Gigantul din Mont’e Prama, o enigma a arheologiei

Sardinia este una dintre cele mai mari insule din largul Marii Mediterane. Acolo unde turismul se îmbina cu povesti despre eroi locali si mafioti deopotriva, s-a nascut, candva o civilizatie interesanta: civilizatia nuraghea.

În 1974, plugul unui fermier din regiunea Sinisi, Sardinia, a fost blocat de o bucata mare de piatra. Incapabil sa-si continue activitatea, omul a coborât din tractor si a început sa cerceteze piatra care îi bloca plugul. Desi initial a crezut ca e vorba de o piatra, fermierul avea sa scoata din pamânt un cap gigant.

Capul avea doi ochi sculptati, cu un design unic, nemaiîntâlnit pâna atunci.  Aceasta descoperire avea sa marcheze începutul unui mister care persista pana azi: gigantul din Mont’e Prama.  

Dupa primele sapaturi arheologice au fost descoperite un numar mare de  morminte, în interiorul carora se aflau foarte multe parti de statui. Datarea initiala nu a fost exacta, din acest motiv s-a considerat  ca mormintele  apartineau unei familii nobiliare din secolul al IX-lea î.Hr. Nimeni nu reusise pâna la acel moment sa scoata la iveala un grup statuar mai vechi decât cele care proveaneau din Grecia antica.

Statuile au început sa fie studiate, în ciuda metodelor limitate si a fondurilor deficitare din acea perioada.

Acest lucru a scos la lumina existenta unor statui ce înfatiseaza boxeri, arcasi si luptatori, alaturi de mici nuraghe (constructii preistorice din zona Sardiniei) si a unor blocuri de piatra care reprenzentau diferiti zei, sub forma de con sau de patrulater.  

De-a lungul timpului, au fost descoperite 16 statui de tip boxeri. Toate  aveau o înaltime de peste doi metri, purtând scuturi deasupra capetelor si o manusa cu tepi în mâna dreapta, pe post de armura.

Alaturi de ei, au fost gasiti sase luptatori care aveau scuturi rotunde, sabii si coifuri cu coarne; sase arcasi si 13 blocuri de piatra cu rol religios.  

Acestea au început sa fie adunate si catalogate într-o colectie ce contine peste 5000 de piese, care a fost expusa la muzeul din Cagliari, începând cu  anul 1980.

În decembrie 1979, sapaturile arheologice au fost oprite, deoarece s-a crezut ca zona era delimitata de un rând de dale, care delimitau grupul de morminte. Testele realizate ulterior au demonstrat însa contrariul acestei ipoteze.

Dupa 30 de ani de la primele descoperiri, multe piese aveau sa fie transferate catre centrul arheologic din Li Punti. Acolo au fost supuse la teste de laborator. Astfel, s-a descoperit  ca scuturile, armurile si armele aveau  decoratiuni în relief.

De abia în 2014, în urma unor noi sapaturi arheologice efectuate de catre Universitatea din Sardinia, alaturi de Directia Arheologica din Cagliari, în Mont’e Prama, aveau sa fie scoase la lumina noi detalii importante.

Astfel au fost descoperite doua noi statui, care se considera a fi reprezentari ale magicienilor sau preotilor din vechime. Acestea difera de celelalte prin faptul ca sunt încaltate, comparativ cu restul care erau desculte. Pe cap statuile poarta palarii sub forma de con, asemanatoare cu palariile purtate de statuile de bronz descoperite într-un mormânt din Lazio.

Cea mai importanta descoperire arheologica a secolului XXI

Statuile de la Mont’e Prama sunt unice, atât din punct de vedere al design-ului, cât si al vechimii. Pâna la aceasta data, nu se cunosteau atât de multe elemente despre arta pre-greaca sau pre-etrusca din regiune.

Descoperirea acestor giganti avea sa schimbe fundamental perceptia oamenilor de stiinta fata de cultura nuraghe (ce dateaza din a doua jumatate a mileniului doi î.Hr). 

Ele au scos la lumina o cultura mult mai complexa decât se credea initial ca ar fi. Cultura nuraghe a fost capabila sa realizeze complexe religioase impresionante si cele mai vechi statui din zona bazinului Marii Mediterane.

