1. Topirea ghetii polare
Topirea ghetii de la cei doi poli ai Pamântului va redesena harta uscatului. Efectul direct este cresterea nivelului oceanelor. Statele Unite, de pilda, au pierdut 20 de metri din Coasta de est în secolul al XX-lea din acest motiv.
Nivelul oceanelor s-a ridicat cu 17 centimetri în ultima suta de ani. Predictiile însa sunt si mai alarmiste: oceanele vor mai câstiga înca un metru în acest secol în „lupta” cu uscatul. Daca producerea gazelor cu efect de sera de catre om nu va fi redusa drastic, topirea ghetii din Groenlanda, Antarctica si de pe vârfurile muntilor va duce la cresterea nivelului apelor planetare cu 65 de metri.
Dupa calculele economistului Nicholas Stern (Scoala de economie din Londra), 200 de milioane de oameni traiesc la o altitudine de pâna la un metru deasupra nivelului marii. De asemenea, 8 dintre cele mai populate 10 orase ale lumii sunt asezate în aceasta plaja de valori altitudinale (0-1 metru deasupra nivelului marii). Vor trebui sa fie mutate…
Efectele atractiei gravitationale ale ghetii asupra apei din proximitate reprezinta o surpriza recenta pentru cercetatori: daca gheata din Groenlanda se topeste, cea mai semnificativa crestere a nivelului oceanelor va avea loc în emisfera sudica.
Cum se va adapta omenirea la schimbarile profunde pe care le vor cauza topirea ghetii si cresterea nivelului apelor pe Terra este înca o necunoscuta. Cel mai probabil, evenimentul este însa de neocolit…
2. Descoperirea extra-dimensiunilor
De cercetarile fizicienilor de la cel mai puternic accelerator de particule din lume (Large Hadron Collider, de la Centrul European de Cercetari Nucleare CERN, de lânga Geneva, Elvetia) se leaga multe sperante referitoare la decriptarea tainelor Universului. Este posibil ca aceste cercetari sa ne dezvaluie un lucru de care am auzit, de regula, în filmele Science-Fiction, si anume ca exista si alte dimensiuni ale spatiului!
Cât de spectaculos ar suna afirmatia de mai sus, s-ar putea sa fie adevarata. Misterele nerezolvate ale fizicii creeaza sentimentul ca Universul cunoscut este doar o „umbra” a unei realitati ce este alcatuita din mai mult de 3 dimensiuni spatiale. Daca lucrurile stau asa, LHC, prin intermediul coliziunilor particulelor, ar putea elibera suficienta energie pentru a sfarâma „lanturile” ce tin particulele în 3 dimensiuni, invitându-le catre o alta realitate, schimbându-ne astfel notiunile curente privind ceea ce este în fapt Universul.
Ceea ce sustine din punct de vedere teoretic posibilitatea existentei extra-dimensiunilor este conceptul de supersimetrie, care tinteste catre a uni diferitele tipuri de particule într-o singura familie. Dar supersimetria functioneaza într-un spatiu cu 10 dimensiuni…
O cale de a ajunge la aceste extra-dimensiuni este folosirea energiilor foarte înalte în acceleratoarele de particule. Conform legilor mecanicii cuantice, cu cât energia unei particule este mai mare, cu atât aceasta este mai „comprimata”. Astfel, o energie de 1 tera electron-volti corespunde unei dimensiuni de 10-19 metri. Daca o extra-dimensiune are aceasta marime, particula va „cadea” în aceasta si va începe sa vibreze.
Extra-dimensiuni pot fi descoperite si în alt mod. Daca LHC va crea gauri negre subatomice, acestea vor fi dovada de necontestat a extra-dimensiunilor, pentru ca gravitatia în spatiul tri-dimensional este prea slaba pentru gauri negre de aceste dimensiuni. Din ratiuni geometrice, extra-dimensiunile ar creste gravitatia la scara mica. De asemenea, acestea ar schimba „comportamentul” altor forte, cum este forta electromagnetica. Astfel, ar putea aparea modele distincte ale masei ori ale altor proprietati ale particulelor.
