Teoria morfogenetica si egregorii
Cine are accesul la informatie detine puterea.
De obicei ne gândim numai la situatiile politice, sau la fostii securisti care au acaparat bunurile statului pentru ca „aveau informatia”.
Daca aceasta informatie este mult mai mult?
Prima întrebare ar fi ce înseamna informatia de fapt.
Biologul si biochimistul Rupert Sheldrake, cel care a decoperit teoria morfogenetica, a fost uimit de anumite fenomene din lumea fiintelor vii, care nu puteau fi explicate cu nici un chip. Câteva experimente celebre au condus catre fundamentarea acestei teorii.
Primele doua experimente care au dus la teoria morfogenetica
Doua experimente foarte interesante au dus la teoria morfogentica.
În primul dintre ele, realizat în 1920, profesorul William McDougall de la Harvard testa inteligenta soarecilor. El masura timpul în care soarecii gaseau hrana, trecând printr-un labirint.
Rezultatele au fost surprinzatoare la noile generatii, la care timpul mediu în care acestia ajungeau la hrana devenea tot mai mic.
S-a observat ca generatia a 20-a de soareci ajungea la hrana de zece ori mai repede decât prima generatie. Era ca si cum învatatura adultilor/înaintasilor, se transmitea la copii.
McDougall stia ca genetic nu se poate transmite învatatura, decât poate cel mult anumite instincte. De aceea, rezultatele sale au fost tratate cu mult scepticism.
Pentru a-l contra pe McDougall, o echipa de oameni de stiinta din Edimburgh a refacut experimentul, folosind exact acelasi model de labirint ca si McDougall. Rezultatele lor au fost si mai uluitoare: prima generatie de soareci a parcurs labirintul aproximativ în acelasi timp ca generatia a 20-a a lui McDougall iar unii dintre soricei au gasit drumul aproape imediat, mergând direct la tinta.
În acest caz explicatiile genetice, la fel si alte explicatii bazate pe urme de miros, feromoni etc, se eliminau din start. Cu toate acestea, experienta/invatatura soarecilor de la Harvard a trecut oceanul, ajungând la soarecii din Anglia, fara sa existe nici o explicatie fizica pentru aceasta.
Un al doilea experiment a avut loc în 1952 pe insula Koshima, unde o specie de maimute (Macaca Fuscata) a fost observata timp de 30 de ani. La un moment dat cercetatorii au început sa ofere maimutelor fructe dulci, aruncate în nisip, fructe ce placeau foarte mult maimutelor, dar trebuiau sa le manânce acoperite cu nisip, ceea ce era neplacut.
La un moment dat o femela de 18 luni, numita Imo, a descoperit ca putea rezolva problema spalând fructele într-o apa din apropiere. Imo a aratat aceasta mamei ei. Totodata colegii ei de joaca au învatat aceasta si si-au învatat si familiile cum sa faca. Oamenii de stiinta au asistat la felul în care din ce în ce mai multe maimute au învatat cum sa spele fructele în apa.
Între 1952 si 1958, toate maimutele tinere din colonie au învatat spalatul fructelor. Doar unele dintre maimutele adulte, care au imitat copii, au aplicat si ele acest lucru; celelalte maimute adulte au continuat sa manânce fructele pline de nisip.
Apoi s-a întâmplat ceva uimitor: de la un anumit numar de maimute care îsi spalau fructele, brusc fenomenul a luat o amploare exploziva. Daca dimineata doar o parte din maimute foloseau aceasta cunoastere, seara aproape toate maimutele deja spalau fructele.
De asemenea alte colonii de maimute, din alte insule, precum si maimute de pe continent, au început aproape imediat sa-si spele fructele.
Nici în acest caz nu a putut fi gasita o explicatie conventionala cum cunoasterea s-a raspândit asa de repede, trecând apa, fara sa fi existat contacte directe între diversele colonii.
Analizând aceste cazuri, Rupert Sheldrake, a presupus ca ar exista niste câmpuri de tipul „câmp formator” sau „câmp generator”, „câmpuri morfice”, care aveau rolul de a mentine cunoasterea oricaror fenomene, nu doar din lumea vie, ci si in cea minerala sau chiar cuantica.
