Un cer brazdat de vehicule silentioase miscându-se cu viteze ametitoare, ape cristaline, plante crescând armonios fara urma de chimicale folosind doar unelte de o anumita geometrie, obiecte transportate doar prin forta apei. Sunt doar imagini dintr-un tablou al unei alte cai, imaginate de un om mai întelept, alaturi de tehnologii vii, în mijlocul unei naturi lucrând în toata splendoarea ei. A existat un austriac care a stiut sa o asculte, care a înteles ca natura are o întelepciune superioara si ale carui geniale inventii pot fi considerate o cale de dezvoltare pe o astfel de linie. Este vorba de Viktor Schauberger, nascut în 1885 în Holzschlag, Austria Superioara.
Despre aspiratiile sale timpurii, Viktor spune: ”Înca din anii cei mai fragezi ai copilariei, dorinta mea era sa devin padurar, la fel cum a fost tatal, bunicul, strabunicul si tatal acestuia.” Nu a urmat instruirea academica moderna.
Între anii 1920 – 1924 a fost supraveghetor pe domeniul de vânatoare al printului Adolf Schaumburg-Lippe, timp în care a avut ocazia sa observe cum functioneaza natura si cum apar cresterea, miscarea si viata.
Lui Schauberger îi devenise foarte clar ca tehnologia dezvoltata de om mergea împotriva cursului naturii si de aceea la un moment dat s-a întrebat: „O astfel de tehnologie, care duce la deranjamente atât de grave în natura si care functioneaza cu efecte atât de nocive, nu trebuie ea oare sa fie una falsa?”
O parte din idei le-a expus în cartea sa: „Munca noastra lipsita de sens”. Aceasta lucrare nu se citeste usor si nu poate fi înteleasa usor. Ideile de aici aduc oarecum cu filozofia misticilor, iar o prima impresie este aceea ca ne aflam în fata unei alte stiinte, diferita de cea pe care o cunoastem la ora actuala. Sunt prezente altfel de elemente, pe care stiinta conventionala nu le ia nici pe departe în calcul, cum ar fi apa vie, apa moarta si viata.
Schauberger vorbeste despre un circuit al naturii perturbat:
„Omul, care reprezinta doar o scânteie, un microorganism în marea viata a naturii a dezvoltat sub impulsul succeselor aparente si de scurta durata o astfel de activitate care începe sa deranjeze marea viata ca ansamblu si care pare sa-i pregateasca productiei calitative a microorganismului nostru numit Pamânt un sfârsit”.
Citând din aceeasi lucrare:
Aceasta lege care guverneaza în natura, unica din punct de vedere al uniformitatii si marimii, care se arata în fiecare creatura vie si în fiecare organism este Legea Circuitului Perpetuu, legat în fiecare organism de o anumita perioada si de o anumita viteza. Daca acest circuit … printr-o oarecare forta este accelerat, încetinit sau chiar oprit din tempo-ul sau, atunci el nu mai poate servi scopului sau legic, caruia îi este supus împreuna cu tot ceea ce este creat în natura. Organismul astfel afectat ramâne în urma, iese din directia marelui curent, iar toate organismele care sunt înlantuite de el prin mentinere si distrugere vor muri, iar în cele din urma va fi distrusa chiar si acea mâna care a intervenit fara sens si careia i se datoreaza deranjamentul.Ceea ce produce acest efect este ratiunea noastra si tehnica fara suflet creata de aceasta, dar si cultura noastra tehnica lipsita de legi, care bulverseaza sensurile si care reprezinta de asemenea cauza perturbarii circuitului apei si al „sângelui” pamântului.” Daca tot ceea ce a fost creat de aceasta civilizatie anorganica se îndreapta spre pieire în tempo-ul dezvoltarii sale, atunci acest declin nu este doar o criza trecatoare, ci prabusirea naturala a unui edificiu cultural construit pe înaltimi ametitoare dar fara fundament. Iar cu aceasta ocazie sunt trase în jos si elementele culturii autentice.”
În universul lui Schauberger, apa este elementul central. A denumit-o ”sângele pamântului”. El a descoperit un principiu: exista un tip de miscare ce sustine viata si care se exprima în formele de curgere ale apei, în vârtejurile, valurile si sinusoidele ei. Aceasta este o miscare în linie cu natura. La polul opus exista un alt tip de miscare ce slabeste viata. Se regaseste în motoarele cu ardere interna, turbine, elici, etc. Acestea produc miscari contrare naturii.
