Fenomenul Tunguska, ipoteze neconfirmate si un mister care persista

În dimineata zilei de 30 iunie 1908, la ora 07:17, o imensa sfera incandescenta a traversat cerul Tunguskai de la sud spre nord si a explodat la aproximativ 8.000 de metri altitudine, producant efecte spectaculoase si considerabile. Ceea ce a urmat este cunoscut ca ‘fenomenul Tunguska” sau “fenomenul Tungus” si reprezinta unul dintre cele mai mari mistere ale secolului XX.

O explozie de lumina albastra

Explozia a degajat o lumina orbitoare de culoare albastra (vizibila la sute de kilometri distanta), care a carbonizat instantaneu arborii din taiga pe o raza de 18 kilometri, producând urme de arsura secundara pe o distanta de 200 de kilometri. Lumina a fost urmata de o bubuitura înspaimântatoare ce a fost auzita pâna în orasele Krasnoiarsk, Novosibirsk si Irkutsk situate la distante cuprinse între 500 si 1.000 de kilometri de locul deflagratiei.

Bubuitura a fost urmata de un cutremur masiv, undele seismice fiind resimtinte de aproape toate centrele seismologice din lume (inclusiv de cele australiene!). Orasul Irkutsk, situat la aproximativ 900 de kilometri de epicentrul evenimentului, a fost extrem de afectat. Geamurile locuintelor s-au spart, cladirile s-au fisurat si multe dintre ele s-au prabusit. Centrul seismologic din regiune a înregistrat undele de soc timp de mai bine o ora!

Satele situate la mai putin de 200 de kilometri de locul exploziei au fost rase de pe fata pamântului iar pe o raza de 100 de kilometri orice vietate a fost nimicita instantaneu.

Calatorii din trenul transsiberian, care circula la câteva sute de kilometri de epicentru, au vazut o uriasa sfera de lumina traversând cerul, dupa care o explozie de lumina albastra. Câteva secunde mai târziu, trenul a început sa se clatine periculos, oscilând gata sa se rastoarne.

Fenomenul Tunguska

Fenomenul Tunguska a facut ravagii în taiga: pe un cerc cu raza de 60 de kilometri, circumscris epicentrului, arborii fusesera pur si simplu retezati în doua. Remarcabil este faptul ca în “zona 0” a exploziei, copacii ramasesera în picioare, desi nu mai aveau crengi si fusesera atât de puternic iradiati luminos încât lemnul capatase o consistenta aproape metalica.

Împrejur, pâna la 30 de kilometri distanta, toti arborii au fost îndoiti în partea opusa exploziei, la o înaltime de aproximativ 1 – 2 metri de sol. Pâna si solul a fost afectat într-un mod ciudat! În terenul mlastinos, situat la câtiva kilometri de centrul exploziei, au fost gasite gauri uriase, adânci, iar întreaga suprafata a solului prezenta denivelari, asemanatoare unor valuri ondulate neregulat.

Ce anume a explodat în taigaua Siberiana în 1908 si a fost capabil de o asemenea deflagratie?

Mai târziu, testele au aratat ca puterea exploziei a fost de-a dreptul fantastica: 28 x 10²² ergi. Prin comparatie, cele mai puternice arme nucleare existente în prezent pot degaja o forta de aproximativ 10²¹ ergi.

Imaginea dezastrului
Imaginea dezastrului

Dupa ce fenomenul Tunguska a fost studiat folosind cele mai performante aparate, s-a ajuns la concluzia ca explozia a avut o forta echivalenta cu cea a unei bombe atomice de 28 de Megatone (28 de milioane de tone de TNT) care se deplasa cu viteza de 40 km/s (de 100 de ori mai mare decât viteza sunetului). Ori în 1983 cele mai rapide rachete americane nu puteau atinge mai mult de 10 km/s iar prima bomba cu hidrogen americana testata în 1952 nu avea decât 10 Megatone forta.

Teoriile din spatele fenomenului Tunguska

În legatura cu natura si cauza exploziei au fost emise nu mai putin 12 ipoteze menite sa explice fenomenul Tunguska. Dintre acestea, doar jumatate s-au putut impune, dar patru dintre acestea, sustinute de lumea stiintifica, s-au dovedit din ce în ce mai vulnerabile pe masura acumularii de noi date stiintifice despre straniul fenomen.