El a postulat ca aceste câmpuri înregistrau într-un anumit fel toate informatiile despre diverse evenimente, iar apoi exercitau o influenta formatoare asupra tuturor fiintelor sau obiectelor similare cu cele care au generat evenimentele respective, astfel încât noile evenimente sa se încadreze oarecum în noul tipar. Asa s-a nascut teoria morfogenetica.
Se pot asemana aceste câmpuri morfice cu un fel de matrite în care este turnat metalul topit pentru a lua forma respectiva.
O comparatie si mai buna este cu pamantul peste care ploua. Initial acesta este perfect plan, dar apoi apa incepe sa sape mici santuri prin care se poate scurge mai repede. Gradat aceste santuri se adancesc si din ce in ce mai multa apa curge pe acolo.
In comparatia noastra, santurile sunt noile campuri morfice create, care creaza obisnuinta ca lucrurile sa se petreaca predominant intr-un anumit fel si nu in altul. In linii mari, teoria morfogenetica explica mult mai aprofundat si extinde ceea ce noi numim “obisnuinta”.
Din momentul postularii ei, teoria morfogenetica s-a dovedit imediat un instrument exceptional. Deja puteau fi explicate o serie intreaga de fenomene, din cele mai diverse domenii. De exemplu, in psihologie aplicabilitatea a fost imediata, si de fapt teoria morfogenetica s-a potrivit perfect cu alte descoperiri din acest domeniu, cum ar fi teoria subconstientului colectiv a lui C.G. Jung.
Cine este doctorul Rupert Sheldrake?
Doctorul Rupert Sheldrake (nascut în 28 iunie 1942), cel care a fondat teoria morfogenetica, este biolog si autor a peste 80 de lucrari stiintifice si 10 carti.
Fost cercetator al Societatii Regale, a studiat stiintele naturale la Universitatea Cambridge, unde a fost Scholar of Clare College, cu doua premii de excelenta si a primit Premiul pentru Botanica al Universitatii. Apoi a studiat filosofia si istoria stiintelor la Harvard, înainte de a se reîntoarce la Cambridge, unde a luat doctoratul în biochimie. A fost director al departamentului de Studii în biochimie si biologie celulara la Clare College, Cambridge.
Cât timp a fost la Cambridge, împreuna cu Philip Rubery, a descoperit mecanismul de transport polar al auxinei, proces prin care hormonul plantelor, numit auxina, e transportat de la muguri spre radacina.
Din 1968 în 1969, stabilit în Departamentul de botanica al Universitatii din Malaya, Kuala Lumpur, a studiat plantele tropicale.
Din 1974 în 1985 a fost seful departamentului de fiziologia plantelor si fiziolog consultant pentru Institutul International de cercetare a recoltelor pentru climatul tropical semi-arid (ICRISAT) din Hyderabad, India, unde a ajutat la dezvoltarea unui nou sistem de recoltare, folosit acum la scara larga de catre fermieri. Pe vremea cât a stat în India, a trait 1 an si jumatate în ashramul lui Bede Griffiths din Tamil Nadu, unde si-a scris prima carte, „A New Science of Life„.
În anii 2005-2010 a fost director al Proiectului Perrott-Warrick finantat de Trinity College, Cambridge. E membru al Colegiului Schumacher, din Darlington, Decan al Institutului de Stiinte Noetice, de lânga San Francisco si profesor onorific la Graduate Institute din Connecticut.
Traieste la Londra cu sotia sa si cu cei doi fii. A aparut în multe programe TV din Anglia si de peste hotare, a luat parte deseori în emisiuni ale BBC si în alte programe radio. A scris pentru ziare si are publicate numeroase carti.
