„Omul este o frânghie care leaga bestia de supraom – o frânghie peste abis.” – Friedrich Nietzsche
Poetul roman Publius Ovidius Naso, cunoscut ca Ovidiu, scria despre erele omenirii, pentru el fiind în numar de patru:
– Epoca de Aur – era dominata de pace si dreptate. Oamenii nu cunosteau arta navigatiei, prin urmare nu cunosteau lumea întreaga.
– Epoca de Argint – Jupiter a introdus anotimpurile iar oamenii au învatat agricultura si arhitectura.
– Epoca Bronzului – oamenii erau predispusi la razboaie, dar nu lipsiti de respect fata de zei.
– Epoca Fierului – oamenii demarca natiile prin granite, învata sa navigheze si sa mineze. Sunt razboinici, lacomi si trufasi în fata zeilor. Modestia si loialitatea nu se mai întâlnesc nicaieri.
Cele patru ere ale lui Ovidiu au corespondent si în hinduism. Aici, un ciclu cosmic dureaza 4,32 de milioane de ani omenesti si are patru vârste:
– Vârsta de Aur (Satya) – dureaza 1.728.000 de ani. Toate fiintele erau perfecte, neavând nevoie nici de hrana, nici de apa.
– Vârsta de Argint (Treta) – dureaza 1.296.000 de ani. Oamenii îsi luau hrana din copaci fermecati, care le dadeau tot ce îsi doreau, si toti studiau Vedele. Zeii i-au împartit pe oameni în preoti, regi, producatori si sclavi, fiecare îndeplinind lucruri tipice pentru casta lui.
– Vârsta de Bronz (Dwapara) – dureaza 864.000 de ani. Au început razboaiele si oamenii n-au mai putut întelege în întregime Vedele, asa ca zeii le-au împartit în patru carti.
– Vârsta Neagra, a Fierului (Kali) – dureaza 432.000 de ani. Oamenii erau corupti si imoralitatea domnea peste Pamânt. Aceasta vârsta si-a grabit sfârsitul prin violenta, pâna când disolutia cosmica a facut loc unei noi creatii si unei noi Vârste de Aur, ciclul reîncepând astfel.
Cu opt secole înaintea lui Ovidiu, poetul grec Hesiod scria si el despre erele omenirii, pentru el însa fiind în numar de cinci:
– Epoca de Aur – timpul în care Kronos era conducatorul lumii. Oamenii si zeii traiau împreuna în pace si armonie. Oamenii nu erau nevoiti sa munceasca, deoarece pamântul le asigura hrana. Ei traiau foarte multi ani, iar dupa moarte, spiritele lor deveneau daemoni, gardieni ai omenirii.
– Epoca de Argint – începutul domniei lui Zeus. Oamenii traiau o suta de ani ca si copii, dar putini ani ca adulti, petrecându-si acest timp în conflict unii cu altii. În aceasta era, oamenii refuzau sa se închine zeilor, iar Zeus i-a distrus pentru lipsa lor de respect. Dupa moarte, oamenii acestei ere deveneau spirite binecuvântate ale lumii de dincolo.
– Epoca Bronzului – scopul si pasiunea oamenilor erau razboaiele. Îsi faureau din bronz arme, unelte si case. Fiind ruinati de violenta lor, nu au lasat în urma spirite superioare, doar locuitori ai lumii de dincolo.
– Epoca Eroica – semizeii si eroii traiau printre oameni. Dupa moarte, spiritele lor ajungeau pe Câmpiile Elizee.
– Epoca Fierului – omenirea traieste în suferinta si truda. Copiii îsi dezonoreaza parintii, fratii se lupta între ei, oamenii rai mint pentru a parea buni, forta e cea care domina. La apogeul acestei ere, oamenii nu se rusineaza sau indigneaza atunci când fac rau, copiii se nasc cu parul carunt iar zeii abandoneaza complet umanitatea.
La fel ca Hesiod, si aztecii împartisera omenirea în cinci ere, pe care le numeau sori:
– Soarele Jaguar (Nahui-Ocelotl) – lumea era locuita de uriasi, care au fost devorati de jaguari, ceea ce a dus la sfârsitul acestei ere.
– Soarele Vânt (Nahui-Ehécatl) – locuitorii Pamântului au fost transformati în maimute. Aceasta era a fost distrusa de uragane.
– Soarele Ploaie (Nahui-Quiahuitl) – toate fiintele au fost ucise de o ploaie de foc. Doar pasarile au supravietuit sau, în alta varianta, oamenii care s-au transformat în pasari.
– Soarele Apa (Nahui-Atl) – lumea a fost inundata, oamenii transformându-se în pesti. Un singur cuplu a reusit sa scape dar au fost transformati în câini.
– Soarele Cutremur (Nahui-Ollin) – lumea prezenta. Aceasta va fi distrusa de cutremure sau, într-o varianta alternativa de un mare cutremur.
În anii 1820, cercetatorul danez Christian Jürgensen Thomsen a împartit preistoria omenirii în trei epoci: de piatra, a bronzului si a fierului.
În 1865, John Lubbock a împartit epoca de piatra în paleolitic si neolitic. Începând cu 1930, în literatura de specialitate a aparut si mezoliticul sau epipaleoliticul. Astfel, putem considera ca, din punct de vedere arheologic, preistoria omenirii se împarte în cinci epoci (paleolitic, mezolitic, neolitic, epoca bronzului si epoca fierului), clasificare similara cu cea a aztecilor si a lui Hesiod.
Acestor cinci ere ale arheologiei, ale aztecilor si ale lui Hesiod le corespund cele patru de care pomenesc Ovidiu si hinduismul. Prima dintre ele, Epoca de Aur, era numita Timpul Visului de catre triburile din Polinezia.
În Biblie este perioada petrecuta de Adam si Eva în Gradina Edenului. Era o era de pace si armonie, corespunzând perioadei în care Enki a domnit pe Pamânt. Pacea s-a sfârsit odata cu sosirea lui Enlil si începutul primului mare razboi al zeilor, astfel trecându-se în cea de-a doua epoca, cea de Argint. În aceasta era, ziua a sasea a genezei biblice, a aparut omul.
Din punct de vedere stiintific, ordinul Primatelor s-a desprins acum saptezeci de milioane de ani dintre mamiferele arboricole. S-a diversificat în mai multe linii evolutive, una dintre acestea fiind ordinul Hominoizilor, aparut acum treizeci de milioane de ani. Din acesta s-au dezvoltat Pongidele, stramosii marilor maimute antropoide actuale, si Hominidele, din care a evoluat omul.
Acum cincisprezece milioane de ani, din Hominide s-au desprins Parapitecii, Oreopitecii, Propliopitecii (toti disparuti acum doua milioane de ani) si Ramapitecii, care s-au separat cu cinci milioane de ani în urma în patru ramuri principale: Ancestralus (din care fac parte Australopitecii), disparuti acum doua milioane de ani, Robustus (din care fac parte Parantropii, Megantropii si Zinjantropii), disparuti cu un milion de ani în urma, Africanus (ce îi cuprinde pe Homo habilis), disparuti acum 650.000 de ani si ramura Homo, singura care a reusit sa supravietuiasca.
Evolutia ei a aparut de la o grupa de Australopiteci denumiti Gracili (aparuta acum 3,8 milioane de ani), ce au evoluat în Homo timpuriu (aparut acum 2,6 milioane de ani). Din Homo timpuriu s-a desprins, cu un milion de ani în urma, Homo erectus cu cele patru subspecii ale sale: Pitecantropul jawanez, Pitecantropul chinez (Sinantropul), Pitecantropul nord-african (Atlantropul) si Omul din Mauer.
Homo erectus a disparut acum 400.000 de ani. Pâna la urmatoarele trei ramuri de Homo sapiens, aparute cu 150.000 de ani în urma, s-au gasit foarte putine fosile, apartinând unor grupuri numite Presapiens, descoperite doar în Germania, Franta si Marea Britanie. Adica din Homo erectus au aparut brusc si inexplicabil cele trei ramuri cu adevarat umane: Homo sapiens palestinianus (disparut fara niciun motiv acum 70.000 de ani), Homo sapiens neanderthalensis (care a disparut faraa urma din Europa si Africa acum 30.000 de ani, supravietuind doar în zone restrânse din Asia) si Homo sapiens, cu grupele Cro-Magnon, Chancelade, Grimaldi, Murzak-Koba, Brunn, Comb-Capelle si La Madelaine, cele mai evoluate rase umane preistorice, aparute acum 40-30.000 de ani.
Specia Homo sapiens este astazi divizata în patru rase principale, tinându-se cont doar de caracterele fizice ereditare: rasa Europida (alba), rasa Mongolida (galbena), rasele Negrida si Australida (negre).
Rasele Europida si Negrida se remarca printr-o statura înalta, având în medie 1,75 metri. Aceasta crestere brusca în înaltime este nejustificata si stranie. De la Australopitecii gracili (care aveau 1,20 metri) pâna la Omul de Neanderthal (1,55 metri), s-a realizat o crestere de 35 centimetri în 3,6 milioane de ani. Însa de la disparitia lui Homo neanderthalensis în Africa si Europa, pâna la aparitia lui Homo sapiens, în doar cinci mii de ani s-a realizat un salt de 20-25 de centimetri. Ce a cauzat aceasta crestere în înaltime? Sau cine?
Nu doar înaltimea a evoluat ciudat, ci si capacitatea cutiei craniene, care determina marimea creierului, implicit gradul de inteligenta.
În doua-trei milioane de ani, de la Australopiteci (700 cm3) la Homo erectus (900 cm3) s-a produs o crestere cu 200 cm3. Însa în doar 300.000 de ani s-a produs un salt spectaculos la Homo neanderthalensis (1.600 cm3) si Homo sapiens (1.700 cm3).
Stiinta nu poate sa explice aceste transformari bruste, care nu pot fi considerate în niciun caz simple accidente nesemnificative. Teoria lui Darwin nu poate explica nici cresterea în înaltime, nici cea a cutiei craniene, nici disparitia celorlalte specii hominidale.
Tot mai multi specialisti sunt de parere ca aceste transformari sunt rezultatul unei serii de interventii genetice repetate. Cel mai bun exemplu este scheletul de hominid descoperit în 1974 de catre paleontologul Donald Johanson. Scheletul, botezat Lucy, prezinta indicii de evolutie remarcabile fata de specia care îl precedase cu un milion de ani în urma.
Aceasta perioada, care înseamna doar o clipa din timpul geologic, permite maximum 250 de mutatii genetice, aparute prin evolutie naturala. Transformarile produse în detaliile anatomice ale lui Lucy necesitau doua milioane de mutatii genetice, posibile doar în câteva sute de milioane de ani. În plus, aceste mutatii nu s-ar fi putut declansa si perpetua prin accidente genetice naturale. În acest caz, singura explicatie viabila ramâne ca aceste modificari genetice s-au realizat artificial.