În urma sapaturilor efectuate, s-a tras concluzia ca epoca fierului din Sardinia, care începe cu secolul al IX-lea î.Hr, a fost o perioada variata si activa din punct de vedere cultural. Se pare ca insula era la intersectia mai multor drumuri comerciale, ceea a facilitat schimburile culturale si de idei.

Negustorii din Sardinia îsi exportau bunurile din Andaluzia catre Maroc, în tot bazinul mediteranean, inclusiv în nordul Africii.  

Din acest motiv, în Sardinia au fost asimilate diferite tehnici de constructie si influente stilistice, care au dat nastere primelor statui din Europa.

Înaltimea lor, forma ochilor, modul în care îsi tineau scuturile si arcurile demonstreaza ca artistii de la Mont’e Prama aveau acces la tehnici artistice mult prea avansate pentru perioada lor.

Unicitatea complexelor religioase si marimea grupurilor statuare ne-a aratat faptul ca acestia au încercat sa ramâna un exemplu cultural  pentru generatiile urmatoare.

În urma scanarilor efecuate de profesorul Gaetano Ranieri, cu un sistem de tip geo-radar, s-a demonstrat unicitatea artistica si arhitecturala a ansamblurilor descoperite.

Aceasta noua cercetare confirma povestea lui Diodorus Siculus, care descrie insula ca fiind locuita de 50 de fii ai lui Heracle, ai caror mame erau fiicele lui Thespius.

Rezultatul a fost ca insula a devenit un fel de paradis, unde locuitorii erau interesati de arhitectura, educatie si sistemul legislativ.

O traditie prezentata de Pseudo Aristotel aduce noi dovezi în ceea ce priveste gradul de dezvoltare al acestei culturi; spunând ca insula era plina de temple cu o arhitectura unica, iar terenurile erau cultivate cu tehnologii avansate pentru acele vremuri.

Sanctuarul unui erou din Mont’e Prama

Situl se considera a fi un sanctuar dedicat unui erou, care a devenit o personalitate mitologica, cu trecerea timpului.

Zona este localizata la  doi kilometri de lacul din Cabras si  include 60 de morminte, cu o adâncime cuprinsa între 70 si 80 cm, aliniate pe directia nord-sud.

Toate mormintele sunt pozitionate de-a lungul unui drum, iar majoritatea sunt acoperite cu pietre de aproximativ 20 cm grosime.

Blocurile de piatra care simbolizeaza zeii sunt realizate din gresie, iar celelalte statui din calcar. Gresia a fost extrasa de la câtiva kilometri de lânga  Mont’e Prama, în timp ce blocurile calcaroase au fost extrase  din cariere aflate între S’Archittu si Santa Caterina. Din acest motiv, cercetatorii se întreaba cum au fost transportate aceste blocuri de piatra.

Multe dintre morminte erau goale, cu exceptia mormântului cu numarul 25, unde a fost descoperit un scarabel egiptean din secolul al XII-XI-lea î.Hr.

Cum arata gigantii din Mont’e Prama?

Statuile sunt realizate dintr-un singur bloc de piatra, majoritatea având o înaltime de 2,3 metri. Fiecare  dintre acestea au coifuri cu coarne, mânusi de lupta si scuturi.

Ele erau asezate pe un piedestal, având fetele  bine conturate, dar si ochii cu un design unic, ce constau în doua cercuri concentrice.

Boxerii au bustul dezgolit, purtând o fusta sub forma triunghiulara. Arcasii poarta o tunica si sunt copii fidele ale statuetelor de bronz descoperite în Sardinia si Etruria. Alte elemente caracteristice sunt armurile sculptate pentru picioare si cofurile cu doua coarne.

O analiza antropologica a demonstrat ca oasele descoperite în morminte apartineau unor tineri, iar datarea cu carbon C-14 a determinat faptul ca acestea apartineau perioadei 1100-800 î. Hr.

Extinderea complexului arheologic

Arheologii din Sardinia au ajuns la concluzia ca aceste morminte si celelalte elemente din situl arheologic confirma existenta unui complex dedicat nobilimii locale sau unor eroi mitologici.

Din punct de vedere al tehnicilor de constructie, acestea au apartinut unor trei perioade, cuprinse între secolul al IX-lea si al VIII-lea î.Hr. În prima perioada au fost construite mormintele, în a doua a fost delimitata zona, iar în ultima au fost adaugate statuile.

