Atunci când cineva minte, nivelul de stres din organism creste si apar mai multe semne care pot fi descifrate din limbajul trupului.
Cercetatorii au studiat comportamentul uman si au vazut care sunt cele mai des intalnite reactii. Un om experimentat, cu o privire atenta poate descifra aceste reactii si isi poate da seama cand un om minte sau spune adevarul
Teoria psihologica populara poate fi formulata asa: o persoana minte atunci când evita privirea, îsi framânta mâinile si se foieste pe scaun. Foarte gresit! Aproape toata lumea, din Algeria în Argentina, din Germania pâna în Pakistan sau Paraguay, crede în aceasta teorie.
Cercetatorii au petrecut sute de ore privind la filmulete cu mincinosi si onesti. La fiecare vizualizare urmareau comportamente specifice, cum ar fi un surâs, o clipire, o miscare a mâinii, ca sa distinga între manifestarile asociate minciunii sau onestitatii.
De fiecare data când detectau comportamentul tinta, apasau un buton si computerul înregistra raspunsul. Analizele ulterioare au permis compararea comportamentelor asociate cu minciuna ori adevarul pâna în cele mai fine detalii. Rezultatele sunt clare si nu sustin tertipurile din acel serial celebru, ”Lie to me”.
Mincinosii te privesc în ochi la fel ca oamenii onesti. Nu-si încruciseaza bratele pe piept, nu transpira, nu clipesc si nu dau din mâini mai des si nici nu se foiesc în scaune mai mult decât persoanele cinstite. Ba chiar manifesta o foarte usoara tendinta spre nemiscare fata oamenii cinstiti.
Oamenii nu se descurca în detectarea minciunilor mai bine decât la nimereala, deoarece se bazeaza pe teorii populare care nu au nimic de-a face cu înselaciunea. Astfel ca escrocii, impostorii si sarlatanii prospera în zilele noastre.
În psihologia evolutionista ei au fost denumiti free-riders, acei indivizi care profitau de resurse fara sa dea nimic înapoi. În triburile de homo sapiens, acestia erau mult mai usor de identificat ca astazi.
Omul se pricepe la minciuni atunci când stie ca nimeni nu-l poate prinde, ca doar ipocrizia e lipiciul societatii, ne aminteste un clasic. Totusi, acelasi om se va comporta mai probabil cinstit când stie ca e supravegheat de alti oameni. În acelasi timp, ne iluzionam ca putem descoperi mincinosul sau 
escrocul.
Detectarea mincinosului începe cu atentia concentrata pe semnalele din limbajul (para)verbal.
Cele mai de încredere semne ale minciunii stau în voce si apelul inconstient la un limbaj anume. Deci nu în limbajul trupului si micro-expresiile faciale. Minciuna presupune efort coordonat în exprimare verbala. Cine poate urmari cu atentie declaratia cuiva are sanse bune sa descopere unele indicii.
Iata aceste indicii extrase dintr-o carte remarcabila:
- ofera foarte putine detalii-cheie sau le evita printr-o exprimare vaga, nespecifica sau care abate atentia de la subiect;
- tind sa faca pauze în exprimare;
- evita auto-referinta, adica iau distanta de povestea mincinoasa prin exprimare impersonala;
- tind sa ocoleasca descrierea propriilor sentimente;
- îsi reamintesc detalii dubioase, pe care cei onesti nu si le amintesc, exact când e necesar;
- povestile lor par mai putin plauzibile, mai putin logice, mai ambivalente si mai discrepante comparativ cu cele spuse de o persoana onesta;
- manifesta o suspecta încredere în cele povestite;
Din acest moment, faci parte dintr-un club select. Ai putea descoperi minciuna dintr-o simpla conversatie. Detii o cunoastere fundamentata stiintific de mare ajutor atunci când o combini cu un bun-simt al observatiei si ceva perspicacitate. Te vei putea amuza, când n-ai ceva mai bun de facut, urmarind declaratiile unor politicieni (si nu doar).
DePaulo, B. M., & Morris, W. L. (2004). Discerning lies from truths: Behavioural cues to deception and the indirect pathway of intuition. The detection of deception in forensic contexts, 15-40.