Descoperirea extra-dimensiunilor ar schimba nu doar fizica, ci si discipline „învecinate”, cum este astronomia. Extra-dimensiunile ar putea explica acceleratia cosmica ori ar putea reformula conceptul de dimensiune, consolidând ideile conform carora spatiul si timpul sunt emergente ale unor principii care actioneaza din afara spatiului si timpului.
Asadar, confirmarea existentei extra-dimensiunilor va schimba fundamental stiinta. Cu toate acestea, noi nu vom fi capabili sa le vizitam… Particule ce ne alcatuiesc organismul, în schimb, vor putea…
3. Inteligenta extraterestra
Acum 50 de ani, un tânar cercetator, Frank Drake, în vârsta de 29 de ani, lucrând la Observatorul Astronomic National din Green Bank, a îndreptat un telescop cu antena de 26 de metri catre doua stele apropiate de Pamânt, în încercarea de a detecta semnale radio care sa indice existenta unei inteligente extraterestre.
Eforturile sale nu au avut rezultatele scontate, dar Proiectul Ozma (dupa cum a fost numit de Drake) reprezinta începutul cautarii siintifice a inteligentei extraterestre.
Astazi, în vârsta de 80 de ani, Frank Drake este directorul Centrului Carl Sagan pentru studiul vietii din Univers din cadrul Institutului SETI (Search for extraterrestrial intelligence) din Mountain View, California. Centrul dispune de 42 de antene dedicate cautarii semnalelor extraterestre inteligente (din 350 câte au fost planificate, în conditiile existentei finantarii dorite), organizate într-o retea de echipamente denumite Allen Telescope Array.
În acest moment – dupa stiinta „vânatorilor” de semnale extraterestre – nu exista emisie de unde radio din interiorul galaxiei noastre care sa dezvaluie existenta unei inteligente extraterestre. Dar cautarea semnalelor radio venind din alte galaxii este deja pornita.
Argumente pentru cautarea inteligentei extraterestre au aparut odata cu descoperirea faptului ca sistemele planetare exista într-un numar foarte mare în Univers.
În ultimul timp au fost descoperite exo-planete (planete din afara sistemului nostru solar) care par a oferi conditii apropiate celor de pe Terra privind dezvoltarea vietii. Desigur, asta nu înseamna în mod automat ca viata extraterestra exista; iar daca viata extraterestra exista, probabilitatea ca formele de viata existente sa foloseasca comunicarea prin unde radio este foarte mica.
Dar ce se va întâmpla însa daca într-o zi vom descoperi semnale radio „inteligente” din afara spatiului terestru? Ce reactie vom avea? Vom raspunde înapoi? Cum nu exista o strategie comuna la nivel planetar, este greu de raspuns la acest tip de întrebare. Este însa sigur ca odata confirmata existenta unor semnale provenind de la o inteligenta extraterestra, impactul asupra conceptiei noastre despre Univers si mai ales provocarile pe care o asemenea descoperire le va naste – sunt greu de prevazut.
4. Anihilarea nucleara a speciei umane
Sfârsitul razboiului rece si eforturile de control si stavilire a dezvoltarii armelor nucleare de catre marile puteri (care detin, în fapt, arsenalele cele mai importante de asemenea arme) au redus, într-o oarecare masura riscul aparitiei unui conflict nuclear. Dar acesta nu a disparut: state incontrolabile cum este Coreea de Nord ori state nucleare aflate în relatii tensionate, cum este cazul Indiei si al Pakistanului (pentru a nu mai vorbi despre posibilitatea folosirii bombei nucleare de catre marile puteri întru-un conflict al viitorului) ne amintesc despre potentialul de distrugere urias al energiei nucleare si despre posibilele efecte catastrofice ale folosirii acesteia.
O bomba nucleara ucide în mai multe feluri: prin unda de soc teribila generata de descarcarea enorma de energie, prin caldura degajata, prin impusul electromagnetic si, nu în ultimul rând, prin cantitatea mare de material radioactiv care însoteste detonarea.