Cine le-a cauzat?
Dupa ce Enlil a castigat razboiul, si-a închis fratele în lumea subterana, i-a luat sotia dar si orasul, înscaunându-se în Eridu.
Lista regilor sumerieni ne arata ca, înainte de Potop, Eridu a fost condus de Alulim. Dupa 8 tari (28.800 de ani), Alulim a fost înlocuit de Alalgar, care a domnit timp de 10 tari (36.000 de ani). Dupa aceasta perioada Eridu a fost parasit, regalitatea mutându-se la Bad-tibira. Alalgar se poate traduce prin „cel ce l-a gonit pe cel care tinea apa”, care nu poate fi decât Enlil, cel care l-a detronat pe zeul apelor si l-a trimis în lumea subpamânteana.
Devenit rege al Terrei, Enlil nu s-a multumit sa îi ia fratelui sau libertatea, sotia, tronul si orasul. Pentru a mari gradul de umilinta, i-a condamnat adeptii, pe cei exilati odata cu el, la munca silnica. „Fie ca zeii decazuti sa ne serveasca zi dupa zi”, spunea el în poemul babilonian Enuma Elis.
Igigi sau Veghetorii lui Enki au fost nevoiti sa construiasca înca sapte orase dar si sa munceasca în mine de aur, cu care Enlil si-a decorat palatul. Datorita acestui fapt, oamenii de mai târziu au considerau aurul ca fiind metalul zeilor, si chiar l-au oferit acestora, decorând cu el lacasurile de cult. Ba, mai mult, conducatorii si-au imitat zeii, împodobindu-si locuintele cu aur.
Mitul lui Atrahasis prezinta povestea pe larg:
„Când zeii, ca si oamenii trebuiau sa munceasca
Suferind povara trudei care istoveste
Munca zeilor era crunta, zi si noapte fara încetare,
Oboseala multa”.
În acele vremuri, marii zei îsi împartisera sarcinile între ei:
„Anu, tatal anunnakilor, era zeul lor ceresc;
Mai mare peste ei era razboinicul Enlil.
Capetenia ostilor lor lui Ninurta-i fu data,
Iar zeul Ennugi (Enki), Marele Veghetor era”.
Au fost întemeiate sapte orase, guvernate de sapte anunnaki.
Un text care vorbeste despre constructia centrului lui Enlil de la Nippur afirma ca „Anunna, zeii Cerului si ai Pamântului, lucreaza. În mâinile lor ei tin mistria si cosul cu care se cara caramizile pentru ridicarea fundatiei orasului”. Si grecii aveau un mit asemanator, în care Zeus i-a obligat pe Poseidon si pe Apollo sa construiasca zidurile cetatii Troia, ca pedeapsa pentru razvratire.
„Timp de patruzeci de perioade”, continua Mitul lui Atrahasis, zeii cei mici „au îndurat chinul”. Însa „ei mormaiau continuu si sopteau între ei pe la spate”. Nemaisuportând munca grea, acestia si-au spus:
„Sa mergem sa ne plângem capeteniei noastre,
Caci el poate sa mai usureze din înrobitorul chin,
Regele zeilor, eroul Enlil,
La el sa ne ducem, în palatul sau, sa ne plângem!”
Revoltatii si-au ales un conducator, al carui nume ramâne necunoscut, deoarece fragmentul în care se vorbeste despre el a fost deteriorat. Însa stim ca era „un conducator mare, din vremurile de demult”. Mesajul acestuia era foarte clar:
„Acum, noi declaram razboi,
Sa începem dara, acum, batalia”.
Textul sumerian Enki si Ninmah ne ofera identitatea conducatorului razvratitilor. Si aici Igigi munceau din greu, fiind supravegheati de Anunnaki cei mari. Enki era singurul care nu lucra, preferând sa doarma în Abzu. Cum munca grea nu le placea deloc, Igigi s-au plâns la un moment dat lui Enki care, în întelepciunea sa, trebuia sa gaseasca o solutie. Prin urmare, el era acel „conducator mare, din vremurile de demult”, care i-a instigat la revolta împotriva lui Enlil.
În continuare, Mitul lui Atrahasis ne spune ca
„Zeii i-au ascultat cuvântul,
Uneltele lor le-au pus pe foc,
Cutitele lor uriase, ce scobeau pamântul,
Si ele în foc au pierit.
Pe zeul minelor l-au prins în tunele,
Legat, ei l-au luat
Pâna la poarta eroului Enlil”.
Aceasta rascoala a început noaptea, la adapostul întunericului, timp în care Enlil dormea fara nicio grija.
„Era noaptea, ceasul jumatate,
Casa lui era înconjurata,
Dar zeul Enlil nu stia.
Kalkal (portarul lui Enlil) apoi s-a trezit,
A crapat putin usa si a privit.
Kalkal l-a trezit pe Nusku (vizirul lui Enlil)
Si vuietul de afara, înfricosati l-au ascultat.
Nusku, atunci, si-a trezit stapânul
Din patul sau, afara l-a tras:
«Stapâne, e casa-ti înconjurata,
Razboiul a ajuns la poarta»”.
Dupa ce s-a dezmeticit si a realizat faptul ca este înconjurat de Igigi, Enlil i-a cerut lui Nusku sa îl cheme pe Anu pe Pamânt.
„Mesajul a fost transmis si Anu a fost adus;
Enki a fost adus în fata lui.
Cu toti Marii Anunnaki prezenti la Consiliu,
Enlil s-a ridicat si astfel a grait,
Tuturor zeilor adresându-se:
«Împotriva mea v-ati ridicat?
Trebuie sa ies si sa ma lupt cu voi?
Ce-mi vad ochii?
Rascoala voastra a ajuns la poarta mea!»”
Anu a cerut sa se faca o ancheta, iar Nusku a plecat spre locul unde se strânsesera rasculatii. I-a întrebat cine îi conduce, însa acestia au ascuns identitatea conducatorului lor: „noi toti zeii la lupta ne-am ridicat”. Si au continuat:
„Munca înrobitoare ne ucide zi de zi,
Prea mult muncim si ostenim din greu.”
Auzind raportul lui Nusku, Enlil le-a dat rasculatilor un ultimatuum: ori este executat conducatorul rascoalei, ori el îsi da demisia. „Ia-ti înapoi comanda si toate puterile ce mi le-ai dat”, i-a spus lui Anu, „Si alaturi de tine, în Cer voi pleca”. Însa împaratul le-a luat razvratitilor apararea:
„De ce anume îi acuzi pe ei?
Munca lor e grea si osteneala mare!
În fiecare zi…
Si jalea lor e mare si nimeni s-o asculte nu-i”.
Încurajat de vorbele tatalui sau, Enki a luat cuvântul, oferind o solutie:
„Si fiindca Zeita Nasterilor (Ninhursag) e aici,
Sa facem un muncitor primitiv,
Si el sa poarte jugul…
Sa faca el toate muncile zeilor!”
Cu aceasta ocazie, spunea el în Enuma Elis, „zeii decazuti se vor odihni”.
În Biblie, asemenea lui Enki, Elohim propunea:„Sa facem om dupa chipul si dupa asemanarea Noastra, ca sa stapâneasca pestii marii, pasarile cerului, animalele domestice, toate vietatile ce se târasc pe pamânt si tot pamântul!” (Facerea 1:26)
Enuma Elis, poemul babilonian al creatiei, îl acrediteaza pe Marduk cu facerea omului. Aici, zeul afirma:
„Voi face o fiinta primitiva,
Om îi va fi numele.
Voi face un muncitor;
El va face toate muncile zeilor,
Ca ei sa se simta usurati de povara”.
Dupa o perioada de dezbateri, zeii au acceptat în unanimitate solutia lui Enki. Prin urmare, conform Mitului lui Atrahasis,
„Ei au chemat-o si au întrebat-o pe zeita,
Moasa zeilor, înteleapta Mami:
«Tu, care esti Zeita Nasterilor, fa un muncitor!
Creeaza un muncitor primitiv
Si el sa poarte jugul de azi înainte!
Sa poarte el jugul dat de Enlil,
Muncitorul sa faca de astazi munca zeilor!»”
Mami/Ninhursag le-a spus ca are nevoie pentru aceasta misiune de ajutorul lui Enki. Textul sumerian Enki si Ninmah spune ca ea s-a dus în Abzu pentru a-i comunica lui Enki decizia zeilor de a face un om si ca sarcina lui era sa gaseasca mijloacele pentru îndeplinirea acestei misiuni. El a replicat: „creatura al carui nume l-ai rostit – exista”, adaugând „lipeste-i chipul zeilor”. Apoi i-a dat Zeitei-Mama instructiunile necesare:
„Amesteca-ntr-un vas tarâna
De la Capatul Lumii adusa,
Chiar de deasupra lui Abzu
Si modeleaz-o dupa forma.
Zei buni si priceputi eu voi chema
S-aduca tarâna asa cum trebuie”.
În versiunea babiloniana a Mitului lui Atrahasis, opera scribului Nur-Aya din Sippar, Enki spunea ca va institui ritualuri de purificare în anumite zile ale lunii.
El a poruncit ca „un zeu sa fie omorât astfel ca toti zeii sa se purifice într-o scaldare. Din carnea si sângele sau Nintu sa faca lut, pentru ca zeul si omul sa se amestece bine în lut”. A fost sacrificat Geshtu-E, un zeu minor despre care nu se cunosc detalii.
Zeita-mama a framântat acel lut special „din carnea si sângele” zeului, în care marii zei au scuipat pentru a-i da masura potrivita. Enuma Elis prezinta un episod identic, Enki afirmând:
„Voi pregati o baie pentru purificare,
Sânge sa luam de la un zeu…
Din carnea sa si din sângele sau,
Ninti sa amestece tarâna.”
Zeul sacrificat a fost Kingu, cel acuzat de instigare lui Tiamat la revoltz. Kingu a fost legat, arterele i-au fost taiate iar din sângele lui amestecat cu tarâna, Ea/Enki a creat oamenii, carora le-a impus „îndatoririle zeilor pentru a-i elibera pe zei”.
Sacrificiul unui zeu, din corpul caruia au aparut oamenii, se întâlneste si în hinduism. Aici, zeii l-au ucis pe uriasul Purusha, din capul lui ivindu-se brahmanii, regii din brate, producatorii de bunuri din coapse si sclavii din labele picioarelor.
Scopul amestecarii elementului divin cu cel pamântean este explicat în detaliu de Enuma Elis:
„În tarâna, zeul si omul vor fi amestecati,
Ca unul sa fie.
si pâna la sfârsitul zilelor
Carnea si sufletul
Care în zeu a fost copt –
Acel suflet, prin fratia de sânge sa fie uniti.
La semnul sau, viata sa triumfe.
Ca asta sa nu fie uitata în veci,
Sufletul pe veci prin fratia de sânge sa fie legat”.
În Casa lui Simti,
„Zeul care purifica Napistu, Ea, a vorbit.
