Mitologia nordica-Loki, un zeu ambiguu si straniu

Loki (Lodurr sau Loke) este un zeu ambiguu si straniu. Etimologia numelui sau nu e sigura: el nu avea cult si nu i s-au consacrat temple. El mai purta denumirea de „Gudaspllitrare” („Cel care dezbina zeii„).

Îsi merita numele, deoarece, cu adevarat el a fost cel care a adus zâzania si suspiciunea în casa zeilor. Multa vreme tovarasia lui i-a încântat si i-a distrat pe zei, pâna când a fost prea târziu.

Purtarea lui e derutanta. Pe de-o parte el e amicul zeilor si îi place sa se razboiasca cu dusmanii acestora – uriasii. Ii pune pe pitici sa faca lucruri fermecate, care devin adevarate atribute ale zeilor, precum inelul Draupnir pentru Odin, ciocanul lui Thor etc. Pe de alta parte, el e rau, nelegiuit, criminal, fiind autorul omorului lui Baldur.

Savantii l-au comparat pe Loki cu diavolul crestinilor sau cu eroul civilizator, Prometeu. În 1933, Jan de Vries l-a asemuit pe Loki lui trickster, un personaj ambivalent, specific mitologiilor nord-americane. 

Georges Dumezil a propus o interpretare mai plauzibila, pentru ca ea tine atât de Loki, de Hodur, Baldur si de sfârsitul lumii.

Caracterul de impostor al lui Loki, rautatea si prezenta sa în rândul dusmanilor zeilor în timpul razboiului eshatologic (eshatologie: totalitatea conceptiilor religioase care se refera la destinele finale ale omenirii) fac din el omologul sinistrului personaj din Mahabharata, Duryodhana, întruparea prin excelenta a demonului epocii noastre.

Conform lui G. Dumezil, amploarea si regularitatea asemanarii dintre Mahabharata si Edda demonstreaza existenta unui vast mit eshatologic, povestind despre relatia dintre Bine si Rau, si distrugerea lumii, un mit constituit înca înainte de dispersia popoarelor indo-europene.

Simbolismul zeului

Loki este o figura fascinanta, enigmatica si complexa. În religia germanica, mitul lui Loki trebuie inclus într-o tensiune dualista si opozitorie între bine si rau, caldura si gheata, care apare înca din miturile creatiei.

În sistemul religios germanic, el reprezinta rebeliunea fortelor contrare ordinii cosmice si divine. Reprezinta, deci, momentul în care energiile unei libertati instinctive se revolta împotriva rigiditatii legilor.

El dubleaza marile divinitati. Este anti-Tyr pentru ca tempereaza rigorile legii. Este anti-Odin pentru ca se ridica deasupra dogmei.

Este zeul care împiedica lumea sa se roteasca, aratându-se neîncrezator în perfectiunea lumii.

El este farsorul, sarlatanul, sabotorul obiectelor si fiintelor sacre atunci când de exemplu îl pacaleste pe zeul orb sa-l ucida pe Baldur. În acelasi timp este si vinovat de stoparea destinului fortelor supreme.

Loki este zeul vegetatiei si al fortelor subpamântene care vegheaza la reînnoirea naturii. Întruchipeaza un important rol fecundator dar, în acelasi timp, si distrugator.

Atunci când universul se va narui fiind distrus, Loki va triumfa izbucnind într-un râs diabolic. Natura sa duala, prietenia sa cu demonii dar si cu zeii, puterea de a stapâni fortele raului, asemanarea sa evidenta cu Lucifer, pun numeroase probleme. Se considera ca ar simboliza compromisurile soldate cu succese, vicleniile urâte, pervertirea spiritului prin perfidie.

Pentru o lunga perioada de timp, Loki, trisorul mitologiei nordice, a fost demonizat, fiind socotit o figura a raului. Însa, multe mitologii vorbesc despre fiinte care nu sunt nici bune, nici rele, entitati perfect neutre sau figuri mitologice menite sa mentina echilibrul Universului. Loki ar putea fi o astfel de entitate.