Cât despre natura apei, Schauberger o descrie în continuare astfel:
Purtatorul circuitului care mentine întreaga viata este apa. În fiecare strop de apa locuieste o divinitate, careia îi slujim noi toti, acolo locuieste viata, sufletul „primei” substante, anume apa. Transformarile ei si malurile sunt capilarele ce ne conduc si în care îsi desfasoara ea circuitul. Fiecare curs de apa, care consta în vointa si rezistenta înseamna munca constructiva si el ne avertizeaza sa avem grija de vasele de sânge, primele si cele mai importante forme anatomice în care pulseaza acel produs al unei puteri bipolare, anume viata. Fiecare puls este o artera a acestei vieti care îsi construieste cursurile si podurile, pentru a distribui în mod rational viata care se naste în Pamânt si pentru a o duce spre înaltimi, acolo unde ea poate deveni luminoasa, frumoasa si libera. Noi, oamenii, cei care stam pe cea mai înalta treapta a acestui edificiu, si care depasind totul, suntem binecuvântati cu întelegere si ratiune, facem cel mai prostesc lucru imaginabil, dându-ne permanent silinta sa regularizam aceste cursuri de apa începând dinspre mal, deci sa le influentam mecanic, în loc sa luam în considerare apa ca pe o fiinta.
O întrebare pe care Schauberger si-a pus-o mereu era de ce izvoarele pornesc de pe munte?
Conform teoriei gravitatiei, apa ar trebui sa porneasca dintr-un punct aflat mult mai jos, unde se creeaza o acumulare. L-a fascinat de asemenea fenomenul pastravului care sta nemiscat în curentul puternic al pârâului de munte, iar hrana pur si simplu îi ajunge în gura fara efort. A observat ca daca îl sperii, pastravul porneste cu viteza mare, dar în sens contrar curentului. S-a întrebat ce forta îl propulseaza de fapt.
Metafizicianul a postulat existenta unei forte contrare gravitatiei, anume levitatia. Mai mult, a recunoscut existenta acestei forte pretutindeni: la apa, plante, oameni, animale. Ea permite apei sa urce si sa întretina viata. Viktor vedea levitatia ca pe o forta în forma de spirala, o forta de absorbtie. Iar forta opusa, cea care slabeste viata, este o forta de inertie, una în linie dreapta, dar pe de alta parte, aceasta forta ajuta la descompunerea materiei moarte.
În natura, apa curge de-a lungul unor forme serpuite, sinuoase. Astfel de traiectorii sunt cele corecte, ele permitând apei sa se încarce cu energie si sa se împrospateze. Daca este constrânsa sa curga în linii drepte, atunci ea îsi pierde forta portanta, iar în cele din urma devine apa moarta.
Schauberger considera Pamântul ca pe o fiinta, apa fiind sângele lui. (Ca o paranteza, în metafizica Schauberger carbunele este un alt element vital al Pamântului, care trebuia sa ramâna acolo unde este. Religia Chinei interzicea patrunderea în pamânt. Schauberger vedea viata lunga a culturii chineze în faptul ca acestia nu se atinsesera pâna la acea data de sfera carbunelui.)
La fel cum sângele curata corpul si îl hraneste, apa poarta forta vitala a Pamântului. Apa care intra în pamânt este supusa aici unui proces de purificare, iar izvoarele, o stim cu totii, ca poarta cea mai sanatoasa apa. Cu fiecare piatra pe care o întâlneste, apa genereaza turbulente. Curbele pe care le parcurge împreuna cu umbra pe care i-o ofera vegetatia, toti acesti factori îi îmbunatatesc calitatea. La temperatura de 40C, apa se misca cel mai repede si manifesta puterea portanta maxima. În mod natural, ea aduce la mal resturile si materia uzata, care intra într-un nou circuit al descompunerii.
Firul rosu care traverseaza întreaga opera a lui Viktor Schauberger – un magician al apei, o legenda a apei, fie ca este vorba de teoriile sau de inventiile sale, este respectul fata de natura, fata de om si fata de creatie.
Inventii, realizari
Pe lânga consideratiile sale metafizice profunde, Schauberger a imaginat mereu dispozitive dintre cele mai variate, care lucrau toate în linie cu miscarile naturii.
Biotehnica dezvoltata de Schauberger merge în sens contrar tehnologiei actuale: în loc de gaze poluante ea produce apa pura si aer proaspat, în loc sa arda combustibili super-calorici cum ar fi petrolul, lemnul sau carbunele, ea produce substante organice care împrospateaza mediul si îmbunatatesc calitatea vegetatiei. Miscarea tot mai accelerata de rezistenta din partea mediului este înlocuita de un proces de crestere. Dupa parerea lui Schauberger, culturile preistorice stiau sa produca recolte fabuloase cu eforturi minime, sa construiasca piramide si temple uriase si sa dea nastere la stari paradisiace. Dar din pacate acea stiinta s-a pierdut.
Cu ceea ce a înteles despre miscarea apei, Schauberger a conceput în tinerete o instalatie de transport a bustenilor, un topogan care cobora din vârful muntelui. În mod normal astfel de topogane ar fi construite în linie dreapta, din motive economice. Dar Schauberger a dispus aceste jgheaburi paralel cu albia pârâurilor de munte. Contrar opiniei specialistilor, care spuneau ca asa ceva nu poate functiona, punerea în practica a demonstrat pe deplin ca Schauberger avea dreptate. Topoganele aveau sectiunea sub forma de ou, erau dispuse în forme sinusoidale si din loc în loc erau prevazute cu „aripioare”, care mentineau turbioanele.