Dr. Rupert Sheldrake ar spune pe scurt despre a sa teorie morfogenetica faptul ca totul depinde de evolutia obiceiurilor si nu de legi imuabile ale naturii:
„Într-un univers care evolueaza, cred ca mai bine s-ar potrivi ideea obiceiurilor. Cred ca obiceiurile naturii evolueaza, ca legile naturii sunt esentialmente habituale. Asta e o idee înaintata la începutul secolului XX de catre filosoful american C. S. Pierce. E o idee pe care au curtat-o si multi alti filosofi, si pe care chiar eu am dezvoltat-o într-o ipoteza stiintifica, ipoteza rezonantei morfice, care sta la baza acestor obiceiuri care evolueaza. Conform acestei ipoteze, tot ce gasim în natura are un fel de memorie colectiva. Rezonanta se petrece datorita asemanarilor.
Când un embrion de girafa creste în uterul mamei, se acordeaza la rezonanta morfica a girafelor de dinainte, se conecteaza la acea memorie colectiva si creste ca o girafa, se comporta ca o girafa, pentru ca se conecteaza la memoria colectiva. Trebuie sa aiba anumite gene ca sa creeze anumite proteine, dar eu cred ca genele sunt mult supraestimate. Ele raspund doar de tipul proteinelor sintetizate de organism, nu si de forma sau de comportamentul sau.
Toate speciile au un anumit tip de memorie colectiva. Pâna si cristalele. Aceasta teorie sustine ca daca faci un cristal nou pentru prima data, prima data când îl faci nu o sa existe un obicei dupa care el se structureaza. Dar odata ce se cristalizeaza, data urmatoare când îl faci va fi o influentat de primul cristal, si de la acest al doilea oriunde în lume, printr-o rezonanta morfica si se va cristaliza mai usor. A treia oara va fi influentat de primul si de al doilea cristal. De fapt exista dovezi solide ca substantele noi se cristalizeaza mai usor peste tot în lume, asa cum sustine aceasta teorie.
Teoria sustine deasemenea ca, daca antrenezi animale sa faca ceva nou, de exemplu daca înveti sobolanii sa faca ceva anume în Londra, atunci sobolanii din aceeasi rasa din toata lumea învata mai usor acel lucru doar pentru ca unii sobolani l-au învatat aici. Surprinzator e ca deja exista dovezi ca acest lucru se întâmpla cu adevarat.”
Carl Gustav Jung si subconstientul colectiv
Teoria morfogenetica se potriveste perfect si cu alte descoperiri din acest domeniu, cum ar fi teoria subconstientului colectiv a lui Carl G. Jung.
În cercetarile sale, Jung a descoperit anumite fenomene stranii, care nu puteau fi explicate daca nu ar exista un gen de conexiune între indivizi.
De exemplu, Jung a descoperit ca unii eschimosi aveau vise cu serpi sau paianjeni, desi acestia nu exista in cercul polar si nici nu existau alte surse de unde sa afle despre existenta lor.
De fapt, nici eschimosii in cauza nu stiau cu ce viseaza, dar cand desenau imaginile respective, cineva putea recunoaste imediat despre ce era vorba.
Astfel, Jung a postulat ideea unui subconstient colectiv la care fiecare membru al speciei este mai mult sau mai putin cuplat, si prin intermediul caruia are acces la o serie intreaga de cunostinte, arhetipuri si obiceiuri. Acest subconstient colectiv corespunde partial campurilor morfice din teoria morfogenetica.
Totodata au putut fi explicate performantele sportivilor, care cresc in mod vizibil de la o generatie la alta, desi structura biologica a omului este oarecum constanta si chiar in epoca moderna decade datorita alimentatiei nesanatoase, sedentarismului si ruperii fata de natura si de ritmurile ei normale.
Aceasta crestere a performantelor nu poate fi pusa doar pe seama antrenamentului, fiindca ea se manifesta inca de la varste fragede, la care copii mici dau dovada de performante mult mai bune decat cei din trecut. In acelasi fel in scoli, programa scolara devine din ce in ce mai incarcata si copiii asimileaza din ce in ce mai multe cunostinte.