Sunt legende care vorbesc despre o entitate cunoscuta sub numele de Il Separatio, care este personificarea câmpului de lupta unde binele si raul se confrunta. Daca o parte câstiga prea mult în detrimentul celeilalte, atunci Il Separatio intervine prin restabilirea echilibrului. În acest fel, echilibrul universal este neschimbat si universul însusi continua sa existe.

În mitologia nordica, Loki face atât binele, cât si raul. Se poate spune ca Loki face la fel de mult bine cat si rau. La fel ca Il Separatio, trisorul norvegian este în afara sistemului, dincolo de el.

Spre deosebire de alte mitologii, zeii norvegieni sunt sortiti sa esueze si o fac prin Loki. Într-un fel, Loki aduce sfârsitul unei generatii vechi si corupte de zei trasând calea unei reînnoiri, unei renasteri care poate exista numai odata ce ordinea anterioara nu mai exista pentru a se opune. În acest sens, lumea se naste din nou, într-o forma mai buna si mai pura, fara vechile elemente de coruptie, iar pentru aceasta schimbare moare chiar si Loki în timpul Ragnarok-ului.

Parintii lui Loki

Se spune ca tatal lui Loki era uriasul Farbante (Napraznicul Asupritor), cel care domnea peste furtuna si peste fulgere. Unul dintre fulgere a lovit-o din greseala pe sotia lui, Laufey (Cea care dezbina). Atunci ea I-a nascut pe Loki si imediat dupa aceea, arsa de focul naprasnic, ea s-a transformat într-o bucata neagra de carbune. Odata ajuns în Asgard, zeii l-au întâmpinat cu bucurie pe Loki si se simteau minunat în preajma lui, privindu-l si ascultându-i închipuirile  spuse cu mult umor.

Înfratit cu Thor prin casatoria lui Odin cu mama sa, ia parte cu acestia la actul antropogonic primordial inoculându-le primilor oameni, Askr si Embla, “focul” (flacara pasionala) si daruindu-le o fizionomie atragatoare si sângele. Si în religia nordicilor a fost prezenta aceasta idee de triada: reunirea a trei zei, respectiv Odin, Thor, Freyr, cei care au creeat barbatul si femeia.

„Pe tarm au gasit pe Askr si pe Embla care zaceau fara vlaga, asteptându-si ursita. Ei nu aveau înca nici suflet si nici rasuflare, iar caldura, miscarea, culorile vietii nu patrunsesera înca în ei. Honir le dete suflet, Odin le dete suflare, si Loki le dete caldura si culori înfloritoare”.

Iubitele lui Loki

Loki a fost tatal mai multor copii, însa acestia erau cu totii niste monstri îngrozitori. Sotia lui se numea Sigyn (Prietena Victoriei).

Împreuna cu ea a avut un fiu numit Narisau Narfi (Trup). Însa Loki a mai avut si alte legaturi, dintre care cea mai teribila si plina de urmari nefaste a fost dragostea lui cu Angerboda (Nascatoarea de Tristete).

Sigyn (Prietena Victoriei) i-a fost loiala chiar si dupa ce Loki a fost pedepsit pentru moartea lui Baldur.

Zeul a fost legat în pestera cu intestinele lui Narvi iar deasupra capului lui a fost pus un sarpe care scuipa venin. Sigyn culegea cu o cupa veninul sarpelui pentru a nu suferi sotul ei, însa când mergea sa desarte cupa, otrava curgea pe fata lui Loki. Durerea zeului provoca seisme. Acolo avea sa astepte Ragnarok-ul (Crepusculul Zeilor), unde îi fusese sortit sa conduca armata raului si sa fie omorât de Heimdall.

Angerboda (Nascatoarea de Tristete) se asemana foarte mult cu Loki, fiind un amestec de frumusete trupeasca si de rautate. Ea era din neamul uriasilor si a locuit o vreme în Jotunheim. Din legatura cu Loki, au rezultat trei monstri înfricosatori.

Progeniturile lui Loki

Iata care a fost povestea nasterii acestor trei odrasle monstruase si demonice. Zeii au priceput ce zacea în Angerboda si au hotarât s-o ucida. Angerboda era greu de ucis, deoarce era vrajitoare, iar vrajitoarele nu pier decât prin foc.

