Pe un vast teritoriu, începând din zona de est a României si pâna în sudul Ucrainei, acum aproximativ 1.700 de ani s-a dezvoltat o civilizatie deosebit de interesanta, în care s-au îmbinat elemente germanice, dacice, iraniene si pe alocuri slave.
Pentru unii este dovada unei continuitati a locuirii în perioada migratiilor pe teritoriul României de astazi, dar si o etapa în formarea populatiilor stra-românesti.
Dupa anul 275 d.Hr., istoria Daciei Romane lua oficial sfârsit. Trupele si administratia romana au fost evacuate de împaratul Aurelian la sud de Dunare, în fata unei presiuni masive a triburilor barbare, în special goti, daci liberi si sarmati.
Izvoarele scrise începând mai ales cu secolul al IV lea au pastrat o tacere apasatoare privind istoria spaaiului carpato-danubiano-pontic.
O perioada, de câteva secole, teritoriul fostei Dacii a fost strabatut si controlat de numeroase neamuri barbare, de la triburile germane si pâna la calaretii de stepa, precum hunii sau avarii.
Continuitatea locuirii autohtone în acest spatiu dominat de barbari a fost si este o provocare, stârnind numeroase controverse. În lipsa izvoarelor scrise, descoperirile arheologice au fost aduse ca argument al continuitatii locuirii unor populatii sedentare în perioada migratiilor, cu asezari stabile, necropole si o mostenire culturala care sa contribuie la fenomenul de etnogeneza în acest spatiu carpato-danubiano-pontic.
În perioada istoriografiei nationaliste etnogeneza pe teritoriul de astazi al României a fost prezentata ca un proces clar, care a implicat doua cel mult trei elemente etnice, lingvistice si culturale, adica românii se trag din daci si romani, eventual si cu un aport slav.
În realitate, etnogeneza a fost un proces deosebit de complex, cu multe necunoscute si care a implicat aportul a numeroase populatii si componente culturale.
O etapa în acest proces complex si de lunga durata este banuita a fi o civilizatie care a înflorit pe un teritoriu vast, în perioada migratiilor, imediat dupa abandonarea Daciei Romane.
A fost denumita cultura Sântana de Mures-Cerneahov, dupa statiunile arheologice eponime din România si Ucraina, si scoate la lumina lucruri deosebit de interesante privind viata în Dacia în perioada migratiilor si a turbulentelor din Antichitatea Târzie.
O unitatea culturala inedita, din România pâna în Ucraina
În anul 1901, arheologii rusi au descoperit un cimitir antic în Ucraina, în localitatea Cerneahov, nu departe de Kiev.
Nu peste mult timp, arheologii români descopereau tot o necropola, de aceasta data însa la Sântana de Mures, în estul Transilvaniei. Culmea, desi este o distanta apreciabila între Cerneahov si Sântana de Mures, obiectele descoperite în morminte, dar si ritualurile funerare semanau izbitor.
În timp au fost descoperite numeroase alte morminte si asezari pe un teritoriu vast, care dovedeau aceleasi asemanari izbitoare. Specialistii si-au dat seama ca au descoperit o noua civilizatie cu o unitatea culturala extraordinara pe un teritoriu deseobit de intens, din estul României si pâna în sudul Ucrainei. Au denumit-o Santana de Mures-Cerneahov. 
”Cele doua cimitire descoperite initial au fost primele descoperite dintr-o sumedenie de alte necropole si asezari apartinând unei culturi arheologice relativ bogate si omogene, care în perioada romana târzie se întindea pe un spatiu vast din sud-estul Europei cuprinzând partea estica a României de astazi, Republica Moldova si sudul Ucrainei. Peste 2.000 de descoperiri au fost facute atât în fosta URSS cât si pe teritoriul României, apartinând acestei culturi”, preciza Peter J. Heather si John Matthews în lucrarea ”The Goths in the Fourth Century”.