Daca un copil, chiar de numai acum cativa zeci de ani, ar trebui sa invete in ritmul unuia modern, foarte greu ar putea face fata. In acest fel se explica foarte simplu si ceea ce face ca anumite scoli “cu traditie” sa genereze mult mai usor elevi cu rezultate exceptionale pe plan scolar.
De fapt, aceasta “traditie” este rezultatul unui camp morfic structurat in timp la acea scoala si care permite celor care se integreaza in el sa dispuna aproape imediat, desi subconstient, de rezultatele inaintasilor sai.
Egregorii
Campurile morfice (sau morfogenetice) se manifesta si la nivel de comunitati umane sau de tari.
Chiar intre doua tari vecine pot exista unele diferente morfice mari, care genereaza modele de comportament specifice. De exemplu englezii sunt vestiti pentru calmul lor, latinii pentru “sangele fierbinte”, francezii ca fiind romantici, japonezii ca fiind in general mai corecti si muncitori, germanii mai rigizi si atenti la detalii, etc.
Aceste diferente creaza ceea ce se numeste “egregor” national, si care reprezinta o matrice formatoare pentru indivizii unui neam. Intre egregorul unui neam si cultura si traditia sa exista o interdependenta: pe de-o parte traditia si cultura fac sa se structureze un egregor specific, iar pe de alta parte acest egregor transmite prin campuri morfice generatiilor urmatoare obisnuinta de a se incadra in aceasi cultura, religie, obiceiuri, etc.
Multi turisti sau emigranti constata in mod direct aceste diferente de obiceiuri, mentalitati si comportamente care sunt puse doar pe seama culturii acelui popor, dar care de fapt sunt structurate de egregorul specific natiunii respective.
Este cunoscut de catre initiatii din toate timpurile, faptul ca un gând structurat pe o anumita intensitate si frecventa accede imediat în planul informational.
Aici se asociaza cu gânduri de aceeasi frecventa si intensitate si constituie o forma gând-informatie de o valoare si o capacitate mult superioara gândului initial.
Gândul initial care pastra, la început, personalitatea emitatorului, se transforma acum în egregor, adica într-o noua entitate energo-informationala. Aceasta entitate devine de-sine-statatoare si va actiona, cu precadere, asupra zonei teriene de unde a fost generata.
Un exemplu concret: daca un grup de oameni (chiar natiune) gândeste dusmanos si chiar revolutinoar fata de situatia data, imediat în planul astral va aparea egregorul ce se configureaza exact cu suma gândurilor initiale, pornite din mentalul grupului emitator. Acest egregor, hranit si stimulat în continuare de emisiile mentale ale persoanelor angrenate în lupta cu situatia, va acumula energie din ce în ce mai multa.
Orice tip de energie care depaseste „masa critica” se materializeaza, întrupându-se într-o persoana pe care si-o alege dintr-un embrion ce se pregateste sa se dezvolte si sa se nasca.
Exemple mai recente de egregori întrupati au fost Torqemada, Napoleon, Stalin, Hitler, Pol Pot, Ceausescu, Mao-Tze-Dung etc.
Devenind întrupati, egregorii actioneaza direct si insistent pe arii din ce în ce mai largi ale Terrei,
pâna ce un alt egregor, nascut din mentalul colectiv al mintilor adverse, îl va înfrunta pe primul pâna îl va distruge, deoarece aceasta a fost comanda primita de la multimea ce l-a generat.
Cu cât multimea oamenilor ce actioneaza conform mentalulului lor este mai mare, cu atât forta egregorului va fi mai mare si, de foarte multe ori, se poate întoarce împotriva celor ce l-au generat. Asta se petrece fiindca egregorul initial a fost captat de un alt câmp energo-informational mai puternic decât primul si a fost deturnat spre porniri ostile fata de creatorii primari.
La frontierele stiintei
In domeniul biologiei, teoria campurilor morfogenetice a facut posibila aparitia unor teorii si descoperiri de ultima ora, care tin de frontierele stiintei si care, de fapt, au facut sa apara controversele foarte aprinse pe marginea ei. Astfel, o fiinta vie nu mai este doar un ansamblu biologic, material, ci este cuplata la un camp morfic mult mai general si care este de natura energetica, vibratorie.
