Baal, zeul semitilor transformat de crestinism in creatura care stapaneste Iadul

Foarte pe scurt, Baal în ebraica înseamna “stapân”. Denumirea de Baal nu se aplica numai unui singur zeu, ci descrie, în general, numeroase grupuri de spirite sau demoni. Crestinismul este cel care a venit cu o personificare a acestui nume, conturând-o ca pe o creatura ce stapâneste Iadul, având în subordine 66 de legiuni de demoni.

Baal, mitologie si provenienta

Baal (Basal) este denumirea unor zei vest-semitici. În limbi precum feniciana (canaaneana) si ebraica, Baal semnifica: „stapân”, „proprietar”, „domn” sau „sot”/„barbat”.

Baal corespunde zeului Bel sau Belu din Mesopotamia (Akkad, Asiria,Babilon). În mitologia canaanita, Baal sau Baal Hadad, este zeul ploilor, al furtunilor, al fulgerului si trasnetului, al vânturilor, al muntilor, precum si zeul vietii, care fertilizeaza pamântul si zeu al timpului.

El este descris ca un luptator extrem de puternic, luptând impotriva fortelor raului ce încearca sa distruga lumea (legenda conflictului sau cu zeul Mot al mortii si infertilitatii).

El este privit în miturile canaanite-feniciene si aramaice-siriene ca un erou, ca un razboinic neprihanit, purtând un coif cu coarne, tinând într-o mâna o maciuca, iar în celalalta un fulger.

Coarnele pe care le poarta simbolizeaza fertilitatea. Baal calca norii, glasul sau rasuna ca tunetul. Salasul sau este pe muntele mitic Sapan (în ebraica Tzafon – inseamna Nord) identificat în zilele noastre cu muntele Jebel al Aqra de la frontiera siriano-turca la varsarea râului ‘Asi (Oronte) în Marea Mediterana. Pe acest munte cad în fiecare an ploi torentiale.

Cultul lui Baal la Ugarit

La Ugarit, pe tarmul Marii Mediteraneene, au fost descoperite pentru prima oara dovezi ale cultului canaanit al lui Baal. În anticul Ugarit (la Ras Shamra de astazi) s-a excavat un templu al lui Baal Hadad, lânga altul dedicat lui Dagon, considerat uneori tatal sau. Textele cuneiforme descoperite în arhiva din Ugarit, descriu pe Baal ca zeu al vremii. El putea controla fulgerele, vântul, ploaia, plantele, fertilitatea.

Initial Baal din Ugarit era un epitet al zeului Hadad. Cu timpul, epitetul a devenit numele propriu zis al zeului, iar Hadad a devenit epitet. În Canaan a existat multa vreme cultul Soarelui întruchipat de zeita Shapash sau de zeul Shamash. Vara secetoasa era explicata de absenta lui Baal aflat în lumea subpamanteana, iar ploile si furtunile din toamna care reînviau tara erau corelate cu întoarcerea lui Baal.

Din cauza acestui rol al zeului în agricultura, cultul lui Baal, zeul ploilor, a înlocuit în cele din urma în Canaan pe cel al distantului zeu El ca zeu suprem. Baal era invocat si în vreme de razboi, fiind considerat mai activ în viata oamenilor decât zeul El.

Orasul libanez Baalbek a fost numit dupa Baal. În textele din Ugarit atât Baal cât si El erau asociati cu taurul, simbolizând forta si rolul fecundator. Baal era foarte pornit împotriva serpilor, din cauza ca erau reprezentanti ai lui Yam sau Yammu, zeul canaanean al marii si al raurilor.

Ca învingator al marii, Baal este considerat de fenicieni si canaaneni drept patron al marinarilor si al negustorilor care strabat marea. Ca biruitor al zeului canaanean al mortii, Mot, Baal era cunoscut si ca Baal Rapiuma, conducator al spiritelor ancestrale Refaim, mai ales al dinastiilor regale. În scrierile de la Ugarit, Baal este numit adesea „Baal cel victorios”, Aliyn Baal, „Cel Puternic” (Demaran), „Cel mai puternic dintre eroi” (Aliy Qrdm).

Locuinta zeului

Locuinta sa, în ochii locuitorilor Ugaritului, era Muntele Sapan, identificat ca Jebel al Aqra (în araba „Muntele plesuv”) la aproximativ 48 km nord de Ugarit. Înca înaintea descoperirii documentelor din Ugarit era cunoscut din surse akkadiene si egiptene numele unui zeu Baal Sapan.

