În timpul domniei haotice a regelui Stephen al Angliei (1135-1154) a avut loc o aparitie extrem de ciudata în satul Woolpit din Suffolk. În timp ce seceratorii lucrau pe câmp, doi copii mici au fost gasiti într-o cursa sapata pentru a prinde lupi. Copiii, o fata si un baiat, aveau o piele de nuanta verde si purtau haine de o culoare ciudata realizate din materiale necunoscute.
Dupa ce au fost descoperiti de seceratori, copiii au fost luati si dusi în sat. Ajunsi în sat, localnicii s-au adunat în jurul lor, uitându-se mirati si punându-le diverse întrebari, însa limba în care raspundeau copiii nu era una cunoscuta, asa ca acestia au fost dusi la casa proprietarului pamântului, Sir Richard de Calne, aflata la câtiva kilometri departare de Wykes.
Acasa la acesta, copiii au izbucnit în lacrimi si timp de câteva zile au refuzat sa manânce pâinea si celelalte alimente care le-au fost oferite. Când au vazut însa fasole proaspat culeasa, copiii înfometati au dat imediat semne ca vor sa manânce. Dupa mai multe luni de mâncat fasole, acestia au reusit pâna la urma sa manânce pâine.
Cu trecerea timpului, baiatul, care parea sa fie mai mic decât fata, a devenit deprimat, bolnav si în cele din urma a murit, însa fata s-a adaptat la noua ei viata. Pielea ei si-a pierdut treptat culoarea verde originala si ea a devenit o tânara femeie sanatoasa. Aceasta a lucrat mai multi ani în gospodaria lui Richard de Calne, unde a fost considerata a fi „foarte libertina si imprudenta”.
A învatat limba engleza si apoi s-a casatorit cu un om din orasul vecin Lavenham (sau din King’s Lynn, aflat la circa 64 km de Woolpit – relatarile variaza). Dupa câtiva ani, ea a ramas vaduva. Unele surse sustin ca a primit numele de „Agnes” si ca s-a casatorit cu un ambasador senior al lui Henry al II-lea pe nume Richard Barre.
Când a fost întrebata despre trecutul ei, fata a fost capabila doar sa îsi aminteasca detalii vagi despre locul de unde a venit cu fratele ei în acea vara si cum a ajuns la Woolpit.
Ea sustinea ca vine din Tara lui St. Martin, o lume subterana unde soarele nu rasarea niciodata si lumina era precum amurgul. Toti locuitorii de acolo erau de culoare verde. Fata si-a amintit ca într-o zi aveau grija de turma tatalui sau pe câmp si, urmarind vitele, au ajuns într-o pestera unde au auzit sunetul puternic de clopote. Fermecati, ei au ratacit prin întuneric pentru o lunga perioada de timp pâna când au ajuns la gura pesterii, unde au fost imediat orbiti de lumina soarelui. Dezorientati si înspaimântati de zgomotul seceratorilor, au încercat sa gaseasca drumul înapoi dar au cazut în capcana pentru lupi.
Povestea copiilor verzi a fost pentru prima data consemnata oficial de doi cronicari medievali englezi, Ralph din Coggeshall si William din Newburgh. Darea de seama a lui William a fost publicata în Historia Rerum Anglicarum.
Consemnarea lui Ralph a fost publicata ceva mai târziu, în cartea sa, Chronicum Anglicanum. Ralph îl citeaza ca sursa pe Richard de Caine. Cele doua relatari difera întrucâtva si niciuna nu ofera vreo explicatie reala.
Cei doi scriitori au vorbit despre sosirea inopinata si inexplicabila a celor doi copii verzi în sat, pe care o localizeaza în timpul unei veri din secolul al 12-lea. Ralph a fost staretul unei manastiri cisterciene de la Coggeshall, aflata la aproximativ 42 km la sud de Woolpit, iar William a fost preot la Manastirea Augustinian din Newburgh.
William sustine ca povestea sa din Historia rerum Anglicarum se bazeaza pe „rapoarte de la un numar de surse de încredere”, iar relatarea lui Ralph din Chronicum Anglicanum încorporeaza informatii de la Sir Richard de Calne care le-a acordat refugiu copiilor verzi în conacul sau. Însemnarile celor doi autori difera în unele detalii.
Cercetatorii moderni au propus numeroase teorii cu privire la copiii verzi din Woolpit. Prima spune ca era vorba despre o piesa folclorica englezeasca referitoare la locuitorii unui „alt tarâm”, cum ar fi zânele sau duhurile.
Folclorul britanic si ,,fiintele de dincolo,,
Nu ar fi singura poveste de pe insulele britanice care descrie fiinte ciudate intrând pe tarâmul oamenilor printr-un portal dintr-o padure. O alta teorie spune ca povestea plina de fantezie este o versiune exagerata a unui eveniment real, care a implicat copii pierduti sau rapiti.
O explicatie si mai obscura face referire la extraterestri. Astronomul scotian Duncan Lunana emis teoria potrivit careia copiii veneau de pe o planeta îndepartata.
Cât despre nuanta lor de verde, aceasta se datora plantelor care alcatuiau întreaga dieta a copiilor. Lunan a sustinut chiar si ca poate sa dea de urma descendentilor copiilor verzi.
https://www.youtube.com/watch?v=cvvG-LY0ld4
Bineînteles, nu vom sti niciodata daca copiii verzi veneau de pe un „alt tarâm”, de pe o alta planeta sau de la capatul imaginatiei satenilor din Woolpit. În schimb, este cert ca, indiferent de epoca, oamenii vor avea mereu o atractie magnetica fata de povestile stranii si misterioase, pe care le vor transmite mai departe, din generatie în generatie.
Povestea copiilor verzi din Woolpit i-a impresionat atât de puternic pe britanici, încât exista si astazi în folclorul insular mai multe cântece si jocuri care fac referile la straniile întâmplari petrecute cu opt secole în urma.