Aceasta cultura prezenta o diversitate remarcabila de locuinte, tipuri de morminte, dar si obiecte, diversitate care se repeta în majoritatea asezarilor descoperite. Arheologii si-au dat seama ca era vorba de o populatie sedentara, care a locuit uneori si peste un secol anumite zone în mod stabil, locuind în sate si care aveau aproximativ aceeasi cultura si obiceiuri pe un spatiu întins.
Aceasta cultura a supravietuit si a fost atestata în secolele III-IV d Hr, aproximativ pâna la invazia hunica în Europa si cucerirea bazinului Dunarean de acesti calareti de stepa.
Printre cele mai mari asezari sau necropole ale culturii Sântana de Mures-Cerneahov descoperite pe teritoriul României se numara si mormintele de la Laceni Cioroaica în Teleorman, Târgu Mures, Bârlad-Valea Seaca, Dancu, Letcani-Iasi dar si Mihalaseni în judetul Botosani.
Goti, daci, iranieni si slavi
Oamenii care au participat la realizarea acestei culturi au avut origini diferite. Cel putin asta demonstreaza sapaturile arheologice. Purtatorii acestei culturi erau un mix de goti, daci, sarmati si pe alocuri slavi.
În multe situri a fost documentata contributia fiecarei populatii la realizarea acestei culturi. Se pare ca toate acestea neamuri au ajuns sa împarta aceleasi cimitire, sate. Pe scurt, sa locuiasca împreuna si sa contribuie la formarea unei culturi noi, inedite.
Posibil sa fi avut loc si un amestec etnic, dar aceasta chestiune ramâne controversata, cu toate ca exista opinii care arata ca dupa aproape un secol de vietuire în aproximativ acelasi spatiu a fost posibila si o imixtiune etnica între goti, daci, pe alocuri sarmati si slavi.
Motorul care a dat nastere acestei culturi si acestui mix rasial si cultural au fost neamurile germanice. Mai precis este vorba despre gotii care în secolul al III lea au lansat expeditii devatatoare în provinciile romane orientale si dunarene.
Aproape imediat au fost însotiti de triburile dacilor liberi, carpii si costobocii, iar aceea fratie a sângelui si a fierului îndreptata împotriva romanilor s-a materializat în jafuri cumplite si expeditii militare inclusiv în Dacia Romana, dar si în Moesia, pâna în Grecia.
Carpii au fost de altfel aliatii de nadejde ai gotilor de-a lungul secolului al III lea si începutul celui urmator. Este posibil ca aceste populatii aliate pe câmpul de lupta sa fi ajuns sa locuiasca împreuna în asezari stabile, sa împarta satele si cimitirele.
Alaturi de ei au fost antrenati si sarmatii, iar prezenta lor este atestata deasemenea în satele si cimitirele Sântana de Mures-Cerneahov.
Gotii erau însa patura dominanta. Cei care si-au impus suprematia militara si multe aspecte culturale.
”Asezati în zonele silvostepei, între gurile Dunarii si pâna în Ucraina, gotii au început dupa mijlocul secolului III devastatoare expeditii în provinciile orientale si balcanice ale Imperiului Roman. În acelasi timp au intrat într-o fertila interactiune culturala cu populatiile mai vechi ale regiunii, mai importante fiind grupurile de neam dacic, costobocii, carpii si populatiile sarmatice, receptând, de asemenea, numeroase influente romane. Rezultatul a fost o sinteza culturala stabila si uniforma pe un teritoriu vast, pe care arheologii au botezat-o cultura Sântana de Mures-Cerneahov”, scria Coriolan Opreanu în „Sfârsitul Culturii Sântana de Mures în Transilvania: Cultura ”Sfântul Gheorge” sau „Orizontul Post-Cerneahovian”.
Totodata faptul ca gotii si dacii în principal, dar si sarmatii si, în anumite zone, si slavii, locuiau împreuna, este dovedit si de cercetarile întreprinse de arheologul botosanean Liviu Sovan în marea necropola de tip Sântana de Mures-Cerneahov din secolul al IV lea, la Mihalaseni, judetul Botosani. Iata concluziile.
