Savant englez, arheolog entuziast, aventurier, strateg militar si autor al valoroasei lucrari „Cei sapte stâlpi ai întelepciunii” – un volum care combina stralucit detaliile revoltelor triburilor arabe împotriva otomanilor si propria-i autobiografie spirituala, T. E. Lawrence (1888-1935) a fost un personaj real care a marcat numeroase destine. Personalitatea sa înca-i fascineaza pe biografi si cercetatori, iar legenda lui a supravietuit numeroaselor încercari de a i se discredita realizarile.
Copilul care vorbea fluent latina la sase ani
Thomas Edward Lawrence s-a nascut în localitatea Tremadoc, comitatul Caernarvonshire din Tara Galilor, ca fiu ilegitim al lui Thomas Chapman. Viitorul aventurier al deserturilor arabe a dat de mic semne ca nu va fi un om cu destin obisnuit. Bunaoara la vârsta de patru anisori stia deja sa citeasca, si devora cu pasiune ziare si cam orice carte care-i cadea în mâna.
La vârsta de sase ani citea si vorbea cu usurinta în limba latina, pe care a învatat-o singur, pierdut printre volumele bibliotecii casei parintesti. Cu asemenea personalitate si sete de cunoastere, micul Lawrence a urmat cursurile liceului din Oxford. Ulterior, va câstiga o bursa de studii la prestigioasa universitate cu acelasi nume.
Student la istorie în cadrul Universitatii Oxford, a reusit sa calatoreasca în anul 1909 în Orientul Mijlociu. Alaturi de profesorul D.G. Hogarth, Thomas Edward Lawrence a vizitat numai putin de 36 situri arheologice care includeau tot atâtea ruine ale cetatilor si fortaretelor ridicate în trecut de catre cavalerii cruciati.
Impresionat de cele vazute, eroul aventurilor de mai târziu, a luat numeroase note, iar pe baza acestora a scris mai apoi o impresionanta lucrare intitulata „Influenta cavalerilor cruciati asupra arhitecturii militare europene la sfârsitul secolului XII”.
În anul 1910, Lawrence devenise deja un pretuit profesor de istorie si câstiga o bursa de calatorii si documentari din partea Colegiului Magdalen. Un an mai târziu ajungea în Siria pentru a participa la o expeditie arheologica care avea ca scop investigarea sitului arheologic al stravechiului oras Carchemish, ridicat de misteriosul popor al hititilor.
Calatoria si cotactul cu fascinantul Orient, au fost adevarate revelatii. Lawrence a lucrat si în santierele arheologice din Egipt, unde sub îndrumarea lui Sir Flinders Petrie, s-a numarat printre arheologii care au facut descoperiri importante. A continuat cercetarile în ruinele oraselor hitite din nordul Damascului, si a cercetat si Palestina.
Atunci, Lawrence a descoperit ca are o afinitate naturala fata de cultura si civilizatia araba. Pe baza calitatilor sale naturale, a reusit sa învete limba si obiceiurile localnicilor într-un timp scurt.
La Carchemish, s-a împrietenit cu un baiat de 14 ani, care era responsabil de alimentarea cu apa a echipei arheologilor. Lui Lawrence i s-a facut mila de Dahoum, caci asa îl chema pe tânarul arab, si l-a învatat sa scrie si sa citeasca.
Mai târziu i-a dedicat si cea mai importanta lucrare a sa, cartea „Cei sapte stâlpi ai întelepciunii”. Relatia de prietenie cu Dahoum a dat nastere mai târziu la multe zvonuri si bârfe la adresa lui Lawrence al Arabiei, ai carui detractori si rivali îl considerau homosexual.
Jocuri de culise
Cum Primul Razboi Mondial a fost declansat în august, 1914, firea aventurosa si idealista a lui Lawrence l-a îndemnat sa se înroleze. A fost respins la început pe motiv ca era prea scund. Perseverent si înflacarat, Lawrence a încercat în mai multe rânduri, pâna când a fost admis.