În fata ei asezat, o îndemna înainte.
Dupa ce ea a recitat incantatia
Mâinile si le-a pus în tarâna, amestecul facându-l”.
Au fost aduse „întelepte si stiutoare, de doua ori sapte zeite ale nasterii”, iar
„Ninti a modelat paisprezece bucati de lut;
Sapte dintre ele, în dreapta le-a pus,
Pe celelalte în stânga.
Între ele a pus, apoi, forma”.
Tot Ninhursag hotaraste procedeele potrivite pentru sarcina, nastere si casatorie, astfel încât omenirea sa se poata reproduce si sa poata prelua îndatorirea de a lucra pentru zei. Faptul ca omul a fost creat pentru a munci (cel putin aceasta era varianta „oficiala”, pe care trebuia sa o creada Enlil) este redat nu doar în Mitul lui Atrahasis si Enuma Elish, ci si în Biblie: „Si a luat Elohim pe omul pe care-l facuse si l-a pus în gradina cea din Eden, ca s-o lucreze si s-o pazeasca” (Facerea 2:15).
În plus, în timpurile biblice, termenul tradus de obicei prin „venerare” era „avod”, care înseamna „a lucra”. Prin urmare, oamenii nu doar îsi venerau zeii, ci si lucrau pentru ei. Tocmai din acest motiv, în Facerea 3:8, Dumnezeul biblic se plimba linistit prin Gradina, în racoarea serii, deoarece scapase de grija muncii, grija preluata de noua creatura primitiva.
Aborigenii din Australia se considera chiar si astazi îngrijitori ai Pamântului si servitori ai fiintelor din Timpul Visului, creatoarele lumii si ale oamenilor.
Si în alte culturi se vorbeste despre un proces asemanator de facere a oamenilor.
În Grecia, titanul Prometheus („Chibzuitul”) a creat barbatii din lut, iar zeita Athena a suflat viata în ei. Fabulistul roman Phaedrus sustinea ca Prometheus era beat când a creat primii oameni, de aceea toti erau de sex masculin.
Zeului Hephaestus i s-a atribuit crearea primei femei, Pandora. Zeus i-a ordonat lui Hephaestus sa faca femeia din pamânt, apoi toti zeii si-au adus contributia, oferindu-i Pandorei tot felul de daruri seducatoare. Ca zestre, zeii i-au daruit o cutie în care au închis toate relele lumii. Vrajit de frumusetea ei (cine n-ar fi, dupa ce a trait o viata înconjurat doar de barbati?), Epimetheus, fratele lui Prometheus, a luat-o de nevasta.
Curioasa, Pandora a deschis cutia primita de la zei, lasând sa scape în lume toate relele. Speriata, a închis totusi capacul, pastrând înauntru doar Speranta. La fel ca în miturile precedente, întâlnim aceeasi creare a omului de catre zei dintr-un element pamântean (lut sau pamânt), contributia mai multor zei si, în plus, o explicatie pentru aparitia relelor în lume. De asemenea, e posibil ca aceasta legenda sa încerce sa explice si aparitia homosexualitatii.
Prometheus si Hephaestus sunt doua reprezentari ale aceleiasi divinitati pe care sumerienii o numeau Enki. Prometheus era unul dintre titani (primii conducatori ai Terrei), cel care a adus iluminarea oamenilor (focul din ceruri) iar Hephaestus era zeul mestesugar, cel care crea ceea ce nu puteau alti zei, cel care a fost aruncat din cer si condamnat sa locuiasca departe de restul zeilor, pe o insula. Iar Athena este Ninhursag a sumerienilor.
În Egipt, zeul Khnum („Constructorul”) a creat corpurile oamenilor din lut, pe roata sa de olar, sotia sa, Heket, fiind cea responsabila cu suflatul vietii (introducerea sufletului, numit Ka) în corpuri (procedeu identic cu al grecilor, unde protagonisti erau Prometheus si Athena).
In Biblie se regaseste aceeasi metoda de facere a omului: „Atunci, luând Elohim tarâna din pamânt, au facut pe om si au suflat în fata lui suflare de viata si s-a facut omul fiinta vie” (Geneza 2:7). Coarnele de berbec si asocierea lui cu apa îl identifica pe Khnum cu zeul sumerian Enki, sotia sa, Heket, fiind Ninhursag.
Chinezii credeau ca zeita-sarpe Nüwa a creat oameni din lut galben (o explicatie pentru culoarea pielii chinezilor), initial sculptându-l pe fiecare în parte. Dupa ce a facut câteva sute de oameni, a obosit. Astfel încât a descoperit o metoda mult mai eficienta: a înmuiat o sfoara în lutul galben, pe care a rotit-o. Din fiecare pata de lut care a cazut, a luat nastere câte un om. Totusi, zeita a mai sculptat câtiva oameni, acestia devenind nobili. Divinitatea sarpe, creatoare a oamenilor, este evident Ninhursag a sumerienilor, chinezii preferând sa îl elimine pe sotul ei, Fuxi/Enki din povestea creatiei.
Pentru populatia Yoruba din Africa de Vest, zeul Obàtálá a creat corpurile oamenilor din pamânt, iar zeul Olódùmarèle-a dat suflete, suflând peste ei.
Coranul sustine de asemenea ideea facerii oamenilor din lut (Sura 23:12) de catre Allah.
Mayasii considerau ca zeii Kukulkán si Tepeu au facut primii oameni din noroi. Însa, nefiind multumiti de rezultat, au creat altii din lemn, apoi din porumb. Tot din lemn au fost facuti primii oameni pentru scandinavi. Odin a suflat asupra a doua trunchiuri de copaci, transformându-le în oameni: Ask („frasin”) si Embla („ulm”). Zeul Ve le-a dat acestora vorbirea, Vile i-a oferit femeii simturi si gândire iar barbatului putere, judecata si simtire.
Tibetanii considera ca un maimutoi foarte întelept si o diavolita au avut sase fii acoperiti de par si cu fetele rosii ca maimutele. Acestia au devenit oameni si au populat Tibetul. Cum Enki era zeul întelepciunii, putem intui ca el era „maimutoiul foarte întelept” care a creat primii oameni iar „diavolita” care l-a ajutat este, fara îndoiala, Ninhursag. Tot doua divinitati, gemenii Mawu si Lisa, au creat oamenii în mitologia populatiei fon din Benin. Acestia le-au dat mai apoi oamenilor darurile vazului, vorbirii si constiintei, precum si tehnologia.
Pentru masaii din estul Africii, En-kai este zeul care a creat lumea si oamenii. El le-a oferit masailor ca dar vitele, coborându-le pe pamânt pe o fâsie de piele. Nu poate trece neobservata asemanarea dintre numele En-kai al masailor si Enki al sumerienilor, care reprezinta aceiasi zeitate.
Pentru zulusii din Africa de Sud, zeul Unkulunkulu („Cel batrân”) a facut oamenii si animalele din trestii. Initial si-a dorit ca oamenii sa traiasca vesnic, mai apoi s-a razgândit.
În conformitate cu miturile de pe întreg globul pamântesc, si Iisus Hristos în Noul Testament îl considera creator al oamenilor pe zeul-sarpe Enki, numit Diavolul sau Satan în multe culturi: „voi sunteti din tatal vostru diavolul si vreti sa faceti poftele tatalui vostru” (Evanghelia lui Ioan 8:44).
Vechiul Testament spune ca, dupa ce l-a facut pe Adam, Domnul „a suflat în fata lui suflare de viata si s-a facut omul fiinta vie”.
În textele mesopotamiene, facerea omului a avut loc în „Bit simti”, care a fost tradus prin „casa unde este determinata soarta omului”. Însa termenul „simti” provine din cuvântul sumerian „siimti” care, luat silaba cu silaba, înseamna „rasuflare vânt viata”. Prin urmare, „Bit simti” s-ar traduce mai exact „casa în care rasuflarea vietii este suflata înauntru”, lucru practic identic cu relatarea biblica si cu miturile creatiei din Egipt, Grecia si Africa de Vest. Termenul akkadian folosit pentru a traduce cuvântul sumerian „siimti” era „napistu”, identic cu „nefes”, acestea doua fiind „ceva” prezent în sânge, imposibil de identificat.
Ce ar putea fi acea „suflare de viata”, prezenta în sânge?
În Deuteronomul, a cincea carte a Bibliei, evreilor li se interzice de multe ori sa manânce sânge „pentru ca sângele are în el viata” (12:23).
În Enuma Elis, zeul sacrificat avea „teema”, un cuvânt tradus prin „personalitate” de o serie de autoritati în materie, cum ar fi W.G. Lambert si A.R. Millard de la Oxford. Însa, literal, termenul înseamna „ceea ce adaposteste ceea ce este legat de memorie”.
Acest termen apare în versiunea akkadiana ca „etemu”, cuvânt tradus de obicei prin „duh” sau „spirit”. Acea „viata” din sânge, care „adaposteste ceea ce este legat de memorie”, adica ADN-ul, nu poate fi decât o gena a zeului. Iar acest lucru dovedeste faptul ca omul a fost creat pe cale genetica.
Biblia ne spune ca Elohim l-au facut pe Adam din tarâna Pamântului. Termenul ebraic „adama”, din care provine numele personajului biblic, initial nu se referea la orice fel de sol, ci la cel rosu-închis. Un cuvânt asemanator, akkadianul „adamatu” înseamna tot „pamânt rosu-închis”.
Culoarea rosie este numita în ebraica „adorn”. Toate aceste trei cuvinte îsi au radacina în cuvântul „dam”, care înseamna „sânge”.
În plus, cuvântul akkadian „tit” („tarâna, lut”), sinonim cu ebraicul „adama”, provine din sumerianul „tiit”, care înseamna „ceea ce este cu viata”.
În ebraica, „tit” se traduce prin „noroi” si are ca sinonim cuvântul „bot”, ce are aceeasi radacina cu „beta” („ou”). Prin urmare, acea „tarâna” se refera în realitate la un ou sau un ovul. Astfel, numele Adam se poate interpreta în mai multe feluri: „cel al Pamântului”, „cel facut din sol rosu-închis”, „cel facut din sânge” sau „cel facut din ovul”.
Fabricarea unei fiinte în acest mod indica o conceptie artificiala, în laborator, sau fertilizare în vitro.
Textul sumerian Enki si Ninmah spune ca, atunci când Zeita Mama i-a cerut sa faca omul, Enki i-a replicat: „creatura al carui nume l-ai rostit – exista!”.
Acea creatura era maimuta Homo Erectus, care se asemana cel mai mult cu zeii din punct de vedere genetic si fizic. Enki a învatat-o si modalitatea prin care putea transforma Homo Erectus în om: „lipeste-i chipul zeilor”. Acel „chip” al zeilor pe care l-a primit Homo Erectus pentru a se transforma în Homo Sapiens este amintit si de Biblie: „sa facem om dupa chipul si asemanarea noastra” (Facerea 1:26).
