De peste doua milenii, spatiul carpato-danubiano-pontic a fost traversat de populatii venite din toate directiile.
Istoricul buzoian Marius Constantinescu sustine ca, desi a interactionat multa vreme cu nomazii, populatia bastinasa a fost foarte putin influentata de acestia din punct de vedere cultural.
Potrivit istoricului buzoian, cele mai vechi informatii legate de migratori vorbesc despre prezenta unor sciti în zona în care se afla zacamintele aurifere si argintifere ale Carpatilor.
”Probabil ca aveau o anumita experienta în exploatarea acestor zacaminte. Au fost acceptati sa vina si sa se aseze în zona respectiva. Asta era la nivelul secolelor VI, V i.Hr.. Extractia metalelor o faceau scitii însa prelucrarea o executau localnicii care la acea vreme foloseau tipare din piatra, tipare de lut si tipare de ceara. Prelucrarea a fost apanajul mesterilor locali”, precizeaza istoricul buzoian.
Sosesc apoi iazigii si roxolanii, populatii nomade vorbitoare de dialecte iraniene, din neamul sarmatilor, care se apropie de teritoriul carpato-dunarean si intra în contact cu populatia locala, fiind acceptati sa traiasca împreuna cu geto-dacii.
Au fost mentionati de la sfârsitul secolului III i.Hr., pâna la începutul nivelul secolului IV d.Hr.
În secolul II i.Hr. coboara dinspre Baltica grupul bastarnilor, o populatie de neam germanic care pornise în migratie din Peninsula Scandinava, a trecut Marea Baltica si a coborât treptat catre spatiul carpato-dunarean.
”Ei au patruns printre triburile dacilor din zona cuprinsa între Carpatii de rasarit si Prut si au înaintat treptat, convietuind cu populatia bastinasa mai bine de trei secole. La sfârsitul secolului I d.Hr., în razboaiele pe care Decebal le-a purtat cu Imperiul Roman, au participat si bastarni. Pe monumentul triumfal de la Adamclisi apar si bastarni”, spune istoricul Marius Constantinescu.
Dupa secolul III d.Hr., încep sa patrunda tot de la rasarit de lantul carpatic triburile gotilor. Erau doua grupari, gotii de apus, vizigotii, si ostrogotii sau gotii de rasarit.
”Acestia din urma au coborât printre Prut si Nistru iar vizigotii au coborât între Carpasi si Prut, uneori trecând si dincolo de Prut. Acestia au avansat, în secolul III d.Hr., si au intrat în contact cu carpii si costobocii, populatii dacice, organizând împreuna invazii asupra granitei dunarene a Imperiului Roman, unde faceau prapad si luau multi prizonieri. Au patruns si în Provincia Dacia, în interiorul arcului carpatic, producând dezastre chiar si în Oltenia. Vizigotii au purtat aceste lupte, ei devenind un soi de coordonatori ai acestor atacuri”, explica Marius Constantinescu.
”Când au ajuns gotii în zona noastra erau purtatori ai unei civilizatii a lemnului. Dupa ce au coborât de pe tarmul de nord al contientului au intrat în contact cu ceramica si celelalte materiale din care se produceau unelte sau arme. Nivelul civilizatiei lor era mult sub cel al geto-dacilor. Intrând în contact cu lumea aceasta, au luat contact si cu valorile lumii romanice si de aceea au fost atrasi catre Imperiul Roman”.
La sfârsitul secolului IV d.Hr., apare în zona de rasarit a batrânului continent o alta populatie, hunii.
În cautarea de pasuni pentru animale, în special cai, au navalit peste triburile de sarmati, roxolani si ostrogoti de la nord de Dunare. Extrem de sângerosi, hunii i-au învins pe ostrogotii condusi de regele Ermanaric, care avea 100 de ani, vârsta matusalemica pentru acea perioada.
”În 375 – 376 d.Hr. hunii trec marea de Azov, printr-o întâmplare fericita pentru ei. Ajung dincoace de Nistru iar primii întâlniti au fost ostrogotii lui Ermanaric, pe care i-au cucerit. I-au cucerit si pe sarmati, i-au învins si i-au luat în armatele lor apoi i-au întâlnit pe gotii lui Athanaric. Acesta a încercat sa se apere, ridicând un val de pamânt în zona Galati – Braila dar dupa ce s-a trezit ca hunii îl ataca din spate Athanaric s-a retras în muntii localizati de majoritatea cercetatorilor în zona Buzaului”, spune istoricul buzoian.
Batrânii si femeile se ocupau cu cresterea animalelor, mai ales a cailor. Contactul de scurta durata cu aceasta categorie de nomazi nu si-a lasat amprenta asupra bastinasilor.