Aici trebuie sa fim bine intelesi: teoria morfogenetica nu postuleaza direct existenta sufletului, ci ne referim la un camp energetic transindividual, o obisnuinta colectiva in care se incadreaza fiecare individ, atat fizic cat si psihic.
Sheldrake a constatat in mod corect ca, pentru ca un camp morfic sa poata actiona, este necesar ca in organismul viu, inca de la nivel celular, sa existe structuri care receptioneaza informatiile respectivului camp morfic. Totodata este necesar sa existe structuri emitatoare, care din diverse actiuni fizice sa influenteze – in sensul structurarii lor – diverse campuri morfice.
De fapt, conform descoperirilor din fizica cuantica, chiar particulele subnucleare sunt supuse unor campuri morfice specifice, si astfel interactiunea dintre materie si energie se desfasoara la orice scara din Creatie.
Sheldrake chiar a avansat o teorie si mai surprinzatoare, si anume faptul ca ADN-ul uman nu este in mod intrinsec depozitarul informatiei structurante pentru o fiinta, ci mai curand un fel de antena de emisie-receptie pentru campul morfic inconjurator, care de fapt depoziteaza aceasta informatie.
De exemplu, la ora actuala nu se poate explica genetic cum dintr-o celula sanguina poate aparea un organism complet, in loc sa apara doar o colonie de celule sanguine, si dintr-o celula musculara iarasi apare un organism complet, cu toate genurile de celule specifice, si nu doar o colonie de celule musculare.
Stim ca ADN-ul pastreaza in fiecare celula o informatie genetica completa pentru intregul organism, dar nu stim cum sunt luate deciziile ca, de exemplu, dintr-o celula de un gen sa se activeze genele necesare pentru ca ea sa se duplice in alta de un gen diferit, sau de acelasi gen.
De ce intr-un organism adult celulele musculare se vor divide tot in celule musculare si nu in neuroni, de exemplu? Totodata nu stim ce face ca celulele sa stie cand au atins nivelul de diviziune necesar si sa nu se mai divida asa de mult…
De exemplu, care sunt factorii care opresc dezvoltarea de crestere a celulelor hepatice, oprind astfel ficatul sa creasca nemasurat de mult?
Este ca si cum celulele ar sti ca ficatul a ajuns la dimensiunea si forma lui corecta si atunci se genereaza doar o activitate de intretinere la nivelul acestuia si nu una de crestere.
Teoria morfogenetica explica foarte simplu aceste aspecte stipuland faptul ca informatiile fundamentale sunt structurate de fapt intr-un camp morfic care actioneaza asupra tuturor proceselor biologice.
ADN-ul devine astfel in special un receptor (e drept, foarte complex) pentru campuri morfice care sunt mult mai complexe si care pastreaza mult mai multa informatie decat ar fi capabil doar ADN-ul singur sa o faca.
Daca o fiinta vie ar fi o constructie, am putea compara ADN-ul cu executantii simpli care lucreaza la acea constructie, iar campurile morfice cu echipa formata de proiectanti si ingineri constructori.
In mod evident o asemenea teorie revolutionara, care plaseaza centrul de greutate al deciziilor intr-un plan energetic, nu putea fi pe placul celor mai multi savanti, la fel cum multe dintre concluziile mecanicii cuantice raman pentru cei mai multi oameni ceva mai mult de domeniul paradoxurilor, decat ca fenomene capabile sa ne faca sa ne revizuim integral conceptia asupra Universului si asupra propriei noastre vieti.
O alta aplicatie uimitoare a teoriei este in domeniul anumitor aspecte considerate “paranormale”, si care tin in special de influenta gandirii si a emotiilor asupra materiei. Prin teoria morfogenetica multe dintre aceste fenomene pot fi explicate chiar foarte usor.
Tinand cont ca ADN-ul si in general materia este si un emitator care poate structura campuri morfice specifice, concluzia imediata este ca o fiinta vie poate emite informatii morfice (deci structurante, generatoare), care sa actioneze asupra altor fiinte sau a materiei in general.