Populatia fang din Guinea are un mit asemanator al creatiei omului: zeii Nzame, Mebere si Nkwa i-au creat dupa chipul lor pe primii muritori, Sekume si sotia acestuia.
Sacrificarea unui zeu, al carui sânge a fost amestecat cu elementul pamântean, reprezinta o recoltare de ADN.
Ingineria noastra genetica a realizat fuziunea celulara, care face posibila combinarea unor celule provenind din surse diferite într-o singura celula, care poseda mai multe nuclee si mai multe seturi de cromozomi diferiti. Amestecul de nuclee si cromozomi poate da nastere unor celule diferite de cele originale. Cu alte cuvinte, se pot lua celule de la zeii extraterestri si de la pamântenii Homo Erectus care, combinate, sa rezulte într-o noua fiinta, Homo Sapiens, asemanatoare cu ambele specii, dar totusi diferita.
Doar daca proveneau din acelasi material genetic, îngerii din Biblie si din Cartea lui Enoh sau zeii tuturor culturilor antice puteau avea copii cu pamântenii, asa cum sustin multe texte.
Extragerea de ADN se întelege mai bine din facerea Evei: „Atunci a adus Domnul Dumnezeu asupra lui Adam somn greu; si, daca a adormit, a luat una din coastele lui si a plinit locul ei cu carne. Iar coasta luata din Adam a facut-o Domnul Dumnezeu femeie si a adus-o la Adam. Si a zis Adam: «Iata aceasta-i os din oasele mele si carne din carnea mea; ea se va numi femeie, pentru ca este luata din barbatul sau»” (Facerea 2:21-23).
Somnul lui Adam reprezinta o banala anestezie, iar coasta din care a aparut femeia nu poate reprezenta decât ADN-ul sustras din Adam, folosit pentru crearea Evei.
În aprilie 2011, un grup de cercetatori chiar sustinea ca a descoperit gene extraterestre în ADN-ul uman. Acesti oameni de stiinta lucreaza în Proiectul Genomului Uman ce a aparut în 1989 în Statele Unite, de-a lungul anilor alaturându-li-se cercetatori din Marea Britanie, Franta, Germania, Japonia si China.
Ei cred ca mai mult de 95% din secventele de ADN necodificat (cunoscut sub numele de junk DNA) care se gaseste în acidul dezoxiribonucleic al oamenilor este de fapt codul genetic al unor forme de viata din alte lumi. Prin decriptarea acestor gene extraterestre, geneticienii sustin ca toate misterele pe care teoria evolutiei nu le poate cuprinde si explica vor fi de acum încolo usor de aflat.
Genele extraterestre se gasesc în ADN-ul oricarei forme de viata de pe Pamânt, dar în cazul oamenilor “doza” este mai mare decât la celelalte specii. Cercetatorii cred ca ADN-ul extraterestru a fost “inserat” de mai multe ori, în mai multe perioade ale evolutiei umane, în interiorul celulelor noastre – fapt care ne-ar fi permis o dezvoltare mult mai rapida fata de celelalte vietuitoare.
Acesti oameni de stiinta au chiar si o viziune a Creatorului în varianta lor. Ei sunt de parere ca o forma extraterestra de viata a creat noi vietuitoare, printre care si omul, pe care le-a plantat pe diverse planete, inclusiv Terra. De altfel, termenul akkadian „lulu”, folosit pentru „om primitiv”, literal înseamna „cel care a fost amestecat”.
Asadar, Enki si Ninhursag au creat oamenii prin fuziune celulara. Din carnea si sângele (ADN-ul) unui „zeu”, Ninhursag a facut lut (embrioni).
Faptul ca marii zei au scuipat în acel „lut” reprezinta tot o recoltare de ADN. Când embrionii au fost gata, au fost implantati în 14 „zeite ale nasterii” (femele de Homo Erectus). Însa crearea omului nu a fost un proces chiar atât de simplu, fiind nevoie de mai multe încercari.
În textul sumerian Enki si Ninmah, cei doi au baut cam mult la o petrecere, ametindu-se. Ninhursag, numita aici Ninmah („marea regina”), are chef de o întrecere si propune sa modeleze câteva fiinte. Enki accepta, dar insista ca el sa le hotarasca soarta. Ninhursag se apuca de lucru si face sase fiinte omenesti, toate având câte un defect. Primul are un defect la brat, asa ca Enki decide ca el sa fie un oficial la curte. Al doilea are un tic, clipeste întruna, asa ca devine cântaret. Al treilea este schilod dar Enki îi gaseste si lui o „soarta buna”, desi din text nu se întelege care este aceasta. Al patrulea are ejaculari necontrolate iar Enki îl vindeca printr-o baie rituala. A cincea fiinta este o femeie stearpa, careia i se da un loc într-un harem. Ultimul nu are organe sexuale si Enki îl numeste oficial la curte.
Apoi, schimba rolul cu Ninhursag: el creeaza fiinte iar ea le hotaraste „soarta”. Prima creatura a lui Enki este o femeie fertila iar cea de-a doua, care se numeste Umul, este un barbat foarte bolnav. Umul sufera de dureri de cap iar ochii, gâtul, inima, plamânii si intestinele îi sunt afectate. Bratele si picioarele îi sunt neputincioase, prin urmare nu poate merge si nici nu se poate hrani singur. Deoarece nu reuseste sa o ajute pe aceasta fiinta, Ninhursag pierde întrecerea: „omul pe care l-ai creat nu este viu si nu este mort, nu pot sa-l ridic”. Enki o ia peste picior, amintindu-i ca el a reusit sa ofere o soarta buna oamenilor pe care ea i-a creat. Furioasa, îl blesteama pe Enki: „pe pamânt nu vei locui”, închizându-l astfel în Apsu, lumea subterana. Totusi, Enki îi da zeitei niste sfaturi: sa îl tina pe Umul în poala, penisul lui trebuie laudat (?!?), propriile ei actiuni sa fie mai retinute iar casa lui trebuie înaltata.
Chiar daca la prima vedere acest text prezinta un concurs între cele doua divinitati, este posibil ca în realitate sa explice primele încercari nereusite ale zeilor de a crea oameni. Faptul ca au existat niste rebuturi înainte de omul propriu-zis este confirmat de unele texte din vechime.
Astfel, în Alphabetum Siracidis (un text datat undeva între anii 700 si 1000) se spune ca prima sotie a lui Adam nu a fost Eva, ci Lilith. Ea a fost izgonita din Gradina Edenului din cauza imperfectiunii ei. Se certa încontinuu cu Adam si nu voia sa i se supuna. Drept urmare, a fost alungata si a devenit sotia arhanghelului Samael. În textele babiloniene, Lilith (Lilitu) este considerata „prostituata sacra a zeitei Istar”, iar surse sumeriene mai vechi o numesc „servitoarea zeitei Inanna”. Asirienii o considerau demon, la fel si crestinii astazi.
În Popol Vuh (manuscris mayas din jurul anului 1550) se spune ca zeii Kukulkán si Tepeu au facut primii oameni din noroi. Dar acestia se topeau, asa ca zeii i-au distrus si au creat altii, de aceasta data din lemn. Dar acesti noi oameni se purtau ca animalele, asa ca zeii i-au transformat în maimute. În final au creat oameni din porumb, care le-au fost pe plac zeilor. Asemanatoare cu maimutele erau si primele creaturi, stramosii oamenilor, pentru tibetani.
Pentru etnia fang din Africa, zeii Nzame, Mebere si Nkwa au creat o fiinta asemanatoare lor, numita Fan, care sa conduca Pamântul. Însa Fan a devenit nerespectuos si trufas cu zeii. Suparati, acestia au distrus lumea pe care au creat-o, dar Fan a supravietuit deoarece i se daduse viata vesnica. Cei trei zei au creat din nou plantele si animalele dar si un alt om, de data aceasta muritor, pe nume Sekume. Bineînteles ca si Sekume a fost facut tot dupa chipul si asemanarea zeilor. Acesta împreuna cu sotia lui sunt considerati stramosii oamenilor.
Pentru incasi, Viracocha a creat o lume în care nu exista lumina. Zeul le-a ordonat oamenilor sa respecte preceptele sale morale, însa acestia au devenit rai si trufasi. Suparat, Viracocha a distrus oamenii printr-un potop, crutând doar trei dintre ei, care sa-l ajute la refacerea lumii. Unul dintre cei trei, Taguapaca, a devenit obraznic, astfel încât zeul le-a poruncit celorlati doi sa-l arunce în lacul Titicaca.
În mitologia româneasca, doua fiinte gemene, Fârtatul si Nefârtatul, au încercat sa creeze o faptura demna de a stapâni Pamântul. Rezultatul încercarilor de început ale celor doi creatori ai lumii au fost capcaunii, care au reprezentat o încercare nereusita: aveau o înfatisare monstruoasa, erau chinocefali (aveau cap de câine), latrau în loc sa vorbeasca si erau antropofagi. Aveau, de asemenea, capacitatea de a vedea zece oameni cu un singur ochi. Locuiau în pesteri si vagauni, se ocupau cu culesul roadelor salbatice si cu vânatoarea si se mâncau între ei, iar putinii capcauni care au supravietuit în al doilea ciclu antropogonic, au mâncat si oameni.
Capcaunii au fost distrusi de catre uriasi, reprezentanti ai celui de-al doilea ciclu, si creeati de catre Fârtat si Nefârtat în primul rând cu scopul de a stârpi prima spita nereusita. Dupa ce au fost înfrânti, câteva exemplare razlete de capcauni au supravietuit pâna în era omului: Muma Padurii, Fetele Padurii, Paduroiul si Tatal Padurii. La rândul lor, uriasii au fost înfrânti în lupta împotriva Fârtatului si a Nefârtatului. Au fost urmati de oameni în al treilea ciclu antropogonic, care se afla înca în desfasurare. Blajinii, care vor domina al patrulea ciclu, exista deja pe pamânt, traiesc în umbra oamenilor si îi ajuta. Iar atunci când era oamenilor va ajunge la un final, blajinii vor fi considerati în sfârsit fiintele perfecte, în stapânirea carora trebuie sa se afle Pamântul.
În Tibet un maimutoi foarte întelept si o diavolita au avut sase fii acoperiti de par si cu fetele rosii ca maimutele, care au devenit oameni si au populat Tibetul. Acei „fii” ai lor, acoperiti de par si cu fetele rosii, ce s-au transformat în oameni, reprezinta primele încercari de creare a oamenilor, pâna sa se ajunga la un rezultat satisfacator.
Toate aceste mituri vorbesc despre imperfectiunea primelor fiinte create de zei, pâna la aparitia oamenilor. Putem trage concluzia ca munca lui Enki si Ninhursag nu a fost deloc una usoara, fiind nevoie de foarte mult timp si foarte multe încercari. Pâna la urma, cei doi au reusit sa creeze fiinta mult-dorita:
„Zeitele nasterii au fost tinute-mpreuna.