De fapt, fusese demult remarcat de serviciile secrete britanice, pe baza inteligentei sale sclipitoare, cumulului de limbi exotice vorbite si experientei sale în lumea araba. Prin urmare, a fost repartizat în Egipt, unde a activat în cadrul „Departamentului Arab” din GHQ. Acolo s-a remarcat repede prin faptul ca nu obisnuia sa respecte protocolul si ordinele, fiind în schimb foarte creativ, dedicat si entuziast.
În acest timp, campania militara britanica din Orientul Mijlociu împotriva Imperiului Otoman, nu începuse deloc bine. Trupele Majestatii Sale respinsesera cu relativa usurinta un atac al otomanilor pe Canalul Suez, dar ofensiva împotriva turcilor se împotmolise în apropiere de Gaza. În alte regiuni, trupele turcesti atacau cu succes, în special în Golful Aden.
Din fericire pentru britanici, Imperiul Otoman era subred la acea data, iar guvernatorii otomani erau dispretuiti si urâti la scena deschisa de populatia din Orientul Mijlociu.
Pe baza resentimentelor populatiei arabe la adresa conducatorilor turci, pe data de 5 iunie 1916, o revolta araba de proportii a izbucnit în regiunea Hejaz din Peninsula Araba.
Revolta a avut un succes initial, soldându-se cu capturarea orasului sfânt Mecca, urmat de Jidda si Taif, dar arabii nu au putut cuceri si distruge linia ferata si soselele care ajungeau în regiune, iar turcii au putut astfel sa trimita trupe si întariri.
Asadar revolta arabilor si-a pierdut mult din intensitate, iar în luna octombrie a anului 1916 serviciile secrete britanice l-au trimis pe ofiterul Ronald Storrs sa examineze, si daca este posibil sa exploateze în profit britanic revoltele arabilor. Storrs era acompaniat de T.E. Lawrence. Legenda lui Lawrence al Arabiei începea sa prinda contur…
Emirul de poveste
„Dintre toti barbatii pe care i-am întâlnit, Al Auruns (numele lui Lawrence în araba), a fost cel mai remarcabil print al razboiului” – Un seic arab care a luptat alaturi de Lawrence
Lawrence a primit misiunea de a-l contacta pe Emirul Faisal, ale carui triburi se pergateau sa asedieze Medina, celalalt oras sfânt al Islamului. Faisal era un lider carismatic si eficient. Fiu al Sharif-ului Hussein, conducator al întregului Hejaz, Faisal era un lider vizionar care cauta orice alianta care ar fi dus la eliberarea arabilor de sub dominatia otomana.
Iubitor al culturii si obiceiurilor arabe, îmbracat permanent în constumatie traditionala si excelent vorbitor al arabei, Lawrence s-a împrietenit rapid cu Emirul Faisal.
Razboinicii emirului erau luptatori extraordinar de viteji, dar le lipsea cu desavârsire disciplina si coordonarea. Lawrence a înteles rapid ca trupele prietenului si aliatului sau arab nu aveau nicio sansa sa cucereasca Medina, dar angajamentul si fanatismul lor razboinic putea fi folosit excelent daca era canalizat acolo unde trebuie.
El credea ca în timp ce turcii controlau calea ferata care aproviziona Median, oamenii lui Faisal aveau sanse maxime sa stârneasca un razboi de gherila la nord de linia frontului.
Planul a functionat, doar ca Lawrence a cazut prizonier turcilor, iar episodul captivitatii a fost cu siguranta cel mai dramatic si tensionat din viata sa. A fost asadar închis fiind batut si violat de catre guvernatorul turc din Deraa, un „pederast feroce”, în cuvintele lui Lawrence.
Dupa evadarea din captivitatea turca, Lawrence a fost zguduit si socat de experientele avute. „Mi-am pierdut singura bogatie pe care un om o poate avea în aceasta lume, integritatea sa trupeasca”, dupa cum avea sa scrie în memoriile sale.
Întors pe front, Lawrence si-a canalizat toata energia în lupta contra Imperiului Otoman, cel mai puternic aliat al Germaniei aflata în razboi cu Marea Britanie.
Atunci, eroul desertului a dat dovada de bravura remarcabila, fiind ranit de numeroase schije si gloante în timpul campaniilor sale. A reusit printre altele capturarea portului Akaba în luna iulie a anului 1917, dupa ce si-a condus trupele arabe în desert pentru a-i distrage pe turci de la invazia britanica a Siriei si Palestinei.
