Una dintre cele mai controversate si dezbatute teorii ale extraterestrilor antici este ca fiinte din alte lumi au vizitat si s-au implicat în viata de pe Terra. Pentru a dovedi aceasta teorie, numerosi au fost cei care, direct sau indirect, au cautat si descoperit dovezi în acest sens.

S-au descoperit numeroase artefacte, despre care s-a spus ca nu apartin acestei lumi. Un astfel de exemplu, este cel al Pietrelor din Ceruri, cunoscute si sub numele Pietrelor Pitoni.
Piatra, de un albastru ireal, cu numeroase vene albe pe interior, a fost subiectul unor discutii si teorii controversate în anii 90.
Pietrele descoperite în Sierra Leone
Povestea din anii 90 îl are ca personaj principal pe arheologul italian, Angelo Pitoni. Acesta, într-o excursie în Sierra Leone, a achizitionat mai multe pietre albastre de la un sef, pe nume Fula. Seful de trib i-a spus ca pietrele sunt unice si provin de la o specie extraterestra, care a vizitat Africa cu multa vreme în urma.
Pitoni s-a întors în Europa si, fascinat de povestea sefului de trib, a dus pietrele în laboratorul unei universitati din Italia, pentru a fi testate. Rezultatele au aratat ca pietrele nu se potrivesc cu niciun mineral cunoscut.
Bolovanii din oxigen
Cercetatorii nu au putut explica de ce pietrele îsi pastreaza culoarea albastra, în conditiile în care când o bucata mica dintr-o piatra a fost pulverizata si privita la microscop nu prezenta nicio urma de culoare.
Încalzirea pietrei la temperaturi foarte mari nu modifica deloc mineralul, iar acizii nu au putut s-o descompuna. Mai mult de atât, când au fost analizate în laborator, specialistii au stabilit ca 77,17% din structura bolovanului era oxigen. Restul era o compozitie între Calciu, Carbon si un material organic necunoscut. Vechimea lor a fost stabilita la aproximativ 55.000 de ani.
Povestea renaste în zilele noastre
Anii au trecut si povestea lui Pitoni a fost uitata, dar odata cu existenta serialului Extraterestrii Antici, dar si cu interesului artistului american Jared Collins, adevarul tinde sa iasa la iveala.
Collins a încercat sa obtina un esantion de material albastru înca de când l -a vazut pentru prima data în 2013 în posesia unui dealer de bijuterii din Hong Kong. Comerciantul i-a spus ca acea piatra provine de la zei si ca nu seamana cu niciuna de pe Terra.
Pentru a-i confirma aceasta teorie, i-a prezentat un raport de laborator marca GRS Swisslabs.

Dupa teste care au durat mai mult de 15 luni, laboratorul specializat din Elvetia nu a putut determina compozitia pietrei.
Intrigat, Collins a încercat sa cumpere un esantion, dar dealerul a refuzat. Americanul a fost lasat cu mâna goala, dar povestea i-a ramas în minte.
A cercetat online si a aflat totul despre povestea ciudata a lui Angelo Pitoni si a pietrei sale din oxigen. Trebuia, cu orice pret, sa puna mâna pe o astfel de piatra si sa afle adevarul.
La muzeul lui Erich Von Daniken, Parcul Misterului, din Interlaken, Elvetia, a ramas expus un esantion, împreuna cu statuile reprezentând fiintele ciudate din cer, Nomoli.
Din pacate, muzeul nu s-ar desparti niciodata de un asemenea esantion. Ca ultima solutie, Collins i-a facut o alta oferta vânzatorului din Hong Kong si, spre surprinderea sa, acesta a acceptat.
Vânzarea s-a produs si piatra a intrat în posesia lui Collins, dar a fost însotita de o scrisoare în care era descris modul în care a ajuns în posesia vânzatorului din Hong Kong.
Origine, Sirius B?
Dealerul de bijuterii a cunoscut un barbat italian care a vândut nestemate în Auroville, India, pe nume Vijay. Acesta din urma i-a aratat piatra în cauza, pe care o cumparase chiar de la Pitoni. Vijay sustinea ca piatra provine de pe steaua Sirius B.
„Bucata de piatra a cerului pe care o detineti acum a fost descoperita de un geolog si aventurier pe nume Angelo Pitoni pe vremea când se afla în Sierra Leone. Acolo, populatia indigena are o legenda care spune ca „diamantele sunt stele care au cazut din cer”. Ascultând aceasta poveste, Pitoni a spus: dar daca stelele au cazut, atunci si cerul a cazut! ”Raspunsul lor a fost: „Da, si stim si unde a cazut …”
Un saman l-a adus într-un loc unde erau câteva piese din acest material albastru pe pamânt. Sapând în pamânt, a gasit peste 200 kg din acesta roca care nu se gasea într-o formatiune naturala, ci mai degraba pus într-o forma de piramida. Ulterior mi s-au aratat fotocopii ale unui raport de la geolog care a declarat ca materialul nu a putut fi identificat. ”
Care este adevarul?
Collins a gasit povestea fascinanta, dar era timpul sa obtina adevarul despre aceasta roca misterioasa. Roca a fost dusa la laboratorul din cadrul Institutiei de Stiintele Pamântului si Spatiului de la Universitatea din Washington pentru testare pe 6 martie 2019.
Pentru a se asigura ca testarea a fost facuta în mod impartial, el nu a spus niciodata Universitatii ceea ce examinau. Specialistii au crezut ca este vorba despre o bucata de meteorit. Rezultatul a fost unul clar si concis. Materialul nu poate fi identificat în totalitate. Concluzia lui Collins a fost publicata pe internet si spune:

„Mai mult de 5 ani de studiu si cercetare m-au adus în toata lumea si înapoi pentru a încerca sa înteleg exact ce este acest material albastru, ca piatra. În timp ce am reusit sa compun un munte de rapoarte stiintifice din mai mult de 16 surse, pâna în prezent, nimeni, nici un om de stiinta independent sau dintr-un laborator autorizat, nu poate identifica sau întelege originea sau mecanismul de creare al acestei roci.”
Astfel, Pietrele din Cer ale lui Pitoni sunt cât se poate de reale si povestea lor este pe masura. Ele nu s-au format pe Terra si dupa modul în care au fost descoperite (piramida în pamânt) este limpede ca au fost aduse pe Terra de catre o specie extraterestra.