Ninti a stat, lunile numarând.
Luna a zecea, sorocul, încet s-apropia.
A zecea luna a sosit.
Vremea deschiderii pântecelor trecuse;
Zeita a înteles ce se-ntâmplase.
Si-a acoperit capul si a-nceput mositul.
Bustul si l-a încorsetat si a pronuntat binecuvântarea.
A tras o forma; în ea era viata”.
Textul de mai sus ne indica faptul ca noile creaturi nu s-au nascut dupa noua luni, asa cum ar fi fost normal, fiind necesare operatii de cezariana.
„Cele întelepte si învatate
De doua ori sapte zeite s-au adunat.
Sapte dintre ele au nascut barbati,
Sapte dintre ele au nascut femei.
Zeita Nasterilor a adus apoi
Suflarea Vietii.
În perechi ei s-au adunat,
În perechi s-au adunat în fata ei.
Creaturile erau oamenii –
Creaturile Zeitei Mama.”
Vazându-si creatia, Ninhursag a strigat: „L-am creat! Cu mâinile mele l-am facut!”. Apoi a anuntat Consiliul zeilor ca si-a îndeplinit misiunea cu succes. Rasculatii, auzind ca sunt liberi, „cu totii laolalta au alergat sa-i sarute picioarele”.
Din acel moment, omul primitiv era cel care „va purta jugul”. Pentru ca au creat oamenii, Enki a fost considerat de atunci zeul fertilitatii si al creatiei iar Ninhursag zeita sexualitatii si a iubirii.
Cum aratau primii oameni?
Un text sumerian ne ofera o descriere: „Când omenirea a fost facuta, ei nu stiau sa manânce pâine, nici cu haine goliciunea sa-si acopere. Ierburile le pasteau ca oile, din balti beau apa, ca fiarele padurii”. Biblia ofera la rândul ei o imagine vaga a primilor oameni, confirmând faptul ca erau goi („Adam si femeia lui erau amândoi goi si nu se rusinau” – Facerea 2:25) si ierbivori („Iata, va dau toata iarba ce face samânta de pe toata fata pamântului si tot pomul ce are rod cu samânta în el. Acestea vor fi hrana voastra” – Facerea1:29). Aceeasi imagine a primilor oameni întâlnim si înEpopeea lui Ghilgames, în descrierea lui Enkidu înainte de a fi civilizat:
„Acoperit de par pe trupul tot,
Pe cap având par lung ca o femeie…
El nu cunoaste nici omul nici pamântul,
Si e la fel ca cei ascunsi în ierburi;
Alaturi de gazele el iarba grasa paste,
Cu fiarele padurii el se hârjoneste,
În locurile de adapat.
Cu creaturile ce misuna prin apa
Inima sa si-o bucura”.
Astfel aratau primii oameni acum aproximativ 200.000 de ani, când cercetatorii presupun ca Homo Sapiens s-a desprins din Homo Erectus. Însa pâna la forma de astazi a omului, Homo Sapiens Sapiens, mai era destul…
Dupa ce am aflat cine a creat oamenii, cum si în ce scop, ramâne întrebarea: unde au fost facuti?
Biblia nu ofera nicio explicatie iar multi considera ca omul a aparut în Gradina Edenului. Dar Vechiul Testament indica faptul ca Gradina a aparut dupa nasterea omului, Elohim creând-o special pentru a-si muta acolo noua „capodopera”: „apoi Domnul Dumnezeu a sadit o gradina în Eden, spre rasarit, si a pus acolo pe omul pe care-l zidise” (Facerea2:8), „si a luat Domnul Dumnezeu pe omul pe care-l facuse si l-a pus în gradina cea din Eden, ca s-o lucreze si s-o pazeasca” (Facerea 2:15).
Prin urmare, omul a fost facut în alta parte, Domnul mutându-l mai apoi în est, în Gradina aflata în zona numita mai târziu Mesopotamia. Daca facerea omului nu a avut loc în Gradina Edenului, atunci unde?
Mesopotamienii considerau ca sub pamânt, în Abzu sau Apsu, casa subterana a lui Enki. Un imn al lui Enki începe cu cuvintele: „Divinul Ea în Apsu a luat o bucata de lut, pe Kulla din ea l-a facut, templele sa le refaca”. Un alt text sumerian spune ca: „Creaturile cu înfatisarea stralucitoare (oamenii), iesind din Abzu, stau cu totii în fata zeului Nudimmud (Enki)”.
Un text botezat de cercetatori Legenda târnacopului povesteste cum Enlil a faurit o arma numita Alani (o masinarie asemanatoare cu un buldozer), cu care a sapat în pamânt pentru a ajunge la locul „de unde s-a împrastiat carnea”, acolo unde se aflau oamenii (în Abzu): „zeul a chemat-o pe Alani, porunca i-a dat. Ca pe o coroana pe cap i-a pus sfarâmatorul de pietre si l-a mânat spre locul unde s-a împrastiat carnea. În groapa era capul omului, din pamânt ieseau oamenii spre Enlil, privirea sa asupra Capetelor Negre zabovea”.
Nebagate în seama pâna acum, si mai mult ca sigur neîntelese, sunt miturile originii triburilor de indieni din sud-vestul Americii (navajo, zuni, hopi, pueblo, apasi). Cu totii sustin ca stramosii lor sunt veniti de sub pamânt.
Maorii din Noua Zeelanda cred ca Hawaiki (lumea de dincolo) este pamântul lor de bastina, de unde au calatorit catre insulele polineziene. Chiar daca nu au sens aceste mituri pentru cei mai multi dintre cercetatori, totusi ele sunt în conformitate cu miturile sumeriene, babiloniene si akkadiene. Acceptând ideea ca oamenii au fost creati în lumea subterana, au sens si cuvintele lui Iisus din Evanghelia lui Ioan 8:23: „Voi sunteti din cele de jos; Eu sunt din cele de sus”.
Dupa ce Enlil i-a luat fratelui sau oamenii abia creati,Legenda târnacopului spune ca
Bratele si le-au ridicat multumind,
Ungând inima lui Enlil cu laude.
Capete Negre îi cerusera,
Capetelor Negre
Ei le-au dat târnacopul sa-l poarte”.
Enki însa nu a fost deranjat ca a ramas fara noile sale creaturi. Dimpotriva, pentru ca planul sau sa reuseasca, era nevoia ca oamenii sa fie pe Pamânt, lânga Enlil. Chiar daca experimentul a avut succes, oamenii nu erau totusi soldatii pe care si-i dorea.
El si-a continuat experimentele pe ascuns, încercând sa transforme „animalele de povara” în soldati. În încercarea de a obtine soldatul perfect, Enki a combinat oameni cu animale, încercari ce nu au avut rezultatul scontat. Acesti hibrizi au fost priviti ca monstri sau demoni în multe culturi. Altii i-au identificat cu zeii lor. Chiar si în ziua de astazi exista popoare (cum ar fi indienii din America de Nord) care cred în comuniunea om-animal.
Fiecare indian îsi alege un animal ca totem, sufletul lui contopindu-se cu cel al animalului respectiv. Înfratirea dintre om si animal îsi are radacinile în acele timpuri în care existau pe Pamânt hibrizii om-animal.
Unul dintre cele mai bune exemple de astfel de creaturi îl reprezinta capcaunii chinocefali din mitologia româneasca. Chinocefalii (oameni cu cap de câine) sunt mentionati înca din cele mai vechi timpuri.
Ioannis Tzetzae, un poet si comentator istoric bizantin, se refera la acestia ca la niste locuitori ai Indiei, în zona actualului Pakistan. Marco Polo îi mentioneaza ca fiind locuitori ai insulelor Andaman din Oceanul Indian. Giovanni da Pian del Carpine sustinea ca i-a întâlnit în Lacul Baikal.
În Istoria dinastiei Liang, misionarul budhist Hui-Sheng a descris o insula locuita de chinocefali, la est de Fusang. În Istoria dinastiilor nordice, istoricul Li Yanshou mentioneaza si el un regat al câinilor. Principala sursa despre existenta chinocefalilor ramâne însa geograful, farmacistul si istoricul Ktesias, ale carui scrieri au fost luate foarte în serios de catre parintii Bisericii din Bizant, precum Patriarhul Fotie cel Mare.
În cartea Indica, Ktetias mentioneaza existenta unui trib indian al chinocefalilor. Câteva legende ale persilor, etiopienilor, grecilor, armenilor si arabilor se refera la întâlnirea dintre Alexandru Macedon si chinocefali.
Biserica ortodoxa îl sarbatoreste pe 9 mai pe Sfântul Mucenic Hristofor, care are cap de câine, despre care se spune ca a venit în lumea romana trecând prin desertul Persiei. Dar probabil cel mai cunoscut chinocefal este zeul egiptean Anubis, cel cu corp de om si cap de câine. Initial cel mai important zeu al mortii, a fost înlocuit ulterior cu Osiris. Un alt zeu egiptean cu cap de câine este Duamutef („cel ce îsi adora mama”), unul dintre cei patru fii ai lui Horus cel Batrân si ai lui Isis. Exista si un mit alternativ care îl descrie pe Duamutef si pe fratii sai ca fiind fiii lui Osiris.
Unul dintre zeii chinezilor, Fu Xi, este deseori reprezentat cu cap de câine. Iar în mitologia sârbilor se vorbeste despre psoglavi, demoni cu corp de om, picioare de cal, cap de câine, dinti de fier si un singur ochi în frunte. Se crede ca au trait acum foarte mult timp, în anumite zone din Bosnia si Muntenegru.
Amestecul ADN-ului animalic cu cel uman nu s-a rezumat doar la cel canin. S-au încrucisat cu oameni cai, pasari, reptile, pisici, ba chiar si… insecte. Exista si astazi o multime de oameni cu trasaturi fizice animalice: fata ca de cal sau de câine, nas acvilin, etc., ceea ce nu este decât o reminiscenta genetica a acelor creaturi.
Într-o tablita sumeriana se pot observa trei persoane ce aduc în fata lui Enki un prizonier cu un aspect fizic mai mult decât ciudat. Desi partea superioara a corpului este umana, partea sa dorsala aminteste de cea a unei insecte. Si picioarele sunt ciudate: talpile sunt diferite de ale celorlalti iar genunchii îi sunt îndoiti în spate, si nu în fata, ca la oameni. Ce poate fi acest prizonier misterios? Cel mai probabil un astfel de hibrid om-animal, unul dintre experimentele esuate ale lui Enki.
Cele mai cunoscute încrucisari dintre oameni si animale ramân zeii egipteni. Horus si Ra erau reprezentati cu capete de soimi, Thoth avea cap de ibis, Hathor si Isis aveau capete de vaca, capul lui Sobek era de crocodil, Amon si Khnum aveau capete de berbec, Sekhmet avea cap de leoaica iar Geb avea cap de gâsca sau de sarpe.