Ce spune Biblia despre el

Dupa Vechiul Testament cultul acestui zeu implica uneori si lupte cu arme si fapte de auto lezare cu scurgere de sânge, iar în cazuri extreme sacrificii umane. Într-o inscriptie gasita la Ugarit s-au descifrat instructiuni în vreme de asediu a cetatii, pentru jertfirea primului nascut pe altarul zeului Baal, pentru a ajuta la înfrângerea dusmanului si la oprirea asediului.

Cultul lui a fost cel mai celebru cult rival cu care s-au confruntat conducatorii religiosi ai iudaismului timpuriu. Uneori poporul se închina atât lui Yahve cât si lui Baal. În Transiordania si în Moab israelitii il venerau pe Baal Peor. Ghedeon (Gideon) a lansat un razboi contra preotilor lui Baal si dupa ce i-a biruit, numele i-a fost schimbat în Yerubaal, nume interpretat ca „se va rafui cu Baal”.

Dupa moartea lui Ghedeon israelitii au continuat sa-l venereze si pe zeul Baal-brit. Unul din fiii regelui Saul se numea Ish-Baal, denumire care, ca si numele fiilor lui Ionatan, Merivbaal si Meribaal, denota popularitatea cultului lui Baal în rândurile evreilor (israelitilor) antici. Unul din fiii regelui David s-a numit Baalyada.

În acelasi timp, însa, comentatorii evrei traditionali ai Bibliei au exprimat opinia ca si înainte de difuzarea cultului lui Baal între israeliti, numele Baal, având întelesul de Domn sau Stapân, era aplicat si ca titlu al Dumnezeului lui Israel, si de aceea ar fi intrat în componenta numelor fiilor lui Saul, Ionatan si David (Yehuda Kil). Aceasta ar fi explicatia unor nume ca Bealya („Yahve este Baal” sau „Stapân”,Beelyada („Baal stie”), ca si Eliyada („Dumnezeu stie”).

În schimb, în mai multe locuri în Pentateuh, numele „Baal” a fost înlocuit cu cuvântul „boshet” (cu sensul „ocara”). De exemplu: Yeruboshet, Ish Boshet, reflectând ostilitatea autorilor cartilor biblice fata de cultul lui Baal. Acest procedeu este cunoscut drept „kakofemie”.

În timpul regelui Ahab cultul canaanean-fenician al lui Baal s-a propagat în mare masura în tara Israel. Un apogeu în combaterea cultului lui Baal a reprezentat activitatea profetului Ilie (Eliahu) care, dupa cum povesteste Biblia, în vreme de seceta, a provocat pe Muntele Carmel o întrecere cu preotii acestui zeu. Ei nu au fost în stare sa coboare un foc peste altar, asa cum a facut Ilie si atunci regele Israelului i-a executat.

Biblia ebraica mai descrie un masacru al adeptilor lui Baal de catre Iehu. Aceste acte de violenta erau privite si ca represalii fata de încercarea sotiei regelui Ahab al Israelului, regina Izabela (Izevel), fiica regelui Itbaal al Sidonului, si adepta a zeului fenician Baal (Baal Melkart), de a nimici pe prorocii lui Yahve.

Dupa opinia unor cercetatori, Izabela nu a introdus cultul lui Baal la Samaria, ci doar a întarit cu fermitate un cult care se practica acolo deja de multe secole. Cultul lui Baal a fost condamnat sever

si de profetul Hoshea.

În Israelul antic adeptii cultului lui Yahve, cult care a devenit baza religiei monoteiste iudaice, au interzis poporului cultul zeului Baal, blamat, între altele, pentru sacrificarea copiilor. În regatul antic al Israelului, zeul a mai fost adorat o lunga perioada de timp.

Baal în „Dictionarul Diabolic”

Iata cum apare descris în ”Dictionarul diabolic” al lui Jacques Collin de Plancy:

„Mare duce, a carui putere în infern este nemarginita. Câtiva demonologi îl considera comandantul suprem al armatelor infernale. Era divinizat de caldeeni, de babilonieni si de sidonieni, uneori chiar si de israeliti. Citindu-l pe Arnobe, aflam ca cei care i se închinau nu stiau daca e barbat sau femeie. Mahomedanii povestesc ca Abraham, cunoscându-l pe adevaratul Dumnezeu, a pândit momentul când tatal lui era plecat, a sfarâmat statuile idolilor, cu exceptia celei a lui Baal, la gâtul careia a atârnat securea cu care le-a sfarâmat pe celelalte. Când tatal lui s-a întors, Abraham i-a spus ca idolii s-au certat între ei din cauza unei ofrande de grâu, si ca Baal, cel mai puternic, i-a distrus pe ceilalti. Pentru aceasta isprava, adauga unii cercetatori, regele Nemrod a fost cât pe ce sa-l arda pe Abraham”.