Pentru a produce efecte globale, este necesar ca zeci de bombe nucleare sa fie folosite. Dar un razboi între India si Pakistan ar putea implica un arsenal important. Pe lânga victimele directe si imediate ale razboiului nuclear, milioane de tone de cenusa radioactiva se vor ridica în straturile superioare ale atmosferei terestre, înconjurând Pamântul într-o saptamâna. Acest strat de cenusa ar bloca parte din lumina solara, stânjenind ori împiedicând dezvoltarea vegetatiei si ducând astfel la moartea a milioane de oameni care astazi traiesc la limita saraciei si a supravietuirii (pentru a nu mai vorbi despre impactul dezastruos asupra faunei, în general).
Vor fi statele nucleare ale lumii suficient de întelepte pentru a nu recurge la folosirea armelor nucleare si a pune astfel în pericol însasi specia umana?
Sa speram ca da. În orice caz, ce stim sigur este ca, spre deosebire de alte evenimente, care nu sunt în puterea omului de a le genera ori de a le evita, evitarea dezastrului nuclear este pe de-a întregul în responsabilitatea conducatorilor de stat.
5. Crearea artificiala a vietii
Se discuta din ce în ce mai mult în ultima vreme despre crearea artificiala a vietii în laborator de catre cercetatori. Dar este oare posibil acest lucru? Daca se va reusi ori ba, ramâne de vazut. Este însa sigur ca eforturi în acest sens exista, iar stiri, de multe ori prezentate în mod senzationalist, privind pasi spre realizarea „de la zero” a vietii, sunt parca din ce în ce mai dese.
Astazi mare parte a cercetatorilor din biologia sintetica pare mai degraba interesata de modificarea organismelor existente, decât de crearea din material inert a viului.
Biologia sintetica pare a fi ingineria viitorului, câmpul sau de actiune fiind celula; astfel, modificând ADN-ul original al unui organism, se poate obtine o alta vietate ori organismul modificat poate fi fortat sa produca diverse substante necesare omului, cum sunt combustibilii ori medicamentele.
Care ar fi avantajele biologiei sintetice?
Frunzele copacilor (care pot fi considerate ca niste panouri solare care se auto-asambleaza) ar putea genera electricitate si asigura astfel locuintele din apropiere. Copacii ar putea produce combustibili. Unele organisme ar putea fi folosite pentru diminuarea poluarii rezultate în urma activitatii omului.
Bacteriile ar putea fi programate sa intervina în organism pentru a vindeca diverse afectiuni, luptând împotriva unor microbi de la aceeasi „înaltime”.
Banalul detergent (care nu mai e demult banal…) folosit în gospodarii pentru curatarea rufelor contine enzime ale unor microbi care traiesc în conditii de temperatura foarte ridicata. Acestea au fost reprogramate, actionând eficient la temperaturile mici la care se desfasoara curatirea într-o masina de spalat.
Probabil ca în urmatoarea suta de ani biologia sintetica va schimba radical lumea, generând si întretinând o revolutie stiintifica de amploarea revolutiei industriale, doar ca mult mai rapid. Dar acest potential de schimbare enorm este însotit si de riscuri. Multi privesc acest domeniu al biologiei sintetice ca unul care poate ameninta chiar rasa umana prin „construirea” unor organisme de laborator periculoase si care pot iesi de sub controlul omului.
Cercetatorii afirma ca riscurile sunt mai mult teoretice, dar numai viitorul ne va arata cine are dreptate.
Desi cercetarile din zona biologiei sintetice se concentreaza cu precadere pe modificarea organismelor existente, cercetatori ca Hamilton Smith, Carole Lartigue si altii lucrând la Institutul J.Craig Venter (cel care a creat celula sintetica) au reusit sa creeze un genom al unei bacterii bucata cu bucata; de asemenea, au reusit sa transforme un tip de microb în altul.