1. Ipoteza meteoritului

Prima teorie sustine ca fenomenul ar fi fost produs de caderea unui urias meteorit si s-a crezut a fi cea mai probabila cauza pâna în anii ‘60. Denumita si “Meteoritul Tungus” ipoteza s-a dovedit a fi total nejustificata.

Prima expeditie sovietica (1927), condusa de profesorul Kulik, a cautat meteoritul timp de trei ani, fara a gasi nimic (nici macar fragmente de roca). Profesorul Kulik lansase ipoteza unui impact cu un meteorit dupa ce a observat configuratia terenului si gaurile din sol din zona impactului.

Din 1927 si pâna în 1929, membrii expeditiei au cautat fragmente de roca, urme de metal, sfarâmaturi de roci cosmice, orice ar fi putut demonstra ipoteza unui impact. Din 1929 si pâna în 1930, cercetatorii au sapat în locul epicentrului si în zona gaurilor folosind cele mai performante aparate si masinarii din acele timpuri. Au ajuns sa sape pâna la 36 de metri adâncime fara sa gaseasca nici o urma de meteorit.

Faptul ca nu s-a gasit nimic în zona afectata este cât se poate de normal.

Impactul cu un meteorit ar fi lasat “urme” cu totul si cu totul diferite.

Un meteorit nu ar fi explodat în aer si nu ar fi degajat caldura si lumina, în afara cazului în care meteoritul ar fi fost alcatuit din materiale fisionabile. Fragmentele rezultate în urma dezintegrarii meteoritului în atmosfera ar fi produs cratere, dar nu ondularea solului.

Bucatile de roca ar fi cazut si ar fi zdrobit copacii, dar nu i-ar fi îndoit pâna la 60 de kilometri distanta si carbonizat pâna la 18 kilometri. Si cel mai important, o explozie a unui meteorit la 8.000 de metri altitudine nu ar fi fost perceputa decât maxim pâna la 50 de kilometri distanta, ori ce s-a întâmplat în taiga s-a resimtit pâna la 1.000 de kilometri!

2. Ipoteza cometei

În 1961 si respectiv 1963, Academia de Stiinte a U.R.S.S a organizat doua expeditii stiintifice conduse de geofizicianul prof. Zolotov. În urma acestor expeditii, s-a emis si cea de-a doua ipoteza conform careia fenomenul Tunguska a fost rezultatul ciocnirii dintre Terra si o cometa de dimensiune medie, cu nucleu solid mic, înconjurat de un urias sferoid gazos, explozibil.

Cometa, în contact cu atmosfera terestra, s-a supraîncalzit si a explodat. Coada acesteia, retezata, a fost purtata prin atmosfera dând nastere efectului de lumina albastra observata deasupra Siberiei.

Nici aceasta teorie nu s-a dovedit a fi una foarte solida. În cazul în care cometa ar fi fost,              într-adevar, formata în mare parte din gaz inflamabil, atunci aceasta s-ar fi aprins si ar fi explodat la o altitudine mult mai mare (undeva între 15 si 20 de kilometri), unde, la viteza de 40 km/s, temperatura rezultata în urma frecarii cu paturile exterioare ale atmosferei ar fi fost de aproximativ 3.000 grade C.

Admitând însa ca explozia nu s-a produs decât la altitudinea de 8.000 de metri, ce s-a întâmplat cu nucleul solid al cometei?

Chiar si în situatia în care acesta s-a dezintegrat, este practic imposibil sa nu fie descoperit nici cel mai mic fragment de roca sau metal. Asta mai ales având în vedere ca specialistii sovietici au considerat acest nucleu solid ca având diametrul de peste 100 de metri si greutatea de pâna la 5 milioane de tone!

În ceea ce priveste explicatia cozii, ce materie ar fi ramas vizibila în atmosfera luni întregi? Cum a fost posibil ca aceasta “coada luminoasa” sa fie observata de la mii de kilometri departare?