Grecii au încercat sa explice aspectul animalic al zeilor egipteni, inventând o poveste în care se spunea ca, în timpul razboiului dintre giganti si zeii olimpieni, acestia din urma s-au ascuns în Egipt sub forma de animale, pentru a nu fi descoperiti de îngrozitorul Typhon.
Hibrizii sunt întâlniti si în alte parti ale lumii. În hinduism, Garuda are corp uman, aripi si cioc de vultur, iar zeul Ganesa are cap de elefant si corp de om.
În Japonia, karura este o creatura enorma cu corp de om si cap de vultur. La sumerieni, lamma (sau lamassu în akkadiana) si alad (sau edu) erau creaturi cu corpuri de leu sau de taur, aripi de vultur si capete de om.
Grecii numeau aceste fapturi sfincsi, indienii purushamriga iar israelitii heruvimi, termen ce defineste actualmente în crestinism o clasa de îngeri.
Cei sapte abgal (sau apkallu în akkadiana) aveau partea inferioara de peste, cap de om sau de vultur si aripi. În Mesopotamia, spiritul pazitor urmahlullu era o creatura jumatate om, jumatate leu. De asemenea, aqrabuamelu era un amestec dintre om si scorpion.
La azteci, zeul Huitzilopochtli era un hibrid dintre om si pasare. În China, Lei Gong („Ducele tunetului”), numit si Lei Kung sau Lei Shen („Zeul tunetului”) era înfatisat ca o creatura cu gheare, aripi de liliac si o fata albastra cu cioc de pasare. Zeii Fu Xi si Nüwa aveau corpuri de serpi si capete de oameni.
La greci se întâlnesc cei mai multi astfel de hibrizi. Harpiile erau pasari cu capete de femei, iar sirenele erau femei cu aripi si gheare de pasare.
În alte culturi, sirena are partea inferioara de peste iar cea superioara de femeie. Centaurii avea partea inferioara de cal iar cea superioara de om, minotaurul avea corp de om si cap de taur, Medusa si Lamia erau amestecuri dintre femei si serpi iar Kekrops, primul rege al cetatii Athena, era jumatate om, jumatate sarpe.
Zeul primordial Chronos (a nu se confunda cu titanul Kronos), personificarea timpului, avea corp de sarpe si trei capete: unul de om, unul de taur si unul de leu. Gigantii si zeul Boreas aveau serpi în loc de picioare. Pan, Agreus si Nomios erau oameni cu coarne si partea inferioara de tap. În India, una dintre reîncarnarile zeului Visnu, Narasima, are corp de om si cap de leu.
În afara de combinarile dintre oameni si animale, Enki a realizat si încrucisari între diferite specii de animale.
În mitologia sumeriana si persana, Anzu (sau Zu ori Idugud) era un vultur cu cap de leu. Serafimii erau cunoscuti initial în Asia ca demoni cu forma de sarpe si sase aripi.
Evreii si crestinii au transformat acesti demoni într-o clasa de îngeri. Zeul aztecilor, Quetzalcoatl, era un sarpe cu pene. În Babilon, Tiamat era un sarpe înaripat. O alta astfel de creatura era grifonul, ce avea cap si aripi de vultur iar corpul de leu. Pegasos era un cal înaripat iar fratele sau, Khrusaor („cel ce are armament de aur”), un mistret înaripat. Inorogul ori unicornul era un cal cu un corn în frunte. Allocamelusul era un animal mitologic cu cap de magar si corp de camila.
În folclorul insulelor Filipine exista Tikbalangul (sau Tigbalang, Tigbalan ori Tikbalan), o creatura cu corp de om si cap si picioare de cal. În Chile, creatura Colo-Colo are ori forma unui sarpe cu picioare, asemanator unui sobolan lung cu pene, ori forma unui soarece lung cu cap de cocos. La greci, Kerberos, paznicul infernului, era un câine cu trei capete. În hinduism, Yali are corp de pisica, cap de leu, trompa de elefant si coada de sarpe.
Despre fapturi fabuloase au scris în antichitate Manethon, Eusebiu, Plutarh, Strabon, Platon, Tacitus, Diodor si Herodot. Preotul babilonian Berossus afirma ca zeul Belus a facut mai multe „fiinte hidoase, care au fost create din doua bucati diferite”. El mai scria ca „oamenii apareau cu doua aripi, unii cu patru si cu doua fete. Aveau un trup, dar doua capete, unul de barbat si celalalt de femeie. La fel si partile celelalte ale trupului, de barbat si de femeie. Altii erau cu picioare si coarne de tap. Altii cu picioare de cal; altii, hipocentaurii, erau pe jumatate oameni, pe jumatate cai. Si tauri cu cap de om erau, si câini cu cozi ca de peste. Mai erau si cai ce aveau capete de câini, si oameni si alte animale aveau capete si trupuri de cal si cozi de peste. Pe scurt, erau îmbinari de toate fapturile Pamântului… Toate aceste ciudatenii se pastrau în templul lui Belus din Babylon”.
În secolul al IV-lea, inspirându-se din relatarea lui Berossus, episcopul Eusebiu scria în Cronografia despre templu lui Belus: „Si existau acolo alte animale, dintre care unele create de ei însisi si înzestrate cu forme datatoare de viata; si ar fi plamadit oameni, din aceia cu doua aripi; si altii cu patru aripi si doua chipuri si un trup si doua capete, femei si barbati, si doua naturi, barbateasca si femeiasca; si alti oameni, cu coapse de capre si coarne pe cap; si altii, cu picioare de cal; si altii, cu aspect de cal în partea posterioara si de om în cea anterioara, care au formele hipocentaurilor; si ar fi zamislit si tauri cu cap de om si câini cu patru trupuri, ale caror cozi ar fi iesit, aidoma cozilor de peste, din partile posterioare; si cai cu cap de câine; si oameni si alti monstri cu cap de cal, trup de om si coada de peste; si tot felul de dihanii cu forma de balaur; si pesti si reptile si serpi si multe alte fapturi fabuloase si ciudate, de specii diverse si forme variate, ale caror imagini le pastrau una lânga alta în templul lui Belus”.
Pe un sigiliu sumerian ce astazi se afla la Luvru, dar si pe o tavita de farduri din Muzeul Egiptean de la Cairo, sunt creaturi cu patru picioare, gâturi lungi, unduite si capete de sarpe, tinute de oameni în lesa.
Tot la Luvru sunt si trei figurine de numai zece centimetri înaltime, datate pe la 2.200 î.Hr., ale unor tauri cu cap de om, dar si Cupa lui Gudea din aceeasi perioada, înalta de 23 de centimetri, pe gravura careia exista o faptura mixta cu gheare de pasare la picioare, mâini de om, aripi si corp de dragon.
Pe o stela miniaturala de 20 de centimetri se poate vedea o „zeita înaripata” ce are cap si corp de femeie, gheare la picioare si aripi pe spate, iar în muzeul din Baghdad se afla statueta „zeitei arhaice”, ce are corp de femeie, cu sâni delicati, si cap de monstru.
În localitatea Sipan, într-un mormânt al unui preot moche, arheologii peruani au gasit în 1988 un sceptru de cupru, lung de un metru, pe care o femeie se împerecheaza cu o faptura jumatate motan, jumatate reptila.
Din orasul sumerian Uruk au fost dezgropate statuete ce reprezinta fiinte cu capete de reptila si corpuri umane, vechi de aproximativ sase milenii.
În Germania a fost descoperita o statueta veche de 30 de milenii, ce reprezinta un om cu cap de leu, asemanator cu zeita egipteana Sekhmet. La British Museum se gaseste un relief al regelui asirian Assurnasirpal, pe care un barbat tine de o frânghie un animal ce merge pe doua picioare ca o maimuta, labele mâinilor sale terminându-se în aripioare de peste. Tot aici se afla obeliscul negru al regelui asirian Salmanassar al II-lea, pe care sunt reprezentate, în spatele unui elefant, doua siluete mici, de statura unor copii, ce au capete de om dar coapsele si picioarele de animal, duse de doi gardieni. Pe un alt fragment sunt doi sfincsi cu cap de om, tinuti în lant. Textul însotitor de pe obelisc vorbeste despre „animale-om care sunt duse în captivitate”.
Se pot obtine astfel de creaturi în realitate?
În 1954, la Universtitatea de Medicina din Moscova, omul de stiinta sovietic Vladimir Demikhov a realizat chirurgical un câine cu doua capete. Mai exact, a grefat partea superioara a trunchiului unui câine pe gâtul altui câine. Spre surprinderea tuturor, aceasta creatura a trait timp de câteva saptamâni. Astfel, doctorul Demikhov a demonstrat ca se pot realiza hibrizi prin procedee chirurgicale.
În 1970, oamenii de stiinta de la Case Western Reserve University School of Medicine, condusi de catre chirurgul Robert J. White, au efectuat o operatie extrem de controversata: transferul capului unei maimute pe corpul alteia. Aceasta creatura a trait normal timp de aproape trei zile. Întrebarile care apar în urma acestor experimente sunt urmatoarele: daca oamenii pot da nastere astazi unui câine cu doua capete si sase picioare, entitati superioare tehnologic n-ar fi putut realiza în trecut un câine cu trei capete, asa cum era Kerberos al grecilor? Ori un alt fel de hibrid animalic? Daca noi reusim astazi sa realizam un transplant de capete, nu ar fi putut face acelasi lucru acei„zei” din vechime, dând nastere unor creaturi precum Minotaurul sau chinocefalii? Stramosii nostri sustineau ca acei monstri erau creatiile zeilor. Iar singurul zeu preocupat de astfel de experimente genetice era Enki.
În 2003, un grup de cercetatori de la Universitatea de Medicina din Shanghai a realizat cu succes fuziunea dintre celule umane si celule de iepure. Embrionii au fost primii hibrizi umano-animali realizati prin inginerie genetica recunoscuti oficial.
Un an mai târziu, cercetatorii de la Clinica Mayo din Minnesota au creat porci cu sânge uman. Una dintre ideile principale ale experimentului a fost posibilitatea de a crea în porci inimi umane, pentru transplanturi cardiace.
În concluzie, avem astazi tehnologia care ne permite sa realizam hibrizi asemanatori cu monstrii din legende. De ce sa presupunem ca nu o au si acei „zei” care le-au oferit stramosilor nostri o sumedenie de cunostinte? Iar daca o au, de ce sa credem ca nu au si folosit-o?
Se pare ca exista dovezi care sa ateste existenta unor hibrizi, mai ales în locul unde au fost ilustrate cele mai multe astfel de cazuri.
Pe 5 septembrie 1852, francezul August Mariette (care mai târziu a fondat Muzeul Egiptean) a descoperit un coridor subteran în Saqqara, în care se aflau doua sarcofage imense. Convins ca va gasi mumia unui Apis (taur venerat ca încarnare a zeului Ptah), Mariette a fost surprins sa descopere în sarcofage o masa bituminoasa în care se aflau oase mici, apartinând mai multor animale.