Asa ca zeii s-au gândit sa faca un ospat la care au invitat-o si pe ea. Vrajitoarea a raspuns invitatiei, sosind învesmântata într-o minunata tinuta, fiind atât de frumoasa, încât zeii au ramas muti de uimire. Masa la care a fost asezata se afla pe o estrada de lemn si în vreme ce toti închinau paharele în cinstea ei, sub estrada s-au pus taciuni aprinsi si a fost atâtat focul. (Probabil ca aceasta tactica v-a dus cu gândul la una din variantele basmului „Capra cu trei iezi„…)

Când Angerboda a simtit pârjolul, era prea târziu, fiind rapid cuprinsa de vâlvataie. Desi arsese si se transformase în scrum, s-a întors la viata si s-a reîntrupat, de data aceasta sub adevarata ei înfatisare, hidoasa si turbata de furie. Iar zeii au aruncat-o din nou în flacari. Abia a treia oara vrajitoarea a pierit.

Când totul s-a terminat si zeii s-au retras la palatele lor, Loki s-a strecurat pâna la locul unde arsese iubita lui. A rascolit cenusa fierbinte, gasind inima vrajitoarei, care înca mai batea. A înghitit-o si a fugit, ascunzându-se în Jarnskogen (Padurea de fier ruginit) în care locuieste neamul blestemat al vrajitoarelor. Aici a nascut el, unul dupa altul, pe cei trei monstri îngrozitori: Fenris – uriasul lup ce îi va înghiti mâna lui Tyr si îl va ucide pe Odin în timpul Ragnarok-ului (Crepusculul Zeilor), marele sarpe Jormungand care se încolaceste în jurul Universului – si care îl va ucide pe Thor în timpul Ragnarok-ului, si pe zeita lumii subterane Hel (Moartea).

Dintr-o a doua casnicie are doi fii: Váli si Narvi. În timpul exilului lui Loki, Váli avea sa fie transformat într-un lup si sa-l omoare pe Narvi.

Metamorfozele lui Loki

Pe lânga progeniturile de mai sus, Loki este mama lui Sleipnir, calul samanic al lui Odin.

O legenda spune ca zeii îi poruncisera unui gigant sa construiasca cetatea de la Asgard, promitându-i drept rasplata pe cea mai frumoasa dintre zeite.

Când cetatea era pe cale sa fie terminata, zeilor le-a parut rau de promisiunea facuta si i-au cerut lui Loki sa gaseasca o solutie pentru a-l împiedica pe constructor sa termine la timp lucrarea. Loki s-a transformat în iapa si l-a sedus pe armasarul Svadilfari cu care gigantul cara materialele. Loki, transformat în iapa, curteaza armasarul Svadilfari, este însamântata de Svadilfari si astfel îl fata pe Sleipnir. Zeul devine astfel mama lui Sleipnir, armasarul cu opt picioare, calarit apoi de Odin.

În postura sa de mama, Loki mai da nastere si unei semintii de fiinte numite flagdh.

Într-un alt mit, se spune ca Loki s-a prefacut soim ca s-o rapeasca pe zeita Idunn de la un urias. El s-a mai prefacut si în musca pentru a fura colierul zeitei Freyia. S-a transformat si în vrajitoare pentru a-l împiedica pe Baldur sa se întoarca în Înfern.

Când Loki l-a ucis pe Baldur, zeii au înnebunit de furie împotriva lui Loki care se duse pe un munte, refugiindu-se într-o locuinta cu patru usi, îndreptate fiecare catre unul din punctele cardinale, astfel încât nu ar fi putut fi luat pe nepregatite. Ziua, el se transforma în somon. Toate încercarile de a-l captura pe zeul-somon au dat gres, pâna când Thor reusi sa-l apuce de coada si Loki, neputând sa mai scape, fu închis pentru totdeauna în pestera de care am amintit mai sus. Unele variante ale miturilor spun ca Loki ar fi fost capturat cu plasa magica a zeitei Ran.