Ca un ultim punct menit sa infirme teoria unei comete sunt marturiile calatorilor din tren. Printre acestia se gaseau fizicieni, astronomi, profesori, ofiteri, ingineri si ziaristi, toti declarând ca sfera incandescenta pe care au vazut-o nu avea “coada” si nu semana deloc a cometa. În plus, este curios ca exact în anul anterior ”intalnirii” cu cometa Halley (pe care omenirea o astepta cu groaza crezând ca se va ciocni de Terra), nici un observator astronomic nu a vazut aceasta noua amenintare si nu i-a prevazut impactul cu Pamântul.

3. Ipoteza “fulgului de zapada”

În urma cercetarilor efectuate la locul exploziei între anii 1974 si 1978, specialistii de la Institutul de Fizica a Pamântului din cadrul Academiei de Stiinte a U.R.S.S. au elaborat o noua teorie menita se explice fenomenul Tunguska: ipoteza “fulgului de nea.”

Conform acestei teorii, responsabil pentru dezastrul provocat de fenomenul Tunguska este un corp asemanator unei comete, având nucleu friabil (constituit din cristale de gheata) ce se deplasa cu viteza supersonica, însotit de o unda de soc atmosferica. Un astfel de corp ar putea produce urme vizibile la sol fara a avea loc nici o explozie.

Cercetatorii sovietici au apreciat “fulgul” ca având o greutate de aproximativ 100.000 de tone, diametrul de 300 de metri si o densitate de circa 0,01 g/cm³ (de 5 pâna la 10 ori mai mica decât a zapezii terestre).

Având o viteza de coborâre de 40 km/s, “fulgul” a înaintat precedat de unda de soc, marindu-si volumul datorita “evaporarii nestationare” (difuzarea în spatiu restrâns a particulelor de gheata din care era alcatuit, în urma încalzirii acestora prin frecarea cu paturile dense ale atmosferei). Apoi, “fulgul” s-a transformat într-un enorm nor de zapada care, proiectând înapoi unda de soc, a cauzat distrugeri teribile.

Teoria este una interesanta si care a convins o parte a publicului. Cu toate acestea, relatarile martorilor oculari resping ideea “fulgului de zapada.” 

Întreaga ipoteza sta în faptul ca nu s-ar fi produs o explozie, însa aceasta, în mod evident, a existat. Sute, daca nu mii, de oameni au vazut-o, au auzit-o si au simtit-o. Mai mult decât atât, de unde copacii calcinati din “zona 0” a fenomenului? De unde umbrele secundare de carbonizare pe o distanta de 200 de kilometri de epicentru? Nu cumva de la caldura degajata de… norul de zapada?

Chiar daca mii de oameni nu au experimentat decât o iluzie optica crezând ca fenomenul Tunguska este rezultatul unei explozii, atunci unde a disparut norul de zapada? Nu exista nici o dovada si nici o marturie cum ca în zona ar fi cazut ninsoare sau ploaie imediat dupa producerea fenomenului. Si având în vedere greutatea aproximata a “fulgului” de 100.000 de tone, atunci ar fi trebuit sa ploua sau sa ninga din abundenta.

4. Antimaterie

A patra ipoteza afirma ca fenomenul Tunguska s-a produs datorita impactului cu un fragment de antimaterie, ceea ce a dus la o degajare uriasa de energie.

In acest caz, din taigaua siberiana nu ar mai fi ramas nimic. Conform legilor fizicii, impactul dintre materie si antimaterie are ca urmare anihilarea totala a celor doua mase de impact, rezultând cea mai mare explozie cunoscuta pâna astazi de stiinta.

În plus, explozia s-ar fi produs la o altitudine mult mai mare (peste 25 de kilometri) imediat ce atmosfera ar fi devenit suficient de densa pentru a reprezenta un obstacol pentru particulele de antimaterie.

Ca sa nu mai vobim ca posibilitatea ca o masa de antimaterie (indiferent cât de mica) sa ajunga în contact cu atmosfera terestra este practic inexistenta. În galaxia noastra nu exista antimaterie, de fapt cerceatorii nu au fost capabili sa identifice antimateria nicaieri în universul observabil.