Poate fi modificata lumea cu ajutorul gândurilor?
La ora actuala se stie ca cei care tin plante si le iubesc foarte mult, vorbesc cu ele si le mangaie, fac ca aceste plante sa se dezvolte foarte frumos, parca percepand atmosfera favorabila de care au parte. Putini insa stiu ca aceste diferente de dezvoltare pot fi obtinute si de la distanta, pur si simplu gandindu-ne cu iubire la planta sau la fiinta respectiva.
Astfel, gandirea noastra structureaza un camp morfic benefic, care constituie un tipar de dezvoltare armonioasa pentru acea fiinta. in acest caz, efectele nu mai pot fi explicate doar prin interactiuni de tip fizic, ci se necesita introducerea unor interactiuni de ordin energetic, vibratoriu.
Teoria morfogenetica si modelarea destinului
Efectele gandirii focalizate asupra materieri si chiar a destinului sunt foare bine cunoscute inca din antichitate, in toate culturile lumii. Exista diverse proverbe foarte inspirate, de exemplu: “Obisnuinta este cea de a doua natura” sau “Daca semeni o obisnuinta, culegi un destin”.
O mare parte din ceea ce numim “destin” sau “soarta” este de fapt un ansamblu de campuri morfice care ne ghideaza intr-un anumit fel.
Astfel, o fiinta care se incadreaza pe frecventa de rezonanta a acestor campuri, va avea tendinta sa actioneze predominant conform lor si deci sa aiba o directie specifica in viata.
Toate fiintele geniale in schimb au avut calitatea de a sti, inca de la o varsta frageda ceea ce isi doresc
in viata. Aceasta pre-stiinta venea sub forma unei idei sau imagini care se repeta predominant. De exemplu, un viitor dansator de exceptie isi dorea foarte mult sa danseze pe scena si se vedea mai mereu in aceasta postura.
Aceasta gandire focalizata, a generat in timp un camp morfic specific, care l-a ajutat foarte mult pe acel om sa devina ceea ce dorea, si in acelasi timp a facut ca si alte campuri morfice secundare (unele generate de alte fiinte umane) sa se supuna acestui tipar, care era mult mai puternic.
Astfel, teoria morfogenetica valideaza in mod stiintific modalitatea prin care comportamentele sau chiar gandurile noastre modeleaza “destinul”, prin campuri morfice specifice generate de catre ele.
De fapt, pur si simplu aceste comportamente fac sa apara tiparele si caile care au tendinta de a fi urmate si mai departe, nu doar ca model de gandire ci si ca realitate fizica.
Trebuie doar ca in dezvoltarea sa, campul morfic sa atinga o intensitate specifica, un gen de “masa critica”, pentru a-i permite sa se manifeste concret in planul fizic.
Analogic este la fel cum intr-o scoala nu ajunge ca un singur elev sa fie genial pentru ca acea scoala sa fie de renume, ci este necesar ca un anumit numar de elevi sa aiba rezultate foarte bune, pentru ca acel camp morfic generat sa fie suficient de puternic si pentru viitorii elevi care vor invata acolo.
Devine astfel posibil pentru o fiinta umana sa-si transforme destinul in bine chiar la un mod radical, daca actioneaza cu suficienta energie in sensul modificarii campurilor morfice mai vechi (care pot sa-i fie defavorabile), pentru a structura astfel campuri morfice noi, mai puternice, si care sa o ghideze in directia dorita.
Mai exista inca multe alte domenii de aplicare a teoriei morfogenetice, de exemplu gasirea unor modalitati de actiune pentru a favoriza ceva nou si mai evoluat decat vechile forme, modele sau tipare, explicarea unor fenomene fizice sau psihice in functie de contextul in care au loc etc.
Desi teoria morfogenetica este inca in tineretile sale, caile de cercetare si rezultatele obtinute inca de pe acum sunt exceptionale si o fac sa fie un instrument foarte pretios pentru toti cei capabili sa ii puna in aplicare intregul potential.