În plus la fiecare câteva sute de metri era adaugata apa rece si proaspata. Toate acestea au avut ca efect nasterea unui vârtej chiar în mijlocul topoganului, o forta de absorbtie care „aspira” bustenii, mentinându-i pe mijlocul jgheabului si în acelasi timp tragându-i în jos. Astfel bustenii nu atingeau peretii jgheabului si în plus erau transportati cu o viteza foarte mare. Mai interesant este faptul ca astfel puteau fi transportati chiar si bustenii a caror greutate o depasea pe cea a apei.
Schauberger vorbeste despre doua principii opuse existente în natura: principiul presiunii asociat cu explozia si principiul destinderii, asociat imploziei.
Presiunea duce la distrugere, explozie, disolutie, pe când implozia are efecte opuse: contractie, constructie, favorizând dezvoltarea vietii. Implozia creste densitatea, structureaza si în acelasi timp raceste mediul.
În baza unor astfel de consideratii, el concepe modelul motorului cu implozie. Schauberger a observat ca principiul binecunoscut al motoarelor bazate pe explozie nu este potrivit cerintelor naturii. Explozia din camerele de ardere a motoarelor, a carei forta este folosita pentru a pune în miscare vehiculul, genereaza caldura, care se transmite în mediu, rezultatul fiind încalzirea acestuia, cu binecunoscutele efecte daunatoare. Motorul bazat pe implozie face în asa fel încât, vehiculul se deplaseaza fiind absorbit de mediu. În plus el raceste mediul.
Un dispozitiv interesant creat de marele inventator este o conducta cu o anumita geometrie, în interiorul careia sunt create doua curgeri distincte: una de natura centrifuga orientata spre peretii tubului, iar alta de natura centripeta concentrata pe mijlocul tubului. Carbonul se aduna catre pereti, urmând miscarea centrifuga, pe când oxigenul se concentreaza pe mijloc, urmând miscarea centripeta, care va fi deosebit de intensa, odata cu cresterea densitatii sale si scaderea temperaturii.
Apare o interactiune între cei doi curenti, cu modificari în structura substantelor implicate în acest proces. Rezultatul final este un vortex foarte puternic, care absoarbe sau, cu alte cuvinte, trage în sus întregul dispozitiv. Drept urmare acesta se va ridica, absorbit de o forta foarte puternica. Astfel lucreaza principiul imploziei. În partea de jos a tubului se obtine o masa de materie racita, curata, nedaunatoare pentru mediu.
Din nefericire, Hitler a aflat de Schauberger.
În 1934 a avut loc o întâlnire între cei doi, dar Schauberger a refuzat categoric colaborarea cu Cel de-al Treilea Reich. În aceasta perioada el lucra la motorul cu implozie, numit repulsor, iar obiectul zburator construit pe aceste baze purta numele de repulsina. Este arestat de nazisti si sub amenintare cu moartea este fortat sa lucreze la acest proiect pentru armata germana. În ce masura a finalizat lucrarea nu se stie prea clar. Singurele marturii sunt de la pilotii americani, care au vazut pe cerul Germaniei astfel de obiecte de zbor neconventionale. În acea perioada a lucrat de asemenea la un alt proiect, anume la submarinul biologic, despre care însa nu s-a vorbit prea mult.
La sfârsitul razboiului o mare parte din patentele sale au cazut în mâinile americanilor si ale rusilor care erau bineînteles foarte interesati de aceste proiecte.
În perioada urmatoare, Viktor s-a ocupat de dezvoltarea unor unelte din cupru pentru agricultura. Observase ca uneltele din fier au efecte negative asupra culturilor si ca înlocuirea lor cu unele din cupru ar fi foarte benefica. Este vorba de cantitatile minuscule din cele doua elemente, pe care le lasa cele doua tipuri diferite de unelte la prelucrarea pamântului, dar care au efecte diametral opuse. A conceput de asemenea diferite tipuri de unelte agricole din cupru, cu anumite geometrii.
În ultimii ani ai vietii a fost invitat sa lucreze în Statele Unite în proiectul repulsinei. Dar acolo a constatat ca munca sa era orientata în scopuri contrare constiintei sale. A primit dreptul de a parasi tara de peste ocean doar cu conditia de a ceda tot ceea ce lucrase si de a nu mai lucra niciodata în domeniul imploziei.
S-a întors în cele din urma în Austria, unde nu a mai trait decât cinci zile. Repeta mereu : „Mi-au luat totul. Nu ma mai am nici macar pe mine însumi!” Schauberger a plecat demult dintre noi, iar ideile si inovatiile sale au ramas pe undeva, acoperite de praful uitarii.
Asemenea multor altor oameni ilustri, care au îndraznit sa sparga sabloanele gândirii conventionale si care au demonstrat ca exista un alt fel de stiinta, una bazata pe moralitate, Schauberger a întâlnit nu numai urechi surde si oameni care l-au ridiculizat sau folosit. S-a confruntat cu monstri vazuti si nevazuti si cu tot felul de persecutii.
Toate acestea, însa, nu l-au îngenunchiat, pentru ca Schauberger apartinea de fapt viitorului.