Exploratorul britanic Sir Robert Mond, care a realizat excavatii în asa-numitul „Bucheum” (o camera mortuara din piatra, de sub ruinele templului din Hermonthis), a ajuns la aceeasi concluzie cutremuratoare. Sarcofagele fie nu contineau nimic, fie contineau doar bitum plin de fragmente osoase.
Într-unul dintre sarcofage, în locul unui bou mumificat, au descoperit oase amestecate de câini si sacali. În catacombele din Abusir, de aceasta data însotit de doi francezi, Lortet si Gaillard, Mond a descoperit alte sarcofage de care era sigur ca ar contine tauri mumificati. Si din nou au avut parte de o surpriza. În primul sarcofag au descoperit un amestec de oase apartinînd unor animale diferite, unele specii neputînd fi identificate. Iar al doilea sarcofag, ceva mai lung de 2,4 metri si lat de aproximativ 1,2 metri, continea un amestec divers de opt animale. Si în acest caz a fost imposibila identificarea speciei careia îi apartineau doua dintre oase. Ce creaturi erau cele închise în sarcofage de catre vechii egipteni, compuse din mai multe animale? Posibil hibrizi asemenea celor prezenti în toate culturile antice.
Chiar si în zilele noastre exista astfel de creaturi, semn ca experimentele genetice ale lui Enki nu s-au sfârsit.
Pe 13 iulie 2008, în Montauk, New York, patru tineri au gasit pe malul râului cadavrul unei creaturi ciudate, cu cioc de pasare, gheare de raton si corp ca de câine. Animalul nu a putut fi identificat deoarece nu seamana cu nimic cunoscut de om, ci arata ca un amestec de diferite animale. Unii cred ca acest monstru a fost creat în laborator de catre guvernul Statelor Unite, într-un centru de cercetari din apropiere. Altii presupun ca si acest animal face parte dintr-un lung sir de experimente genetice ale extraterestrilor.
În 2010, în lacul Wylie din Carolina de Sud, pescarul Frank Yarborough a prins un peste ciudat care cântarea 2,3 kilograme, avea jumatate de metru lungime si dinti de om. Biologul Robert Stroud, de la Departamentul de Resurse Naturale, sustine ca ciudatul peste face parte din specia Pacu, o ruda îndepartata a piranha, originara din râul Amazon din America de Sud. Aceasta ipoteza nu are prea multi sustinatori, deoarece nu poate explica totusi de ce pestele are dinti umani.
Unele dintre cele mai celebre creaturi sunt umanoizii înalti si parosi, numiti Bigfoot (America de Nord), Yeti (Tibet), Yeren (China), Tchoutchounaa (Iakutia) sau Orang Pendek (insula Sumatra). Desi cercetatorii oscileaza în a-i considera ori veriga lipsa dintre maimute si oameni, ori pura fictiune, adevarul este ca nimeni nu a reusit sa darâme valul de mister din jurul lor.
Un lucru mai putin mediatizat este faptul ca acesti umanoizi parosi sunt în strânsa legatura cu OZN-urile. Numarul din mai 1982 al revistei The MUFON UFO Journal relateaza ca, în 1973, în statul american Pennsylvania, un grup de fermieri a observat un OZN aterizând. Lânga el au fost observate doua creaturi, înalte de aproximativ 2,10 metri, cu bratele atârnând pâna sub genunchi si tot corpul acoperit de par lung si negru. Fermierii au fugit sa anunte autoritatile dar, când s-au întors peste trei sferturi de ora, nu au gasit nici OZN-ul, nici creaturile. Doar în iarba ramasese un cerc fosforescent, cu diametrul de 30 de metri.
Dan D. Farcas, în OZN-uri de pe celalalt tarâm, sustine ca numai în 1973 au fost raportate 103 întâlniri în care apareau simultan OZN-uri si Bigfoot, sase fiind din statul Pennsylvania. Tot el descrie cazul unei femei în vârsta, ce traia singura într-o zona izolata, care a împuscat în stomac un Bigfoot. Acesta a disparut în momentul urmator într-o strafulgerare de lumina, fara sa scoata vreun sunet.
Ellen Crystall, în volumul Silent Invasion (1991), relateaza ca la Pine Bush (statul New York), la aproximativ 25 de kilometri de Manhattan, în contextul unei veritabile „invazii” de OZN-uri, au fost semnalate mai multe creaturi care nu aveau ce cauta acolo: Bigfoot, lemurieni si un soi de„oameni-molie”.
Un localnic i-a povestit ca a fost nevoit sa se refugieze într-un copac de „ceva” invizibil, care facea zgomot si emana un miros de putred. Ellen Crystall descrie si cazuri în care s-au gasit urme ale unor labe uriase în preajma OZN-urilor. Parerea ei este ca toate aceste fapturi au fost aduse de catre ocupantii OZN-urilor.
În Extraterrestrials Among Us (1986), George C. Andrews aminteste ca, în cursul unui incident în care a fost implicat un OZN, mai multi martori sustin ca au auzit niste pasi grei, ca ai unui biped urias. Un alt martor a vazut un Bigfoot transparent, „ectoplasmic”, materializându-se în fata ochilor sai. În saptamânile care au urmat, din zona au fost aduse zeci de rapoarte asupra unor fiinte similare, vazute aparent în carne si oase.
Un caz analizat de doctorul Leo Sprinkle si reprodus în cartea Alien Liaison (1991) de Timothy Good este cel al fermierului Jim din Colorado. Acesta s-a confruntat cu mai multe cazuri de mutilari de vite, la fata locului gasind urme de pasi cu laba de aproximativ 45 de centimetri. Într-o noapte, fermierul a vazut o fiinta uriasa ce a trecut prin îngraditura de sârma ghimpata, pe care a rupt-o, lasând agâtate de ea suvite lungi de par. Analiza ulterioara a urmelor de pasi si a firelor de par dovedeau ca nu apartin vreunei specii cunoscute. În alta noapte, Jim a împuscat creatura, care revenise. Fiinta a tresarit, a scos un scheunat, în acelasi timp auzindu-se si un fel de „bip”, dupa care s-a facut nevazuta. În saptamânile urmatoare, fermierul a vazut în preajma casei sale, în repetate rânduri, un OZN discoidal. Sustine chiar ca s-a întâlnit cu ocupantii acestuia, care l-au asigurat ca Bigfoot le asculta ordinele. Jim a tras concluzia ca în preajma fermei sale se afla o baza extraterestra permanenta si ca autoritatile cunosc acest fapt, dar prefera sa pastreze secretul.
Analizând aceste lucruri, putem considera ca umanoizii înalti si parosi sunt creaturi ale extraterestrilor, o noua etapa a experimentelor genetice initiate de Enki si duse mai departe de fiul sau, Marduk. Agilitatea si forta unui Bigfoot, alaturi de capacitatea sa de a deveni invizibil, îl pot transforma într-un candidat serios la pozitia de „soldat perfect”. Însa, din moment ce numarul acestor creaturi este infim, iar aparitiile lor au loc în zone izolate, tragem concluzia ca experimentul este înca departe de a fi finisat. Extraterestrii înca îl studiaza pe ascuns, semn ca mai au mult de lucru.
Invizibilitatea nu este caracteristica doar lui Bigfoot. De-a lungul timpului, s-au semnalat mai multe creaturi cu aceasta însusire. Conform cronicarilor vremurilor, în ianuarie 1565 exista în Vijayanagar o felina uriasa învizibila. Pe 29 august 1922, camioneta fermierului texan Frank Dillon a fost distrusa de un rinocer invizibil. Pe 17 iunie 1993, Tom si Jessica Neill au dat în Parcul National Yellowstone (statul american Wyoming) peste o pasare uriasa invizibila, care i-a atacat. E posibil ca si aceste fiinte invizibile sa fie experimente genetice ale urmasilor lui Enki. Si acestea nu sunt singurele cazuri ciudate din istorie.
Începând cu 8 februarie 1955, locuitorii din Devonshire (Anglia) au gasit aproape zilnic, timp de trei luni, zeci de siruri de urme ale unei singure copite, dispuse la 20 de centimetri una de cealalta. Copita avea lungimea de 10 centimetri si latimea de 7. Sirurile de urme se întindeau pe o distanta de 150 de kilometri, fara sa ocoleasca vreun obstacol întâlnit în cale. Acest caz straniu din Devonshire nu este însa unul singular.
O cronica japoneza aminteste ca în anul 929, în curtile si gradinile palatului imperial din Kyoto, au aparut inexplicabile siruri de urme ale unei singure copite. Calugarul benedictin D’Epernay descria amprente asemanatoare în Franta anului 943, în timpul unei furtuni cumplite. În 1065 s-au gasit urme asemanatoare în împrejurimile orasului englez Scarborough. Abatele Ralph de Coggeshall consemna în cronica sa doua astfel de evenimente: unul în timpul lui Richard Inima de Leu (1189-1199) si celalalt în 1205.
În anul 1840, exploratorul britanic James Ross a gasit astfel de urme pe insula Kerguelen, unde nu traiesc animale copitate. Ziarul London Times anunta pe 14 martie 1840 urme similare în apropierea localitatii Glenorchy din Scotia. Iar în aprilie 1855, Illustrated London News publica un caz asemanator în Galitia. Siruri de urme unicopitate s-au mai gasit în Noua Zeelanda (1886), New Jersey (1908), Belgia (1945), Devonshire (1950), Scotia (1952) si pe coastele vulcanului Etna din Sicilia (1970). Ce fel de creatura cu o singura copita ar putea lasa astfel de urme prin toata lumea, pe o perioada de mai bine de un mileniu? Probabil înca un experiment al lui Enki?
Între anii 1859 si 1867, în mlastina Bodmin a trait un hibrid umano-reptilian, gri sau verde închis, înalt de 2,5-3 metri, fara coada, acoperit de placi osoase, cu o creasta spinoasa pe teasta si manunchiuri de spini la umeri, omoplati si genunchi. Timp de opt ani a ucis numeroase animale dar si oameni. În poarta de lemn a unui castel de pe coasta Atlanticului, monstrul din Bodmin Moor a lasat un spin de os lung de 21 de centimetri, care acum se afla la Muzeul Kensington din Londra. ADN-ul din acest os nu apartine niciunei specii de pe Terra, vii sau fosile. În 1867, monstrul a disparut brusc, la fel cum aparuse.
În ianuarie 1909, sute de martori din New Jersey au semnalat o fiinta humanoida de trei metri înaltime, cu aripi pieloase si cap ca de liliac. Creatura, supranumita „Diavolul din New Jersey”, a atacat pasari, oi si femei. A disparut în luna mai, dupa ce a rapit-o pe Mary Weathers, o fetita de numai 14 ani.