Cu toate titlurile spectaculoase ale presei, nu au reusit sa creeze viata din „nimic”. Nu înca, cel putin…
Investitiile în crestere din acest domeniu al cercetarii, odata cu scaderea costurilor aferente activitatilor specifice, par a atrage atentia ca ziua în care viul va fi creat din materiale inerte nu este departe. Dar nici macar aceasta performanta a stiintei nu va raspunde definitiv la întrebarea „cum a aparut viata pe Pamânt?”, pentru ca cercetatorii au ca model viata, asa cum este ea astazi.
Aparitia ei din nimic pare dificil de demonstrat.
6. Crearea superconductorilor
O termocentrala poate fi construita aproape oriunde. O hidrocentrala, oriunde exista o apa curgatoare cu anumiti parametri privind debitul, adâncimea etc. Dar acestea reprezinta modul clasic de a produce energie.
Energia regenerabila se „afla” pe câmpiile situate la mare altitudine (unde vântul este puternic) ori în desert (unde Soarele straluceste cu putere).
În acest context, întrebarea care se pune este: cum transportam energia electrica din aceste locuri departate cu minimum de pierderi, în asa fel încât sa merite investitia într-un sistem de transport pe distante foarte mari? Solutia este: folosirea cablurilor constituite din materiale superconductoare, care permit transferul energiei electrice pe distante de mii de kilometri (din Sahara în România, de exemplu) fara pierderi semnificative. Dar exista astfel de cabluri? Ar fi, dar acestea trebuie tinute în azot lichid la -196oC, având deci nevoie de instalatii de racire din kilometru în kilometru. Solutia ar fi: superconductori ce nu ar avea nevoie de temperaturi extreme pentru a fi buni conducatori de electricitate.
Sunt însa cercetatorii aproape de realizarea unor asemenea superconductori?
Nu tocmai, progresele facute din 1986 (când a fost realizat primul material superconductor) si pâna astazi fiind destul de mici. Sperante totusi sunt: acum doi ani a fost descoperit un nou tip de superconductor, realizat pe baza de fier si pnictogeni (în special arsenic. Grupa pnictogenilor cuprinde N, P, As, Sb, Bi si Uup).
Acest nou superconductor reprezinta noua speranta pentru realizarea superconductorului care sa functioneze la temperatura camerei. Dat fiind progresul foarte lent, o atitudine prea optimista s-ar putea sa fie nerealista. Cu toate aceste, cercetarile intense în acest domeniu s-ar putea sa produca rezultatele scontate pâna la urma, deschizând o noua cale spre progres a omenirii.
7. Roboti constienti de sine
Cercetatorii din domeniul inteligentei artificiale cred ca nu va mai trece mult pâna când robotii vor avea capacitatea de a se adapta la mediu pe baza propriei analize a acestuia (având, deci, capacitatea de a învata). De asemenea, vor putea sa-si creeze replici în mod independent. Sarcinile pe care robotii le primesc sunt din ce în ce mai complexe. Aceasta complexitate cere o autonomie sporita a acestora si o crestere a abilitatii de a acumula cunostinte în mod autonom.
Va duce aceasta complexitate crescânda a robotilor la aparitia constiintei de sine? Pe acest subiect exista o continua dezbatere. Biologii nu au ajuns la o concluzie certa privind natura constiintei la oameni, dar se pare ca o componenta cheie a mecanismului este complexitatea (modul în care functioneaza sistemele complexe). În aceasta idee, roboti cu o complexitate sporita vor putea, poate, atinge acel punct critic în care va surveni constiinta de sine.
Ce se va întâmpla însa când masinile vor fi constiente?
Omul a reusit sa-si depaseasca mereu conditia, îmbunatatindu-si continuu capacitatea de a actiona asupra Universului. De la simplu vânator si culegator, cu ceva mii de ani în urma, astazi omul trimite roboti inteligenti pe alte planete ori în afara sistemului nostru solar si foloseste tehnologie de vârf pentru a-si face o idee cât mai apropiata de adevar despre întreg Universul.
În acest fel, evolutiv, este de asteptat ca masinile ce vor atinge constiinta de sine sa-si poata îmbunatati de unele singure performantele; iar daca acest lucru se va întâmpla, scenariile deocamdata de film hollywoodian privind întoarcerea masinilor împotriva oamenilor pot deveni realitate. Constiinta de sine duce la posibilitatea de creare de replici în mod independent de catre roboti si, de asemenea, va duce la autoperfectionare.