Conform istoricului Diodorus Siculus, între secolele al X-lea si al VII-lea î.Hr. în acesta zona au aparut aristocrati razboinici, care aveau sa impuna legea în rândul populatiei autohtone. Din acest motiv, se crede ca ei au fost cei care au comandat construirea templului dedicat lui Heracle, pentru a preamari succesul si bogatia de care se bucurau.

A doua teorie se refera la faptul ca aceste morminte pot avea o legatura cu existenta unor situri culturale nuraghe din apropiere. Din pacate nu se cunoaste data exacta a acestor constructii si astfel nu se poate realiza o legatura între cele doua.

A treia teorie aduce în prim plan  ipoteza ca aceasta  zona era locuita de o populatie mixta, fenicieni si narghi, având în vedere ca la 10 kilometri de sit au fost descoperite  vestigile unei colonii feniciene.

Damnatio Memoriae

Excavarile ulterioare au aratat modul în care s-a terminat istoria de la Mont’e Prama: statuile au fost distruse în mii de bucati. Capetele lor au fost luate, iar ochii distrusi într-un mod asemanator cu damnatio memoriae. Cineva a încercat sa distruga urmele civilizatiei din Mont’e Prama, dar nu se stie: De catre cine? Când? Si de ce ?

Pentru a raspunde la aceste întrebari este destul de dificil, având în vedere ca nu exista date specifice despre acest eveniment.

Distrugerea mormintelor, a statuetelor si a celor din jur, a fost realizata înainte de anul 300 î.Hr.

Pentru a explica aceste distrugeri, au fost lansate diferite ipoteze: expeditia Cartaginei în zona, razboaiele interne dintre triburi, incursiunile fenicienilor din colonia descoperita în apropiere, distrugerile naturale ale materialelor, dar si utilizarea pamântului ca teren agricol.

Noile Descoperiri

Descoperirea unei necropole pe un teren aflat la o distanta considerabila fata de izvoarele termale si zonele de unde se pot procura materialele de constructii, ridica în continuare multe întrebari expertilor din domeniu. Locul a fost o zona construita sau un altar dedicat unui zeu local?

Din acest motiv, a fost realizat un proiect care a inclus cele doua universitati din Sicilia: o echipa a Universitatii din Cagliari, condusa de Prof. G. Ranieri, a venit cu partea tehnologica, în timp ce echipa Universitatii din Sassari, condusa de Prof. R. Zucca, a venit cu expertiza arheologica.

În 2013 , echipa din Cagliari a descoperit noi situri arheologice, la nord si la sud de vechiul sit arheologic.

Au fost descoperite noi structuri circulare (posibil colibe), patrate (cladiri), drepte si plate (drumuri), eliptice (garduri), sub forma de rânduri (morminte), dar si unele structuri risipite care ar putea  fi statui.

Pentru a realiza aceste descoperiri au fost utilizate diferite metode geofizice (georadar, tomograf  3D, tomograf termic, ARP, etc. ). De asemenea, echipa  a scanat si a realizat reprezentari digitale ale vechiului sit arheologic pâna la o adâncime de 3 metri.

Anul urmator, georadarul a înregistrat numeroase anomalii.  Initial, echipa condusa de Prof. R Zucca a verificat integritatea acestei metode, crezând ca ar putea sa fie  vorba de o eroare tehnica. Dar dupa o verificare amanuntita, echipa avea sa descopere doua statui gigant, care se aflau în apropierea unor grupuri noi de morminte.

În acest fel au fost aduse la lumina înca 4000 de piese – precum capete de statui, busturi etc.

Cercetarile au mai scos la iveala existenta a doua statui neobisnuite, neînarmate, una dintre ele înca intacta.

Explorarile geofizice ale profesorului Ranieri, din anul 2015, au dus la descoperirea a înca 8 hectare cu vestigii, care urmau sa fie cercetate.

Trei ani mai târziu, cercetarile efectuate de Universitatea din Sassari în afara sitului arheologic din perioada 1974-1979 au confirmat existenta vestigiilor descoperite de echipa profesorului Ranieri.

Alte elemente (precum un zid) au fost descoperite pe directia N-NV, acolo unde fost realizate masuratorile prin georadar.

Toate aceste descoperiri întaresc faptul ca sub suprafata terestra exista un univers ascuns care asteapta sa fie explorat.

descopera.ro