Pe 28 iunie 1936, niste excursionisti au întâlnit la 38 de kilometri de orasul Camden o femeie acoperita de o blana neagra (ce lipsea pe piept, pântec si spate), având doua membrane pieloase prinse între coate si genunchi. Pletele îi erau încâlcite si foarte lungi, gura neobisnuit de mare iar ochii întunecati, numai pupila. În martie 1938 a fost descoperit cadavrul acestei creaturi. În urma cercetarilor, politia a arestat trei vagabonzi care au recunoscut ca au violat-o si ucis-o pe acea fiinta stranie, probabil fiica Diavolului din New Jersey si a lui Mary Weathers.
Atât Diavolul din New Jersey cât si monstrul din Bodmin Moor au dat dovada de o inteligenta mult superioara animalelor. Monstrul din Bodmin Moor parea ca ucide din placere, lucru nemaiîntâlnit la niciun animal. Diavolul din New Jersey a avut un copil cu Mary Weathers, lucru ce denota o compatibilitate genetica între specia lui si cea umana. Monstrul din Bodmin Moor a încercat la rândul sau sa rapeasca o tânara, probabil tot în scopul împerecherii. Se spune ca numerosi Yeti sau Bigfoot s-au împerecheat cu femei, care au dat nastere unor hibrizi, idee ce sustine aceeasi compatibilitate genetica. Prin urmare, putem presupune fara sa gresim prea mult ca si aceste fiinte sunt experimente genetice ale lui Enki si ale adeptilor sai, ce au scopul de a realiza soldati perfecti.
Daca toate aceste creaturi au existat cu adevarat si sunt doar experimente genetice, asa cum sustin din ce în ce mai multi autori (printre care Erich Von Daniken, Giorgio Tsoukalos, Jonathan Young, Philip Coppens sau David Childress), cine le realizeaza acum? Enki nu se mai afla printre noi iar fiul sau, Marduk, nu are voie sa paraseasca lumea subteran?. Conform marturiilor a mii de martori, exista totusi niste fiinte care se ocupa si astazi cu experimentele genetice.
Între 12 si 17 iunie 1992, la Massachusetts Institute of Technology, una dintre cele mai faimoase universitati politehnice din lume, a avut loc Conferinta pentru studiul rapirilor efectuate de OZN-uri. Cei doi presedinti ai conferintei au fost profesorul David E. Pritcard (specialist în fizica atomica si moleculara, laureat al unor prestigioase premii internationale, fizician la M.I.T. din 1968) si profesorul John E. Mack (profesor de psihiatrie de 20 de ani la Harvard Medical School din Cambridge si fost director al sectiei de psihiatrie a spitalului acestei universitati). La conferinta au participat si Thomas Bullard, profesorul David Jacobs, Budd Hopkins, Jenny Randles, John S. Carpenter, precum si alti investigatori de prestigiu ai fenomenului OZN.
Cercetatorii participanti au studiat circa doua mii de cazuri, examinate cu rigoare. În rapoarele anexate, majoritatea victimelor afirmau ca au fost rapite de OZN-uri si examinate apoi de niste creaturi cenusii, înalte de 1-1,3 metri, cu membre subtiri, cu însusiri telepatice, cu cranii enorme si ochi negri, imensi, hipnotici. Destul de des se semnaleaza totusi si vizitatori înalti, cu plete blonde sau albe, îmbracati în robe albe, stralucitoare. Foarte des se raporteaza si alte elemente bizare, cum ar fi examinari medicale, mesaje apocaliptice si ordinul ca victima sa uite totul.
Pe lânga cele doua mii de cazuri examinate în 1992 mai exista multe alte mii de persoane care sustin aceleasi lucruri: au fost rapite de OZN-uri, unde au fost examinate medical de catre niste creaturi mici si cenusii. Multe astfel de victime afirma ca extraterestrii colecteaza material genetic uman.
Cu ajutorul unor ace lungi, recolteaz ovule de la femei zi sperma de la barbati cu ajutorul unor instrumente cu vacuum, pentru a le folosi apoi în procese de fecundare artificiala. Produsului de conceptie i se modifica informatia genetica, dupa care urmeaza implantarea sa în uterul unei femei pamântene. Dupa trei sau patru luni, embrionul este extras din mama purtatoare si mutat într-un uter artificial, în care se va dezvolta pâna la„nastere”.
Betty Andreasson-Luca a fost în 1973 martora la extragerea a doi fetusi imaturi dintr-o mama purtatoare pamânteana. Întrebând de ce se fac astfel de experimente oribile, cenusiii i-au raspuns: „deoarece, pe masura ce trece timpul, omenirea va deveni sterila… Rasa umana va deveni sterila din cauza poluarii si a bacteriilor care traiesc pe Pamânt”. Ea si-a amintit aceasta conversatie sub hipnoza, pe 8 decembrie 1987.
În martie 1994, omuletii cenusii i-au spus doctorului Courtney Brown ca efectueaza pe oameni mutatii genetice pentru dezvoltarea legaturii mai armonioase între corp si suflet, dar si pentru diminuarea tendintelor specifice oamenilor. Altor contactati li s-a declarat ca scopul acestor experimente genetice este crearea unor supraoameni. Datorita informatiilor diferite primite de contactati sau rapiti, putem concluziona ca aceste fiinte nu vor sa se afle adevaratul scop al experimentelor realizate pe oameni.
În cartea Missing Time (1981), sculptorul Budd Hopkins scria ca în spatele rapirilor extraterestre se afla semnele unei agresiuni discrete ale unei puteri nepamântene. Autorii rapirilor, omuletii cenusii, taie cu sânge rece în carnea victimelor umane paralizate, le monteaza implanturi si nu le înteleg angajarea afectiva.
Hopkins a ajuns la concluzia ca este vorba despre un imens experiment genetic, practicat asupra omenirii de mai multe milenii, efectuat de entitati venite din alta lume. O faimoasa cercetatoare, Linda Moulton Howe, opina: „unii cercetatori sunt convinsi ca umanitatea este o proprietate – ca noi apartinem de ceva care… ne testeaza ca pe niste animale de laborator, comunicând cu noi si controlându-ne… Recoltarea de material genetic din lumea pamânteana, atât de la oameni cât si de la animale… dateaza de la originile omului”. Însa miturile ne dezvaluie faptul ca Enki era cel care se ocupa de astfel de experimente. Dupa înlaturarea sa de la putere, fiul sau, Marduk, i-a continuat munca. Este posibil ca acesti omuleti cenusii sa lucreze pentru Marduk?
Pe 5 noiembrie 1975, în Snowflake, lânga Heber (Arizona), muncitorul forestier Travis Walton a fost dus la bordul unei nave si examinat de doua tipuri de creaturi: niste omuleti cenusii cu capul mare si ochi imensi, dar si niste indivizi blonzi, cu aparenta umana, foarte înalti si atletici. Travis Walton nu a fost singurul care a întâlnit la un loc cele doua rase de extraterestri.
Astfel de marturii sunt de ordinul miilor. Celebra Betty Andreasson-Luca a observat ca entitatile înalte de 2,10-2,20 metri, cu plete albe sau blonde cazându-le pe umeri, cu robe albe pâna la pamânt, pareau sa aiba o anumita autoritate asupra celor mici si cenusii atunci când cele doua tipuri erau vazute împreuna.
În cartea The Watchers II de Raymond Fowler, ea relateaza o întâlnire cu niste omuleti cenusii rautaciosi, care s-au retras la aparitia unei fiinte cu înfatisare de arhanghel, însotita de alti omuleti cenusii, identici ca înfatisare dar disciplinati. Înalti si blonzi sunt zeii din vechime, extraterestrii care de multe milenii duc lupte pe planeta noastra. Daca cenusiii lucreaza pentru ei, nu ramâne decât sa aflam de ce parte a baricadei se afla: fac parte din tabara lui Enki sau a lui Enlil? Raspunsul nu poate fi prea complicat. Cum Enlil respecta ordinul tatalui sau de a nu interveni în existenta oamenilor, în timp ce Enki a facut acest lucru dintotdeauna, ba chiar s-a ocupat cu experimente genetice, logica ne sugereaza ca cenusiii sunt condusi de Marduk, fiul lui Enki. Si, totusi, ce sunt aceste creaturi gri?
Multe dintre victimile rapirilor au constatat ca rapitorii cenusii îsi executa sarcina mecanic, parând incapabili sa aiba o atentie distributiva. Nu par sa aiba sentimente, nu au fost vazuti mâncând, bând, respirând sau miscând din buze, nu par a avea dinti, limba ori saliva.
În interiorul navelor lor nu s-au vazut bucatarii, toalete, dormitoare, paturi sau instalatii pentru distractii. Dan D. Farcas, în Rapiti de extraterestri, concluzioneaza: „toate aceste date au facut sa se avanseze ipoteza ca fiintele cu care se întâlnesc cei rapiti sunt doar bioroboti în slujba unei «inteligente superioare», ce ramâne ascunsa”.
Si alti autori considera ca omuletii cenusii ar putea fi niste creaturi artificiale, un soi de bioroboti, fabricati din material genetic uman, apropiati de ceea ce ar putea deveni omenirea peste sute de mii de ani.
Asadar, sunt mari sansele ca aceste creaturi sa nu fie extraterestri veniti pe Pamânt de undeva din spatiul cosmic, ci niste fiinte create în laboratorul subteran al lui Enki. Din cauza interdictiei lui Marduk si a însotitorilor sai de a parasi interiorul Terrei, era nevoie de niste fiinte care sa recolteze material genetic pentru atingerea scopului lui Enki: crearea unei armate de super-soldati.
Surse din armata Statelor Unite au dezvaluit faptul ca mii de astfel de creaturi cenusii efectueaza experimente sinistre pe oameni si animale în baze secrete subterane, construite de armata americana. Conform Raportului nr. 13 al proiectelor Grudge/Blue Book, în 1964, la baza militara Holloman, s-a încheiat un tratat între cenusii si presedintele Statelor Unite, care prevedea ca extraterestrii (mai exact intraterestrii) vor livra tehnologii în schimbul permisiunii de a rapi oameni în vederea unor experimente. Se mai stipula ca guvernul american trebuie sa reduca la minimum informatiile privind prezenta cenusiilor pe Pamânt. Dezvaluiri similare au aparut si din sânul guvernului rus: se pare ca autoritatile rusesti au fost corupte prin mici „cadouri” tehnologice de la cenusii, pentru a închide ochii la ilegalitatile pe care acestia le comit pe planeta noastra. Pe lânga experimentele oribile asupra oamenilor, aceste ilegalitati includ si celebrele mutilari de vite (numai în Statele Unite la mijlocul anilor 80 au fost raportate peste zece mii de cazuri).
Pentru a se transforma în soldatii perfecti pe care si-i dorea Enki, oamenii nu trebuiau doar modificati genetic, ci si educati. Iar pentru acest lucru era nevoie sa li se împartaseasca o parte dintre secretele zeilor.