”În ceea ce priveste frecventa tipurilor antropologice din necropola de la Mihalaseni, se remarca, în ordinea preponderentei lor, urmatoarea situatie: mediteranoizi, nordoizi, protoeuropoizi, dinarici, alpini si ostici. Într-un singur caz (mormântul 489) apare si un element mongoloid“, precizeaza Liviu Sovan, în lucrarea sa „Necropola de tip Sântana de Mures-Cerneahov de la Mihalaseni“.
La Mihalaseni, prin ritualurile funerare au fost remarcati în special vandalii, un trib germanic. Totodata în asezarile de la Sântana de Mures Cerneahov erau practicate atât inhumatia, cât si incineratia, dovada a complexitatii etnice si culturale.
La fel si diversitatea locuintelor. În cadrul acelorasi asezari erau locuinte de suprafata, lungi, probabil din lemn, de factura germanica, alaturi de bordeie dacice, semiîngropate.
”O oarecare diversitate a stilulului de constructie al locuintelor deriva din faptul ca aceasta cultura era produsul unor populatii cu origini etnice diferite. ”Wohnstallhauser” sunt case tipice culturilor germanice din Europa Centrala si nu au corespondenta în culturile aheologice mai vechi din zona Carpatilor sau de pe teritoriul fostei URSS. Ele pot fi asociate, posibil, cu emigrantii germanici care au dominat militar zona la finalul secolului al III lea si începutul secolului al IV lea. De cealalta parte colibele semiîngropate sunt bine atestate în culturile dacice din zona Carpatilor”, precizeaza Peter J. Heather si John Matthews.
Totodata prezenta dacilor este dovedita de anumite elemente ceramice, precum ”cupele daco-getice”, un fel de opaite, folosite de populatia dacica. De cealalta parte, numeroasele fibule, arme si alte elemente de podobaba atesta prezenta germanilor.
Iranienii sunt atestati în aceste asezari, mai ales prin indivizii cu craniul deformat ritualic dupa moda sarmata, ale caror ramasite au fost descoperite în necropole.
Agricultori si crescatori de animale
Acest mix etnic, de goti, daci, sarmati si slavi, locuiau în sate si se ocupau, asa cum arata descoperirile arheologice, cu agricultura si cresterea animalelor. Erau populatii sedentare, care au dezvoltat o cultura comuna.
”Conform descoperirilor arheologice, este clar ca avem de-a face cu o populatie sedentara, care traia în sate nu prea rasfirate a carei principala ocupatie era agricultura, în special productia de cereale. Judecând dupa gropile de provizii, cele mai importante cereale pentru aceste comunitati erau grâul,orzul si meiul”, se arata în ”The Goths in the Fourth Century”.
Totodata în situri au fost descoperite numeroase obiecte de metal. Majoritatea erau unelte agricole, inclusiv brazdare de plug metalice, seceri, clesti si alte unelte, ceea ce indica ca în mare parte aceste comunitati devenisera pasnice, sedentare si preocupate în special de agricultura.
Cresterea animalelor era o alta ramura economica preponderenta. Oile, caprele, porcii si în unele comunitati caii erau principalele animale domestice crescute de comunitatile Sântana de Mures Cerneahov.
Erau si numerosi mesteri locali, dar era practicat, la scara redusa, si comertul.
„Având la baza o economie preponderent agricola, comunitatile culturii Sântana de Mures si-au întemeiat asezarile pe pantele domoale ale dealurilor si chiar în zonele de ses, în apropierea unor surse permanente de apa“, scria Vasile Diaconu în lucrarea sa „Hanesti-Botosani. Marturii arheologice si istorice“ din anul 2010.
Exista si o elita politica, a carei prezenta era demonstrata de obiecte de lux. Aceasta elita era formata din germanici, cei care de altfel controlau politic zona. Sântana de Mures-Cerneahov, prin dovezile sale de viata pasnica, dar mai ales de imixtiune culturala si posibil etnica, este privita de unii ca o etapa probabila în lungul proces de etnogeneza a populatiilor stra-românesti. Cel mai probabil viata tihnita a acestor comunitati de daci, goti si sarmati sau slavi a fost întrerupta de invaziile hunilor.
sursa: adev.ro
