Cambyses al II-lea a fost împaratul Persiei, domnind între 530 si 522 î.Hr.
Amintirile legate de el nu se leaga de cuceririle sale, ci de faptul ca a trimis o armata de 50.000 de soldati sa cucereasca o asezare modesta dintr-o oaza, iar aceasta a disparut pur si simplu în desert. Nici pâna astazi nu s-a gasit macar vreo urma a unui soldat din armata împaratului persan.
Cel care a descoperit povestea lui Cambyses si a armatei sale disparute este celebrul istoric grec Herodot, care a vizitat Egiptul la 75 de ani de la invazia persilor.
El a mers pe urmele împaratului persan, notând povestile locale despre acesta, dar si ceea ce au lasat în urma invadatorii, scrie Joel Levy în cartea ”Istorii pierdute”.
Cambyses si-a desfasurat campania militara cu mare rigurozitate, reusind sa îl învinga pe faraonul egiptean Psammetichus si sa cucereasca Egiptul, dar i-a desconsiderat pe bastinasii din oaza Siwa, o mica enclava fertila din inima Desertului Vestic, faimoasa mai ales prin oracolul din Templul lui Ammon.
Preotii templului insuflau respect pentru conducatorii Egiptului, care, pentru a-si legitima suveranitatea, erau nevoiti sa ceara si sa obtina gratia divina.
Însusi Alexandru cel Mare s-a supus acestei traditii când a cucerit Egiptul, dar Cambyses i-a tratat pe siwani cu aroganta, se consemneaza în lucrarea ”Istorii pierdute”.
Potrivit lui Herodot, împaratul persan a trimis o armata de 50.000 de soldati în desert pentru a-i înrobi pe ammonieni si a arde oracolul. Exista legende conform carora preotii din templu l-ar fi blestemat pe Cambyses si armata sa.
Desi a fost ghidata de calauze, la sapte zile de la plecare, urma celor 50.000 de soldati s-a pierdut pentru totdeauna.
Ammonienii au propria versiune asupra celor întâmplate, Herodot reluând o relatare a acestora, conform careia armata lui Cambyses ar fi fost surprinsa de o puternica furtuna de nisip si ar fi fost îngropata sub un munte de nisip.
Exista cercetatori care pun la îndoiala povestea lui Herodot, sustinând ca, de fapt, ar fi o inventie a acestuia pentru a-l discredita pe Cambyses, despre care a scris în mai multe rânduri ca era un betiv irascibil si avea accese necontrolate de mânie, detaliaza Joel Levy în cartea sa.
Sunt însa si cercetatori care cred ca exista posibilitatea ca în desert sa se gaseasca într-adevar armata disparuta a lui Cambyses, ce înseamna foarte multe schelete, armuri, arme si echipamente apartinând acelei perioade, care asteapta sa fie descoperite.
Heorodot a oferit câteva indicii cu privire la posibila locatie a armatei disparute, fiind vorba de un oras agricol cunoscut astazi sub numele de Kharga. De aici se pare ca ar fi urmat ruta caravanelor traditionale spre Siwa, care trece prin Dakhla si apoi Farafra, se mentioneaza în lucrarea ”Istorii pierdute”.
Aventurierii nu renunta la ”descoperirea secolului”
Chiar si asa, suprafata pe care arheologii ar trebui sa o acopere este enorma. Daca persii s-au pierdut în afara oazei Dakhla, si-ar fi putut gasi sfârsitul în orice zona a Desertului de Vest.
Acesta acopera astazi doua treimi din suprafata Egiptului, fiind vorba de o arie de 680.000 de kilometri patrati. Aceasta este echivalenta cu suprafata Austriei, Belgiei, Danemarcei, Greciei, Olandei, Norvegiei si Elvetiei la un loc.
Multi aventurieri au cutreierat desertul, în speranta ca vor gasi macar un indiciu al armatei disparute.
Cel mai cunoscut este contele Laszlo Almasy, pilot si explorator al desertului. El si echipa lui au avut însa noroc ca au scapat cu viata, dupa ce au fost nevoiti sa faca fata la temperaturi de 44 de grade Celsius si vânturi ce bateau în rafale de 80-90 kilometri pe ora, explica Joel Levy în cartea sa.
Primele indicii ce pareau concludente despre misterul disparitiei armatei lui Cambyses au aparut în 1996, când o expeditie initiata de o echipa de italieni pentru a cerceta meteoritii cazuti în preajma siturilor arheologice din oaza Al Bahrein (Desertul de Vest) a descoperit un pumnal cu mâner, cioburi de oale si fragmente de oase aparent umane. La acestea se adauga gasirea unor vârfuri de sageti si o bratara de argint, care a fost datata ca fiind din perioada Persiei antice.
Patru ani mai târziu, o echipa geologica de prospectiuni petroliere a descoperit dovezi similare în aceeasi zona, se precizeaza în lucrarea ”Istorii pierdute”.
În lumina acestor descoperiri, o echipa de la Universitatea Toledo din Ohio (SUA) s-a deplasat la situl din El Bahrein, dar rezultatul verificarilor nu a fost cel asteptat. Oalele sparte au fost identificate ca apartinând epocii romane, iar cele câteva movile funerare descoperite au fost catalogate ca fiind comune în desert.
În locul a mii de schelete umane s-au gasit fragmente din biscuiti de mare fosilizati (animale marine asemanatoare cu aricii de mare), care la prima vedere pot fi confundati cu oasele umane.
Prin urmare, nici pâna astazi nu se stie ce s-a întâmplat cu cei 50.000 de soldati ai împaratului persan, daca este sa dam crezare în totalitate spuselor lui Herodot despre existenta acestora.
Chiar si în aceste conditii, exista în continuare aventurieri care nu au renuntat la gândul de a da de urmele armatei disparute pentru a-si lega numele de descoperirea secolului, concluzioneaza Joel Levy în cartea sa.