”De la huni nu am preluat nimic pentru ca aveau un trai foare nepotrivit cu modul de viata al bastinasilor. Baietii erau luati de la vârsta de 7 ani, erau învatati sa calareasca, sa traga cu arcul si sa lupte cu sabia, la 11 ani primeau botezul razboiului si pâna la peste 35 de ani îsi duceau viata numai calare. Acolo si mâncau, dormeau. O data pe an primeau învoire si se duceau la familiile lor, se casatoreau si îsi concepeau urmasii. Au stat între 376 si 420 în zona asta dupa care centrul puterii hunice s-a mutat în Câmpia Panonica, unde au stat pâna în 454”.
Urmeaza gepizii, tot neam germanic, care vin dinspre nord-vestul spatiului Carpatic si patrund în Transilvania. Din est, patrund avarii, tot o populatie de calareti, mai putin razboinici decât hunii. ”Sunt în trecere si stau foarte putin aici si de aceea nu avem nimic de la ei, în afara de niste tezaure pe care le comandau în atelierele romane de la Marea Neagra sau Constantinopol. Din punct de vedere genetic, studiile unor cercetatori din Hamburg ne arata nu numai ca populatia din zona noastra are o continuitate de peste 3.000 de ani, din epoca bronzului, ci si ca aceasta populatie a transmis componente genetice unei majoritati a populatiei care a ocupat vechiul continent.”
Dupa gepizi si avari, în secolul VI d.Hr., vin primele grupuri de slavi care avanseaza spre Europa în
trei directii, slavii de vest, slavii de sud-vest si slavii de sud.
”Dupa anul 551 d.Hr., grupuri de slavi patrund si în Moldova si ajung si în Muntenia. Erau populatii sedentare care se ocupau cu agricultura, mai putin razboinice, si care au convietuit bine cu populatia bastinasa”, sustine istoricul.
În anul 602, populatiile slave ataca si sparg granita dunareana a Imperiului Roman de Rasarit, patrund la sud de Dunare si se stabilesc într-o zona care se întinde pâna la jumatatea Traciei. Valuri de slavi ajung aici pâna în secolul IX d.Hr..
”De la slavi am preluat niste elemente de limba. Cuvântul râmnic este formula folosita de ei, ca si cerna, care este apa neagra. Sunt o serie de denumiri în toponimia tarii care pastreaza elemente de factura slava. Din punct de vedere cultural si mai ales genetic este mai greu sa precizam cu ce au venit”, precizeaza istoricul Marius Constantinescu.
La nivelul secolului VII d.Hr. apar bulgarii, numele acestei populatii venind de la fluviul Volga, locul lor de origine. Patrund la sud de Dunare si convietuiesc cu slavii din zona respectiva, formând poporul bulgar de azi. Dupa o perioada de oarecare liniste, în ultimii trei ani ai secolului IX d.Hr., dupa anul 896, apar ungurii.
”Vin tot dinspre rasarit, o populatie razboinica, formata din 5.000 de calareti. Au patruns dincoace de Nistru, au parcurs trecatorile Carpatilor nordici, au ajuns în Panonia si de aici au început sa atace Transilvania. La nivelul secolului X d.Hr. începeau sa avanseze, în trei etape, pâna când au ajuns în Carpatii de sud si de rasarit, ocupând Transilvania. Vor sta aici pâna când vor fi încorporati în Imperiul Habsburgic si vor reaparea la 1867, când Imperiul Habsburgic devine Imperiul Austro-Ungar”, spune Marius Constantinescu.
Urmeaza sosirea pe aceste meleaguri a uzilor, pecenegilor si cumanilor, în secolele X, XI, XII si XIII. Potrivit istoricului buzoian, la 1241, când se produce marele atac al tatarilor din Hoarda de Aur care stationa în Crimeea, la vremea aceea, cumanii dominau zona Carpatilor.
”De altfel, cumanii au avut mai multe confruntari cu tatarii. Uzii, pecenegii si cumanii au venit tot din Asia. De aceea aveau anumite trasaturi specifice asiaticilor. Se stie ca, de exemplu, componenta B, din grupele de sânge provine de la populatiile asiatice care au venit pe teritoriul nostru dupa secolul X”, precizeaza Marius Constantinescu, istoric.
Venind în secolul XIII d.Hr., tatarii au fost penultima din populatiile migratoare care au trecut pe acest teritoriu.
”Avem zone în care traiesc si astazi comunitati mari de tatari, Dobrogea fiind puternic reprezentata de aceasta minoritate. Tatarii intrau fulgerator în Moldova si Muntenia. Erau la fel de cruzi ca si hunii. Luau prizonieri pe care fie îi vindeau înapoi, ca rascumparare, fie îi foloseau ca robi în toate muncile pe care nu puteau sa le faca”.
Ultimii sunt turcii care ajung în spatiul nostru, în vremea lui Mircea cel Batrân, când au loc primele confruntari. Istoricul Marius Constantinescu spune ca de la turci ramân foarte multe elemente care tin de mâncare si de gospodarie.
sursa: adev.ro