Desi sunt cercetatori din domeniul inteligentei artificiale care cred ca masinile nu vor ajunge sa execute alte instructiuni decât cele stabilite de catre programator, sunt si unii care cred ca aparitia constiintei de sine este inevitabila, iar evenimentul ar putea surveni chiar în acest secol. Mai mult, acestia afirma ca robotii constienti de sine vor evolua rapid, urmând traseul omului, vor deveni independenti, de necontrolat de catre om si, în final, de neînteles ca si complexitate a mecanismelor si functionarii.
O asemenea ipostaza, de aparitie a constiintei din piese puse cap la cap de cercetatori pare multora de nerealizat. Cu toate acestea, cercetatori din domeniul inteligentei artificiale au o opinie diferita.
Suntem pregatiti pentru a trai pe aceasta planeta cu acesti locuitori performanti, în care este investita toata inteligenta si inovatia umana? Ramâne de vazut…
8. Clonarea umana
Clonarea este un fenomen stiintific ce a creat multe titluri de ziare, în special în ultimii ani, începând cu 1997, când s-a nascut oaia Dolly. Din câte cunoastem, nu a fost înca clonat vreun exemplar al speciei umane (desi au fost unele stiri obscure anuntând clonarea omului). Probabil ca explicatia cea mai buna pentru acest lucru este ca înca nu avem stiinta pentru a clona un om, dovedindu-se mult mai dificil sa clonezi un om decât o oaie.
Clonarea consta în întocmirea nucleului unui ovul cu un nucleu al unei celule luate de la alt exemplar al speciei. Au fost încercari de clonare a embrionilor umani, dar niciunul nu a depasit stadiul de morula (morula reprezinta primul stadiu în dezvoltarea embrionara a metazoarelor, în timpul caruia embrionul capata aspectul de mura).
Primul cercetator care a încercat clonarea embrionilor umani a fost Robert Lanza, în anul 2001. Acesta crede ca procesul clonarii include o curba a învatarii, diferita pentru fiecare specie, iar curba de învatare pentru clonarea umana se dovedeste mai lunga decât era de asteptat.
Clonarea umana se dovedeste a fi foarte dificila, o clonare de succes fiind conditionata de descoperirea pasilor si momentelor corecte privind reprogramarea celulei. Chiar si în cazul animalelor la care clonarea functioneaza, procentul de esecuri este mare, între 10% si 90%. Mici erori pe timpul reprogramarii, cultivarii ori manipularii embrionilor pot duce la erori majore de dezvoltare. Acest aspect face clonarea umana, la acest moment, extrem de riscanta, iar o eventuala încercare ar putea duce la realizarea unei clone cu multe imperfectiuni în comparatie cu originalul.
Discutii aprinse se poarta între intelectuali pe tema moralitatii clonarii umane.
Este acceptabil, de exemplu, sa clonezi pe cineva fara acceptul acestuia? Pe de alta parte, clona are avantajul experientei originalului (stiind care sunt inclinatiile, care sunt punctele slabe/tari si alegând de la început o cariera, de pilda). Este acceptabil astfel sa avem doua „categorii” de oameni, clone si originali?
În scurt timp va fi posibil sa avem suficient material genetic pentru a încerca sa clonam omul de Neandhertal. O vom face? Avem dreptul de a readuce la viata o specie disparuta, mai ales ca este vorba de stramosii nostri? Putem calcula implicatiile unui asemenea gest? Pâna acum singurul animal disparut si clonat este ibexul, o specie de capra salbatica; numai ca acesta a murit imediat dupa nastere din pricina unor complicatii la plamâni.