În ianuarie 1918, Al Auruns, cum îl numeau prietenii sai arabi, a condus un atac asupra trupelor turcesti din Tafila, care s-a soldat cu decimarea unui întreg batalion otoman. Emirul Faisal a intrat triumfator în Damasc, iar Lawrence a primit cele mai importante decoratii ale Imperiului Britanic de la acea vreme. La sfârsitul aceluiasi ani, turcii s-au vazut nevoiti sa semneze un armistitiu în termeni deloc favorabili lor.
Lawrence era însa fericit ca obtinuse respectul si aprecierea arabilor, oameni pe care-i admirase atât de mult si care erau în mare parte liberi si datorita eforturilor sale. Traise printre ei pe toata perioada luptelor cu otomanii. Traise viata unui pastor razboinic beduin, straduindu-se mai mult decât ceilalti. Mânca deseori ce gasea, fapt care l-a îmbolnavit de stomac în mai multe rânduri, dar astfel a câstigat respectul unor oameni aspri, precum razboinicii arabi ai deserturilor, care cu greu pot fi impresionati de ceva.
Când moartea salveaza vieti
Istoricii au dezbatut multi ani importanta campaniilor lui Lawrence în Orientul Mijlociu. Înainte se sosirea sa în regiune, operatiunile militare britanice bateau pasul pe loc. Dupa întâlnirea sa cu Emirul Faisal situatia s-a îmbunatatit considerabil pentru trupele britanice. T. E. Lawrence a fost singurul ofiter britanic care a reusit sa se împrieteneasca cu capeteniile de trib arabe.
În timpul bataliei de la Deraa, trupele sale numarau doar 3.000 de razboinici arabi, dar sub îndrumarea sa au reusit sa înfrânga o armata de peste 50.000 soldati turci.
Lawrence a mers alaturi de delegatia araba la Conferinta de Pace de la Versailles, unde asteptau mult ravnita rasplata din partea Aliatilor, anume independenta totala a tuturor triburilor arabe. În loc de asta, britanicii si francezii au decis împartirea lumii arabe în propriile sfere de influente, francezii mergând pâna într-atât încât l-au expulzat pe Faisal din Damasc.
La sfârsitul Conferintei din Versailles, cu toate ca era în culmea gloriei, iar presa îi descoperea povestea incredibila, Lawrence si-a dat demisia dezgustat pâna peste poate de felul în care fusesera tratati arabii.
S-a retras pentru a-si termina lucrarea, dar in anul 1922, s-a înscris în Royal Air Force sub numele de J. M. Ross, într-o încercare de a scapa de celebritate si dorind sa fie liber în zbor, precum pasarile. Cum sanatatea sa era subrezita de anii petrecuti în desert, adevarata sa identitate a fost descoperita de presa, Lawrence a plecat din RAF, pentru a se înscrie Royal Tank Corps, de data asta sub numele fals de T. E. Shaw.
Nu i-a placut deloc viata de tanchist, asa ca s-a întors din nou în aviatie în anul 1925. Între anii 1927-1929 a facut serviciul militar în India, dupa care s-a întors în Marea Britanie unde a mai activat în RAF pâna în anul 1935.
La sapte luni dupa lasarea sa la vatra, Lawrence si-a descoperit o noua pasiune: condusul motocicletelor. Pe perioada ultimilor 12 ani de viata, printul deserturilor avea cele mai puternice motociclete din regat. Erau sapte motociclete construite special pentru el de catre George Brough. Pe cea mai puternica dintre acestea, a condus-o în ziua fatidica de 13 mai 1935.
Pe când îsi conducea motocicleta cu viteza de 90 kilometri pe ora, în fata au aparut brusc doi copii. Pentru a-i salva, Lawrence al Arabiei a ales sa-i evite si sa faca un accident in care sa moara doar el. Acul vietii sale s-a oprit la vârsta de 45 ani.
În urma lui au ramas numeroase regrete si legenda adevarata care a fost transpusa în numeroase pelicule. Cea mai importanta dintre ele este ecranizarea din anul 1963, sub regia lui David Lean si avândul în rolul principal pe actorul Peter O’Toole.