Simpla idee ca o astfel de particula s-ar putea “strecura” prin spatiu (ignorând particulele de praf cosmic, fragmente de roci, corpuri ceresti), ca ar putea strabate o distanta de sute de milioane de ani lumina, doar pentru a ajunge în contact cu atmosfera terestra, este ridicola.

 Revenind la marturiile celor care au vazut fenomenul…Mii de oameni au declarat ca au vazut, foarte clar, o sfera incandescenta coborând de la sud spre nord. Ori antimateria nu poate fi observata cu ochiul liber!

Act divin sau interventie extraterestra?

În ultimii ani au mai fost lansate doua ipoteze, însa acestea, foarte controversate, nu sunt agreate de lumea stiintifica.

Prima dintre acestea sustine ca fenomenul Tunguska s-a datorat impactului cu o gaura neagra (Black Hole). Aceasta ipoteza ar explica multe lucruri: explozia, radiatiile luminoase si radioactive, lumina degajata, zgomotul puternic, unda de soc, precum si unele declaratii ale martorilor.

Cea de-a doua ipoteza sustine ca fenomenul a fost urmarea exploziei motoarelor sau rezervoarelor de combustibil ale unei nave spatiale care a încercat sa aterizeze dar a avut parte de o defectiune sau a calculat gresit unghiul de intrare în atmosfera.Cu toate acestea, unda de soc ar fi trebuit sa fie mult mai mare iar explozia mult mai devastatoare. Faptul ca aceste gauri negre” nu sunt foarte bine întelese, studierea si analizarea lor fiind înca la pragul de teorie, efectele unei coliziuni cu un astfel de obiect” ceresc sunt imposibil de calculat.

Si aceasta teorie ar putea explica multe dintre cele întâmplate atunci. De exemplu, spre deosebire de “fulgul de zapada”, o astfel de nava spatiala nu ar fi explodat la contactul imediat cu paturile superioare ale atmosferei. O astfel de nava spatiala nu s-ar fi prabusit asemenea unui meteorit, explodând în mod obligatoriu la contactul cu solul. În cazul unei defectiuni la motor sau la rezervoarele de combustibil, este foarte posibil ca un astfel de aparat de zbor sa explodeze la mare distanta de sol.

Aceasta din urma teorie ar explica si nivelul urias de radiatie nucleara prezent (chiar si astazi) în “zona 0” a fenomenului Tunguska. Astazi, la mai bine de 100 de ani de la producerea evenimentului, nivelul de radiatie din “zona 0” este de doua ori mai mare decât cel normal. De altfel, epicentrul exploziei este în continuare lipsit de vegetatie.

Analizând forta exploziei si luând în calcul teoria meteoritului, s-a ajuns la concluzia ca, daca o bucata de roca de acele dimensiuni ar fi explodat la contactul cu solul, distrugerile ar fi fost inimaginabile, iar efectele exploziei ar fi fost resimtite de întreaga planeta. Cercetatorii au comparat un astfel de impact cu cel care a condus la disparitia dinozaurilor acum 65 de milioane de ani.

Mai exista înca o ipoteza lansata în urma cu câtiva ani dupa ce toate datele legate de fenomenul Tunguska au fost re-analizate de mai multe echipe de specialisti. Conform relatarilor martorilor si pe baza analizelor efectuate la fata locului, cercetatorii cred ca civilizatia umana a fost salvata de la disparitie de o forta superioara.

Practic, am fi vorbit de disparitia civilizatiei umane asa cum o cunoastem noi astazi. Însa meteoritul nu a explodat la impact, ci a explodat la 8.000 de metri altitudine si în mod straniu, explozia a lasat o urma foarte puternica de radiatie nucleara.

Noua teorie sustine ca o nava cosmica, apartinând unei civilizatii necunoscute, ar fi folosit armament nuclear pentru a detona meteoritul la o altitudine suficienta pentru a limita la maximum pagubele produse. Desi teoria ar putea explica multe, exista unele probleme. De exemplu, martorii nu au vazut nava cosmica. Iar daca o astfel de civilizatie ne monitorizeaza planeta, atunci, fara doar si poate, acestia ar fi observat meteoritul cu mult înainte de a patrunde în atmosfera si l-ar fi distrus sau deviat din timp.