9. Cutremur in Pacific
Geologii americani afirma ca exista o probabilitate de 99% ca înainte de 2038 un cutremur cu o magnitudine de cel putin 6,7 grade pe scara Richter sa afecteze Coasta de Vest a Statelor Unite. Orice astfel de eveniment seismic declansat de-a lungul faliei San Andreas (care are o lungime de 1300 kilometri) va aduce Los Angeles cu câtiva metri mai aproape de San Francisco. Pe aceasta falie au loc mutatii majore o data la 150 de ani. Ultima este consemnata acum 300 de ani, ceea ce face probabilitatea ca un cutremur de proportii sa aiba loc curând sa fie foarte mare.
Un cutremur de magnitudine de 7,8 grade pe scara Richter va omorî în jur de 1800 de oameni si va rani 50.000. Drumuri ar fi distruse, conducte de hidrocarburi si apa, linii de comunicatii ar fi grav afectate. Pagubele ar fi în valoare de circa 200 de miliarde de dolari.
Dar falia San Andreas nu este singura care pune în pericol SUA.
O alta zona periculoasa, din largul coastelor americane, în Oceanul Pacific, cunoscuta sub numele de Cascadia, pune serioase temeri pentru seismologii americani. De ce? Pentru ca un eventual cutremur declansat în falia San Andreas ar putea afecta aceasta zona si ar putea genera o miscare a placilor din zona Cascadia.
În consecinta, un cutremur de 9 grade pe scara Richter ar putea surveni, ceea ce ar duce la aparitia unui tsunami si efecte incalculabile asupra zonei de coasta.
Cladirile din Statele Unite sunt construite pentru a rezista la magnitudini mari, de pâna la 7,8 pe scara Richter.
In Haiti, un cutremur puternic a ucis aproape jumatate de milion de oameni, câteva milioane ramânând fara locuinte. Desi un cutremur de proportii în vestul SUA pare inevitabil, tot ce se poate face în asteptarea sinistrului este o buna pregatire…
10. Producerea energiei prin fuziune nucleara
Nevoia de energie a omenirii nu va scadea în anii urmatori. Dimpotriva, cerinta pentru energie va fi din ce în ce mai mare. Aceasta cerere crescânda impune o noua abordare privind crearea energiei necesare functionarii lumii moderne. Speranta pentru energie ieftina si „prietenoasa” sub aspectul protectiei mediului sta în realizarea fuziunii nucleare. Numai ca fuziunea nucleara, motorul functionarii Soarelui, nu este tocmai simplu de realizat aici, pe Pamânt.
Cel mai important proiect de cercetare privind fuziunea nucleara se deruleaza în Franta, unde a fost construit reactorul ITER (International Thermonuclear Experimental Reactor). Dar experimentele vor începe cel mai devreme în anul 2026, fiind necesari 10 ani de teste preliminare, înaintea punerii în functiune a prototipului pentru producerea de energie din plasma „prinsa” în capcana magnetica a reactorului. Din acest moment pâna la producerea de energie pentru reteaua nationala vor mai trece, însa, ani buni.
Centralele nucleare pe baza de fuziune nucleara vor folosi o forma de hidrogen greu care poate fi gasit în apa marii si nu va produce emisii vatamatoare pentru mediu.
Din pacate, asteptarile initiale ale cercetatorilor sunt zadarnicite de faptul ca tehnologia fuziunii nucleare nu se dezvolta cu rapiditatea dorita, iar costurile construirii unui reactor de fuziune nucleara sunt enorme, facând visul construirii acestora în numar mare irealizabil în viitorul apropiat.
Dupa Edward Moses, director la National Ignition Facility din California, exista o alta metoda prin care se va putea produce energie ieftina folosind fuziunea nucleara: metoda hibrida a utilizarii atât a fuziunii, cât si a fisiunii nucleare. Metoda se numeste LIFE (Laser Inertial Fusion Engine) si consta în folosirea laserelor pentru declansarea fuziunii.
Neutronii rezultati în urma fuziunii vor bombarda deseurile nucleare ori uraniul saracit, generând dezintegrari radioactive suplimentare ce vor genera caldura si va produce astfel energie (în acelasi timp transformând deseurile nucleare în elemente stabile). Moses crede ca un prototip functional ar putea fi construit pâna în anul 2021, iar energie pentru consumul larg ar putea fi produsa începând cu anul 2030.