Despre Baal în lucrarea lui Werner Keller „Si totusi Biblia are dreptate„

1) S-a descoperit reprezentarea unui „templu-cort” („cort transportabil în desert„, „tabernacol„, „cortul sfânt„) pe un mic relief din templul închinat lui Baal din Palmyra (Thadmor). Dupa aceasta descoperire, s-a spus ca templul-cort reprezentat la Palmyra era unul extrem de mic, si deci nu ar fi o reprezentare a tabernacolului ci chiar a chivotului legii.

2) „Atunci s-a asezat Israel în Sitim, dar poporul a început sa se spurce, pacatuind cu fetele din Moab. / Ca acestea îi chema la jertfele idolilor lor si mânca poporul din acele jertfe si se închina la dumnezeii lor.” (Numerii 25:1, 2)

Nu avem de a face aici cu atractia pacatului, care i-ar fi putut ispiti pe copiii lui Israel, a pacatului care se regaseste în întreaga lume, la toate popoarele. Nu este vorba de prostituate de profesie care i-ar fi putut atrage pe israeliti, ci de fetele si femeile moabitilor si madianitilor. Ele i-au atras pe fii lui Israel spre cultul lui Baal, spre culturile închinate fertilitatii practicate în Canaan. Israelitii se vad expusi, înca înainte de a apuca sa traverseze Iordanul, unui univers de o mare bogatie culturala al fenicienilor cu multitudinea lor de zei.

3) Anat este sora si sotia lui Baal, zeul furtunilor si precipitatiilor. Animalul lui simbolic este taurul. El fertilizeaza vitele de pe pasuni cu ploaie, ca sa se îngrase. Are grija si de înmultirea lor. Daca moare la schimbarea anotimpurilor, daca este coplesit „ca taurul sub cutitul celui care aduce jertfa”, aceste sarcini sunt preluate de fiul sau. „Atunci, fii lui Israel au început a face rele înaintea Domnului si s-au apucat sa slujeasca Baalilor” (Judecatori 2:11).

Nu numai o data cultele lui Baal prinsesera radacini adânci, patrunzând pâna în templul lui Iahve, pâna în Sfânta Sfintelor.

Dar zeii El si Baal întruchipau – în pofida tuturor admonestarilor profetilor – si valori morale. Astfel, El era „sfânt”, iar Baal se îngrijea – la fel ca Dumnezeul legamântului biblic – de dreptate, ca „judecator”.

El si Baal au fost zeii regi ai panteonului canaanit. În locul lor a trecut mai târziu Yahve, dumnezeul „Poporului Ales” al Bibliei.

Au existat, însa, anumite diferente. Zeul El era mai degraba static, odihnindu-se în sine, inaccesibil. În schimb, Baal era dinamic, activ, prezent. Potrivit unui mit canaanit, El crease lumea, Baal, în schimb, îi daruia mereu fertilitate noua si viata noua.

El era zeul îndepartat, Baal zeul apropiat. Iahve, Dumnezeul mitic al „celor alesi”, reuneste trasaturile esentiale ale celor doi. Dominatia lui asupra celorlalti dumnezei a fost imaginata mai radicala, pâna la negarea totala a tuturor dumnezeilor de lânga el.

Baal prezentat în celebra lucrare ”Miturile esentiale”

El este un zeu de origine mesopotamiana, s-a raspândit mult în cultele populatiilor semitice, cu atributii foarte diverse, precum: zeu al juramintelor, stapân al norodului, demon raufacator. În Ugarit era venerat ca zeu tânar, binefacator si ocrotitor al oamenilor si care a facut rânduiala în univers.

În unele interpretari, patrunderea lui Baal în gura zeului Mot, în urma unui conflict, ar fi o metafora reprezentând patrunderea ploii în pamânt (Mot fiind zeul mortii si al infertilitatii, cum aminteam anterior).

Baal este zeul care pune în ordine elementele cosmice. Era un zeu cu o mare arie de raspândire în lumea popoarelor semite din antichitate, adorat în special ca tânar simbol activ al renasterii. Dar perspectiva de adoratie a luat alte turnuri cu timpul. Baal a fost privit la început ca zeu-stapân (la fenicieni), devenind doar un idol strain pentru evreii iahvisti.

Daca în Ugarit Baal era venerat ca tânar coordonator cosmic, textele biblice l-au detronat la rangul de demon nefast (Baal Zebub, de unde a derivat mai târziu, în epoca Evangheliilor, notiunea religioasa de Belzebuth – print al demonilor, diavol, Satan).