt readuse la viata. Spori peregrineaza, propulsati de presiunea exercitata de lumina vreunui soare, prin spatiul sideral si sunt atrasi, la un moment dat, de câmpul gravitational ai unei planete. Forme noi de viata se dezvolta, zi de zi, de miliarde de ani, în circuitul continuu al creatiei.

Cele mai recente analize demonstreaza ca scoarta terestra s-a format acum vreo patru miliarde de ani. Fiinte asemanatoare omului exista doar de aproximativ un milion de ani. Ne-au trebuit 400.000 de ani sa ajungem la înfatisarea pe care o avem astazi. Primele urme de civilizatie dateaza de acum aproximativ 7.000 de ani. Însa ce sunt 7.000 de ani în fata miliardelor de ani pe care-i numara Universul?

Cine se poate încapatâna sa demonstreze ca o alta planeta n-a putut oferi conditii si mai prielnice pentru dezvoltarea unor inteligente mai mult sau mai putin apropiate de inteligenta omeneasca? Ca undeva în infinitatea universului o alta specie de fiinte inteligente nu a avut un “avans” de câteva milioane de ani fata de noi? 99.99% dintre realizarile noastre tehnologice s-au întâmplat în mai putin de o suta de ani. Imaginati-va capacitatile noastre peste câteva generatii, iar apoi imaginati-va la ce nivel ar putea fi alte fiinte care si-au început “ciclul existential” cu câteva milioane de ani înaintea noastra. Ar putea avea ele forta de a modela galaxii dupa bunul plac? Ar putea ele dispune de tehnologia care sa le permita sa creeze viata, materie din nimic? Ar putea ele transcende planul nostru existential? Ar putea fi ele…zei?

De câte ori nu s-au facut tandari stâlpii de sustinere ai cunostintelor noastre? Multe sute de generatii au crezut ca Pamântul este plat. Legea de fier care sustinea ca Soarele se învârteste în jurul Pamântului a predominat timp de milenii. Si astazi unii dintre noi mai sunt convinsi ca Pamântul este centrul Universului, desi s-a dovedit ca planeta noastra este un astru dintre cele mai obisnuite, de marime neînsemnata, situat la 30.000 de ani lumina de centrul Caii Lactee…

A sosit de mult timpul ca, prin descoperiri în Cosmosul nelimitat si înca necercetat din punct de vedere stiintific, sa ne recunoastem propria noastra nimicnicie. Abia atunci ne vom da seama ca suntem niste furnici în acest imperiu al Universului. Dar cheia trecutului si viitorului nostru se afla în spatiul sideral, adica acolo unde ne-au fagaduit-o “zeii”. Doar dupa ce vom fi aruncat o privire în profunzimile viitorului, vom avea puterea si cutezanta sa întreprindem cu obiectivitate, lipsiti de prejudecati, cercetarea trecutului nostru.