Vor reusi cercetatorii generarea energiei ieftine pe baza fuziunii nucleare? Probabil ca da, dar probabil ca abia generatiile viitoare vor putea beneficia de tehnologie suficient de matura pentru ca reactoarele pe baza de fuziune nucleara sa produca energie electrica pentru populatie.
11. Coliziunea cu un asteroid
Vestea buna este ca, în ciuda stirilor alarmiste din presa cotidiana (care parca este din ce în ce mai putin interesata în a furniza stiri reale), se pare ca, cel putin în timpul acestei generatii si al celor 2-3 urmatoare, niciun asteroid de dimensiuni mari, care ar putea pune în pericol Pamântul în întregul sau, nu va lovi planeta albastra.
Vestea proasta este ca este rezonabil sa credem ca în urmatorii 200 de ani asteroizi de mici dimensiuni vor lovi Terra.
În apropierea Pamântului (pâna la 195 milioane kilometri) sunt o multime de corpuri ceresti de mici dimensiuni. În anul 2009 NASA avea înregistrati 90 de asteroizi în intervalul de 5 distante Pamânt-Luna si 21 în intervalul unei distante Pamânt-Luna.
Pericolul cel mai apropiat în timp vine asadar de la rocile de mici dimensiuni din preajma Pamântului, care sunt prea mici pentru a aduce sfârsitul lumii, dar pot produce pagube importante pe regiuni restrânse. Un asteroid de 50 de metri, de exemplu, ar exploda în aer, având potentialul de a distruge un oras de dimensiuni medii.
În 1908, de pilda, în Tunguska, Siberia, s-a întâmplat un astfel de eveniment: un asteroid a lovit solul si a „pârjolit” o zona de dimensiunea Londrei. Un astfel de incident revine o data la circa 200 de ani.
În situatia în care un impact cu un asteroid de mici dimensiuni ar deveni inevitabil, probabil ca singura solutie pentru a salva populatia din zona de impact ar consta în evacuarea de urgenta.
În cazul în care asteroidul ar fi de dimensiuni mai mari, exista mai multe teorii privind evitarea dezastrului, de la folosirea armelor nucleare pâna la deturnarea de la traiectorie a stâncii zburatoare folosind fortele de atractie gravitationala dintre asteroid si navete spatiale care l-ar însoti în drumul acestuia catre Pamânt. Desigur, acestea sunt deocamdata teorii…
12. Aparitia unei pandemii letale
Dupa cum se poate constata cu ocazia pandemiei in desfasurare , capacitatea omului de a stavili raspândirea unui virus – cu toate progresele stiintifice din ultimii ani – este înca limitata.
Virusul COV19 se dovedeste mai putin letal decât s-au temut multi, dar viitoarea pandemie s-ar putea sa fie generata de un virus mult mai virulent, care sa ucida milioane de oameni de pe cuprinsul întregului glob, intr-o perioada foarte scurta de timp.
Ce s-ar întâmpla în cazul unei viitoare pandemii letale?
Unele tari îsi vor închide granitele, în încercarea de a se proteja, la cererea expresa a populatiei speriate (lucru care s-a si intamplat). Aceasta duce la întreruperea schimburilor comerciale dintre tari, cu implicatii greu de previzionat cu precizie; se consemneaza scaderea produsului intern brut si se genereaza, deja, complicatii la nivelul economiei mondiale.
Impactul economic – asa cum putem constata si astazi, când resimtim înca undele de soc ale crahului economiei americane – s-ar face resimtit pentru mai multi ani la nivel mondial.
Exista, in continuare, temeri legate de scaparea de sub control a unor microbi „manufacturati” în laboratoarele de pe cuprinsul planetei. Desi cercetatorii afirma ca probabilitatea ca o pandemie sa fie generata de un astfel de eveniment este extrem de scazuta, sunt multi sceptici care sustin oprirea „jocului” de-a Dumnezeu.
Ce putem face în fata unei pandemii letale? Nu mult mai mult, probabil, decât am facut în cazul gripei porcine: vom astepta speriati sa treaca…
